Protopopul Nicolae Nechita din Târgu Lăpuş a fost condamnat la 11 februarie 1949 împreună cu

alţi 22 de credincioşi greco-catolici. A murit în 1986 la Spitalul din Lăpuşul

                                                         #

Despre preotul Atanase Oniga (.), reproducem fragmente din lucrarea (în manuscris) redactată de inginerul Gavril Duda din Baia Mare מn 1991.«Preotul Atanase Oniga a văzut lumina zilei la data de 10 aprilie 1907 în satul Suciul de Jos din fostul judeţ Someş, în prezent judeţul Maramureş, ca fiu al unei vechi familii de ţărani înstăriţi, fiind al patrulea fiu din cei cinci. După terminarea primelor patru clase primare, la insistenţele învăţătorului din sat, familia Oniga îl înscrie pe tânărul Atanase, în anul 1918, la Liceul "George Coşbuc" din Năsăud, numit de lăpuşeni «liceul românilor», pe care îl termină מn 1926. In acelaşi an, se înscrie ca student la Academia Teologică Greco-Catolică din Gherla, pe care o termină în 1930 cu examenul de licenţă, în a doua parte a anului 1930 şi până în august 1931 funcţionează ca învăţător în satul Suciu de Jos.

In anul 1931, Atanase Oniga, găsindu-şi aleasa inimii, se căsătoreşte cu tânăra învăţătoare Clariţa Buda din Şomcuta Mare, un suflet nobil şi distins, care lucra cu dăruire la instruirea unor tinere vlăstare ale satului românesc.

In 14 septembrie 1931, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci, Atanase Oniga este hirotonit ca preot greco-catolic de către episcopul de Cluj - Gherla, dr.Iuliu Hossu, în faţa sutelor de mii de credincioşi adunaţi pentru rugă la Sfגnta mănăstire din Strâmbul-Boiereni, loc de reculegere pentru credincioşii români uniţi din Ţara Lăpuşului, din ţinuturile Năsăudului, Bistriţei şi ale Dejului. De acum înainte, tânăra familie a preotului greco-catolic Oniga îşi începe apostolatul pe tărâm bisericesc şi şcolar, în satul Groşii Ţibleşului, unde vor sta până מn anul 1941, fiind primiţi şi înconjuraţi cu mare cinste şi dragoste de săteni, oameni iubitori de Dumnezeu şi de ţară.

Între anii 1941-1945, familia preotului Oniga se stabileşte în Suciu de Jos, ducând împreună cusătenii de aici povara şi amarul anilor de război şi de ocupaţie străină.

Începând cu anul 1945, preotul Atanase Oniga este chemat în parohia Lăpuşul Românesc, comună mare, cu două biserici, unde păstoreşte până מn anul 1948, octombrie 26, adică pגnă la desfiinţarea Bisericii Române Unite (...)

În lunile iunie - octombrie 1948, preotul Atanase Oniga este arestat de cinci ori, dus la Securitatea din Dej, bătut şi torturat fără nici o vină, după care revine în parohie la credincioşii săi din LăpuşulRomânesc. (...)

După fiecare arestare, preotul Oniga se întorcea acasă cu oasele zdrobite, fiind ajutat şi transportatnde la Târgu-Lăpuş la Lăpuşul Românesc de bunul său frate, Sofron Oniga.

La începutul lunii octombrie 1948, în casa preotului Atanase Oniga din Lăpuşul Românesc s-a desfăşurat ultimul consiliu de familie. Fiul său, Puiu Oniga, îl roagă pe tatăl său să accepte credinţa ortodoxă. Puiu Oniga a adus ca argument tortura ce se va abate asupra tatălui său, în cazul când va refuza să-şi părăsească credinţa greco-catolică, deoarece de la ultima arestare se întorsese în sat atâta de bătut, încât a trebuit să stea culcat în căruţa fratelui său Sofron Oniga şi abia la intrarea în satul Lăpuşul Românesc s-a ridicat pe ilişul căruţei pentru a nu fi judecat greşit de enoriaşii săi. La aceastăintervenţie, preotul Oniga dă fiului său următorul răspuns: "Ascultă, Puiule! Ai fost cu mine de atâtea ori la hirotonirea de preoţi; ai putea să-mi redai jurământul depus în faţa Sfântului Altar, care se prestează cu voce tare de către tânărul candidat la taina preoţiei? Repetă numai prima strofa. După ce episcopul pune mîna în creştetul capului ucenicului său, acesta, cu o mână pe Evanghelie şi pe Cruce, cu alta pe piept, strângând Sfânta Cuminecătură, rosteşte: "Aşa să-mi ajute Dumnezeu, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cei 12 Apostoli, că voi trai în religia greco-catolică pגnă la sfגrşitul vieţii mele, indiferent de urmările pământeşti"...

Întreaga familie a preotului Atanase Oniga rămâne hotărâtă să păstreze credinţa greco-catolică, pentru a continua lupta dreaptă מmpotriva forţelor oarbe ale întunericului. în această atmosferă, preotul Oniga îşi duce băiatul la Şcoala tehnică minieră din Baia Mare, după care se retrage pentru un timp la Şomcuta, la socrii săi, pentru a scăpa astfel de urmărirea Securităţii. Dar şi la Şomcuta se operau arestări şi siluiri de conştiinţă pentru trecerea la Ortodoxie, aşa că preotul Atanase Oniga hotărăşte reîntoarcerea acasă, revenind pentru ultima dată în parohia sa din Lăpuşul Românesc, în dimineaţa de 26 octombrie 1948, fiind sărbătoarea Sfântului Dumitru.

In prezenţa unui numeros grup de credincioşi din sat, adunat ad-hoc la vestea sosirii în sat a preotului lor Oniga şi chiar în mijlocul şoselei, apare şi grupul de activişti PMR1 de la plasa Târgu-Lăpuş, între care: Timofte Plăian, Gheorghe Rus şi Gheorghe Rozan. La refuzul hotărât dar politicos al preotului Atanase Oniga şi al credincioşilor săi de a trece la Ortodoxie, grupul de activişti PMR28 (unul din grup era ţigan lingurar din Răzoare), înjură religia greco-catolică, pe credincioşi şi pe preotul lor.

