Nevének változatai: 1594-ben*6. Km. arm. div.Teokeös. 1663-ban*7. Kmonostori Conv. Prot.
R. 137.Tokés.
Tőkés = irtvány; a Cihac szótára I. 112. szerint grosi, gros törzsököt, tőkét jelent
s oláh neve is ugyanezt fejezi ki.
Felső-Szőcstől északra fekszik, szűk völgyben, melyen keresztül foly a Czibles-pataka,
délkelet felől a Deal-, észak felől az Obrezse hegyek emelkednek. Deéstől 61.3 kilométernyire fekszik a magyarláposi
járásban.
Tőkés először csakis 1594-ben*8. Km. Arm. div.
fordul elő, mint a fejedelem birtoka; Kenéze Tódor, esküttje Bota. Valószinüleg csak ezen évtizedben keletkezett, mert
azelőtt sohasem fordul elő.
1610-ben*9. Km. prot. F. 145.
Makray Bertalan és Bethlen Erzsébet fia Péter, mint a széki merénylet részese e birtokától megfosztatott, de midőn azt
a fejedelem sógorának Dobay Tamásnak adományozta oda, azt Dobay Makraynak visszabocsátotta.
1614-ben*10. Makray cs. ltára
és Gyf. prot. Magnificat 88. és Cent Q. 57. ugyanazt ismételik.
1618-ban*11. Makray cs. ltára.
Vizszentgyörgyi Makray Péter birja.
1628-ban*12. Km. prot. L. 46,
51. Makray Péter óvást tesz az ellen, hogy e birtokát a fejedelem Szamosújvár várához csatolta.
1630-ban*13. 16. L. Reg. 117.
a fiskus által Makray Péternek Szamosújvárhoz foglalt e birtokát Brandenburgi Katalin neki és Szalay Anna nejének visszaadja.
1658-ban*14. Torma cs. ltára.
a szamosújvári uradalomnak itt 10 adózó jobbágya volt.
1659-ben febr. 17-én Deésen*15. 27. L. Reg. 75.
Barcsay Ákos e birtokot gyalakúti Lázár Györgynek s nejének Nemes Ilonának adja zálogba. S ugyanez év ápr. 22-én Szamosújvárt
kelt adomány-levelében*16. Torma gyüjt.
Budai Zsigmondnak és neje Lisibona Máriának zálogositja el.
1663-ban*17. Kmnostori conv. prot.
R. 137. nemes a Csoré de Tőkés, máskép Bud család.*18. A Tőkési Bud máskép
Csiere János nemeslevele kihirdettetett Szent-Margitán 1666 márczius 20-án. V. jk.
{28.} 1670-ben*1. Torma gyüjt.
Tőkési Bud vagy Bud Ignácz és János nemeseket, Rácz Simon és Bozga közt levő telket, melyet még Lajos királytól
(?) nyertek, Apaffy fejedelem is elismervén őket, újból megnemesiti.
1674-ben*2. Tőkési Pap cs.
ltára és Torma gyüjt. Pap Péter idevaló pap s általa György, Mihály, Simon és Sándor fiai armalist nyernek s telküket
is megnemesiti a fejedelem, melybe 1675-ben beigtattatnak.
1676-ban*3. Torma gyüjt.
idevaló nemes a Bud, Csora, Popa, Berkis család.
1694-ben*4. Gyf. Szathmár fasc.
2. nr. 35, 56. birtokosa a fiskus.
1702-ben*5. Erd. főkormsz.
ltár. egy telkes nemes a Csura és Pap család.
1713-ban*6. Erd. főkormsz.
lt. Nemes Prod. I. 1. itteni egy telkes nemes a Popa és Búd család, ötön laknak 5 házban, mely tesz két örökséget.
1715-ben*7. Erd. főkormsz.
lt. birtokosa a fiskus, egy telkes nemesek: Popa István, János, Elek, Vazul és Dumitru, Csora Juon, Andreka és Simeon.
1721-beli*8. E. F. L. XII.
feljegyzés szerint tőkési Bud és Pap család nemesek.
1742 tájt*9. Torma gyüjt.
ezen falut Szamosújvár városa Cs.-Újfaluval együtt 2000 aranyban zálogba vetette, hogy az első porosz háboru költségeire
a fejedelemnek adja, a fiskus kiváltván, bonifikáczióba adta.
1745-ben*10. U. o. Szamosújvár
közönségének inscriptiojából birta Teodorovics Mihály odavaló esperes, a mely alkalommal a fiskus érette perbe fogta.
1745-ben*11. E. F. L. III. 228.
A. a fiskusé. 1746-ban*12. U. o. XII. 1/2 27.
A. Szamosujvár városa e birtokot br. Bánffy Lászlónak s fiainak Ferencz és Boldizsárnak adja zálogba katonásitott birtokaiért.
