M-am întrebat de multe ori care
este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi "romani" vorbeau orice limbă numai latina nu!

Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Şi ultima întrebare:

- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii "romani"?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât "copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă....

De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe tari"! Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul că dacii vorbeau " latina vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!" Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că "prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea "The Indo-European heritage", apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , "The History of Civilization" , "The Aryans". El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, " latina vulgara", cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba " latina vulgară", chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Jurământul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: "de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?" Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare....



Codexul Rohonczi

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri.
Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise.
Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.
O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.
A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre vlahi şi regatul lor.
Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut.
Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.


Dăruită de un grof


În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi.
Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.
A făcut rost de o copie.
Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.
Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria.
E o carte legată în piele.
A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907.
Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838.
Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

"Scriere secretă"

După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legaturaă cu Codexul: "Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".

După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.
"Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.

Solii şi cântece ale vlahilor

Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.
În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.
E scris cu cerneală violet.
Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101.
"Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc.

"Jurământul tinerilor blaki"

Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:
"O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit Vei fi
Cântecul cetăţii aud îndelung
Mergeţi vioi, juraţi pe căciulă, pe puternica căciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău,
mergi cu jurământ puternic!"

Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.
Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.


Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, promoţia 1963.
Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.
E membră UNESCO din 1983.
Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.
A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.
Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.
Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi în Danemarca, unde a studiat scrierea runică.

Aceste fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi?
Sau mass media.
Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se "vând" mai bine?
Incompetenţi nu sunt.
Sau au primit ordin să tacă?

                        #

Geto-dacii, se stie, aveau steaguri, in jurul carora se aduna armata in caz de razboi. Aceste steaguri erau de doua feluri:sub forma de drapel (prapuri)si sub forma de stindard (dracones).

Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisa, fixat cu gitul intr-o prajina, facut din bronz sau argint iar coada din stofa .Printr-un ingenios sistem interior, stindardul dac facea sa se auda, sub actiunea curentilor de aer, un suierat puternic ce avea ca efect imbarbatarea ostenilor proprii si panicarea celor inamici si in plus inducea o stare de nervozitate cailor care nu il mai auzisera.Intreaga simbolistica daca orbiteaza in jurul simbolului LUP, ce a intruchipat fidel o straveche constiinta de neam stravechi si razboinic.LUPUL a inmanunchiat in simbolistica lui insasi obirsia totemica a neamului dac, aflat sub protectia unui zeu propriu, zeu al cerului si al nemuririi si, dacii, potrivit unor reguli magice, au adus pe invinsul zeului lor, ZAMOLXE, pe balaurul zburator alaturi de ei, i-au infipt capul intr-o sulita si pentru a-si infricosa dusmanii cu imaginea lui terifiannta si suieratul nepamintean cit si pentru a arata si inamicilor cum sfirsesc dusmanii lor, il purtau cu ei in razboaie. Dacii, conform cu marturiile antice, dispuneau de o armata puternica, condusa autoritar, disciplinata si temeinic organizata, formata din unitati de pedestrasi si din unitati de cavalerie.Ca razboinici, dacii au fost mai ales apreciati datorita iscusintei cu care minuiau SICA, arma specifica, cu care au intrat in nemurire.Steagul cu balaur—dragonul—alaturi de cavalerii gemeni purtatori de dragon(draco)reprezinta un simbol vexicologic caracteristic intregului neam tracic.Dragonul alaturi de sica sintetizeaza imaginea alegorica a acestui neam care s-a nascut si s-a afirmat sub semnul lupului.

                    #

Celţii în Transilvania

GRIGORE ARBORE

In a doua etapa a culturii La Tène, subîmpartita de arheologi dupa criterii functionale, stilistice si cronologice, în perioadele B1 si B2 (400-250 î.Cr.), în lumea celta se înregistreaza importante schimbari culturale, iar expansiunea teritoriala ajunge la apogeu1. Cuceririle celte (Magazin istoric, nr.4/1969, 8/1976) cuprind, în aceasta perioada, un teritoriu care se întinde din insulele britanice – la vest, pâna în Asia Mica – la est, si din Italia si Grecia – la sud, pâna în partea centrala si de nord a Germaniei. In Europa centrala marile comunitati tribale celte îsi exind dominatia de-a lungul întregului sec. IV î.Cr.