Pe acest fond de tensiune, de jignire şi umilinţă, preotul Atanase Oniga oficiază în libertate, pentru ultima oară, Sfânta Liturghie, în cele două biserici ale satului, din Deal şi din Baltă. Ambele biserici au fost neîncăpătoare pentru numeroşii credincioşi care lăcrimau pentru jalea ce va urma; la predica de la sfârşitul Liturghiei şi, în special, la citirea pastoralei episcopului dr. Iuliu Hossu, lacrimile s-au transformat în hohote de plâns După Liturghie, preotul Oniga vine acasă, îşi îmbrăţişează soţia şi o sfătuieşte să fie calmă şi tare pentru zilele ce vor veni, să aibă grijă de ea, de Puiu, băiatul lor, şi, în măsura putinţelor, de bătrânii lor părinţi din Suciu de Jos şi Şomcuta, să plătească la plecare creştineşte pe servitorii lor, Sofron Dolha şi Anuca, să ajute pe săraci şi văduve din averea lor, după care se retrage în biroul său. In timp ce-şi redacta testamentul, preotul Oniga aude zgomote şi strigăte ce veneau de afară. Iese în curte şi constată că la rîul Lăpuş, ce trece prin apropiere, se petrece ceva neobişnuit. Se îndreaptă spre rîu, unde se desfăşura un spectacol dezolant, dar şi comic în acelaşi timp. Ce se întâmplase? După terminarea Liturghiei, o parte din credincioşi, mai ales cei de vârstă tînără, din proprie iniţiativă, au crezut de cuviinţă să pedepsească într-un mod original pe activiştii PMR care se aflau în sat, la primărie, ca o replică la jignirile grosolane aduse de aceştia în dimineaţa aceleiaşi zile la adresa lăpuşenilor, a Bisericii Române Unite şi a preotului lor. Astfel, activiştii cu pricina sunt puşi să intre în apa rece şi învolburată a rîului Lăpuş, îmbrăcaţi cum erau, până la genunchi, şi acolo să-şi facă semnul Sfintei Cruci şi, cu glas tare, să ceară iertare în acest fel de la Dumnezeu şi de la cei pe care iau jignit dimineaţa.

Când lumea de pe mal se amuza, iar activiştii PMR aflaţi în apă învăţaseră binişor să-şi facă semnul Sfintei Cruci, apare preotul Oniga, speriat de cele văzute, cu faţa ca de ceară, opreşte imediat spectacolul, prin cuvintele: "Să ştiţi că ceea ce faceţi nu este creştineşte şi, în plus, mi-aţi făcut un rău mie prin aceasta, deoarece ei nu sunt primii vinovaţi, ci alţii mai sus ca ei, aşa că vă rog să le daţi pace". (...)

A urmat noaptea Sfanţului Bartolomeu 2 în Lăpuşul Românesc, când, la orele 24 ale zilei de 26 octombrie 1948, întreg satul este invadat de zeci de camioane militare pline cu securişti, venite din Dej, pentru a-i aresta pe credincioşii greco-catolici, deoarece au refuzat deschis trecerea la ortodoxie.

Sub focul armelor securiştilor - în miez de noapte - întreaga suflare din sat, de la copiii ieşiţi din leagăn şi până la octogenari, ies plîngînd şi suspinând din casele lor în curţi, apoi în şosea, îndreptându-se spre cele două biserici ale satului pentru a le apăra, favorizându-se astfel, în mod nefericit, condiţii foarte bune pentru arestarea în masă, a câtorva sute de săteni nevinovaţi. (...)

La Securitatea din Târgu-Lăpuş se operează o triere sumară a celor arestaţi, cei mai mulţi fiind transportaţi la Securitatea din Dej, unde trona temutul colonel Briceag, un criminal notoriu. (...)

În zilele următoare, grupa de activişti şi securişti de la plasă au dat năvală în Tîrgu Lăpuş, la casa parohială, pentru a căuta documente "subversive" care să le folosească la înscenarea procesului. Cu o barbarie de nedescris, aceşti necredincioşi vandali trec la devastarea casei, scoţând din dulapuri haine şi lenjerie pe care le întorceau pe o faţă şi pe alta, sperând că doar-doar va cădea ceva din ele (aşa zisele corpuri delicte) după care le aruncau pe jos şi le călcau. Au trecut apoi la tablourile şi icoanele din casă.

(...) După declaraţia servitoarei, care asistase la această scenă de groază, pânzele a două icoane valoroase de mari dimensiuni, reprezentגnd chipul lui Isus şi al Mamei Sale, au fost furate de către unul din activişti. (...) După efortul depus pînă atunci la devastarea dulapurilor şi a tot ce era pe pereţi, activiştii şi securiştii şi-au dat seama că ziua era pe sfîrşite, iar treaba lor nu era făcută nici măcar pe jumătate, căci urma controlul bibliotecii, care ocupa o cameră întreagă, iar ei au obosit şi erau flămânzi.

Căutând prin cămara de alimente, au găsit doar făină şi brânză, dar nu aflară băutură. O parte plecă însat pentru a aduce tărie, iar restul au rămas pentru a pregăti o mămăligă cu brînză. Prepararea mămăligii au făcut-o prin arderea în sobă a cărţilor sfinte, smulse din bibliotecă, la început arzând Biblii şi alte cărţi religioase, apoi exemplare de o rară valoare istorică. Cu toate că biata servitoare Anuca a adus lemne tăiate şi, cu lacrimi în ochi, i-a rugat să nu facă mămăligă arzînd cărţile popii, neoamenii şi-au continuat opera, amuzându-se de ceea ce făceau».

Redăm în contiuare sentinta nr.500din 11 februarie 1949 a Tribunalului Militar Cluj, Dosar Nr. 4-1949, prin care este condamnatParintele Atanase Oniga:

Astazi , 11 februarie, anul 1949Tribunalul Militar Cluj, compus din d-niiŞcol. mag. dr. Alex. Barbu;Căpitan Păunescu lie;Căpitan Petroman Ioan;Procuror militar Cpt.mag.Creţu Ioan, Grefier Plut. maj. adm.Varlan Nicolae.

S-a întrunit în şedinţa publică cu respectarea dispoziţiunilor prevăzute de art. 19-20 dinC.J.M., în scopul de a judeca pe:

1. Nichita Nicolae de 50 de ani, domiciliat în comuna Lăpuş, jud.Someş;

2. Oniga Atanase, preot din comuna Lăpuşul Românesc, jud. Someş;

3. Oniga Clara

4. Mit Ruxanda

5.Pitiş Ioan lui Alexa

6. Mit Nicolae

7. Jurjiu Mariuca

8. Creţ Titiana

9 Bolchiş Nicolae

10. Totna Vasile H.

11. Man Vasile

12. Coman Grigore

13. Pop Gheorghe

14. Dolha Costan

15. Man Ioan

16. Pitiş Ioan al lui Nicolae

17. Dumitru Ioan

18. Man Paladina

19. Perţa Dochia

20. Pop Dochia lui Nicolae

21. Pop Mariuca a Hodriganului

22. Hodja Ioan

23. Mureşan Nicolae

24. Tulici Ioan lui Nicolae

25. Petruţ Ioan,

toţi din comuna Lăpuşul Românesc, jud. Someş şi

26. Bogza Dumitru din comuna Groşi, jud. Someş, (...)

Şedinţa publică fiind deschisă, preşedintele a ordonat să se introducă inculpaţii, fiind prezenţi toţiinculpaţii fără Oniga Atanase, care se judecă în lipsă, conf. art. 338 C.J.M.

