O vorba spune : toamna se numara bobocii . E o minciuna !!!!
Toamna se numara borcanele .
Orice familie care se respecta , in special in "era Luceafarului Romaniei " cind magazinele "abundau in
produse din toate felurile si din toate tarile" isi umplea gospodarii camara cu toate cele bune , pentru iarna lunga
ce se apropia .
Tirgul Lapus , asezare la rascruce de drumuri , a fost din toate timpurile
, un "tirg" , asa cum arata si numele lui .
Joi , dis de dimineata , asezarea este invadata de zeci de oameni din toate colturile Tarii Lapusului
, si din afara lui , cu toti grabindu-se in spre tirg .
Pe parcursul anilor , tirgul , si-a schimbat locul si infatisarea , dupa cerintele timpului si
dupa dorinta conducatorilor locali .
Venirea la " tirg" era un prilej de sarbatoare pe vremuri . Taranii cu haine de sarbatoare
, fiecare cu specificul satului sau , barbatii incinsi cu briu de piele , facut la Cupsa curelaru , femeile cu naframa cumparata
pentru asemenea eveniment , veneau vara cu carutele , iarna cu saniile , trase de cai sau boi , pregatiti cu
o zi inainte sa arate curati si frumos , asta ca sa atraga privirile trecatorilor , spre cinstea propipietarilor.
Se grabeau sa ocupe un loc bun in tirg ,asta ca sa-si poate vinde marfa cit mai bine .
Nu uitau sa-si cumpere cu banii cistigati cele necesare pentru casa , lucruri pe care
numai la tirg le gaseai .
Intra si pe la crisma sa traga pe git o secarica , sau alta bautura sa-l incalzeasca la suflet
sau sa beie "aldamasul " , ca nu in fiecare zi vine omul la tirg .
La tirg gaseai tot ce aveai nevoie. De nu gaseai , cautai in magazinele din Lapus , care
erau pregatite pentru asemenea vizite .
Cu timpul , tirgul s-a impartit , in tirgul de vite , care a fost scos din oras mai tirziu
, si " piata " , piata care a dat nume si strazi pe care se afla ; "strada pietii " .
Piata a capatat astfel , o forma de piata organizata , de tip orasenesc , pierzind din farmecul ei .Cu timpul
, taranii au renuntat la atelajele lor , veneau cu autobuzul ,si-au scimbat hainele de sarbatoare , vechiul port taranesc
din batrini , cu straie de oras , in pas cu vremea .
Ceea ce a mai ramas e doar forfota din tirg , tocmeala , batutul palmei si poate
"aldamasu" .
In aceasta atmosfera , noi "orasenii" ne prezentam , cu incredere de sine la "cumparaturi" si
nu la tirg . Ne invirteam , controlam si cintaream cu ochii marfa , intrebam de pret , intrebam daca "poti lasa mai
jos " si continuam sa ne invirtim pina gaseam locul nimerit .
Trebuie sa te pricepi sa te tocmesti , ca una din placerile tirgului , (de aceea se numeste
tirg ) este tocmeala ! Au fost si din aceea ce se tocmeau sub o forma iesita din comun. Iata un exemplu .
Doamna Topan Vilma , educatoare la gradinita maghiara , nu stia romaneste .
Se povesteste , ca o data venind la piata , si voind sa arate ca stie sa se tocmeasca , a intrebat
intr-o romana cu accent maghiar :
" Cit face ou ?"
" Cinzeci de bani doamna ". Spune precupeata .
" Daca nu da cu un leu eu nu ieu ! " Se grabeste sa hotarasca , sigura pe ea Doamna Vilma.
Nu stiu cit e de adevarata aceasta poveste , dar am auzit-o si mi se pare frumoasa .
In aceasta atmosfera , pe la primele ore ale diminetii , " picam " si eu
cu plase si cu ... maica-mea . Asta numai spre sfirsitul vacantei de vara , cind incepea "nebunia " aprovizionarii.
Pe acele timpuri , veneau banatenii si oltenii cu camioane de gogosari , vinete ,varza ,
castraveti ,rosii si alte legume , care pe la noi nu puteau fi cultivate . Dupa ce incarcam o parte din plase , le lasam
la tanti Saindi , care lucra in piata la o taraba a cooperativei de consum , si continuam sa ne invirtim si sa umplem inca
citeva plase , si iar le lasam , si iar ne invirteam si cumparam , pina ce mama era multumita cu cantitatea luata .
