Localitatea Rogoz, din tinutul Lapusului, este cumparata de catre domnitorul moldovean Bogdan cel Orb, in anul 1506. Odata cu el vine aici si preotul Herman, de neam nobil, care s-a asezat in Rogoz pe o colina din dreapta raului Lapus, ridicand aici o biserica in stil moldovenesc. Unul din nepotii lui, Herman Dan, ajunge, in anul 1598, la demnitatea si rangul de cneaz. Alaturi de biserica din Rogoz, sunt atestate documentar si alte biserici, la fel de vechi, cum sunt cele din Libotin, Cupseni, Sasa, Vima Mica si Cetatele

Biserica de lemn Sf. Arhangheli din Rogoz

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rogoz, judeţul Maramureş, foto: mai 2009.

Portalul intrării tăiat în acoaladă cu inscripţia de aducere aminte a invaziei tătare din 1661: „de când au fostu robie în arde[a]lu”, foto: mai 2009.

Iconostasul cu două rânduri de icoane împărăteşti, foto mai 2009.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rogoz, judeţul Maramureş este una dintre cele mai interesante şi valoroase din Transilvania. Construcţia este datată de tradiţie în anul 1663, moment susţinut de inscripţia de la intrare care evocă invazia tătară din 1661. Se află pe lista monumentelor istorice din 2004, cod MM-II-m-A-04618. Acest monument istoric este înscris şi în Lista Patrimoniului Mondial, cod 904.

Biserica se află în Ţara Lăpuşului, pe valea râului Lăpuş, şi a fost construită după invazia tătară de la 1661, eveniment evocat de inscripţia de la intrare: „de când au fostu robie în arde[a]lu”. Tradiţia ridicării bisericii în anul 1663 de către obştea satului, pe locul unei biserici mai vechi, a fost desigur ţinută vie de inscripţia de la intrare, nedatată dar uşor de fixat în timp. Trăsăturile constructive trimit spre aceeaşi perioadă de timp.

În anul 1785 a fost pictată de zugravii Radu Munteanu şi Nicolae Man; după cum specifică următoarea inscripţie din altar: „În anul 1785 această sfântă besăric[ă] s-au zugrăvit, în zilele prea înălţatului împ[ăra]t Iosif al doilea, arhireu neunit fiind ţăriai Ghedeon Nichitici, protopop Lador Ilie din Chiueşti, preoţi ai satului Mane popa Todor şi Vlaşin popa Ioan, şi au plătit robu lu[i Dumn]ezeu acesta Man Grigorie şi soaţa sa Ioană”. O inscripţie în naos precizează că: „În anul 1785 luna iunie 10 zile au început [a s]e zugrăvi acea[s]tă sf[â]ntă bi[seri]că şi s-au isprăvit [în lu]na lui sep[t]e[m]vrie 11 zile”. Tot în naos este evocată şi invazia tătară din 1717 şi apar semnăturile zugravilor: „Văleat din tătărime 1717. Zugravi fiind Muntean[u] Ra[du din U]ngureni şi Ma[n] Niculae de la Poian[a] Po[r]cului.”^[1]

În 1834 a fost construită tribuna de pe vestul naosului, al cărei parapet a fost repictat în acelaşi an, conform inscripţiei aflate pe marginea acestuia: „S-au zugrăvit acest pod în anul de la Hs. 1834, făt fiind Bod(ea) Grigorie”. Tot atunci au fost modificate ferestrele naosului şi au fost repictate plafonul pronaosului şi bolta naosului.^[2]