Preşedintele, conformîndu-se dispoziţiunilor art. 265 C.J.M., a stabilit identitatea inculpaţilor.

Grefierul a făcut apelul martorilor fiind prezenţi de acuzare Ploian Timofte, Rozar Gheorghe, RomanVirgil, Gog Gh. Dionisie, Filip Mircea, Mihăilă Ioan, Buda Nicolae, Mureşan Ion, Mit Anuca, Mit Ana, Mit Ioan, Bochiş Maria, Creţ Petre, Ferenţ Nicolae, Mit Ion lui Ştefan, Toma Ion, Hodja Liviu...

De apărare: Petrişor Iosif, Berdean Liviu, ...Ion, Ferenţ Petre, Coştea Mihail, Paliut Nicolae, Buda Livia, Coman Ion.

La martorii lipsă renunţă şi cer judecarea procesului în stadiul în care se găseşte.

După aceasta s-a mai dat citire de către grefier actului de acuzare şi pieselor din dosar, iar preşedintele a încunoştiinţat inculpaţii despre faptele ce li se impută şi a procedat la luarea interogatoriilor lor, cu respectarea dispoziţiunilor legii, analizând dovezile şi cerând să spună tot ceeste util şi folositor...

S-a procedat şi la ascultarea martorilor care au fost introduşi şi audiaţi pe rând şi separat cu respectarea dispoziţiunilor prevăzute de art. 269 C.J.M. după ce mai întâi au depus jurământul prescris de art. 179 C.J.M... S-a dat apoi cuvântul procurorului militar care a susţinut condamnarea inculpaţilor, mai puţin pentru care a cerut achitarea.

Apărarea prin avocatul Gherman Ioan din Cluj a cerut achitarea inculpaţilor în principal şi acordarea de circumstanţe atenuante în subsidiar.

După ce apărarea a avut ultimul cuvânt, preşedintele a întrebat pe învinuiţi dacă au ceva de adăugat în apărarea lor şi după răspunsul lor negativ a declarat dezbaterile încheiate, iar Tribunalul conf. art. 91 CJM s-a retras în Camera de Consiliu spre a rosti sentinţa. Tribunalul cu unanimitate de voturi amână pronunţarea sentinţei până la data de 17 februarie 1949 necesitând timp mai îndelungat audierea altor martori şi studierea dosarului. Şedinţa din 15 februarie 1949. Tribunalul aflându-se întrunit în Camera de Consiliu în această compunere, fără procurorul militar şi grefier, opiniunea judecătorilor fiind luată conform legii

TRIBUNALUL Deliberând în conformitate cu art. 304 C.J.M. Asupra acţiunii de trimitere în judecată nr. 4 din 3 ianuarie 1949 a Domnului General Comandant al R3M. în contra lui Nichita Nicolae şi alţi 25 pentru faptele arătate în ordinul de trimitere direct în judecată. Având în vedere concluziile orale ale procurorului militar precum şi susţinerile inculpaţilor făcute personal şi prin apărătorul lor ales, în faţa instanţei în şedinţă publică.

Având în vedere că din instrucţia orală urmată în cauză în şedinţa publică cât şi din actele de la dosar care au fost puse în discuţia părţilor în şedinţă publică conform art. 137 pr. pen. se constată următoarele:

ÎN FAPT: În ziua de 22 octombrie 1948 comisia pentru unificarea celor două biserici greco-catolică şiortodoxă, a venit în Târgu Lăpuş pentru a lua înţelegere cu inculpatul protopop Nichita Nicolae cum să procedeze, dar inculpatul Nichita a refuzat categoric după cum dăduse instrucţiuni preoţilor din subordinea sa, trimiţând în copii multiplicate circulare şi apoi decretul de excomunicare a preoţilor ce au trecut la credinţa ortodoxă, astfel determimând pe preoţii respectivi a face propagandă şi agitaţiuni în populaţia din comunele respective, între acei ce primesc instrucţiuni de acţiune de la inculpatul Nichita a fost şi inculpatul preot Oniga Atanase din comuna Lăpuşul Românesc. Astfel în ziua de 24 octombrie 1948, când comisia de unificare a venit în comună, a găsit populaţia agitată şi determinată prin propagandă de inculpatul preot Oniga Atanase şi soţia sa Oniga Clara, astfel că populaţia agitată care era gata de scandal, a determinat comisia de unificare să plece, deoarece inculpatul Oniga nici nu a vrut înţelegere cu comisia respectivă. Tot în timpul cât a stat comisia în localitate, inculpata Oniga Clara îndemna de la om la om pentru a nu trece la ortodoxism, cazul lui Creţu Petre etc. De asemenea înainte de aceasta dată, inculpatul Oniga Atanase în predicile sale ce le ţinea în biserică spunea: "religia şi legea în care s-au născut să nu se lase niciodată sub nici o formă". Astfel, oamenii care asistau la astfel de predici, determinaţi de credinţa lor incultă, plângeau în biserică. Totodată inculpatul Oniga spunea că dracii au intrat între oameni, nelăsându-i sa meargă la biserică, referindu-se la membrii P.M.R. şi la personalul de la primărie şi notariat, care nu vin niciodată la biserică. Arată că aceştia vor să le ia legea lor şi că dacă vor veni autorităţile să-l ridice pe el, mulţimea credincioasă să nu-l lase, opunându-se autorităţilor. Toate acestea au determinat populaţia din comună, ca în stare de agitaţie, când intra cineva (autoritate străină) în comună să se adune la locuinţa preotului inculpat Oniga, făcând de gardă, pentru a se opune, când preotul va fi ridicat de autorităţi.

