Make your own free website on Tripod.com
Home | CUVINT INAINTE | SCUZE | NOU PE SITE | GENESSIS | GENESSIS II | FRATII MARAMURESENI | COMITATUL SZOLNOK DOBOKA | CONTINUARE I | CONTINUARE II | TARA LAPUSULUI 1876 HARTA | MUSATINII SI MARAMURESUL | 1914 | Blank page | TIRGU LAPUS | TIRGU LAPUS II | TIRGU LAPUS III | FILE DIN ISTORIA LAPUSULUI | ISTORIE A SCOLII LAPUSENE | TARA LAPUSULUI | TARA LAPUSULUI II | TARA LAPUSULUI III | TARA LAPUSULUI IV | MUNTII LAPUSULUI | Tara Chioarului | Blank page | TARA CHIOARULUI II | ISTORIA RELIGIILOR TARII LAPUSULUI | TURISM IN TARA LAPUSULUI ?! | TRASEE TURISTICE IN TARA LAPUSULUI | Blank page | BISERICILE DE LEMN | BISERICI DE LEMN II | PE VREMEA LUI PINTEA | PANORAMA LAPUSULUI | PANORAMA LAPUSULUI II | PANORAMA LAPUSULUI III | FOLCLOR LAPUSAN | TRADITII | BABA | BAIUT | BERINTA | POIANA BLENCHI | POIANA BOTIZII | BOIERENI | BORCUT | DOBRIC | DUMBRAVA | BREBENI | UNGURENI | CERNESTI | CIOCOTIS- | FINATE- | IZVOARELE -BLOAJA | MAGURENI | TRESTIE- | VALENI | POIANA PORCULUI-FINTINELE | DEALUL CORBULUI | INAU | DAMACUSENI | DEALUL MARE | VIMA MICA | DRAGHIA | FAURESTI | GOSTILA | GROSI | GROAPE | JUGATRENI | ASPRA | LASCHIA | LAPUSUL ROMANESC | LIBOTIN | LARGA | MAGOAJA | COPALNIC MANASTIUR | VIMA MARE | COPALNIC | COROIENI | CUFOAIA | COSTENI | CUPSENI | CARPINIS | CURTISIU MIC | ? CIMPIA SASULUI | STRIMBU BAIUT | PRELUCA NOUA | PRELUCA | PETERITEA | CONTINUARE PRELUCA | PLOPIS | RAZOARE | ROGOZ | ROHIA-PAMINTUL CREDINTEI | ROMANESTI | RUSOR | SUCIU DE JOS | SUCIU DE SUS | STOICENI | SALNITA | SURDESTI | SATRA | VAD | FAMILIA CULCER-MEMORII | BLESTEMUL PAMÎNTULUI | BISERICA UNITARA -MARTIRI | MARTIRII TARII LAPUSULUI | INTOARCEREA ACASA | BISERICA BAPTISTA LAPUSANA | PENTICOSTALISMUL IN TARA LAPUSULUI | PASTRATORII TRADITIEI | POVESTE | Melania Dan | CONTINUITATE | DIN BOGATIILE LAPUSULUI | SENZATIONAL | RADACINI | " Halal de mine sunt bunic " | Pentru Boguta | Emotii | Dupa 25 de ani | LAPUSENI UNITIVA !!! | REINTOARCERE IN TRECUT I | REINTOARCERE IN TRECUT II | REINTOARCERE IN TRECUT III | Ultima ceremonie | EROI | Rohia 2 | MUNTELE GAINA | PROFESORI | " PEDAGOGI DE SCOALA VECHE " | CAMPIONAT PE MAIDAN | VIOLENTA | Blank page | " LA PESCUIT , IARNA " | Istoria unui parculet | LIBOTIN | VECHIUL LICEU | MENTORI | La gradinita | FOTOGRAFII CLASELE I-IV | CLASA VIII | CLASA X | CLASA XII "A" | MENTORI II | SASCUT | SASCUT II | Blank page | povestiri | povestiri II | povestiri III | povestiri IV | povestiri V | povestiri VI | Dr. SOLOMON CORNELIU | CULTURA | CULTURA II | CULTURA III | LAPUSENI | Lapuseni II | TOAMNA SE NUMARA ....... | COPILARIA MEA ,SPITALUL | STRADA DOINEI | Lapusul si evreii | Lapusul si evreii II | LAPUSUL si evreii II continuare | Lapusul si evreii III | Lapusul si evreii IV | Lapusul si evreii V | LAPUSUL SI EVREII (ENGLEZA) | URME | PRIN CIMITIRUL EVREIESC DIN TIRGUL LAPUS | CASA RABINICA DE LAPUS | Traditii evreiesti | HOLOCAUSTUL LAPUSAN | YAD VASHEM | HOLOCAUSTUL LAPUSAN (ANTISEMITISM) | DOCTORI | FARA LEGATURA | ALEGERI | Blank page | Blank page 2 | Blank page 3 | Contact Me | About Me | Favorite Links

AMINTIRI DIN TIRGU LAPUS / SASCUT

TRADITII

Enter subhead content here

          
 
                                LA MĂSURIȘ
 
 
 
Traditional activities in Grosii Tiblesului
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
prin muntii lapusului
 
 
                                            Fărtăţia
 
 
 

Fărtăţia ca formă de înfrăţire în afara familiei a fost practicată la diferite popoare încă din perioada Antichităţii şi a Evului Mediu. “Cuprinderea de fărtaţi” practicată în satele chiorene şi lăpuşene este o practică de înfrăţire bazată pe comuniunea alimentară.