Chinul meu nu se termina cu invirtitul in piata , ci continua cu naveta casa -piata , piata -casa ,
pina cind toata cumparatura , umplea camara .
A doa zi incepea adevarata " munca " . Asta-mi placea . Pe la orea sase dimineata , focul duduia
in soba , si pe plita deja erau ardeii , gogosarii si vinetele la prajit . Urma curatitul lor de coaja arsa , si in sfirsit
venea clipa cea mare , la care eram eu responsabil : datul pe masina .
Pe o masina de carne , terebuia sa toc rosiile pentru bulion , vinetele , gogosarii si ceapa prajita pentru
zacusca , apoi vinetele si ardeii verzi pentru salata cu otet , apoi gogosari pentru salata de gogosari cu otet....
Dar munca nu se termina aici . Dupa ce se fierbeau cele pregatite de mine in niste cratite imense imprumutate
de la bucataria spitalului , la un foc potrivit , dupa un timp hotarit de mama , se punea in borcane continutul
cratitelor , si atunci venea iarasi timpul sa ma apuc de lucru.
Sa pregatesc celofanul , sa pregatesc sfoara , sa tin borcanele in timp ce mama le acoperea cu celofan
si le lega ; amprenta finala a acestei munci sisife , era degetul meu care tinea sfoara cind mama facea nodul .
Pentru mine munca se termina , pentru mama continua pina noaptea tirziu cu fiertul la " bain marin "
a borcanelor.
Simbata , in sfirsit , borcanele se odihneau pe rafturile din camara.
Daca credeti ca asta era sfirsitul , va inselati .Saptamina urmatoare , joi , unde credeti ca
eram in orele de dimineata ?.... Da . Eram la piata , pentru inca o runda , ca la mama i se parea ca rafturile sunt prea goale
.Asa ca o luam de la inceput , cu cumparatul , cu caratul , cu prajitul , cu tocatul cu fiertul , si in special cu degetul
meu , care a inceput sa-si arate nemultumirea de prea multa folosire.
Cind credeam c-am terminat , au venit imediat idei noi . Nu uitati ca-n Lapus fiecare gospodina
, era mai " smechera" decit celelalte , si faceau inovatii . Asa ca , iar la lucru . Tocana de legume simpla , tocana
de legume cu fasole , si cite si mai cite .
La sfirsit n-a mai ramas loc pe rafturi . Si inca nu a fost pusa varza la murat nu au fost pregatiti
castravetii la murat , nu s-au pregatit cartofii pentru iarna...... , si toate aceste pregatiri, dupa ce la sfirsitul
primaverii , s-au pus deja in camara borcanele cu visine , cirese in compot , gutui in compot , asta pentru
completarea vitaminelor .
Nu stiu citi din cei ce citesc aceste rinduri , au avut posibilitatea sa
puna pe iarna , sa intinda celofanul pe borcan , sa-l lege , si apoi sa-l fiarba la "bain marin".
Trebuie sa incercati !
Asta nu numai pentru placerea culinara , ci si pentru satisfacerea auzului muzical .
Cel mai interesant si mai eficace instrument de percutie intr-o casa , sunt aceste borcane . Incercati in
linite sa loviti incet ..., cu degetul pe celofan.... , si veti auzi ce sunete frumoase scoate .
Fratele meu Romy , suflet de artist , simtind nevoia unei chemari muzicale , a intrat in una din iernile
Lapusene , si a inceput sa-si arate talentul in arta de percutie , pe celofanul intins ale borcanelor , frumos aranjate in
camara. Nemultumit de sunetul obtinut , in maiestria lui de artist , a luat un cuisor din lada de scule a tatei, ce era
pusa in camara , si a reusit sa creeze un sunet nou prin inteparea celofanului .
La sfirsitul incercarii muzicale ale lui , celofanul a primit forma unei site , cu gauri fine .
N-a trecut multa vreme , ca umplutura din borcane si-a aratat nemultumirea , pentru folosirea borcanului
ca instrument de percutie , fara consimtamintul ei.
Cea care a fost mai nemultumita , a fost mama , care a constatat ca munca ei de primavara si toamna , s-a
dus "pe apa simbetei " si a trebuit sa improvizeze ceva pentru " salvarea " nevoilor iernii Lapusene .