Aceasta era starea de agitaţie în comună, când în ziua de 26 octombrie 1948 au venit în comună secretarul de plasă al P.M.R. Ploian Timofte, Rozar Gheorghe şi Rus Gheorghe, fiecare pentru alte interese decât unificarea bisericilor. In acea zi fiind Sf. Dumitru facându-se slujba în biserică şi după terminarea serviciului religios zvonindu-se în comună că au venit membrii ai P.M.R., mulţimea de oameni, 400-500, au condus pe inculpatul Oniga la locuinţa sa, în timp ce inculpata Oniga Clara aţâţa mulţimea să nu consimtă la trecerea la ortodoxism şi să nu lase pe soţul ei inculpat Oniga să fie ridicat. Aici a rămas o gardă să-l păzească, iar restul mulţimii s-au îndreptat spre primărie, unde erau membrii P.M.R. pe care i-au înconjurat strigând foarte agitaţi: «Voi aţi venit să ne ridicaţi pe preot, să ne luaţi legea şi religia? Noi vrem popa şi nu-1 dăm pe popa nimănui».In acelaşi timp au venit la primărie şi o parte din tineret care aflându-se la horă, au fost înştiinţaţi de inculpata Mit Ruxanda că au venit comuniştii să ridice pe preot, astfel venind agitaţi, intrând în mulţimea deja adunată, unul din mulţime a împins pe inculpatul Man Vasile peste martorul Ploian, care era pe motocicletă cu care venise cu ceilalţi membrii P.M.R., apoi mulţimea a început a striga: "Uite că au venit comuniştii ca să-l ridice pe popa, că doar ne-a spus nouă popa că aţi venit după el", aruncând cu pietre în ei, răsturnându-i de pe motocicletă când au căutat să fugă, dar mulţimea s-a luat după ei strigând şi alarmând populaţia ce ieşea cu sape şi furci şi pari lovind în membrii PM.R. până aceştia au căzut jos, cu capetele sparte.

Cei care au lovit cu pietre, sape şi furci cum se arată mai sus sunt inculpaţii următori: Pitiş Ioan alui Alexa, Dumitru Ion a lui Vasilica, Dolha Costan a lui Grigore, Pop Dochia a lui Nicolae, Petre Dochia a lui Nicolae, Mit Ruxanda, Mit Nicolae al lui Ion, Giurgiu Măriuca, Creţ Tatiana, Pop Măriuca a Hodroganului şi cu furci şi cu sape: Coman Grigore, Bolchil Nicolae, Mureşan Nicolae, apoi au mai lovit: Man Ion, Toma Vasile, Man Vasile a lui Nicolae, Pop Gheorghe a Tudorei, Pitiş Ioan a lui Nicolae, Man Paladia şi alţii. Populaţia satului a fost alarmată de Toma Vasilica a lui Nicolae, care a fugit la biserică şi a tras clopotele într-o ureche pentru alarmă. Cei care au lovit prifmii pe reclamant au fost Tulici Ion al lui Nicolae precum şi Petruţ Ioan şi alţii.

Inculpatul Bogza Dumitru în ziua de 27 octombrie 1948 ar fi instigat populaţia din comuna Groşi contra notarului Mihăilă Ioan cerându-i a părăsi comuna imediat, altfel i se va sparge capul de către locuitori... Interogaţi azi în instanţă, inculpaţii parte recunosc din faptele lor, iar o parte nu mai recunosc nimic, nici chiar declaraţiile de la Parchetul Militar. întrucât inculpaţii care nu-şi mai menţin declaraţiile date de Parchetul Militar Loco, nu argumentează cu nimic motivul pentru care nu-şi mai menţin declaraţiile, Tribunalul înlătură depoziţiile lor date azi în instanţă şi menţine declaraţiile date în faţa procurorului militar care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în acuză şi cu probele administrate în cauză cu ocazia judecării preocesului, astfel stabilindu-se în sarcina lor pe deplin fapte puse în sarcina lor.

ÎN DREPT:

Având în vedere că prin ordinul de trimitere direct în judecată nr. 4-1949 a D-lui Gl. Comandant al R3M inculpaţii Nichita Nicolae, Oniga Atanase şi Oniga Clara, au fost trimişi în judecată pentru delictul de instigare publică p.p. de art. 327 al. 1 şi CP. iar cei de la punctul 4-25 delictul de violenţă contra persoanelor p.p. de art. 332 CP

Având în vedere că raportându-ne la faptele dovedite în sarcina inculpaţilor, mai puţin Hodja Ion, Petruţ Ion şi Bogza Dumitru se constată că în ele sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Că în această situaţie constatându-se culpabilitatea, Tribunalul reţine în sarcina lor infracţiunea şi urmează a pronunţa condamnarea lor cu acordarea de circumstanţe atenuante, fiind la primul lorfapt penal.

Că, în ce priveşte pe inculpaţii Hodja Ioan, Petruţ Ioan şi Bogza Dumitru nu s-a stabilit însarcina lor faptul material al infracţiunii, nu se constată culpabilitatea şi ca atare urmează apronunţa achitarea lor.

Pentru aceste motive Tribunalul în unire cu concluziile procurorului militar, cu unanimitate de voturi declară culpabili pe inculpaţii prevăzuţi mai jos pentru infracţiunile arătate în dreptul fiecăruia şi neculpabili pe Hodja Ion, Petruţ Ioan şi Bogza Dumitru.

în consecinţă, TRIBUNALUL în numele legii HOTĂRĂŞTE: Cu unanimitate de voturi, condamnă pe:

1. Nichita Nicolae, din comuna Lăpuş, jud. Someş la 6 (şase) ani închisoare corecţională şi 2000 lei cheltuieli de judecată cu suspendarea executării pedepsei conform art. 65 CP....

2.Oniga Atanase, din comuna Lăpuşul Românesc jud. Someş, în lipsă, la 1(un) an şi jumătate închisoare corecţională şi 100 lei cheltuieli de judecată.

3. Oniga Clara, din aceeaşi comuna la 4 (patru) luni închisoare corecţională şi 2000 leicheltuieli de judecată, toţi pentru delictul de instigare publică făcând aplicarea art. 327 al. 1, 57,158, Cp., 338 C.J.M., pentru cel în lipsă art. 304 C.J.M.

4. Mit Ruxanda, din aceeaşi comună, la 3 (trei) luni şi una zi închisoare corecţională.

5. Pitiş Ioan a lui Alexa la 6 (şase) luni închisoare corecţională.

6. Mit Nicolae, la 5 (cinci) luni închisoare corecţională.

7. Jurgiu Măriuca, la 3 (trei) luni şi una zi închisoare corecţională.

8. Creţu Tatiana, la 3 (trei) luni şi una zi închisoare corecţională; toţi pentru delictul de violenţăîn contra persoanelor p.p. de art. 332 CP. făcând aplicaţiune art. 157, 158 Cp.