Ocaziile ceremoniale în care se realiza cuprinderea de fârtaţi erau mai multe: la nunţi, la ospeţele de botez, în ziua de Paşti, Crăciun, Rusalii sau la diferite clăci care se organizau în cursul unui an. De regulă, înfrăţirea se făcea între perechile căsătorite sau cele care urmau să se căsătorească (mirii), între familiile ce locuiau în acelaşi sat sau în sate şi zone diferite.
După cum ne arată regretatul etnograf dr. Ioan Chiş Şter, “cuprinderea de fărtaţi” în zona Chioar (Maramures) presupunea parcurgerea mai multor momente principale. Prima etapă consta în alegerea fărtaţilor, alegere realizată pe baza unor criterii clare, cum ar fi: să fie de vârste apropiate, să fie cam de aceeaşi poziţie socială şi să se înţeleagă. Al doilea moment ceremonial este chemarea. Dacă fărtăţia era o secvenţă din cadrul ceremonialului de nuntă, chemarea se făcea în cadrul chemării tuturor invitaţilor. Dacă se face ospăţ special de fărtăţie, persoana respectivă trimite chemătorii să invite la ospăţ pe fărtaţi, rudenii, prieteni şi oamenii din sat. După ce intră în casă, chemătorii rostesc oraţia de chemare la ospăţ, prin intermediul căreia se proclamă cine intenţionează a se prinde fărtat, muzicanţii pe care îi au etc. Următoarea secvenţă constă în primirea la casa gazdei. Starostele care conduce ceremonialul de fărtăţie, primeşte invitaţii cu o sticlă înstruţată, le închină şi îi aşază la masă. În cadrul acestei etape se petrece secvenţa cea mai importantă a ceremonialului ce poartă denumirea de răspunsul colacilor. Într-o linişte deplină, starostele anunţă pentru cine se face ospăţul, moment în care socăciţele aduc colacii pe care îi aşază doi câte doi, unul peste altul. Peste colaci se pun o bancnotă şi o farfurie cu prăjituri (mai demult în locul farfuriei se punea o plăcintă). În continuare, starostele rosteşte “cuvântul de oraţiune” (stărostia) prin intermediul căreia se vorbeşte despre virtuţile oamenilor şi semnificaţiile fărtăţiei. Ultimul moment ceremonial al acestei practici de înfrăţire este petrecerea prorpiu-zisă, care se desfăşoară sub formă de joc cu strigături şi chiuituri. (Marius Câmpeanu/Glasul)

Fotografia este o amintire a momentului în care două familii chiorene “s-au prins fărtaţi cu colaci”. Prima pereche este formată din Cozma Costan (40 de ani) cu soţia Măricuţa (30 de ani) din satul Făureşti, iar cea de-a doua pereche este formată din Gâţ Avram (35 de ani) cu soţia Lentina (34 de ani), de loc din satul Copalnic. Fotografia a fost realizată la data de 22 august 1933.

 
 
 APICULTURĂ
 
 b) dongákból készült köpű, Magyarlápos (TÎRGU LĂPUȘ ) (Szolnok-Doboka vm.);
 
 
                                                         #
Nord Literar
Pictura pe lemn din zona Lapus, de Grigore Mihus, nr.7-8(98-99), iul-aug.2011
 
 

Grigore MIHUŞ

PICTURĂ PE LEMN DIN ZONA LĂPUŞ

 
 
Există o civilizaţie strălucită, cu forme şi

principii, care au prins rădăcini pe solul

nostru, din care s-au născut nepieritoare

opere de artă.” (Octavian Goga)

Lemnul a fost folosit pe o scară foarte largă în pictura veche (încă din Grecia antică), fiind un material solid şi uşor, care se prepara lesne cu clei. În nord era folosit mai ales stejarul, iar în sud plopul, salcia şi teiul. Copacul se tăia în timpul iernii şi abia în anul următor era despicat în scânduri. Planşetele de mărime mai importantă erau obţinute prin lipirea mai multor bucăţi mici, unite prin bare de lemn. Pentru lipire se întrebuinţa de obicei clei de tâmplărie sau clei de cazeină şi var. Pentru a nu crăpa, lemnul era fiert câtva timp în apă. Marginile bucăţilor erau lipite cu fâşii de pânză care, uneori, se aplicau pe toată suprafaţa lemnului.



Biserica de lemn din Rogoz


Pictura pe lemn are rădăcini foarte adânci în istoria artei. Încă din paleolitic, pictura pe lemn este folosită în comunicarea vizuală cu ajutorul semnelor şi al simbolurilor. În Egiptul antic este întâlnită pe sicrie şi pe sarcofage, unde imaginile reprezintă portretele defuncţilor.

Pictura pe lemn din Ţara Lăpuşului, prin specificul ei aparte, ne oferă multiple elemente arhaice cu o însemnătate specială, cu valoare de unicat.

Obiectivele care conservă asemenea reprezentări sunt bisericile de lemn. Un exemplu de remarcat este Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Rogoz, purtătoare a unor unicate pe linia motivelor din arta populară. Vulturul bicefal are o funcţionalitate magico-mitică, de simbol al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, aspiraţia omului din popor.

Motivele decorative reprezentând calul şi călăreţul există de mult în civilizaţia geto-dacică, ele răspândindu-se odată cu moneda geto-dacă. O reprezentare asemănătoare găsim în Ţara Lăpuşului, într-o variantă regională, tot la Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Rogoz. Pe fruntea şi pe capul calului descoperim o rozetă care ne argumentează funcţia solară a calului.