1758-ban*13. Torma gyüjt.
birtokosa Bánffy Boldizsár.
1767-ben*14. U. o. Szombati
István itt és a.-ilosvai egy-egy telkét Mózsa Lászlónak adja zálogba.
1769-ben okt. 5-én*15. Erd. főkormsz.
lt. a vámtulajdonost a gubernium jogainak igazolására szoritotta.
1770-ben*16. Torma gyüjtemény.
Budsora, Bud alias Csore és Mósa nemes család.
1786-ban*17. Erd. főkormsz.
ltár. birtokosa br. Bánffy Zsigmond.
1803–13 közt*18. Torma cs. ltára.
Kozma Ferencz egyesektől 6 telket szerez meg, melyeket Kozma Károlina örököl.
1820-ban*19. Erd. kanczell. lt.
birtokosai: br. Bánffy Ferencznek van 55 telke, Ujfalvi Sámuelnek van 1 telke. Több egytelkes adózó nemes.
{29.} 1838-ban*1. Megyei ltár.
3 immunis, 74 adozó nemes lakosa közül egy magyar, ki irástudó, a többi oláh.
1847-ben*2. Km. Lymbus.
a fiskus e birtokot br. Bánffy János és Dánieltől megvevén, az a nagybányai bányaigazgatóságnak adatott át.
1863-ban*3. Urb. Wes. 194. l.
a magy. kir. államkincstár részére urbéri kárpótlást utaltak ki.
1866-ban*4. Erd. főkormsz.
ltár. nemesi jogú birtokosai: Veiser Alajos és 56 Pap, 32 Bud, 3 Zsurzs, 3 Páska, 2 Burzó, 1–1 Demján, Kozma,
Kina és Buda.
Jelenlegi birtokosa (1898): M. kir. kincstár; 11,140 hold.
Hagyomány szerint, kezdetben egy Máramarosból ide származott Csorán nevü ember kezdett ez őserdőben
legelőbb házat épiteni, megtelepedni. S ugy épitette házát, hogy az egyik vastag fának a törzsét asztalnak használta
s nevezte el grosinak, a mi tőkét jelent.
Jelenlegi lakosai tulnyomó számban románok, de vannak feles számmal magyarok is, a kik a kincstári
erdőségekben, főleg a községtől északra fekvő Greble vagy gereblyénél a patak mentén, részben favágással
és szénégetéssel foglalkoznak. Román lakosai barmokat és juhokat tenyésztenek. Husvéttól pünköstig minden hét csütörtökjét
megünneplik, minden munkától óvakodnak, hogy a jég határukat megkimélje.
Élelmük a málé s tejfélék. Öltözetük télen-nyáron harisnyaposztó ruha. Épületeik faoldaluak, dranyicza
fedelüek (nagyobb s vastagabb a zsendelynél) lakóházuk egy szoba, előszoba s egy szűk kamra, kivülről nem tapasztják
meg, hogy tovább tartson.
Gör. kath. egyházközség, 1680-ban fenyőfából épitett és Szt-Miklós tiszteletére szentelt temploma
helyett, 1898. évben épitenek kőből, melynek felszentelését ez év szeptember 18-ára határozták.
Anyakönyve 1828 óta vezettetik. Felekezeti iskoláját 1871-ben szervezte ujólag. Azelőtt a
magyarláposi gör. kath. iskolához évenként 35 frttal adózott, több községgel együtt.*5. Kádár. Nev. Okt. Tört.
359. és 539. l. Harangjai 1836. évből valók.
Az itteni szénégető-telepen az oláhláposi róm. kath. egyházközséghez tartozó hiveknek is van
egy haranglábon érdekes harangjuk, templomuk azonban nincs*6. V. ö. Lápossal.
mióta a kincstár a papot kijárásáért nem díjazza, azóta a telepesek lassanként nyelvüket is feledni kezdik. Az itt alkalmazott
ev. ref. hivek a domokosi egyházközséghez vannak beosztva.
Itt született Kalmár Elek főgimnáziumi tanár, Kalmár János m. kir. {30.} főerdőőr és Sánta Anna fia, 1862 márcz. 22-én. Az algymnasiumot Szamosújvárt végezte Fogarasy
Mihály költségén, folytatta Kolozsvárt. 1881-ben Budapestre ment, önerején tartotta fönn magát. 1886-ban oklevelet szerzett,
egy évig a gyakorló iskolában tanárkodott. 1886-tól a II. ker. kir. főgymnasiumban 3 évig helyettes tanár, innen Lőcsére
ment. Számos czikket írt különböző tudományos folyóiratokban. Nagyobb művei: Iskolai magyarnyelvtan közép isk. számára. Budapest, 1893–94. Magyar Olvasókönyv, u. o. 1893–94. János vitéz, magyarázatokkal. U. o. 1895. Titus Livius, római történetnek XXII. könyve 1896.