9. Bolchiş Nicolae, la 8 (opt) luni închisoare corecţională.

10. Man Vasile la 6 (şase) luni închisoare corecţională.

11. Toma Vasile la 6 (şase) luni închisoare corecţională.

12. Coman Vasile la 4 (patru) luni închisoare corecţională.

13. Pop Gheorghe la 5 (cinci) luni închisoare corecţională.

14. Dolha Costan, 15. Man Ion şi 16. Man Paladia, toţi la trei luni şi una zi închisoare corecţională.

17. Pitiş Ioan a lui Nicoale la 5 (cinci) luni închisoare corecţională.

18. Dumitru Ioan la 4 (patru) luni închisoare corecţinală.

19. Perşa Dochia, 20. Pop Dochia lui Nicolae şi 21. Pop Măriuca la câte 3(trei) luni închisoare corecţională.

22. Mureşan Nicolae, 23. Tulici Ioan lui Nicolae, toţi din comuna Lăpuşul Românesc, jud. Someş, la câte 6 (şase) luni închisoare corecţională pentru delictul de violenţă contra persoanelor făcând aplicaţiunea art. 332 Cp. şi 158 Cp. pentru Bolchiş Nicolae, Man Vasile, Toma Vasile, Mureşan

Nicolae şi Tulici Ioan şi în plus art. 157 CP. (...) Conform art. 65 CP. se suspendă executarea pedepsei pentru Nichita Nicolae, Creţ Titiana, Perşa

Dochia, Pop Dochia lui Nicolae şi Pop Măriuca, Text citit şi explicat susnumiţilor.

Achită de orice penalitate pe Hodja Ion, Petruţ Ion, ambii din comuna Lăpuşul Românesc, jud. Someş pentru delictul de violenţă contra persoanelor p.p. de art. 332 CP. şi Bogza Dumitru din comuna Groşi jud. Someş, pentru delictul de instigare publică p.p. de art. 327 al I.C.P. conform art. 4 al.l Pr. pen.

În baza art 304 C.J.M. obligă pe susnumiţii condamnaţi la plata sumei de câte 1000 lei cheltuieli de judecată, iar în baza art. 463 C.J.M. se compută detenţiunea preventivă pentru cei arestaţi.

Tribunalul reintrând în şedinţă publică, preşedintele conform art..C.J.M. a dat citire dispozitivului de mai sus.

Dată şi citită în şedinţa publică azi 15 februarie 1949.

Se invită procurorul militar a מnsărcina pe grefier să citească מn prezenţa sa această sentinţă în prezenţa condamnaţilor de mai sus şi să încunostiinţeze că au dreptul la recurs la Curtea militară decasare şi justiţie conform art. .C.J.M

Urmează semnăturile...

Pentru conformitate Prim grefier ss Pop Ioan L.S.

 

Despre presiunile autorităţilor comuniste asupra credincioşilor din Lăpuşul Românesc, asupra preotului Atanase Oniga relatează şi teologul de atunci, Victor Toma, astăzi avocat în Dej.

După ce, in ziua de 26 octombrie 1948, de Sf. Dumitru, credincioşii din Lăpuşul Românesc au alungat comisia de unificare, Securitatea a pregătit arestarea preotului şi a tânărului teolog pentru a determina astfel credincioşii, prin teroare, să treacă la Ortodoxie.

Preotul Oniga şi teologul Toma s-au ascuns în codru; armata adusă în camioane a arestat-o pe preoteasă, pe mama lui Toma şi un mare număr de credincioşi. Urcaţi cu forţa în camioane şi transportaţi la Penitenciarul din Cluj, au fost judecaţi de Tribunalul Militar la data de 11 febr. 1949 şi condamnaţi prin Sentinţa 500. Un număr de 23 de credincioşi au fost astfel privaţi de libertate.

După ani de pribegie, în care a fost ajutat de oameni inimoşi şi curajoşi, Securitatea a aflat locul în care se ascundea preotul Atanase Oniga. Nifon Casian adunase provizii din Rohia şi Boiereni, le încărcase într-o sanie şi, înainte de sărbătorile Crăciunului din anul 1952, se îndreptă cu ele spre satul Valea Hranei, unde se ascundea părintele. în satul Dealul Mare i s-a răsturnat sania, iar un pădurar din Rohia, văzând cu ce era sania încărcată a înţeles despre ce este vorba şi a anunţat Securitatea.

În noaptea de 5 spre 6 ianuarie 1953, preotul avu o presimţire sumbră. Deşi era gerul Bobotezii, ieşi din casă împreună cu studentul Mircea Dobre pentru a petrece noaptea în podul de la şură. Din cauza frigului, au fost nevoiţi însă să intre în casă. în timp ce se încălzeau în jurul sobei, studentul Mircea Dobre, vede pe fereastră că sunt înconjuraţi de securişti. Studentul iese şi se predă, după ce preotul Oniga a refuzat să-i dea pistolul pentru a se sinucide. Părintele închide uşa, pe care o baricadează cu spatele. Securiştii deschid focul asupra uşii cu o armă automată. Ciuruit de 32 de gloanţe, părintele Oniga moare pe masa de operaţie, la spitalul din Dej, rostind cu voce stinsă cuvintele: îi iert pe toţi, Doamne, iartă-i şi Tu, iar acum primeşte, Doamne, sufletul robului Tău în împărăţia Cerurilor.

A fost îngropat într-un loc necunoscut din Cimitirul oraşului Dej.

Teologul Toma Victor, ajutat de notarul Ioan Mureşan din Lăpuş, a obţinut o legitimaţie falsă, pe numele Pop Grigore, cu care a plecat la Cluj, unde s-a înscris la Facultatea de Drept; a fost găzduit într-o familie originară din Lăpuş. O vreme nu a mai fost urmărit deoarece se credea că a murit.

Deşi se ştia "fugar", frecventa biserica. Din anul III nu a mai avut curajul de a urma cursurile la zi şi s-a înscris la fără frecvenţă, angajându-se, în acelaşi timp, ca profesor suplinitor, dar i s-a desfăcut contractul de muncă atunci cînd s-a descoperit cine este.

Din anul IV s-a transferat din nou la zi, dar cu puţin timp înainte de a o termina, în 1952, a fost exmatriculat din facultate.

A cutreierat tot Ardealul pentru a se angaja, dar nu a primit decât postul de manipulant la Exploatarea minieră Ţibleş. Apoi s-a angajat ca ospătar, dar, după cîteva luni a fost dat afară, explicându-i-se că «aşa sunt indicaţiile», înfiinţându-se la Tg. Lăpuş U.R.C.C.-ul4 a fost angajat contabil, dar la scurtă vreme i s-a desfăcut şi aici contractul de muncă.