Calul şi călăreţul


Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Rogoz mai conservă o serie de motive arhaice în pictura murală. Balaurul cu şapte capete, motiv de inspiraţie biblică, în arta murală este tratat în manieră populară. De fapt, factura populară a picturii bisericilor din Ţara Lăpuşului este caracteristică manierei de lucru a fiecărui pictor, cu specificul său, raportat la modul său de gândire.



Balaurul cu mai multe capete


În acest spaţiu cultural întâlnim deopotrivă valori patrimoniale ale tradiţiei arhaice îmbinate uneori cu valorile artei creştine, precum şi folclorul cu specificul lui aparte: Hore-n grumaz, Hore cu noduri, venite din vremuri ancestrale. Valoarea autentică a folclorului păstrat în vremuri postmoderne, datorită respectului pentru tradiţie şi conservarea ei, o valorificăm în scopuri didactice.

Pictura pe lemn are o îndelungată şi bogată tradiţie, în care icoanele pe lemn din zona Maramureşului, a Lăpuşului şi a Chioarului sunt încadrate unor canoane existente în iconografia românească, în speţă bizantină, cu unele influenţe din bestiarul fantastic al artei romanice şi gotice. În acelaşi timp, în pictura de icoane şi pictura murală întâlnim unele influenţe ale Renaşterii şi ale barocului, venite prin filieră austriacă.



Iconostasul si altarul bisericii din Rogoz


Un loc cu totul aparte îl ocupă însă pictura pe lemn lăpuşenească, robustă, plină de umor, de realism naiv şi mişcare. Pornind de la un simplu exemplu al unei icoane lăpuşeneşti, ne putem permite unele generalizări de caracterizare a unei trăsături specifice a artei noastre populare: dinamica mişcării, fapt care ilustrează calitatea şi valoarea deosebită ale oricărui obiect de artă populară, reprezentat chiar printr-o icoană bisericească din Lăpuş.

Este vorba de un creator anonim, care, în contextul concepţiei compoziţionale privitoare la dinamica mişcării ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­- nefiindu-i suficiente mijloacele picturale obişnuite - îl reprezintă în pictura unei icoane pe lemn pe proorocul Elisei prinzând cojocul aruncat de Sfântul Ilie, în două ipostaze, cu mişcări descompuse, pentru a asigura iluzia de mişcare. Este desigur o formă primară, naivă de înregistrare grafică a mişcării, o gândire cinematografică - în sensul concepţiei de mişcare a filmului animat. După unele surse, filmul animat ţine mai mult de artele plastice decât de cinematografie.

O analiză plastică a lucrării ne înfăţişează o compoziţie dinamică cu două centre de interes, care sunt legate între ele prin linii de forţă, care sugerează ideea de formă, de spaţiu, de mişcare, spaţiul real prin redarea secvenţială a mişcării şi călătoria în spaţiul cosmic a Sfântului Ilie.

Elementele ornamentale din arta noastră populară reflectă, prin structura şi organizarea lor, o valoare dinamică, dar cu conţinuturi diferite. Astfel, rombul, cercul, spirala închisă, steaua, rozeta, roata creează un univers dinamic închis, în schimb, spirala continuă, linia în zigzag redau mult mai plastic mişcarea continuă spaţială. Aceasta se datorează repetării, care poate fi oricând întreruptă sau nelimitat continuă, elementului primar înlănţuit ritmic, la nesfârşit repetat. Dar, chiar elementele ornamentale cu mişcare închisă primesc valoare spaţială, liniară, de desfăşurare, de fugă, după acelaşi principiu al repetării, al înlănţuirii ritmice. Modulele romboidale ale Coloanei Infinitului brâncuşiene - infinitul vieţii şi al morţii, al mişcării, prin dinamica repetării sunt un exemplu al raportării capodoperei la arta noastră populară.

Trecând la compoziţia ornamentală în arta populară lăpuşană, constatăm concurenţa altor factori, care-i conferă dinamicitate. Este vorba de o lege fundamentală a artei populare, aceea a alternanţei ritmice, care asigură dinamica mişcării cu largi orizonturi creative, reflectând, în planul abstractizărilor schematizate ale limbajului decorativ, realităţi istorice, sociale, etnogenetice, toate având la bază concepţia artistică populară. Alternanţa ritmică pune în valoare şi elemente cromatice îmbinate într-un ansamblu dinamic compoziţional. Există, bineînţeles, o dinamică a culorilor, o mişcare cromatică, niciodată închisă, atunci când este vorba de o compoziţie policromă sau de o simbioză dinamică între elementele ornamentale, planuri, forme şi culoare, atunci când compoziţia ritmică e monocromă.

Toate aceste consideraţii, pornind de la o simplă pictură pe lemn din Lăpuş, ţin să pună în valoare creatorii artei noastre populare şi să promoveze o atitudine pozitivă în vederea conştientizării dimensiunii educaţionale la nivelul cultural-artistic.

Ţara Lăpuşului îmbină fericit mirificul naturii, istoria, monumentalitatea bisericilor din lemn şi a mănăstirilor, precum şi ospitalitatea specifică oamenilor de pe aceste meleaguri.