Pe teritoriul Boemiei si, ulterior, al Moraviei si Slovaciei, s-au stabilit triburile boilor, în timp ce la miazanoapte, în Câmpia Panonica, ajung triburile anartilor si, mai jos, în jurul cotului Dunarii, la nord de Budapesta, cele ale eraviscilor. In jurul anului 60 î.Cr. teritoriile gruparilor tribale celte mentionate mai sus sunt atacate de getii lui Burebista, care ocupa asezarile fortificate mai importante, cum sunt Zemplin, Budapesta-Gellert, Zidovar.

In spatiul intra – si extracarpatic al regatului dac al lui Burebista, aceiasi celti au exercitat, numai partial în mod direct, un control militar si politic efetiv, cu interesante influente culturale, pâna pe la mijlocul sec. III î.Cr. Prezenta lor pe actualul teritoriu al României este semnalata, pentru prima oara, în a doua jumatate a sec. IV î.Cr.

Pe la sfârsitul sec. IV î.Cr. si începutul secolului urmator, se constata avansarea lor, mai mult sau mai putin masiva, spre centrul Transilvaniei. Pe teritoriul de est si nord-est al muntilor Apuseni, în bazinul Tisei si al afluentilor ei, autohtonii învinsi faceau parte din triburile scite sau traco-ilirice, în timp ce pe cursul Muresului erau asezate populatiile dace si o mica comunitate de triburi.

Se pare ca autohtonii au fost învinsi în urma unor confruntari de mare intensitate. O confirmare în acest sens o reprezinta din inventarul mormintelor gasite în necropolele celte documentate arheologice din Transilvania: abund armele si obiectele utile vietii cotidiene ale razboinicului. In necropolele din Apahida, Ciumesti, Aradu Nou s-au gasit resturi de care de lupta, securi, coifuri si scuturi. In Transilvania celtii au pus sub control zonele cele mai fertile pentru agricultura si cresterea animalelor si au valorificat imediat minele de fie si argint.

Se presupune ca, dupa o perioada de ciocniri între patura dominanta celta si populatia autohtona a dacilor, între ele s-au stabilit raporturi de convetuire: în zonele locuite prezenta acestora din urma este atestata de obiecte care, din punct de vedere stilistic si tehnic, apartin perioadei anterioare cuceririi.

Cultura materiala a celor învinsi era inferioara celei a cuceritorilor. Arheologic, s-a constatat un transfer firesc de forme si tehnici noi catre populatia dominata si comunitatile dace ramase autonome, ca urmare a unei probabile retrageri a populatiei spre zonele deluroase si de munte, mai fertile. Autorii antici nu citeaza nume de triburi celte stabilite în partea de apus a teritoriului României de azi. Confruntând informatiile furnizate în sec. I î.Cr. de Cesar (De belló gallico) si sec. II d. Cr. de Ptolemeu (Geografia), se pare ca în partea de este si de vest a muntilor Apuseni s-au stabilit, în perioada despre care am vorbit, anartii. La sud, de-a lungul Dunarii, este atestata arheologic prezenta scordiscilor. Este probabil vorba despre o extindere a zonei controlate pe partea dreapta a Dunarii de puternica uniune tribala celta a scordiscilor, aceiasi care, împreuna cu membrii triburilor – consolidate în partea de nord-vest a actualei Bulgarii – si cu dacii, au pus în dificultate în sec. II î.Cr. întarirea pozitiilor romane la sudul marelui fluviu.

Puterea celtilor n-a depasit lantul Carpatilor. In deplasarea catre est triburilor lor au urmat cursul Dunarii. Periculoasa lor coborâre spre sudul Peninsulei Balcanice, blocata temporar de Alexandru cel Mare si dupa aceea de Lisimah, a devenit imposibil de oprit la începutul sec. III î.Cr.. Pentru Grecia ea s-a transformat într–un dezastru semnalat în anul 278 î.Cr., când au devastat si jefuit pâna si sanctuarele din Delfi. Regrupate partial, dezordonat, catre nord, câteva grupari au fondat, efemerul regat Tylis, iar altele s-au reîntros în Illiria, unde au regasit o relativa omogenitate în jurul uniunii tribale a scrodiscilor care, dupa ce si-au consolidat puterea în zona cuprinsa între Sava si Dunare, zadarniceau în continuare puterea romana în crestere.