În toată această perioadă, a înaintat Ministerului Învăţământului memorii prin care cerea să se revină asupra exmatriculării. Cu greu a fost angajat la Cooperativa Invalizilor din Dej, apoi, reveninduse asupra exmatriculării, a fost numit avocat stagiar în Beclean. După doi ani, מn 1956, a fost transferat intr-un birou mai mare în Dej, între avocaţi maghiari, evrei şi câţiva români, toţi oameni în vârstă şi suspectaţi de Securitate. La scurt timp după aceea, a fost invitat la Securitate de către ofiţerul Ungvari, care i-a propus să fie "omul lor" şi să le dea informaţii în legătură cu avocaţii şi judecătorii din Dej.

Desigur, avocatul Toma Victor a refuzat şi, în plus, a vorbit colegilor despre cele întâmplate la Securitate. Din nefericire, nu după mult timp, Comisia de disciplină a hotărât excluderea şi radierea sa de pe tabelul de avocaţi. Era căsătorit, avea doi copii, iar soţia sa a fost de asemenea dată afară din serviciu. Comisia centrală de disciplină din Bucureşti a modificat pedeapsa, în sensul transferului său în altă regiune timp de un an, după care s-a reמntors în Dej, unde profesează meseria de avocat şi astăzi.

Părintelui Pompei Onofrei, "vicarul de fier", paroh în Sibiu, a fost numit vicar pentru partea sudică a Transilvaniei (Sibiu-Braşov) de către cardinalul Alexandru Todea, în timpul prigoanei comuniste; i se mai spunea şi "patriarh al Munţilor Făgăraş", pentru vârsta sa venerabilă şi pentru meritele sale excepţionale în apărarea Bisericii Române Unite.

Suferinţele părintelui pentru Biserică şi Neam au început încă din septembrie 1940, imediat ce ungurii, prin Dictatul de la Viena, au ocupat Ardealul de Nord, inclusiv Clujul, unde părintele Onofre era secretar episcopal şi paroh al catedralei "Schimbarea la Faţă". Sfinţia Sa îşi aminteşte5: «în ziua de 12 septembrie 1940, armata română s-a retras, prin Cluj, în România (graniţa de atunci se afla în Feleac); soldaţii erau plini de amărăciune. Noi, românii, am rămas pradă unui vandalism feroce.

Ungurii au început teroarea: românii erau bătuţi în plină stradă. Au năvălit într-o prăvălie de pe strada Regina Maria, lângă Primăria oraşului Cluj, unde se vindeau arme de vânat, pistoale şi cartuşe etc, le-au furat şi au început să tragă מn aer, spre a-i teroriza pe locuitori. (...)

Pe străzi, ungurii au trecut la manifestaţii cu ameninţări la adresa românilor. Când au ajuns în dreptul catedralei "Schimbarea la Faţă" din Cluj şi a vechiului Seminar teologic greco-catolic român, sau oprit în faţa geamului camerei în care locuiam, au ridicat pumnii, au ameninaţat şi au strigat împotriva noastră.

Loc ocrotitor era numai biserica, unde se refugiau bieţii români. Scenele ce s-au petrecut în timpurile acelea sunt teribile, fără exagerare, şi nu se pot descrie în adevărata lor goliciune şi barbarie.

În 15 septembrie 1940 a avut loc primirea lui Miklos Horthy la Cluj, la care a fost invitat oficial şi a participat episcopul nostru, dr. Iuliu Hossu; în alocuţiunea sa a cerut înaltului Regent libertate şi drepturi egale românilor. Voci din mulţime îl huiduiau.

Tot în 15 septembrie 1940, a intrat în camera mea o bandă de unguri civili, mi-au luat aparatul telefonic, m-au ameninţat şi bruscat cum ştiau ei. În seara aceleiaşi zile, era Duminica, după ce s-a închis biserica, în faţa catedralei s-au adunat numeroşi unguri, care strigau: "Tăiască poliţia ungurească!" (Ejlen a magyar rendorseg) şi «moarte preotului». în jurul orei 9 seara, au intrat ofiţeri şi soldaţi unguri în camera mea, însoţiţi şi de civili, şi au cerut să le spun unde am ascuns arme în biserică, ca să-l atacăm pe Horthy şi pe soldaţii maghiari. Eu le-am răspuns că nu ştiu nimic despre aşa ceva. Atunci au început să mă bată peste cap cu pumnii; un ofiţer mi-a pus pistolul la tâmplă, a tras, dar n-a luat foc arma; atunci altul a început să înjure diabolic, mi-a pus pistolul la inimă şi a tras, dar arma nu a luat foc. M-au înjurat şi m-au bătut din nou cu pumnii în cap şi peste faţă, m-au tras de barbă. Mi-au devastat camera: au furat, au distrus tablouri, au aruncat pe jos portretul episcopului meu, Iuliu Hossu. Apoi m-au urcat în podul catedralei în căutare de arme, dar, desigur, n-au găsit nimic. M-au trecut în podul casei (Seminariului), unde au căutat iarăşi arme. S-au înţeles între ei, în ungureşte, să mă spînzure în pod, de o grindă. Au luat o centură să mă sugrume; eu mi-am vîrît mîna între beragată şi curea, m-am apărat cât am putut. Atunci, în pod a urcat un civil ungur şi au început să discute între ei; în acel timp, spontan, scurt, am aruncat cureaua de la gît. Apoi ei au găsit un cablu electric, pe care mi l-au înfăşurat în jurul gâtului, iar un capăt l-au dat peste grindă şi au început să tragă de el, dar s-a rupt sîrma. Atunci au început să mă bată şi să mă taie la faţă cu un briceag. Apoi m-au coborît în pivniţă, după arme. Acolo m-au bătut din nou. În acel interval, a apărut un locotenent - l-au strigat pe nume, Toth - care le-a spus că a venit cu maşina să mă ducă la podul rîului Someşul Mic, unde să mă împuşte sau să mă arunce în rîu. Cînd să mă urce în maşină, era în jurul orei 21, strada gemea de oameni, ce strigau "Trăiască revoluţia maghiară!" şi încercau să mă lovească în cap. M-am aplecat şi am intrat în maşină, împreună cu ofiţerul şi cu însoţitorii lui. Au intrat pe la Poliţie. Eu am rămas în maşină cu un agent, dar am sărit jos după ei şi am intrat în birou, spre surprinderea lor. Eram plin de sânge, barba ruptă, capul umflat. Mi-au oferit apă şi pilule pentru dureri de cap. Am refuzat, gândindumă că vor să mă otrăvească.