 
 
 
                                    #
 Bisericile de lemn
                    Extras din document
 
Tara Lapusului, situate in extremitatea nordica a teritoriului in care s-a infaptuit sinteza geto-daco-romana si au dat nastere poporului roman, descinde in istorie cu aceasi fizionomie spiritual ca mai toate tinuturile ce poarta amprenta unei etnicitati viguroase, marcata de constinta propriei valori.
Viata spirituala a locuitaorii Tarii Lapusului este indisolubil legata de aparitia si patrunderea crestinismului care s-a dezvoltat ca de astfel pe intreg teritoriul romanesc, in forma rasariteana ortodoxa.
Bisericile si manastririle au fist un focar de raspnadire a religiei crestine ortodoxe si in acelasi timp de culturalizare, desfasurand si activitati scolare pentru nevoile bisericii.
Crestinii orotodoxi din aceste parti au apartinut din punct de vedere religios la inceput de Manastirea si Biserica Arhanghelii Mihail si Gavril din Peri Maramures, infintata de urmasii lui Dragos in 1939, care au cerut patriahului din Constantinopol s-o primeasca sub protectia sa.
In timpul stapanirii Moldovei asupra cetatii si Domeniului Ciceului, laspusenii apartineau religios de Manastirea si Episcopia vadului, ce dateaza din 1479. Intrand sub jurisdictia acestei episcopii, Tara Lapusului a cunoscut o intesificare a relatiilor economic-culturale cu Moldova. Stefan cel Mare stia bine ca asezamintele spiritual ale Ciceului sunt mai trainice decat stapanirea politica. In fruntea manastirii se afla un episcope care depindea de Mitropolia din Suceava.
Legaturile cu Moldova au fost mentinute, iar popoulatia a putut rezista ademenirilor care tindeau la desfiintarea natioanala.
Situatia demografica a populatiei Domeniului Ciceului, unul dintre cele mai romanesti tinuturi din Transilvania, explica si faptul ca Stefan a aratat viu interes fata de biserica de pe Valea Somesului, Episcopia ,, fiind un adapost pentru rerligia ortodoxa, prigonita de biserica oficiala a Transilvaniei “.
Lacasuri de cult s-au infiintat, desigur, odata cu intemeierea asezarilor,dar perisabilitatea materialului din care au fost contruite nu au permis ca aceasta sa ajunga pana la noi.
Contruirea de biserici a cunoscut o perioda de avant in cursul veacului al XVII-lea, in special in timpul domniei celor doi rpincipi Gheorghe Rakoczi, cand evenimentele politice, luptele pentru putere, luptele cu turcii au determinat pe principia Transilvaniei sa acorde o seri de insleniri romanilor. Acestei periaode ii apartin, se pare, cele mai vechi biserici monument pastarate pana in zilele noastre : Biserica Adormirea Maicii Domnului din Lapus, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavrila din Rogoz, Sfantul Ilie din Cupseni, bisericile din Lobotin, Ungureni.
Bisericile in jurul carora s-a desfasurat o activiate scolara au fost mai multe, in fiecare sat lapusan, dar peste veacuri au rezistat doar cateva dintre ele.
Arhitectura bisericilor din zona prezinta stranse inrudiri cu cea din Maramures si Somes. Sistemul constructive si planimetria sunt asemenea tuturor mnumentelor de lemn romanesti. Au un plan simplu alcatuit di 3 incaperi consecutive de la veste la este:pronaos, naos si absida altarului. Elementele variabile sunt doare forma absidei (dreptunghiulara sau poligonala), prezenta pridvorului si plasarea usii la intrare (pe fatada vestica sau cea sudica).
Acoperisul e inalt, cu treasina lunga, iar deasupra pronaosului-turn clopotnita, dezvoltat considerabil pe inaltime si incununat de un coif sageata.
In zona Lapusului un numar mare de monumente au turnurile orante cu 4 turnulete la baza coifului, particularitate intalnita si in alte zone din nordul Transilvaniei.
In Tara Lapusului activeaza pictorul Radu Munteanu din Ungureni, primele lucrari din 1967 gasindu-se in satul sau si in biserica Din Lapus.
In toate satele lapusene, primele centre de cultura au fost bisericile, fiind inaltate de membrii comunitatii. La inceput s-au construit biserici mici din lemn, apoi incepand cu secolul al XVIII-lea s-au construit biserici mari din piatra si caramida.
Tot biserica a fost cea care cea care a asigurat pastrarea si circulatia cartilor vechi romanesti, cu toate vicisitudinle care au trecut peste locuitorii Vaii Lapusului. Circulatia cartii romanesti de invatatura in spatial Tarii Lapusului ner dovedeste intereseul de care aceasta s-a bucurat in lumea satului, precum si eforturile pe care preotii si credinciosi le depuneau pentr achizitioanarea si pastrearea acestei carti, care a slujit de-a lungul vremii ca focar de cultura, contribuind la unitatea de limba si credinta a tuturor romanilor . Pe langa biserici s-au intocmit cele din intai register de stare civila a credinciosilor.
ARHITECTURA BISERICILOR
Prin arhitectura bisericilor si picture murala taraneasca, Lapusul este una dintre cele mai remarcabile zone ale tarii.
Aceste impresionantre realizari arhitecturale reprezinta, prin insusi tehnica de constructive, prelungirea in timp a unorconstructii anterioare, pe care le-au inlocuit treptat, respectandu-le planul si silueta, fiind sinteza unor elemente de origine diferita.
Unele elemente de constructive, nava recangulara, cu peretii din barne de lemn, cu acoperisul inalt, cu pante repezi, crestaturile si ciopliturile in lemn deriva din casa taraneasca si din arta popular. In schimb, altarulpoligonal, acoperisul cu turle zvelte reprezinta rezulatul unor contaminari cu arhitectura gotica.
Bisericile din lemn din zona Lapusului au un plan dreptunghiular cu absida decrosata, poligonala, acoperisul inalt, cu o singura poala, cu streasina larga. Ceea ce le defineste etse turnul clopotnita, reidicat spre pronaos, cu galerii arcate si coif inalt pyramidal. Aceste monumente arhitecturale reprezinta, in inteles etno- istoric, semen ale unor situatii din trecut, cu semnificatii bogate in viata cultural a a zonei.
In zona Lapusului, ca de altfel in toata Transilvania, se obisnueste mutarea bisericilor si aa altor constructii de lemn dintr-o parte in alta, mutarile fiind legate de fenomene demografice, de schimbari sociale sau de trecera la o noua etapa cultural.
Radu Munteanu a creat o adevarata scoala de picture in zona, farmecul picturii lui constand in sinceritatea ei spontana. Un element interesant in picture murala din Lapus l-a constituit aparitia elementelor laice si a portretelor. Pictura murala din zona Lapus arata si legatura cu pictorii din scoala moldoveneasca si, prin intermediul lor, cu scoala biantina rusa. Dar ceea ce ramane characteristic acestor picture este apropiera de viata satului, de realitate.
 