Éghajlata, mivel a Czibles közelében fekszik, hideg, jégverés határát nem bántja, cholera itt,
a mint mondják, sohasem volt.
E havasok közt fekvő község határának negyede 1750-ben*1. Erd. főkormsz.
ltár. téren némileg termő s főleg, ha jól megtrágyázzák, de a hegyi patakok gyakori kiöntései megrontják,
a többi része pedig határának terméketlen s csak zab vetésre való. Fenyőfából készitett különböző edényekkel helységről-helységre
járva szerzik be kenyérbeli szükségletüket. Barmaikat a közelebb fekvő vásáros helyen árusitják el. Határa két fordulós,
kis része lapályos, a többi hegyes és trágyázni sem lehet és csak 6 ökörrel szántható. Őszi vetés nincs szokásban, a
tavaszbúza köble 4 kal., kalangyája fél véka szemet ereszt; a zab szintén négy kalangyát, de ez 2 vékájával fizet. Erdeje
tüzelésre is alig elégséges, szintugy szűk a felső fordulón levő legelője is; az alsó forduló pedig területe
miatt is csekély. Kaszálója fordulónként. Használható szántója 63 3/4 köbölnyi, elvetettek 3 véka őszbúzát, 57 1/4 köb.
tavaszgabonát, tengerije termett 4 1/4 köböl, kaszálója 129 szekérnyi, Van 114 ökör, ló, jármos, 114 tehén, 15 borju, csikó,
295 juh, kecske, 70 sertés, 41 méhköpü. Iparosa 6 pintér, vagy kádár s 1 zsendelykészitő.
1715-beli*2. U. o. összeírás
szerint, 4 ember foglalkozott zsendelykészitéssel, ugyanekkor volt vámoshidja, melyen a gyalogos egy, a lovas 2 dénárt fizetett
s egy évi jövedelme 2 frtot tett. A havasokról eredő patakjaiban sok pisztráng és kevés galócza s főleg Rivul pratuli
(?) találtatik. Van itt egy kincstári fürészmalom, 5 lisztelő, 4 ványoló malom. Az utóbbiak Löb Gersch, Márkovics Lázár,
Bud János és Tivadar örökösei tulajdonai.
1769 előtt*3. Megyei ltár selejt.
44. volt szárazvámja, melyet a főkormányszék ez évben megszüntnek rendelt.
1822-ben*4. Cziráki. Urb. oszt.
határa IV. osztályu; adó alatt van 417 1/2 köb. szántó, {31.} 752 3/4 szekérnyi kaszáló, 30 ökör, 30 tehén, 4 borju, 128 juh, 35 kecske adó alatt.
1898-ban határának földje rossz, leginkább zabot termelnek s hazai fajta szarvasmarhát tenyésztenek.
Semmiféle gyümölcse nincs. Itatója a két ágból jövő cziblesi patak, melyek a község felső részén folynak egybe,
ezenkivül számos forrással és patakkal rendelkezik.
Határhelyek: 1715-ben*1. E. F. L. III. 162.
E. Czibles, Hudinul, Prelacsite és Onsorul havasok.
1781-ben*2. E. F. L. XII 1/2 27.
D. Pleska; Roh; Tensor; Zlagmin; Pláj; Hohotjej; Szburetur; Sztinyiszori; Hugyásza; Gornyásze; Obersuje; Ohuczej; Buza;
Mocsire; Troján kaszáló; Oltonyásza; Szkericsele; Gardu.
Lakossága: 1630-ban*4. U. o. fiaikkal
együtt 23 jobbágy, 3 szabados lakossal, van benne 10 lakó, 9 pusztaház.
1706 körül*5. Erd. főkormsz.
ltár. 3 jobbágy, egy zsellér, 2 szabados lakossal, van benne 6 lakó és 29 pusztaház.
1750-ben*6. U. o. lakik
itt 4 egytelkes nemes 7 telken, 14 házban, 44 jobbágy 41 telken és házban és 3 ily özvegy 3 telken s házban, 2 szegény zsellér
2 telken, 1 kóborló s 1 szegény, ezeknek nincs semmiök. Együtt 53 telken laknak 58 házban. El van pusztulva 9 telek, melyekből
kihaltak, részben br. Bánffy László földesurok más helyre költöztette.
1830-ban*7. Conscr. statist. topogr.
193. l. 470 gör. kath. lakossal.