Biserica are un tip de plan mai rar întâlnit: pronaos poligonal, cu acces pe sud, naos dreptunghiular şi absida altarului în retragere, poligonală, cu şapte laturi. La interior, meşter-grinda bolţii naosului şi consolele sunt decorate cu motivul frânghiei. Exteriorul bisericii este bogat decorat: faţada sudică are în zona mediană motivul profilat al frânghiei, uşa de intrare în biserică are deschidere în acoladă şi ancadrament decorat cu profil simplu dublat de frânghie şi rozete, iar în stânga uşii se află o cruce decorată cu aceleaşi motive. Streaşina este sprijinită pe console cu terminaţie în cap de cal, iar grinzile de sub streaşină au muchiile crestate. Acoperişul este asimetric (cu circa 1,20 m faţă de ax) pentru a proteja „masa moşilor” aflată de-a lungul faţadei nordice. Deasupra pronaosului se ridică turnul-clopotniţă, pătrat, cu camera clopotelor deschisă, în consolă, cu stâlpi şi arcade,iar acoperişul înalt, piramidal, are turnuleţe de colţ. Pictura contribuie şi ea, în mod esenţial, la valoarea deosebită a acestui monument. Înrudită ca iconografie şi stil cu cea realizată de Radu Munteanu la Deseşti-Maramureş, pictura impresionează prin decorativismul ansamblului, prin desenul cu linii groase, egale şi prin cromatica luminoasă.

 Imagini din exterior

 Imagini din interior

Biserica de lemn Sf. Paraschiva din Rogoz

Biserica de lemn Sf.Paraschiva din Rogoz, judeţul Maramureş, foto mai 2009.

Intrarea în biserică, cu inscripţie indescifrabilă în chirilice sau rune, foto 2009.

Biserica de lemn Sf.Paraschiva din Rogoz, judeţul Maramureş, datează din secolul XVIII^[1]. Are hramul „Cuvioasa Paraschiva”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04617.