A urmat ancheta, prin interpret, căci nu le convenea că vorbesc româneşte, în timpul anchetei, căpitanul dr. Ujvarozsi - care în 1917, la instalarea I.P.S. episcop dr. Iuliu Hossu era ofiţer tânăr, delegat al guvernului de la Budapesta la Gherla - a spus că-l cunoaşte pe episcopul meu şi l-am rugat să mă ducă la el. El a spus că sunt nevinovat şi că מmi dă o cameră, să rămân acolo până dimineaţa. I-am cerut să stea şi el cu mine peste noapte, ca să fiu în siguranţă. N-a acceptat. Atunci au adus o maşină - pe care am plătit-o din banii ce-i aveam la mine - şi m-au predat la parohia romano-catolică din Cluj.

Tot timpul m-am rugat să-i ierte Dumnezeu şi să nu-i urăsc, ca să pot muri unit cu Dumnezeu.

În dimineaţa de luni, 16 septembrie 1940, un agent de poliţie ungur a venit la ora 6 la parohia romano-catolică, de unde m-a luat şi m-a condus, la cererea mea, la Episcopia Greco-Catolică. După Sfânta Liturghie, Excelenţa Sa episcopul Iuliu Hossu, m-a întrebat despre toate cum s-au petrecut. I-am relatat tot, apoi Excelenţa Sa a mers personal la faţa locului, la Institutul de Teologie. Acolo, santinela l-a oprit, punându-i arma în piept. Excelenţa Sa episcopul dr. Iuliu Hossu, s-a întors la reşedinţa din str. Moţilor 24 şi, telefonic, a luat legătura cu conducătorii horthyşti, reproşându-le cele întâmplate cu mineşi cu dânsul.

Imediat, într-un ziar local maghiar din Cluj a apărut un articol de fond în care se afirma că la catedrala "Schimbarea la Faţă" şi la Institutul Teologic Român Greco-Catolic, preotul Onofrei Pompei a ascuns bombe şi mitraliere şi a organizat un complot contra lui Horthy, venit la Cluj.

La protestul Excelenţei Sale episcopul Iuliu Hossu, s-a ordonat o anchetă şi s-a constatat că totul a fost o înscenare. Excelenţa Sa a cerut conducerii oraşului Cluj ca în acelaşi ziar şi pe prima pagină să dezmintă totul oficial, căci s-a adus o mare şi grea jignire Episcopiei Greco-Catolice şi clerului român greco-catolic din Cluj. Cererea i-a fost împlinită, iar colonelul Bek -comandantul oraşului împreună cu groful Bethlen - reprezentantul guvernului şi cu generalul Iakoy, comandantul armatei din Cluj, s-au prezentat în audienţă la Excelenţa Sa episcopul Iuliu Hossu, pentru a cere scuze.

Íntr-una din zilele lui septembrie 1940 (spre sfârşitul lunii), o persoană din familia Ciurdaşiu (Ciordaş) mi-a transmis că o familie maghiară din Cluj i-a spus să-mi comunice să plec în România ne ocupată de horthyşti, căci altfel voi fi împuşcat pe stradă.

Ín ziua de 4 octombrie 1940, am primit o citaţie de expulzare semnată de colonelul Bek, comandantul oraşului Cluj, în care se ordona să fiu la gara Cluj în timp două ore, cu mîncare rece pentru două zile. Am plecat urgent la Excelenţa Sa, episcopul dr. Iuliu Hossu, şi i-am prezentat adresa de expulzare. Excelenţa Sa a protestat din nou, luând legătura cu comandantul Bek, care a răspuns: "Acest preot trebuie să plece imediat!" şi a închis telefonul. Atunci Excelenţa Sa m-a asigurat că vainterveni la guvern pentru a putea veni înapoi. Ulterior a şi plecat la Budapesta cu avionul, apoi la Bucureşti, dar fără rezultat.

În aceeaşi zi de vineri, 4 octombrie 1940, la orele 14, m-am dus la gară să-mi cumpăr bilet pentru România, dar în holul gării m-a luat poliţia maghiară în primire şi, împreună cu alţi români din Cluj, aproximativ patru sute, am fost urcaţi într-un tren format din vagoane de vite.

Eram într-un vagon cu femei, bărbaţi, copii, familii întregi (familia Tilea Miluş - consilier la Curtea de Apel, familia dr. Centea etc). Sגmbătă, 5 octombrie 1940, dimineaţa la ora 6 am ajuns în gară la Oradea. Ne-au scos din vagon sub escortă, pentru necesităţi. Apoi, în aceeaşi zi la ora 10 ne-au dus, prin Salonta Mare, în Ungaria la gara Bekescsaba, unde iarăşi ne-au scos din vagon sub escortă pentru necesităţi, apoi i-au dus pe românii arestaţi la restaurantul gării pentru a-şi cumpăra de mâncare.

Pe mine, santinelele nu m-au lăsat să merg cu ceilalţi, ci m-au urcat într-un vagon. Am întrebat de ce? Mi s-a spus că voi vedea.

La orele 20 am plecat de la Bdkescsaba la Lokoshaza - Ungaria, unde am ajuns duminică dimineaţa la ora 7. Aici pe mine m-au dat jos din vagon, escortat între baionete, ca un criminal; eram aşteptat de un plutonier ungur şi de câţiva angajaţi de la calea ferată, unguri. Plutonierul ungur m-a întrebat de ce am scuipat din vagon peste angajaţii de la calea ferată, şi de ce am spus "budosz magyar"? I-am răspuns că eu nu am făcut aşa ceva. Plutonierul m-a bătut crunt, peste cap şi peste faţă, apoi a luat ţeava armei şi a ridicat-o să mă lovească; dacă nu-mi înclinam capul, mi-l crăpa; aşa însă, patul puştii mi-a căzut peste umărul stâng. Acelaşi plutonier mi-a dat apoi timp de gândire să recunosc pînă seara şi mi-a cerut să nu spun nimănui ce mi-au făcut. Am fost urcat în vagon şi o santinelă a urcat cu mine să observe dacă le spun celorlalţi ce mi s-a întâmplat.

Ín aceeaşi zi, după-amiază, mi s-a făcut o percheziţie, după care am plecat spre Arad cu acceleratul Viena - Budapesta - Bucureşti.