1857-ben*8. Orsz. ism. táb. 22.
l. 75 róm. kath., 891 gör. kath., 1 evang. luth., 9 evang. helvét, együtt 976 lakossal; házak száma 211.
1886-ban róm. kath. 131, gör. kath. 1224, zsidó 14, együtt 1369 lakossal.
1891-ben 1497 lakosból 133 róm. kath., 1312 gör. kath., 13 gör. kel., 14 ev. ref., 25 izraelita.
1900-ban lakossága 1614, ebből férfi 814; magyar 163, német 36, tót 5, oláh 1374, ruthén 8,
egyéb 28; magyarul beszélni tud 186; róm. kath. 165, gör. kath. 1384, gör. kel 15, ev. ref. 10, izraelita 40; ir-olvas 51;
házszám 326.
{32.} Adója: 1706 körül a jobbágyok ez évi adója*1. Erd. főkormsz.
ltár. 18 frt 50 kr., 1 1/2 köb. búza, s ugyanannyi zab; a nemeseké 7 frt 50 kr., másfél köb. búza, s ugyanannyi zab,
s a jobbágyokkal együtt adnak egy szekér szénát. 1748-ban*2. 1750. Erd. főkormsz.
ltár. 154 frt 29 kr. 1755-ben*3. U. o. 240 frt
42 kr. 1775-ben*4. U. o. 527 f.
28 kr. 1822-ben*5. Megy. lt. 396
frt 27 kr. 1898-ban 2412 frt 92 kr.
Familie nobilă din Groși
Csóré de Tökés
"Viata curge prin mine ca apa Tiblesului"
- Reprezentanta,
alaturi de mama ta, a muzicii taranesti din zona Muntilor Tibles, dupa ce ati cantat atat de frumos la concertul de colinde
al revistei "Formula AS", recent v-am vazut pe micul ecran, in concursul "Romanii au talent". N-ati promovat in finala, dar
publicul v-a aplaudat si v-a ovationat indelung. Ce v-a determinat sa participati la o competitie cu un profil, mai degraba,
de circ?
- La noi, in Tara Lapusului, mama mea este cunoscuta pe "valea dragostei si a dorului", adica Valea Tiblesului,
pentru maiestria cu care doineste celebrele hori cu "noduri", pastrate din batrani. Pe la casa ei trec multi oameni
de radio si televiziune ca sa o asculte si sa-i inregistreze cantecele. Horea cu noduri sau horea inturnata este un
stil de interpretare foarte vechi, care a fost identificat de marii etnologi Bela Bartok si Tiberiu Brediceanu, in urma cu
o suta de ani, in Maramuresul istoric. Cu asemenea comori in traista, ne-am suit cu mama in tren si ne-am dus la "Romanii
au talent" increzatoare in puterile noastre. Am vrut sa le aratam oamenilor ce frumoasa este traditia care inca se mai pastreaza
vie in nordul Ardealului. Stiam ca este o emisiune cu mare audienta, mai cu seama printre tineri. Mai departe, stiti ce-a
urmat. Am primit trei raspunsuri pozitive, din partea juriului, iar publicul s-a ridicat in picioare si a aplaudat indelung
evolutia noastra. Pe multi i-am vazut stergandu-si lacrimile din ochi. Chiar daca nu ne-am calificat in finala, suntem bucuroase
ca le-am aratat oamenilor frumusetea cantecului arhaic romanesc, de care ei n-au habar.
Mama ...
�
- Ne
mai despart cateva zile de sarbatoarea Sfintelor Pasti. A venit primavara in Tara Tiblesului si a Lapusului? Va fi celebrata
Invierea cu muguri verzi si livezi in floare?
- O, da, primavara a trecut Tiblesul. Coltul ierbii isi face loc
spre lumina, randunelele isi innoiesc cuibul, la fel ca si berzele care s-au intors in sat. Copiii merg in cete, galagiosi,
printre arini, sa culeaga brebenele si viorele, iar atunci cand gasesc printre arbori urechea babei, rosie la culoare, se
dau cu ea pe fata, ca sa fie frumosi tot timpul anului. Si inima mea s-a trezit la viata! Imi place sa ma plimb pe dealul
din spatele casei si sa cant. Intr-o zi, mi-a venit sa recit poezia lui Cosbuc, "Vestitorii primaverii". Stai sa ti-o zic:
"Strainilor voi nu le-ati spus/ Ca doine ca a noastre nu-s?/ Si-acum veniti cu drag in tara!/Voi revedeti campia iara,/ Si
cuiburile voastre-n crang!/ E primavara!/ As vrea la suflet sa va strang, / Sa rad de fericit, sa plang!/ Cu voi vin florile-n
campie/ Si noptile cu poezie/ Si vanturi line, calde ploi/ Si veselie./ Voi toate le luati cu voi/ Si iar le-aduceti inapoi!". Ah!