 
                              #
 

Satul Cupseni, celebru pentru specialistele care “impistreaza” oua

Incondeiatul oualor, un obicei care se mai pastreaza in Maramures si in Bucovina, atrage inca numerosi curiosi, in fiecare an. De Pasti, satul Cupseni este celebru pentru “specialistele” care mai incondeiaza oua. Conform traditiei, in Vinerea Mare, gospodinele se ocupa de “impistritul” oualor. Acestea, spun ele, in mod straniu, nu se strica atat de repede ca si cele fierte in alte zile ale anului.

Mandria cupsenilor

Incursiunea noastra porneste de la informatia conform careia, in Tara Lapusului, incondeiatul oualor se mai obisnuieste si astazi. Satul Rogoz este primul in care ne oprim si ne incercam norocul. La prima oprire, o batrana din sat ne indica cu usurinta unde putem gasi o femeie care se pricepe la incondeiatul oualor.

“Dar mai bine ati incerca in Cupseni, ca acolo-s mai specialiste”, ne recomanda batranica.

Respectam indicatiile ei si plecam spre Cupseni. Prima oprire e cu noroc. Incercam sa aflam un nume sau o adresa a vreunei pricepute in acest obicei, insa primim mai mult decat ne asteptam. “Aici la noi is mai multe”, ne spune o femeie din localitate, iar in minutele urmatoare, aceasta, angajata a primariei, devine ghidul nostru. Femeia ne conduce la gospodaria Mariei Hojda, o batrana de 72 de ani, care are un palmares bogat in ce priveste “impistritul” oualor. Obisnuita cu camere video, cu ziaristi si aparate foto, femeia isi incepe imediat povestea, dezinvolta si plina de haz.

“Io am invatat a le impistri de copil, inca de pe la sapte ani. Si la Pasti, a mele erau cele mai faine”, spune ea cu mandrie. Apoi ne da detalii despre palmaresul ei< “Am facut si in Spania, si in Germania, in Franta, si din America o venit cineva si mi-o dat 50 de oua sa le-mpistresc”, mai spune ea. Apoi ne explica de ce calitati ai nevoie pentru a face asa ceva< “Trebuie sa ai precizie, sa ai mana sigura, ca altfel nu iese bine”, explica ea.

Procedeul incondeierii

Tanti Maria ne face apoi o demonstratie de maiestrie si ne explica, pe parcurs, procedura de incondeiere a oualor. “Incalzesc ceara mai intai, apoi condeiul il inmoi in ceara calda si desenez pe ou modele. Modelele le-am invatat de cand eram mica. Unele le mai inventez io, altele le stiu din batrani”, mai explica ea.

Primul model este facut pe oul curat, abia spalat, dupa care este colorat in prima culoare, galbena. “Asta a fi prima culoare. Apoi le mai fac un model cu ceara, pe culoarea galbena”, mai detaliaza batrana. Dupa colorarea in galben, urmatorul model este desenat cu ceara, peste care se pune un alt strat de culoare, de aceasta data rosie. “Dupa ce le scoatem din culoarea rosie, le lasam un pic sa se usuce si apoi mai facem un model”, mai explica ea. Dupa ce este desenat si acest model, pe a treia culoare, oul este introdus in culoarea finala, care poate fi albastra sau verde. “Asta e ultima culoare, iar dupa ce se usuca, le curatam de ceara cu o carpa, apoi le dam cu o felie de slanina, ca sa capete luciu”, mai spune ea. Ouale sunt asezate apoi intr-un cos de lemn, facut special pentru aceasta ocazie.

Oul de strut, incondeiat

Amuzata, apoi, tanti Maria isi aminteste ca in urma cu cativa ani a trait provocarea vietii ei, cand cineva i-a dat un ou de strut sa-l incondeieze. “N-am vrut sa-l fac, ca n-am mai facut asa ceva si n-am stiut cum e. Oul era mare, era mult de lucru pe el si io n-am stiut ce sa-i fac. Tata noaptea n-am durmit de grija si m-am tat gandit ce-oi face”, povesteste ea amuzata. “Apoi am pus un prosop pe brata si m-am apucat de el. Nu m-am temut ca l-oi sparge, ca ase de tare o fo’ ca am putut da cu el de pamant, ca nu sa spargea”, mai spune ea. Apoi, cu lux de amanunte, batrana ne explica cum a impartit oul in mai multe parti egale, pentru ca modelul sa iasa bine. “N-am stiut cum a iesi pana n-o fo’ gata. Da’ o iesit frumos si le-o placut la toti. Vinit-o tat’ sa-l pozeze, pozatu-m-o’ si pa mine cu oul, ca tare le-o placut. Si mi-o dat un milion pantru oul de strut “, isi mai aminteste ea. Oul de strut a fost pentru mester o reala aventura, insa, mai spune ea, e o experienta pe care nu ar mai repeta-o.