La Arad am stat între 7-22 octombrie 1940. A urmat o anchetă făcută la Prefectura judeţului de către o comisie mixtă, compusă dintr-un ofiţer german S.S., un ofiţer horthyst maghiar, cu interpreţi, pentru a se cerceta cazul meu. Am relatat ce am suferit la Cluj şi la Lokoshaza - Ungaria; am cerut să fie trecută declaraţia mea în procesul-verbal. Au refuzat să facă acte oficiale. Nu credeau că spun adevărul. Au răspuns că sunt invenţii şi că nu s-a petrecut nimic. (...) Aceasta îmi este declaraţia personală de care răspund sub jurământ că ea corespunde adevărului.

Íncepând cu octombrie 1947, părintele Pompei Onofrei este prigonit de către autorităţile comuniste. Este anchetat la Sibiu, iar după un an, în septembrie 1948, anchetat din nou, chiar de şeful Securităţii din Sibiu, Crăciun; în octombrie 1948, a fost luat în primire de către adjunctul acestuia.

Tuturor anchetatorilor le-a răspuns scurt: «Credinţa nu o discut! Mă omorîţi, mă מmpuşcaţi, dar nu! Şi aşa trebuie să mor odată!»

Hărţuirea a continuat, iar în iulie 1949 a fost arestat. în procesul verbal întocmit la judecată este scris: "Liber, nesilit de nimeni, refuz să semnez trecerea la ortodocşi."

 În mărturisirea părintelui Pompei Onofrei sunt relatate şi alte atrocităţi comise de autorităţile horthyste asupra sa, asupraepiscopului Iuliu Hossu, precum şi a altor preoţi greco-catolici

La proces fuseseră chemaţi muncitorii care să ceară pedeapsa cu moartea, dar aceştia, datorită uneiîncurcături, în loc de ora 10, au venit la 11. La Sibiu a fost închis la "neagra", o "celulă-mormânt", fără lumină, cu pământ pe jos, fără nici un obiect מn interior, cu aer doar cît răzbătea prin crăpăturile scândurilor. Íntr-o altă celulă, directorul închisorii, Ioan Pop, de profesie pantofar, i-a instigat pe câţiva deţinuţi să-l omoare: "Aceşti oameni trebuie să fie omorîţi ca duşmani ai socialismului. Puteţi să-i omorâţi, fără să fie nici o urmare pentru voi!" I-a dat apoi pistolul unui criminal, spunîndu-i: "Şi aşa ai pe suflet o crimă", dar criminalul a refuzat să tragă. Mai târziu, a fost mutat într-o altă "celulă  mormânt" ,unde erai lac de transpiraţie după un sfert de oră.

Ín Joia Mare a anului 1952, a fost condamnat la patru ani de detenţie şi a fost trimis la Canal.

Ímpreună cu el, au mai fost condamnaţi următorii clerici greco-catolici: protopopul Sărmăşan, la opt ani; protopopul Radu Teodor din Sebeş, la cinci ani; preotul Vaieriu Stoian, la patru ani (mort în 1994, protopop al Mediaşului).

La Canal, la Poarta Albă, cinci mii de deţinuţi stăteau în 15 barăci, într-un regim de lagăr nazist.

Aici i-a întâlnit pe clericii: Iosif Pop, vicar la Tg. Mureş; preotul Simion Pop de lângă Reghin; preotulŞtefan, călugăr asumpţionist7; preotul Crăciun de lângă Lugoj.

Mutat în sinistrul lagăr Peninsula, unde se practica bătaia cu palmele şi cu parul până la leşin,preotul Onofrei a fost repartizat în brigada faimosului Zubrinski, supranumit "călăul Coloniei". Exista şi o brigadă de preoţi deţinuţi, între care se afla preotul Blăjuţ şi preotul Sabău din Vatra Dornei.

Zubrinski şi-a pus în cap să-l omoare pe părintele Onofrei, căruia i-a declarat că-l va distruge, fiind susţinut şi de ofiţerul politic, plan căruia i s-a împotrivit însă comandantul, locotenentul-major Lazăr.

Mutat la Coasta Galeş, unde era şi preotul Voştinaru din Lugoj, a trebuit să lucreze pe un ger cumplit, în condiţii în care "erau depăşite puterile pământeşti". Brigadierul-şef Dorneanu dirija aici bătăile şi pedepsele. Apoi părintele Onofrei a ajuns din nou la Poarta Albă şi la Peninsula, unde a fost pedepsit cu "izolare" pentru că făcea rugăciuni şi cateheză cu deţinuţii. Aici primeau o ciorbă de murături care nu se putea mânca, o bucată de "mălai" şi o dată la trei zile, primeau 125 grame de pîine.

În detenţie, părintele Onofrei oficia zilnic Sfânta Liutrghie, primind pâine din câte un pachet, iar vin, de la inginerii civili deţinuţi, care la rândul lor o primeau de la inginerii civili angajaţi la şantierul Canalului. Mulţi se cuminecau la el. Părintele Onofrei consideră că, în ciuda condiţiilor infernale, "noi am trăit Cerul pe Pământ, deoarece îl aveam pe Dumnezeu cu noi", că acolo "a fost o stare de frumuseţe cerească", că acolo unde era iadul pe pământ, s-a creat o vie şi puternică Biserică a lui Cristos. Se ţineau predici şi se făcea cateheză pe grupuri; participau medici, ţărani, miniştri, profesori etc, care spuneau: "A venit Biserica în puşcărie" şi afirmau că, de nu erau preoţii, toţi ar fî pierit în deznădejde. Părintele Onofrei mărturiseşte că: "A fost cea mai frumoasă pagină trăită pe Pământ, înambianţa lui Isus Euharistielui". Trăia acolo cele mai cumplite lipsuri trupeşti, dar în cea mai apropiată comuniune cu Dumnezeu Isus.

Părintele Onofrei a trecut apoi şi prin temniţele Braşov, Codlea, Jilava şi Gherla. A trebuit să reziste şantajului, foamei, mizeriei şi intimidărilor. La Braşov a fost anchetat de către căpitanul de Securitate Francisc Solda, un secui calvin, şi de comandantul Securităţii din Braşov. Căpitanul Solda l-a tras de barbă şi a încercat să-1 izbească de perete cu capul, apoi a adus în încăpere un câine fioros, dresat să-l atace. Câinele l-a fixat cu privirea zece minute, în timp ce părintele Onofrei se ruga. Apoifiara a ieşit din încăpere prin uşa întredeschisă.

La temniţa din Gherla a fost ţinut izolat, în beznă, într-o "celulă a morţii", timp de mai bine de un an, iar hrană i-a fost o lătură ce nu se putea mînca; atunci cînd l-au scos, nu era în stare să se ţină pe picioare.

După eliberare, a fost urmărit pas cu pas, până la căderea regimului comunist.