Asa mult imi place acasa in Agries... Aici ma regasesc cu-adevarat, cu natura din jur! Viata curge prin mine ca apa Tiblesului,
libera de inghetul iernii. Fac si eu ca mama. Pe ea, cand o incearca dorul sau singuratatea, canta. De la cinci dimineata,
canta prin curte si ingrijeste de animale. Tot timpul tine poarta deschisa pentru oaspeti dragi. Numai duminica si in zilele
de sarbatoare lasa gospodaria, se imbraca frumos, in costum popular, si merge la biserica.
- La voi, in sat, sarbatorile
Pastelor se tin si in spirit, sau numai in farfurii? Se mai tine postul? Se mai spovedesc oamenii, se duc la denii?
... si fiica, in costume vechi din Lapus
�
- Acum, ca se apropie
cea mai mare sarbatoare a crestinilor, Pastile, la noi in sat aproape toti oamenii postesc, se roaga, se impaca cu vecinii,
daca s-au certat, si cauta sa aiba inimi curate si ganduri senine, in ziua de Paste. Femeile isi varuiesc casutele in culori
alb si albastru, ca si cerul senin, toata lumea isi cumpara inainte de Paste un rand de straie noi, ca sa sarbatoreasca cu
adevarat Invierea Domnului. Oamenii batrani postesc si se impartasesc de mai multe ori pe an, iar tinerii doar o data, in
vinerea Pastelor. In noaptea de Inviere, toata lumea merge la biserica si o inconjoara de trei ori, cu lumanari aprinse, cantand:
"Hristos a inviat din morti". A doua zi de Paste, fetele raman acasa si asteapta udatori care folosesc parfum sau apa din
fantana: fetele sunt ca florile, trebuie udate, ca sa creasca mari. Cele care nu sunt maritate si sunt gasite dormind sunt
udate cu galeata. Se toarna apa pe ele si se spune: "Sa-ti fie inima curata ca apa si sa te mariti curand". In prima zi de
Paste, intr-o farfurie se pune apa rece, un ou rosu si un banut. Cand eram copil, mama ma trezea si ma punea sa ma spal pe
fata cu apa din acea farfurie, ca sa fiu rosie si frumoasa la fata, in tot timpul anului. Pe urma ciocneam oua rosii, si la
care se spargea coaja oului, se spunea ca moare mai repede decat cei din jur.
- Ce-o sa fie pe masa voastra de Paste?
Mai exista belsugul de altadata?
- Ouale rosii, drobul de miel, cozonacul, prajiturile sunt prezente obligatoriu
pe masa tuturor, indiferent de starea materiala. In cele trei zile ale Pastelor, masa sta intinsa, si oricine iti intra in
casa il poftesti la bunatati. Asa e traditia de Paste, din batrani. Peste zi, copiii umbla dupa oua rosii, cu cosulete impletite,
cumparate de la targ. Mai este obiceiul de a merge cu pasca, barbatii cu nevestele, la rudele mai in varsta: parinti, frati,
nanasi, ducand o pasca si cateva oua. Femeile isi dau osteneala ca pasca sa fie cat mai frumoasa, sa fie laudate de neamuri.
Mama mea face in sambata de Paste pasca cu branza de vaci si niste colacei impletiti, numiti "pupaze". Doar ea si femeile
batrane ale satului mai pastreaza acest obicei.
- Invierea inseamna si primenire. O celebrare a vietii, a binelui.
Tu cum traiesti sarbatoarea? Ce astepti de la ea?
Lelea Teodora, marea interpreta taranca a cantecelor cu gloduri, din Zona Muntilor Tibles
�
- Acum, in Saptamana
Mare, incerc sa nu am ganduri negre, sa fac fapte bune, sa ma impac cu cine m-am certat, sa ma las inundata de bucurie si
fericire, ca sa o pot darui si altora si sa fie ca o flacara aprinsa intr-o mare plina de intuneric. Invierea inseamna biruinta
vietii asupra mortii, inseamna sa crezi in bine si in speranta. Asteptarile mele sufletesti sunt foarte legate de sat. Mi-e
dor sa duc o viata linistita, in locul copilariei mele, de la poale de munte, unde se mai pastreaza cu adevarat traditiile
stravechi. Sunt fericita ca sunt inca vii si incep sa fie cautate si pretuite cum merita. Eu cred ca vesnicia satului romanesc
se afla abia la inceput. Marii poeti au totdeauna dreptate. Iar dintre toti, Blaga a ghicit cel mai bine sufletul satului
romanesc. Si daca tot ti-am zis cateva versuri de Cosbuc, hai sa-ncheiem dialogul nostru cu Blaga: "Prietene crescut la oras/
fara mila, cu florile in fereastra,/ prietene care inca niciodata n-ai vazut/ camp si soare jucand sub peri infloriti,/ vreau
sa te iau de mana,/ vino, sa-ti arat brazdele veacului.// Pe dealuri, unde te-ntorci,/ cu ciocuri infipte-n ogor sanatos/
sunt pluguri, pluguri, nenumarate pluguri: mari paseri negre/ ce-au coborat din cer pe pamant./ Ca sa nu le sperii/ trebuie
sa te apropii de ele cantand.// Vino - incet".