O alta experienta pe care nu a uitat-o a fost cand cineva din Bucuresti a venit cu o cerere de peste 50 de oua, ce trebuiau incondeiate intr-un timp foarte scurt. Vrednica, asa cum o stie tot satul, femeia si-a tinut promisiunea si le-a “impistrit” pe toate, cum a putut mai bine.

Obicei pe cale de disparitie

Dezamagirea femeii care practica acest obicei din copilarie este ca nu are pe cine sa invete sa duca mai departe acest obicei. Ea se plange ca “fetele din ziua de azi nu vreu sa invete nimic”. Aieste numa’ cu buricu’ gol umbla pa drum si fumeaza, da’ nu vreu sa-nvete a-mpistri oua. Sa n-aiva ce manca, da’ nu fac nimic”, se mai plange ea.

Apoi spune, tot dezamagita, ca nici propriii copii, din care o parte sunt stabiliti in strainatate, nu au invatat acest obicei. Tanti Maria isi aminteste apoi ca a invatat sa incondeieze oua inca de cand era dor un copil si nu avea mai mult de sapte ani. Apoi isi aminteste ca ouale incondeiate de ea erau mereu “vedetele” sarbatorilor, cand, de Pasto, sunt date peste mormant in cimitir, asa cum cere traditia. “De Pasti, cand meream in cimitir si se dau peste mormant oua rosii, a mele erau cele mai faine”, se mandreste tanti Maria.

Ouale din Cupseni, unice

Chiar daca a indragit acest obicei si facut cu mare drag oua incondeiate pentru tot satul, raposatul ei sot a avut mereu o problema cu asta.

“Nu-i placea cand ma vedea ca stau acolo aplecata si lucram. Da’ mie imi placea si-i ziceam ca amu’ ii musai sa-l mai fac si pe aiesta unu, apoi gata”, se amuza ea acum de micile discutii casnice. Apoi isi aminteste ca aceasta abilitate i-a adus si respect in sat, si nu numai.

“Eu i-am servit pe toti, n-am refuzat pe nimeni cand o vrut sa le-mpistresc oua, da’ si ei m-o servit pe mine. Oriunde m-am dus, ori la primaru’, oriunde, tat’ m-o servit”, mai spune ea cu mandrie. “Io nici nu le-am cerut bani in veci, da mi-o lasat mereu, care cat o vrut”. Batrana ne explica, apoi, ca ouale incondeiate de femeile din Cupseni sunt deosebite fata de toate celelalte. “Am vazut io la televizor, da’ alea is facute dupa modele geometrice, nu-s ca a noastre. Noi facem modele de cand lumea, de cand o lasat Dumnezeu Cupseniu’. Nici cele din Costeni nu le fac ca noi”, justifica ea.

Simboluri ale incondeierii

Incondeiatul oualor este un mestesug specific, in special Moldovei, Bucovinei, dar se pastreaza, pe alocuri, si in Maramures. Modelele realizate cu ceara peste diferite culori dau un aspect cromatic interesant, iar cele de strut, prin dimensiunea lor, creeaza o imagine gigant.

Obiceiul de a vopsi oua are la baza legenda potrivit careia Maria Magdalena s-a apropiat de crucea pe care era rastignit Iisus Cristos, iar sangele Lui s-a prelins si a picurat pe cosul cu merinde al Mariei Magdalena, colorand astfel ouale in rosu.

Cateva simboluri folosite la incondeierea oualor sunt linia dreapta verticala, care simbolizeaza viata, sau cea dreapta orizontala, care simbolizeaza moartea. Linia dubla dreapta reprezinta eternitatea, sau linia ondulata – apa, purificarea. Spirala reprezinta timpul, eternitatea, iar dubla spirala – legatura diuntre viata si moarte. Dintre cele mai utilizate, insa, este crucea, simbol al crestinatatii.

 
                                #
 
Traditii si supersitii legate de ouale de Pasti in Maramures
In prima zi de Pasti, de dimineata, in satele din Maramures – Lapus si Chioar - se practica spalatul ritual cu ”apa neinceputa” – adica neatinsa dupa scoaterea ei din fantana – in care se punea un ban de argint, un fir de busuioc si un ou. Intreaga familie se spala pe fata cu aceasta apa, existand credinta ca in acest fel fiecare va fi tare ca banul, frumos ca oul si cautat ca busuiocul.

Etnograful maramuresean Pamfil Biltiu a aratat ca
”la Moisei, traditia imbraca forme deosebite, pentru ca practica se oficiaza inainte de rasaritul soarelui. Dupa spalare, membrii familiei se stergeau toti cu un stergar curat, cu care nu a umblat nimeni in ziua aceea. Apa de pe care
s-au spalat se arunca peste casa, ca sa le mearga bine in tot anul la toti din familie si sa aiba noroc la treburile gospodaresti”.
 
Copacii din gradina casei ornati cu oua, ca brazii de Craciun
Pamfil Biltiu a precizat, de asemenea, in studiile sale ca ”in unele sate din Tara Lapusului si Maramures, cojile de oua se arunca in drumul tarii ca sa fie cu spor la ouat, asa cum umbla pe drum trecatorii. In unele sate cojile de oua inrosite se arunca pe apa ca sa fie cu spor gainile la ouat cum umbla apa pe vale de cu spor.” In Surdesti, sat apartinator de comuna Sisesti, inca se mai obisnuieste sa se arunce cojile de la ouale vopsite in drum, la fel cum se obisnuieste ca pomii din fata casei sa fie impodobiti, asemenea unui brad de Craciun cu globuri, cu oua din care este scos albusul si galbenusul.

