Acum ca tata , ca parinte , realizez ce important
a fost parintilor mei sa ne educe cit mai bine , sa ne dea posibilitatea de a ne inbogati cunostintele in toate domeniile.
Cu o singura lacuna .
N-au reusit sa ma indrume pe calea muzicii , prin invatarea unui instrument muzical . Reusisem
sa-i " duc de nas " , exprimindu-mi dorinta de a invata pianul , instrument care nu avea profesor in Lapus , si nu prea erau
posibilitati de procurare a unui pian in acele vremuri.
Stiindu-ma incapatinat , si aratind spre disperarea lor , " lipsa de talent " si "lipsa de interes " pentru
muzica , au hotarit , sa-si incerce norocul , cu ala mic , Romy , dindu-l pe miinile celebrului Kalman (nu celebrului compozitor
) ,ci celebru muzicii lautaresti Lapusene.
Kalman dint-o familie de instrumentisti din tata-n fiu , lucra la restaurant
, impreuna cu familia , intr-un taraf , cu muzica pe toate gusturile .
S-a cumparat un acordion mic , si Romy a inceput sa primeasca , de doua
ori pe saptamina , vizita lui Kalman , om foarte simpatic si rabdator , care invatindu-l prin metoda : " dupa
ureche " , a reusit in timp record sa-l invete un sir de cintece , pe care tata le-a inregistrat intr-un caiet (dupa
temele muzicale ) , caiet ce-l scotea cu mindrie cind musafirii isi faceau aparitia , si comanda , ca
un dresor : " Romy acum asta ! ; Romy acum asta ; sau Romy acum asta si apoi pe asta " )
Daca pentru Romy a fost o placere ? Asta nu stiu . Cea ce
stiu,e ca in ultimile clase , s-a lasat de acordeon , cu toate ca avea un Welmaister .
Acordeonul l-a adus in rindul din fata, a scenei Lapusene , aparind
in celebrul ansamblu a lui Ghiurco Topan ; Topan care la rindul sau era profesor de acordeon si vioara , pentru
odraslele Lapusenilor doritori de copii minune .
Cu anii asa cum am scris mai sus , acordeonul ajunsese un obiect de mobila
inutil , care pina la urma a fost vindut .
Peste ani , din dorinta de arata copiilor lui "maestria " lui , si poate
pentru a-si " amintirile " , imprumuta un acordion , de la cunostinte care aveu , si-si delecta , familia aici
in Israel , cu o parte din repertoriul care a fost scris si pierdut pentru tot deauna.
EU SI TEATRUL
Omul e facut sa viseze , sa spere , sa doreasca.
Si eu ca orice om , am avut de mic visele mele . Asta din cauza ca din frageda
pruncie am iubit povestirile , ascultam de la virsta frageda , "teatru la microfon " de pe undele de radio
ale radioului Bucuresti , si mai tirziu , " mincam cartile " bibliotecii Lapusene , ne pierdzind nici un
film proiectat la " Cinematograful Arta " din Lapus .
Visul meu a fost sa ma fac regizor de filme. Parintii mei insa , cu " judecata
sanatoasa " a unui adult , mi-au spus : " Bine ! Intii sa inveti o meserie , si dupa aceea , poti sa
te faci si regizor " .
Asta cum, regizor nu ar fi o meserie !!!!?
Prin ani '71 in cadrul competitiilor ce aveau loc intre scoli , a avut loc
si o competitie a teatrului scolar.
Am crezut ca-mi voi implini visul cu ochii. Voi fi regizor ...sau poate ajutor de regizor ,....sau poate
ajutor al ajutorului de regizor !!!!!!!!!!!!!!
Asa ca in dupa amiaza , in care s-au intrunit cei ce urmau sa faca auditia pentru alegerea celor ce vor
intra in rindurile trupei de teatru , m-am prezentat si eu cu gindul ca vor alege un regizor din rindurile elevilor ,
avind in vedere , ca era vorba despre o competitie scolara , in care concurentii erau elevi , si nu profesori .
N-a fost sa fie asa .