Aşezământul românesc de la Ierusalim, Muntele Athos, Mănăstirea Vad,
Moisei, Rohia, Piatra Fântânele etc. Din toate colţurile lumii, 23 de călugări şi preoţi, fii ai
satului şi ai bisericii din Groşii Ţibleşului, înalţă rugăciuni pentru Maramureş.
Comuna de la poalele Ţibleşului este un adevărat „Munte Athos” al Maramureşului. Credinţa
moştenită din străbuni şi păstrată cu sfinţenie nu este demonstrată doar de numărul
record de slujitori ai bisericii, ci şi de tradiţiile credincioşilor: de 55 de ani, locuitorii comunei dau
masa tuturor pelerinilor care vin la Rohia de Adormirea Maicii Domnului – circa 10000 de credincioşi, iar din acest
an, tradiţia a fost extinsă şi la Vad, mănăstire ridicată de Ştefan cel Mare şi reclădită
tot de trei fii ai comunei Groşii Ţibleşului.
Bătrâna îşi aranjează năframa şi îşi face semnul crucii.
Apoi citeşte, încă o dată, citatul de pe troiţa de lemn. Prima din cele 15 care transformă drumul
şerpuit de pe Ţibleş în „Drumul Crucii”. De departe, Ţibleşul chiar pare un „Munte
Sfânt”. Şi, nu ştiu de ce, privind bătrâna care se închină până la pământ, atingând cu
podul palmei zăpada proaspătă, îţi vine să spui că morala munţilor, despre care vorbea
Paler, există. Şi s-a născut aici. La Groşii Ţibleşului.
De cum îi zăreşti coama trufaşă, pari să intri sub mirajul Ţibleşului:
o senzaţie care te constrânge spre reculegere şi, răpindu-ţi privirea, ţi-o ridică încet, spre
cer. Poate şi datorită lui, locuitorii din Groşii Ţibleşului au fost învăţaţi de mici,
din generaţie în generaţie, să privească întâi spre cer.
Aici nu vorbeşte nimeni de secularizare, de îndepărtarea de credinţă,
de consumism şi alte boli moderne. În zilele de duminică şi de sărbătoare, biserica satului e plină.
Mai mult, localitatea deţine un record neoficial la numărul de preoţi şi
monahi împrăştiaţi în lumea largă de viaţă şi adunaţi, în rugăciune, spre acelaşi
loc, de credinţă şi iubire.
Comuna Groşii Ţibleşului este un adevărat “Munte Athos”
al Maramureşului: 23 de fii ai satului slujesc la biserici şi mănăstiri din ţară şi străinătate,
de exemplu părintele protosinghel Serafim Paşca slujeşte la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. Mai mult, locuitorii
comunei oferă, anual de 55 de ani, masa credincioşilor care merg de 15 August - Adormirea Maicii Domnului - la Rohia
– peste 10.000 de oameni, iar din acest an s-a instaurat şi tradiţia oferirii mesei credincioşilor care
merg de Sărbătoarea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la mănăstirea Vad, unde slujesc trei călugări
originari din Groşii Ţibleşului. Primarul, Nicolae Burzo, este convins că şi datorită rugăciunilor
călugărilor, preoţilor şi credincioşilor de aici, comuna Groşii Ţibleşului este una
binecuvântată de Dumnezeu şi ferită de catastrofe, calamităţi, infracţiuni.
Într-o “hartă a slujitorilor bisericii din Groşii Ţibleşului”,
un punct important ar fi Mormântul Sfânt de la Ierusalim. Aici slujeşte părintele protosinghel Serafim Paşca,
originar din Groşii Ţibleşului. Povestea lui seamănă cu o filă de pateric.
După finalizarea Şcolii Generale din Groşii Ţibleşului, s-a alipit
de meşteşugul tâmplăriei, asemenea lui Iosif de odinioară, truditor în modelarea lemnului. Astfel, vreme
de trei ani, a lucrat la fabrica de prelucrare a lemnului din Tg. Lăpuş, loc în care a învăţat că
esenţele tari se prelucrează anevoie şi trebuie desluşite după felul lor. Apoi, a decis să modeleze
suflete, nu lemn, luând calea mănăstirii. Întâi la Nicula, apoi, mai târziu, a devenit părinte slujitor la
Aşezământul Românesc din Sfânta Cetate a Ierusalimului.