Obiceiul este prezent si in sate din Lapus, unde ouale golite de continut orneaza copacii din gradina pentru sporul rodului lor, Pamfil Biltiu explicand ca acest lucru argumenteaza functiile fertilizatoare ale oului.

Ciocnitul oualelor de Pasti
Ouale se ciocnesc la masa de Pasti (in toate cele trei zile ale sarbatorii) dupa un anumit ritual. Astfel, persoana mai in varsta – barbatul casei - ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de un comesean, in timp ce rosteste cunoscuta formula ”Hristos a inviat!“, la care se raspunde „Adevarat a inviat!“.

Oua incondeiate in Tara Lapusului dupa modelul celor din Bucovina
In aceeasi zona folclorica a Lapusului, dar cu preponderenta in localitatea Cupseni din Maramures, inca se mai pastreaza tehnica incondeierii oualor. Muzeograful Janeta Ciocan a precizat ca tehnica incondeierii oualor un este specifica doar zonei Bucovina. ”In Maramures, mai ales in Lapus inca se ma pastreaza obiceiul. In Cupseni se aplica modele diverse pe oua, nu la fel de elaborate ca in Bucovina, dar dupa aceeasi tehnica de lucru. In aceasta zona sunt folosite mai ales motive geometrice. Ouale erau vopsite cu coji de ceapa sau frunze de arin, in functie de cum dorea stapana casei sa iasa culoarea: rosu mai aprins ori mai «potolit», adica mai putin intens”, a spus Janeta Ciocan.

 

Copac impodobit cu oua de Paste la Surdesti - Maramures



 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
                                                                      #
 
Traditii si obiceiuri la moarte
 

Apartenenta la neam, dictata de regulile rudeniei sau, mai larg, de comunitatea de limba, teritoriu, cultura, aspiratii, viata sociala etc nu inceteaza nici dupa moarte, intre cei vii si cei morti continuand sa existe o comunicare si o solidaritate permanenta. Asa se explica ca in folclorul nostru obiceiurile in legatura cu moartea au pastrat, mai mult decat celelalte obiceiuri in legatura cu momente importante din viata omului, credinte si practici stravechi, anterioare crestinismului. Unitatea celor vii cu cei morti, consemnata in cantecele ceremoniale, dar si in bocete, si consacrata prin numeroase acte rituale indatinate (priveghiul, pomana, bocitul, pomenirea la date importante etc.) sta marturie a trainiciei si soliditatii sistemului de relatii de rudenie din societatea traditionala romaneasca.

Calatoria mortii

In sistemul de credinte si mituri romanesti moartea este vazuta ca o "mare calatorie", ca o mare trecere", ca un "drum" pe care "dalbul de pribeag" il face "din lumea cu dor / in cea fara dor; / din lumea cu mila / in cea fara mila". Poporul credea ca prin gesturi, cuvinte si melodii se putea actiona si in acest moment asupra fortelor binevoitoare sau potrivnice si se putea pregati marea trecere.

In formele de viata traditionala, poporul credea ca moartea este prevestita prin semne. Semnele prevestitoare de moarte erau: caderea unei oglinzi sau a icoanei, cantecul cucuvelei, urletul cainilor, gaina care canta cocoseste, caderea stelelor, anumite vise etc. Obiceiurile in legatura cu moartea incepeau inca din timpul agoniei. Existau practici menite sa usureze moartea. Ultimele dorinte ale celui care moare trebuie indeplinite intocmai, atat din respect pentru cel mort, cat si de teama urmarilor nefaste pe care le-ar putea avea neindeplinirea lor.

In clipa cand omul murea se aprindea o lumanare. Dar, pe langa aceasta, dupa moarte, i se punea la cap "toiagul", "lumina de stat" sau "statul", o lumanare de ceara lunga de inaltimea unui om. Aceasta lumanare se invartea in mai multe spirale si trebuia sa arda pana ce mortul era ingropat.

Indata dupa moarte urmau o serie de acte cu caracter social. Moartea era anuntata nu numai neamurilor si vecinilor, ci intregii comunitati, prin moduri traditionale: se trageau clopotele sau se tragea clopotul intr-un anumit fel, in regiunile de munte se suna din bucium, in alte locuri se punea la poarta celui mort o naframa sau o "corpa" neagra, ori barbatii din familia mortului umblau in semn de doliu cu capul descoperit. Si faptul de a umbla nebarbierit era un semn de doliu. Indata dupa moarte, mortul este scaldat si gatit. Odaia in care se afla mortul era gatita in chip special: se acopereau oglinzile.

In unele regiuni si astazi, altadata peste tot, mortul era mai intai asezat pe pamant. Mortul era apoi pus pe lavita sau pe masa, in sicriu deschis, pentru ca lumea sa poata veni sa-si ia ramas-bun de la el. In constiinta traditionala si in exprimarile ei folclorice nu exista totusi, la noi, o teama predominanta de mort si nici o teama de toti mortii. Multe obiceiuri aratau, dimpotriva, ca, in conceptia populara traditionala, intre lumea celor vii si lumea celor morti existau legaturi si ca poporul se temea numai de acei morti care se puteau face strigoi. Se socotea ca se fac strigoi cei insemnati cei rai, sinucigasii, cei morti de moarte naprasnica, vrajitorii si vrajitoarele. Impotriva revenirii lor se actiona printr-o serie de practici profilactice menite sa apere pe cei vii de contagiunea mortii.