Cercetarile arheologice probeaza ca civilizatia adusa de celti în partea de vest a teritoriului actual al României a atins nivele tehnico-expresive superioare, în sec. III î.Cr. necropolele celtice rareori cuprind un numar mai mare de 50-70 morminte. De la aceasta regula fac exceptie numai doua necropole, acela de la Piscolt (judetul Satu Mare) si Fântînele (jud. Bistrita Nasaud), care sunt formate din 150 morminte. Daca la aceasta mai adaugam si faptul ca prezenta celta în partea de vest a româniei este atestata în peste 150 de asezari si necropole, avem o idee mai clara despre modul în care o populatie razboinica a controlat un teritoriu destul de întins, folosind caile naturale de comunicatie.

In comunitatile tribale celte prezente pe teritoriul României se pare ca diferentierile sociale n-au fost prea puternice. Inventarul mormintelor lasa de banuit pozitia speciala pe care o aveau razboinicii si, mai ales, anumiti sefi ai clanului înmormântati cu armele si vesmintele lor bogat ornamentate. Chiar si în mormintele sotiilor lor s-a gasit un bogat trusou funerar format din fibre, siraguri, bratari, cordoane din lanturi etc., totul la un loc cu ofrane depuse în vase de o calitate modesta, prelucrate prin strunjire. De notat ceramica autohtonilor, gasita atât în asezarile în care acestia locuiau împreuna cu celtii cât si în asezarile unde traiau în mod autonom ceramica prelucrate înca manual.

Arheologii români au atras atentia, pe buna dreptate, ca, desi cultura celtilor stabiliti în zonele transilvane apartine tipologic culturii celte central-europene si occidental, anumite caracteristici sunt rezultatul unei “contaminari” produse prin impactul cu populatiile cu care au venit în contact. Chiar daca în necropolele celtice, situate în partea de vest a României, s-au descoperit morminte fie de înhumare, fie de incinerare în urna, în majoritatea mormintelor ritualul este acela de incinerare într-o groapa, practica neuzuala la celtii din Europa centrala si de vest, dar foarte comuna la tracii din grupul cultural Szentes-Vekerzug.

In suita ceramicii celtilor stabiliti între Tisa si Carpati se regasesc, în plus, tipologii greco-trace (brose, cesti etc), care nu se afla printre descoperirile celte din Europa centrala si de vest. In mormintele si asezarile celte din spatiul intercarpatic s-au gasit obiecte de lux de provenienta greaca certa, ceea ce nu exclude contactul – prin intermediul traco-getilor – cu coloniile grecesti de la Marea Neagra. Alte obiecte, descoperite în asezarile si necropolele celte din Transilvania indica limpede contactul cu populatiile gete, situate la nordul si sudul Dunarii, si cu tracii din sud.

Daca luam în considerare si trasaturile provenite din mediul dac se poate afirma ca, începând din sec. III î.Cr., în lumea celta stabilita în Transilvania, la est si vest de Apuseni, au fost asimilate o serie de aspecte culturale care au facut din cultura celta a epocii o cultura de avangarda. Fapt este ca, dupa destramarea efectiva a dominatiei celte în zona, în sec. II î.Cr., multe dintre aspectele ultimei faze a culturii celte se vor regasi în cultura materiala a dacilor. Aceasta “asociere” de tip cultural “sui generis” este sintetizeata în expresia semnificativa a baterii monedelor. In lumea celta din sec. III î.Cr. si chiar dupa aceea, au circulat monede care nu au erau altceva decât imitarea unor monede grecesti, a monedelor macedonene si a dinarilor republicani romani.

Deja, catre sfârsitul sec. III î.Cr., se pare ca celtii stabiliti în partea de nord-vest a Dunarii batusera împreuna cu dacii, monede de argint, imitând tetradrahmele lui Filip al II-lea. Este vorba despre emisiuni care corespund tipului Tulghies – Muresu-Mare. Acesta e un caz tipic de “mimesis”, care ne indica tendinta de aliniere a culturilor care au stat la baza economiilor si culturilor mai evoluate.

În româneşte de Gabriela GEROTA