Ansamblul de biserici de lemn din Maramureş > Rogoz > Arhitectura Arhitectura Biserica Sf. Arhangheli este construită din grinzi masive de ulm încheiate în unghi drept şi întărite pe alocuri cu cepi groşi de lemn. Dimensiunile sale sunt de 14 X 5,5 m, adică aproximativ acelea ale bisericilor de lemn mai mari din zonă (Costeni, Stoiceni). Ca plan, clădirea se încadrează în tipul, specific pentru România, al bisericii de lemn dreptunghiulare cu absida altarului decroşată. Ea prezintă însă şi două elemente de plan mai deosebite: forma absidată a extremitătii vestice a clădirii şi alcătuirea din şapte laturi a absidei altarului în locul celor cinci obişnuite. Pronaosul absidat, asociat cu lipsa pridvorului şi cu amplasarea intrării pe latura sud a încăperii, reprezintă o trăsătură arhaică, pe care o întâlnim numai la una din bisericile grupului, biserica Sf. Arhangheli din Dobric, construită probabil tot în secolul al XVII-lea. Absidă heptagonală avea şi biserica Cuvioasa Paraschiva din Libotin, azi dispărută. Compartimentarea interioară este cea obişnuită, remarcându-se însă lungimea relativ mare a pronaosului faţă de naos. Sistemul de acoperire interioară este cel relevat la bisericile din acest grup. Trebuie precizat însă că în cazul de faţă bolta este construită în directa prelungire a pereţilor laterali, fără nici o retragere – tot o trăsătură a bisericilor mai vechi – şi că este întărită printr-o meşter-grindă decorată pe faţa inferioară cu crestături. Acoperişul, unitar, prezintă o frapantă asimetrie, determinată de supralărgirea streaşinii pe latura de miazănoapte a clădirii (cea mai ferită de intemperii în această parte a ţării), creându-se astfel pe întreaga lungime a bisericii un amplu spaţiu adăpostit, prevăzut cu o masă rustică şi două bănci, ce adaugă lăcaşului un farmec patriarhal. Ca la majoritatea bisericilor din nordul Transilvaniei, elementul major al elevaţiei este turnul foarte înalt amplasat peste pronaos, dar care aici este tratat cu multă dibăcie pentru evitarea unui efect de verticalitate exagerat: în acest scop, turla propriu-zisă a fost „tăiată” la jumătatea înălţimii prin introducerea unei mici trepte şindrilice, partea de sus a segmentului superior fiind ocupată de pitoreasca galerie cu câte două arcade pe fiecare latură şi balustradă din scânduri traforate dispuse în consolă. Coiful conic este împărţit la rândul său în trei trepte, element care nu se întâlneşte la celelalte biserici din grup, dar este folosit la unele biserici din Sălaj şi Bihor. Baza patrulateră a coifului este punctată în colţuri de acele patru turnuleţe ce reproduc întocmai forma turnului însuşi, aducând o notă atât de caracteristică şi de pitorească unui număr însemnat de biserici nord-transilvănene. Însuşindu-ne concluziile Danei Tarnavschi Schuster, conform cărora „tipul de turn înalt cu galerie cu arcade şi coif fleşă cu patru turnuleţe”, deosebit de frecvent în Ţara Lăpuşului, „a apărut spre sfârşitul secolului XVII, devenind preponderent în secolul XVIII”, socotim că turnul impunător a bisericii se datorează foarte probabil refacerilor din anul 1785. Foarte bogate sunt elementele decorative de sculptură ale bisericii Sf. Arhangheli. Se remarcă dintâi, pe peretele sudic al pronaosului, intrarea cu ancadrament masiv tratat într-o notă de simplitate rustică, cu excepţia acoladei prea ascuţite, de o formă destul de hibridă. La vest de intrare, trebuie semnalată o cruce artistic cioplită, înaltă cât peretele pe care este aplicată. Brâul în chip de funie răsucită decorează numai latura sudică a corpului principal având o rozetă – simbol solar – la jumătatea lui, pe când latura nordică este împodobită cu două asemenea rozete. Mai sus, cele două rânduri de cosoroabe prezintă cunoscutele crestături ce imită cornişa în zimţi de cărămidă a unei biserici de zid. Elementul de plastică ornamentală cel mai caracteristic îl constituie însă capetele de grinzi ce sprijină streaşina în dreptul pereţilor de despărţire şi în colţurile edificiului, cioplite în profiluri variate, cele mai multe în forma tradiţională a capului de cal sau într-o formă apropiată. Alături însă de acest element, foarte răspândit în ornamentica arhitecturii noastre populare trebuie atrasă atenţia asupra unui alt element zoomorf mult mai rar: este vorba de o piesă de lemn aşezată „în chituci” în unghiul drept format din două „capete de cal” mai scurte decât celelalte – unul vertical lipit de perete, celălalt în consolă – şi care oferă o evidentă asemănare cu un cap de animal stilizat, având urechi, bot şi ochi marcaţi prin doi cepi, eventual un bour. Această piesă decorativă este lucrată cu prea mare grijă ca forma ei să poată fi atribuită unei întâmplări; de