Priveghiul si plangerea mortului

Priveghiul este, fara indoiala, un rit precrestin, care s-a pastrat in multe zone ale teritoriului nostru folcloric, cu sensul lui primar, de separare a neamului celor vii de cel mort, inainte de integrarea lui in neamul celor morti. Priveghiul dureaza, de obicei, doua nopti si se face pentru a nu lasa mortul singur. Exista, in anumite regiuni, credinta ca mortul trebuie pazit ca sa nu treaca prin fata lui, pe sub el sau peste el vreun animal, caine, pisica, gaina etc, caci se preface in strigoi.

Atunci cand priveghiul se face dupa randuiala traditionala, cei veniti sa privegheze mortul danseaza, fac jocuri cu masti, joaca jocuri distractive, canta din fluier, spun basme, joaca jocuri de carti, mananca, beau si discuta despre treburile curente ale oamenilor si ale comunitatii. La priveghi se petrece deci intr-un anumit fel si rostul petrecerii este nu numai sa alunge somnul celor veniti sa privegheze, ci si sa marcheze, in cadrul ceremonialului de trecere, momentul despartirii de cel mort. Este ultima petrecere a celor vii impreuna cu cel mort.

Plangerea mortilor (jelirea), intalnita sub o forma sau alta la toate popoarele lumii, nu era numai expresia spontana a durerii, ci avea si un caracter indatinat, presupuneau indeplinirea unei obligatii sociale. Se poate constata chiar un fel de "corespundere" intre cantecele de leagan si bocete, cele doua forme de arta care deschid si inchid traiectul existential al omului punand in lumina relatia cea mai solida care ii leaga pe indivizi in cadrul celulei familiale – relatia dintre mama si copiii sai: "Draga mamei, fata mare, / Tu esti mandra ca o floare, / Tinerete ce-ai avut, / Cu amar le-ai petrecut. [...] Buna casa c-ai avut / Si ea nici ca ti-a placut; / Acum alta ti-ai facut, / Fara usi, fara feresti, / in ea ca sa vietuiesti; / Fara pari, fara nuiele, / Plina toata tot de jele" sau: "O, doamne, mandra mamii, / Mandru te-am gatat mireasa / Sa te duci mandru de-acasa. / Nu te-am gatat de trait / Ce numai de putrezit; / Nu te-am gatat sa traiesti / Ce-n pamant sa putrezesti. / Mandra mamii, mult as da / Numai sa te pot scula, / Sa nu meri de la mama...".Cand murea un flacau sau o fata de maritat, inmormantarea se facea sub forma de nunta.

In colectivitatile traditionale moartea cuiva era un eveniment care ii privea pe toti. De aceea, la inmormantare participa, intr-un fel sau altul, intreaga colectivitate. Era indatinat ca, in caz de moarte, nu numai familia, ci si vecinatatea si uneori intreaga colectivitate sa sara in ajutorul celor loviti, sa participe la pregatirea inmormantarii.

Pomenile

Un loc important in obiceiurile de inmormantare il ocupau pomenirile. Acestea erau de mai multe feluri, de la simpla coliva sau colac, pana la daruirea hainelor celui mort sau a anumitor lucruri din casa. Altadata se dadeau peste groapa chiar vite din turmele celui mort. Si in obiceiurile de inmormantare, ca si in toate obiceiurile in legatura cu viata omului, exista o masa numita in unele locuri "comand" sau "comandare".

Aceasta masa, ca si toate mesele din riturile de trecere, reprezenta un moment ai solidaritatii sociale a intregii colectivitatii si era semnul unei incheieri a secventei din ceremonial. Sensul ei era unirea supravietuitorilor in fata durerii resimtite prin moartea unui membru al colectivitatii si semnul continuarii vietii individuale si colective. Acest lucru pare evident cand observam desfasurarea mesei. Inceputa intr-o atmosfera de tristete solemna, masa se termina cu veselie si chiar cu dans.

Comunitatile maramuresene pastreaza momente deosebite de cinstire a stramosilor in cadrul sarbatorilor Floriilor, Pastilor si Rusaliilor. Este atunci obiceiul ca in cimitire mormintele sa fie impodobite cu flori si fiecare familie sa vina cu lumanari, mancare si bautura pentru a lua parte la «praznicul celor vii cu cei morti», cunoscut inca din ziua Rozaliilor la traci si pastrat in Maramures si mai cu seama in tara Lapusului pana astazi .

 
 
 
                Horinca
 
    Dapoi horincuța la cei bună ?
   Die băut sara pe lună cu mîndruță ?
Și apoi om mere le crîsmărila Lele Floare să legje capul c-o ștergură , că mi-e bat de beutură .
   Die băut aldămaș dupe ce-am bătut palma la tîrg cu fîrtatu ?
   Die băut la botez , nuntă o la petrcanie ?
   Die băut la cinstire ?
Toată viața omului din Tara Lapusului se invirte in jurul HORINCII !
Și la bine și la rău .
Și de aia a ținut țăranu să facă horinca bună , sănatoasă și în special ......tare , tare ca el ,ca atunci cind te pui cu ea s-o simti ca-ți taie răsuflarea .
Nu este palincă ca palinca noastră , a Lăpușenilor sau a Maramureșenilor .
       NOROC FRAȚILOR .
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
photo
 
 
    photo

     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     

    Enter supporting content here

    AMINTIRI