Meritele sale ar umple pagini întregi, şi, ca o confirmare a dăruirii şi
valorii sale, în 2004, a primit din partea Preşedintelui României, crucea şi ordinul “Meritul cultural în
grad de cavaler”.
Alt “punct” pe harta spiritualităţii, alt fiu duhovnicesc al comunei
Groşii Ţibleşului: Monahul Hariton Gavril Petruţ, schitul Colciu, Muntele Athos. Născut chiar de
ziua Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, a absolvit Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara”
şi şi-a deschis un mic atelier. Apoi, din 2004, a ales Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba.
Acolo a împlinit ascultarea de frate până în anul 2006.
Şi, împlinind după cuviinţă toate cele rânduite în anul 2007, a primit
binecuvântarea Prea Cuviosului Stareţ Melchisedec Ungureanu să fie tuns întru slujirea de rasofor, iar mai apoi
întru cea de monah, primind numele Hariton. Gândul de a trăi în inima munţilor în linişte şi sfântă
cugetare l-a chemat pe monahul Hariton ca în acelaşi an, 2007, să plece cu binecuvântarea Părintelui Stareţ
în Sfântul Munte Athos, la Schitul Colciu.
Lista lăcaşurilor de cult în care slujesc fii comunei Groşii Ţibleşului
ar putea continua cu Nicula, vechi centru al spiritualităţii şi culturii din Ardeal, cu Rohia, Moisei, Piatra
Fântânele din Bistriţa, mănăstirea Râmeţ - judeţul Alba, mănăstirea Bistriţa, judeţul
Vâlcea, plus o puzderie de parohii din întreaga ţară.
Mai mult, fiii duhovniceşti din Groşii Ţibleşului reclădesc vechea
ctitorie a lui Ştefan cel Mare: Mănăstirea Vad. Mănăstirea “Ştefan Vodă”, reactivată
în localitatea Vad, în zona fostei biserici episcopale a domnitorilor moldoveni, respectiv a unei vechi vetre monahale, şi-a
sărbătorit anul acesta hramul pentru prima dată: Sfântul Ştefan cel Mare. Iar mitropolitul ortodox al
Clujului, Andrei Andreicuţ, a vorbit atunci despre călugării originari din Groşii Ţibleşului
şi despre evlavia acestei comunităţi maramureşene, care a oferit masă tuturor credincioşilor
care au participat la eveniment. De fapt, nu e singurul gest de acest fel. Credincioşii din Groşii Ţibleşului
oferă anual, de 55 de ani, masă gratuită tuturor pelerinilor care vin la Mănăstirea Rohia de Adormirea
Maicii Domnului – circa 10000 de oameni anual.
Datorită evlaviei credincioşilor şi rugăciunilor ridicate din toate
colţurile lumii de fiii duhovniceşti ai locului, primarul Nicolae Burzo spune, cu mâna pe inimă, că Groşii
Ţibleşului e o comună binecuvântată. Ferită de calamităţi, infracţiuni, de rele. Mai
marele comunei e convins că rugăciunile strămoşilor veghează, asemeni Ţibleşului, asupra
localităţii. Darul şi harul groşenilor e recunoscut şi de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului
şi Sătmarului. Dar nu caută nimeni explicaţii: minunile lui Dumnezeu, nu au nevoie de justificări.
„O chemare tainică de la Dumnezeu”
„În primul rând este o chemare tainică de la Dumnezeu. O manifestare a dragostei
lui Dumnezeu şi l-a chemat pe fiecare la slujirea lui Dumnezeu şi la slujirea aproapelui.
Este un sat binecuvântat de Dumnezeu, că este mare lucru în faţa lui Dumnezeu
să ai atâţia slujitori chemaţi la o aşa înaltă trăire duhovnicească şi la o slujire
atât de înaltă. Că avem de acolo şi la Muntele Athos, şi la Ierusalim, etc., avem stareţi şi
oameni cu responsabilităţi. Este darul lui Dumnezeu, revărsat asupra acelei comunităţi de credincioşi,
de oameni ai lui Dumnezeu. Asta înseamnă că este un sat care are multă dragoste şi multă credinţă
în Dumnezeu. Numai aşa se explică faptul că sunt foarte mulţi cei ieşiţi din mijlocul lor, care
slujesc pe Dumnezeu. Bineînţeles că nu numai cei care sunt în biserici şi mănăstiri, că au dat
oameni de valoare şi în alte domenii.