In scoala nu prea ma faceam remarcat , nici prin fizicul meu , nici
prin frumusetea mea ; n-am fost prezentator , n-am fost cintaret , si n-am fost recitator la serbarile de
sfirsit de an .
Aveam un rol minor , de corist la "basi" !
In aceea dupa amiaza frumoasa de toamna , intr-una
din clasele de la etaj ferestrele erau dechise. Patrundea in clasa adierea unui vint de toamna , ce dadea o liniste ,
o caldura , o senzatie de pace si melancole , ce te tragea la somn .
La catedra , domnul Pop Gusti si doamna Curteanu , vorbeau in soapta intre ei despre cele
petrecute in cursul zilei , asteptind cu rabdare , sa se umple clasa cu doritori de a participe la auditie.
Rind pe rind , au intrat in clasa elevi din toate clasele de liceu.
M-am asezat in prima banca , care era linga geamul deschis , banca lipita de catedra.
S-a vazut pe fetele profesorilor dezamagirea , si-am auzit-o pe doamna Curteanu spunind la urechea
lui Pop Gusti : "Ce ne facem ? Dintre baieti n-avem pe cine alege !!
Vazindu-mi " reputatia distrusa ", am sarit ca un arc , (scos parca din cutie)
umflind-ma ca un paun in pene , umflindu-mi pieptul plin de mindrie, ca-au inceput sa-mi zboare nasturii
uniformei scolare in toate directiile , si cu o voce solemna si puternica , de orator am spus :
" Cum puteti spune acest lucru ? Uitati-va la acest
corp de Adonis , si vedeti deja un mare artist ".
Izbucnirea mea atit de dramatica , a spart gheata.Hohotele de ris din sala si de la catedra ,
aplauze la scena deschisa , au confirmat pe loc, in rindurile colegilor din acea clasa , locul meu in teatrul scolii ,
lucru consfintit apoi de profesori , prin primirea mea ca "artist "de performanta a scolii .
Nu m-au numit regizor , dar in cursul repetitiilor am dat anumite idei
, care au fost preluate si puse in scena ; am contribuit cu idei , am avut un aport important si la
alegerea muzicii spectacolului si al decorurilor .
De costumul meu am avut eu grija .
Am ajuns asa de marcat de aceasta noua ocupatie extra scolara , ca-mi
facusem deja planuri de viitor.
Piesa a avut succes de public in Lapus , intre elevi , parinti , si cine vroia
sa intre fara plata la un spectacol de teatru.
Cit despre concurs, n-am avut norocul sa ne calificam in finala .
De ....,nu eram liceu cu renume in teatru scolar , si protectia se oprea la Manastiur, pentru
noi Lapuseni.
In anul urmator, am avut inca o montare , a unei piese cu subiect din
"lupta comunistilor in ilegalitate" , piesa scurta pe care urma s-o prezentam in una din sarbatorile oficiale.
In aceasta piesa am avut un rol secundar , mic de tot , pe care l-am transformat intr-o
" prezenta scenica " mare , reusind sa sperii copii din sala , lucru comfirmat de doamna Belu , profesoara
, care mi-a spus ani de-a rindul cum am speriat si pe nepotul ei , in urletul de " caprar " adresat soldatilor
lui , urlet pe care l-am scos , in singura replica avuta.
Activitatea mea teatrala s-a terminat , dupa montarea unei piese
de teatru de catre elevi de la liceu si elevi de la scoala speciala , sub conducerea unui profesor de la scoala speciala
, un entuziasmat al teatrului.
Era o poveste dramatizata , cu care am dat un sir de spectacole , cam sase
la numar, in Lapus si in citeva sate din jurul Lapusului , de unde se trageau unii din " artistii " ansamblului
teatral al nostru .
Astfel ne-am intors in timp la ceea ce se cheama in istoriea
teatrulu : " teatrul ambulant " reusind sa ne scoatem drumul si o masa din cistigul realizat prin
vindera biletelor.
Aceasta activitate teatrala a dat " friu liber " fiintei mele ,
reusind sa trec de emotivitatea avuta , ajutindu-ma in munca de medic , unde teatrul este unul din
cheile reusitei tratamentului , si reusitei medicului in societate .