asemenea, singurele două piese de acest fel sunt aşezate, simetric, în locuri care nici acestea nu par a fi întâmplătoare, ci mai curând locuri de cinste, deşi discrete, potrivite prin urmare amplasării unor elemente simbolice a căror semnificaţie ne scapă astăzi: anume la jumătatea fiecărei laturi lungi a bisericii. Cât de însemnat este rolul simbolisticii în ornamentaţia bisericii Sf. Arhangheli din Rogoz o dovedeşte încă un element de sculptură, neaşteptat de data aceasta nu atât prin formă cât, în special, prin locul pe care îl ocupă, deoarece „capul de cal” foarte bine modelat la care ne referim este cioplit la extremitatea de vest a meşter-grinzii bolţii, prelungită în podul bisericii, sub turn, unde este întuneric şi nu o vede nimeni. După cum am mai arătat, biserica a fost pictată în două rânduri; despre o pictură anterioară celei din 1785 nu avem cunoştinţă şi cercetarea noastră nu a reuşit să identifice urme. Pictura din 1785 este opera zugravilor Radu Munteanu din Ungureni (sat învecinat cu Rogoz, făcând parte din com. Cupşeni) şi Niculae Man din Poiana Porcului (azi Fântânele, sat dependent ca şi Rogoz de Tg. Lăpuş); identificarea celor doi zugravi menţionaţi în inscripţia referitoare la invazia tătarilor din 1717 cu autorii zugrăvelii de la 1785, atestată de inscripţia din altar, am făcut-o pe baza datelor cunoscute despre Radu Munteanu, din care reiese că el a activat în perioada 1767-1800. Despre maniera de lucru a acestui zugrav, la care, alături de trăsăturile generale ale picturii populare a timpului, se remarcă şi „anumite trăsături specifice”, s-au adus suficiente date. Cât priveşte pe Niculae Man, al cărui aport în decorarea bisericii din Rogoz nu este precizat şi despre care nu există alte atestări documentare, o caracterizare este imposibilă. El a fost probabil un meseriaş de mâna a doua, angajat poate pe temeiul înrudirii sale cu preotul bisericii şi cu comanditarul lucrării, care poartă toţi acelaşi nume patronimic de Man. Pictura din 1785 se păstrează pe pereţii încăperilor în proastă stare şi cu mari lipsuri. Printre scenele mai bine conservate, se pot menţiona: în pronaos, acoperind pereţii de sud, vest şi nord, marea compoziţie a Judecătii din urmă, care în rândul cetelor de păgâni promişi iadului cuprinde şi pe „nemţi”, ca la biserica din Deseşti (Maramureş), pictată tot de Radu Munteanu; în naos, pe peretele sudic, se văd: Nathan certându-l pe David, Onufrie pustnicul, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, Iona şi chitul; pe peretele nordic se distinge un fragment din Pilda fecioarelor, în varianta transilvăneană, cu reprezentarea lui Hristos şi a „miresii lui Hristos”. Simpla enumerare a acestor teme demonstrează lipsa de coerenţă a programului iconografic, trăsătură comună, de altfel, ansamblurile de pictură din aceeaşi zonă şi epocă. Biserica a fost pictată a doua oară în 1834, numele zugravului rămânând de data aceasta necunoscut. Pictura, care acoperă tavanul pronaosului, bolta naosului şi cafasul, este de slabă calitate artistică, cu un desen foarte defectuos, plăcută însă prin coloritul viu, mai ales al motivelor florale, care constituie nu numai chenare late, ci invadează şi câmpul scenelor, întocmai ca la unele icoane pe sticlă. Principalele teme înfăţişate sunt: pe registrul de sus, pe latura sudică, Cina cea de taină, Spălarea picioarelor şi două scene mascate de cafas; pe latura de nord, scene din Patimi. Pe registrul inferior al bolţii, pe latura sud sunt înfăţişate patru scene din Facere (Facerea lui Adam, Facerea Evei, Adam şi Eva înşelaţi de şarpe, Izgonirea din rai); pe latura de nord, de asemenea în patru scene, Pilda omului care a căzut în tâlhari, inclusiv aceea a suirii omului „pre dobitoc” şi a ducerii lui acasă de către „Isus Hristos”. Printre numeroasele icoane vechi ale bisericii, semnalăm o frumoasă icoană a Maicii Domnului cu Pruncul având chipurile şi nimburile lucrate între-un relief destul de pronunţat; inscripţia – „1787. Această ico(a)nă au plătit Pop Onu” – arată că ea aparţine zestrei perioadei de renovare de la 1785.   Text aparţinând cercetător Radu Creţeanu din Revista Muzeelor şi Monumentelor Nr 1. 