Faptul că au o tradiţie să dea masa pelerinilor de la Rohia de hram, nu
este o ciudăţenie, dimpotrivă. Este o mare jertfă. Pentru că spune Domnul Iisus Hristos că dacă
numai un pahar de apă veţi da în nume de ucenic, şi plata ucenicului veţi primi. Că ei îşi trag
de la gură şi satură atâtea sute de oameni care şi-au lăsat pentru 2 – 3 zile casa şi
masa şi au venit în pelerinaj, este mare lucru! Este un lucru plăcut lui Dumnezeu.
Care-i explicaţia numărului mare de slujitori ai Bisericii din Groşii Ţibleşului?
Este taina lui Dumnezeu! Nu avem noi cum să ne explicăm altfel, pentru că este taina lui Dumnezeu, care lucrează
în sufletul şi mintea unui tânăr sau al unei tinere, care spune „tu vii şi îmi slujeşti mie”,
şi nu ştim de ce, datorită rugăciunii moşilor şi strămoşilor, datorită evlaviei
poporului, Dumnezeu ştie de ce şi cum. Ideea este că sunt cei pe care îi cheamă Dumnezeu să fie la
înălţimea chemării. Nu ştim de ce, astea sunt tainele lui Dumnezeu”.
Arhimandritul Timotei Bel, exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureşului
şi Sătmarului
„Parohia Groşii Ţibleşului face parte din „Ţara Oamenilor
Cuminţi”, cum defineşte ÎPS Părinte Arhiepiscop Justinian zona Lăpuşului. Din punct de vedere
statistic, ea este o parohie fruntaşă, pentru că are aproape 2000 de suflete de confesiune ortodoxă, care
se grupează într-o biserică ce are hramul Sf. Nicolae şi care a fost construită în 1898. Această
biserică a fost păstorită de vrednici preoţi care au ridicat foarte mult viaţa morală a frumoasei
localităţi Groşii Ţibleşului.
Personal am fost acolo acum câţiva ani, când s-a pensionat părintele Bumb, şi
am văzut un lucru unic pe care nu l-am mai întâlnit într-o altă parohie. Şi anume, atât prezenţa masivă
a credincioşilor la fiecare Liturghie din diminici şi sărbători, cât mai ales faptul că înainte de
a intra în Sfânta Biserică, mai ales credincioasele trec mai întâi pe la mormintele din ţinţirimul generos
care se află în jurul Bisericii Sf. Nicolae. N-am mai întâlnit lucrul acesta nicăieri. Deci este o evlavie deosebită
faţă de cei plecaţi din lumea aceasta, şi un cult al morţilor foarte dezvoltat, care îl personalizează
şi-l face distinct faţă de alte parohii din Protopopiatul Lăpuş sau chiar din Episcopia Maramureşului
şi Sătmarului. Faptul acesta denotă că acolo există un nucleu foarte serios de oameni credincioşi
şi, ca rezultat, avem numărul mare de preoţi, stareţi şi călugări care s-au ridicat de-a
lungul timpului din Groşii Ţibleşului şi care au împânzit harta Bisericii ortodoxe româneşti.
Vom vorbi întotdeauna la superlativ faţă de credincioşii din Groşii
Ţibleşului şi de credinţa lor, mai ales că ei sunt pomeniţi în fiecare an de hramul Mănăstirii
Sf. Ana din Rohia, când sunt foarte generoşi cu pelerinii care vin în număr mare la cunoscuta Mănăstire
din Ţara Lăpuşului şi unde masa, sau agapa de hram, întotdeauna este oferită de credincioşii
din Groşii Ţibleşului. Iar de câţiva ani dau masă şi la Vad, o biserică de referinţă,
ridicată în timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi acolo a fost prima Episcopie din zonă, mai ales
că Ţara Lăpuşului a aparţinut până după al doilea Război Mondial de judeţul Someş,
cu capitala la Dej.
Oamenii din Groşii Ţibleşului sunt foarte calzi, foarte deschişi la
suflet, oameni simpli, ţărani autentici, care cred simplu, dar care au o credinţă foarte puternică.
Să le ajute Dumnezeu să-şi poată păstra frumuseţea credinţei şi în vremurile următoare.
Pentru că din generaţie în generaţie se transmite această stare de bine şi de puritate sufletească
ce a fost cultivată la Groşii Ţibleşului din timpul Marilor preoţi pe care i-a avut această
frumoasă parohie”.
Pr. Dr. Augustin Vasile, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului
şi Sătmarului
![[2004_grosii_02.jpg]](http://1.bp.blogspot.com/_VGJF8W_53p0/RiNm9M_jJ6I/AAAAAAAAAHM/OmAeWLfze70/s1600/2004_grosii_02.jpg)