1976 Istoric Data construirii nu este cunoscută documentar. Conform tradiţiei, ea a avut loc în 1663, după ce cu doi ani înainte biserica anterioară fusese arsă de tătarii aflaţi în urmărirea principelui Ioan Kemeny, despre care se ştie că, retrăgându-se spre Maramureş, a poposit „lângă Lăpuş”. Se pare că biserica a scăpat de distrugerile provocate de năvălirea tătarilor din 1717 (distrugeri care de altfel au fost mai puţin grave în Ţara Lăpuşului decât în Maramureş), deşi evenimentul este amintit de zugravii din 1785 printr-o inscripţie aflată la extremitatea de est a peretelui nordic al naosului: „Văle(a)t din tătărime 1717, zugravi fiind Munteanu Ra(du de la U)ungureni şi Man Nicolae de la Poiana Porcului”. Biserica a fost reparată şi pictată – sau repictată – în anul 1785; după cum specifică următoarea inscripţie din altar: „În anul Domnului 1785 această sfântă beserică s-au zugrăvit, în zilele prea înălţatului împărat Iosif al doilea, arbireu neunit fiind ţării Ghedeon Nichitici, protopop Lador Ilie din Chiueşti, preoţi ai satului Man popa Todor şi Vlaşin popa Ioan, şi au plătit robu lui Dum(nezeu Man Grigore)”. O altă inscripţie precizează că: „În anul 1785 luna iunie 10 zile au început a să zugrăvi această sfântă b(iseri)că şi (s-au săvârşit în luna) lui septembrie 11 zile”. În anul 1834 s-a adăugat şi s-a pictat cafasul corului, conform inscripţiei aflate pe marginea acestuia: „S-au zugrăvit acest pod în anul de la Hs. 1834, făt fiind Bod(ea) Grigorie”.   Text aparţinând cercetător Radu Creţeanu din Revista Muzeelor şi Monumentelor Nr 1. 1976 # Biserica de lemn Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril din Rogoz Biserica a fost atestata documentar din anul 1488 sub denumirea de “Rogos", satul facand parte din domeniul cetatii Ciceului apartinator lui Stefan cel Mare si altor domnitori ai Moldovei. Cu toate acestea, potrivit traditiei, Biserica "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril" a fost construita in anul 1663 din doua lemne fratine uriase aduse din Dealul Popii. Aceasta datare pare a se potrivi realitatii, fiind sustinuta de doua argumente: biserica are o planimetrie foarte veche, cu pronaosul poligonal si accesul pe latura de sud; un document istoric consemneaza ca in anul 1661, tatarii au urmarit pe principele Transilvaniei, Ioan Kemeny, pana langa Lapus – posibilitatea ca tatarii sa fi incendiat vechea biserica de lemn este justificabila, ceea ce ar explica construirea acestei biserici in 1663. Tara Lapusului a fost mai putin afectata de distrugerile provocate de tatari decat Tara Maramuresului (intr-o inscriptie din naos se face referire la aceasta invazie), se pare ca biserica a supravietuit invaziei tatare din 1717. In mare parte Biserica de lemn si-a pastrat forma, substanta, functiunea si expresia ei initiala. Acest lacas de cult a suferit anumite schimbari de-a lungul timpului: dupa realizarea picturii datata 1785, in secolul al XIX-lea se realizeaza tribuna, pictura ei in 1834, si se maresc ferestrele naosului, in 1960-1961 s-a realizarea fundatia, soclului din zidarie de piatra, s-au schimbat invelitorile si dusumele. Toate lucrarile au fost facute prin utilizarea materialelor si tehnicilor traditionale, mentinandu-se substanta originala, respectandu-se autenticitatea si integritatea monumentului. Incadrandu-se in categoria bisericilor mari din zona (Costeni, Stoiceni), dimensiunile bisericii sunt de 14 x 5,5 metri. Pe fundatia scunda din piatra se inalta pereti din grinzi masive de ulm incheiate in unghi drept si intarite pe alocuri cu cepi grosi de lemn. Biserica de lemn este structurata astfel: pronaos, naos si altar; pronaosul este poligonal cu trei laturi scurte spre vest si accesul pe latura de sud (planul pronaosului, asociat cu absenta pridvorului, sunt specifice vechilor biserici din secolul XVII-lea si chiar dinainte); naosul este dreptunghiular, iar altarul decrosat, (mai ingust decat naosul) poligonal, cu sapte laturi spre exterior. La nivelul exterior pot fi remarcate elemente decorative, deosebit de valoroase. Pe peretele sudic al pronaosului se poate observa la intrarea cu ancadrament masiv tratat intr-o nota de simplitate rustica, cu exceptia acoladei prea ascutite. La vest de intrare strajuieste o cruce cioplita, inalta cat peretele pe care este aplicata. Bisericile de lemn, prin armonia proportiilor, echilibrul volumelor, si elansarea exceptionala a turnurilor, reprezinta o adevarata capodopera, o realizare tehnica si artistica superioara. Acestea sunt integrate organic unei indelungate evolutii ale carei inceputuri se pierd in timp. In patrimoniul mondial au fost incluse opt biserici de lemn datate intre mijlocul sec. al XIV-lea si sfarsitul secolului al XVIII-lea: Ieud-Deal sec. XIV-lea, Poienile Izei 1604, Budesti-Josani 1643, Rogoz 1663 (Biserica de lemn Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril), Barsana 1720, Surdesti 1766, Desesti 1770 si Plopis 1792.         # OBICEIURI DIN ROGOZ

”Armindenii Rogozului” – Rogoz: De Rusalii, flacaii din sat confectioneaza si inalta in mijlocul satului o prajina inalta de lemn (Armindenul) impodobita cu cununi de flori. Armindenul este simbolul inaltarii si al renasterii;

Old chatolic church at Rogoz