Make your own free website on Tripod.com
Home | CUVINT INAINTE | SCUZE | NOU PE SITE | GENESSIS | GENESSIS II | FRATII MARAMURESENI | COMITATUL SZOLNOK DOBOKA | CONTINUARE I | CONTINUARE II | TARA LAPUSULUI 1876 HARTA | MUSATINII SI MARAMURESUL | 1914 | Blank page | TIRGU LAPUS | TIRGU LAPUS II | TIRGU LAPUS III | FILE DIN ISTORIA LAPUSULUI | ISTORIE A SCOLII LAPUSENE | TARA LAPUSULUI | TARA LAPUSULUI II | TARA LAPUSULUI III | TARA LAPUSULUI IV | MUNTII LAPUSULUI | Tara Chioarului | Blank page | TARA CHIOARULUI II | ISTORIA RELIGIILOR TARII LAPUSULUI | TURISM IN TARA LAPUSULUI ?! | TRASEE TURISTICE IN TARA LAPUSULUI | Blank page | BISERICILE DE LEMN | BISERICI DE LEMN II | PE VREMEA LUI PINTEA | PANORAMA LAPUSULUI | PANORAMA LAPUSULUI II | PANORAMA LAPUSULUI III | FOLCLOR LAPUSAN | TRADITII | BABA | BAIUT | BERINTA | POIANA BLENCHI | POIANA BOTIZII | BOIERENI | BORCUT | DOBRIC | DUMBRAVA | BREBENI | UNGURENI | CERNESTI | CIOCOTIS- | FINATE- | IZVOARELE -BLOAJA | MAGURENI | TRESTIE- | VALENI | POIANA PORCULUI-FINTINELE | DEALUL CORBULUI | INAU | DAMACUSENI | DEALUL MARE | VIMA MICA | DRAGHIA | FAURESTI | GOSTILA | GROSI | GROAPE | JUGATRENI | ASPRA | LASCHIA | LAPUSUL ROMANESC | LIBOTIN | LARGA | MAGOAJA | COPALNIC MANASTIUR | VIMA MARE | COPALNIC | COROIENI | CUFOAIA | COSTENI | CUPSENI | CARPINIS | CURTISIU MIC | ? CIMPIA SASULUI | STRIMBU BAIUT | PRELUCA NOUA | PRELUCA | PETERITEA | CONTINUARE PRELUCA | PLOPIS | RAZOARE | ROGOZ | ROHIA-PAMINTUL CREDINTEI | ROMANESTI | RUSOR | SUCIU DE JOS | SUCIU DE SUS | STOICENI | SALNITA | SURDESTI | SATRA | VAD | FAMILIA CULCER-MEMORII | BLESTEMUL PAMÎNTULUI | BISERICA UNITARA -MARTIRI | MARTIRII TARII LAPUSULUI | INTOARCEREA ACASA | BISERICA BAPTISTA LAPUSANA | PENTICOSTALISMUL IN TARA LAPUSULUI | PASTRATORII TRADITIEI | POVESTE | Melania Dan | CONTINUITATE | DIN BOGATIILE LAPUSULUI | SENZATIONAL | RADACINI | " Halal de mine sunt bunic " | Pentru Boguta | Emotii | Dupa 25 de ani | LAPUSENI UNITIVA !!! | REINTOARCERE IN TRECUT I | REINTOARCERE IN TRECUT II | REINTOARCERE IN TRECUT III | Ultima ceremonie | EROI | Rohia 2 | MUNTELE GAINA | PROFESORI | " PEDAGOGI DE SCOALA VECHE " | CAMPIONAT PE MAIDAN | VIOLENTA | Blank page | " LA PESCUIT , IARNA " | Istoria unui parculet | LIBOTIN | VECHIUL LICEU | MENTORI | La gradinita | FOTOGRAFII CLASELE I-IV | CLASA VIII | CLASA X | CLASA XII "A" | MENTORI II | SASCUT | SASCUT II | Blank page | povestiri | povestiri II | povestiri III | povestiri IV | povestiri V | povestiri VI | Dr. SOLOMON CORNELIU | CULTURA | CULTURA II | CULTURA III | LAPUSENI | Lapuseni II | TOAMNA SE NUMARA ....... | COPILARIA MEA ,SPITALUL | STRADA DOINEI | Lapusul si evreii | Lapusul si evreii II | LAPUSUL si evreii II continuare | Lapusul si evreii III | Lapusul si evreii IV | Lapusul si evreii V | LAPUSUL SI EVREII (ENGLEZA) | URME | PRIN CIMITIRUL EVREIESC DIN TIRGUL LAPUS | CASA RABINICA DE LAPUS | Traditii evreiesti | HOLOCAUSTUL LAPUSAN | YAD VASHEM | HOLOCAUSTUL LAPUSAN (ANTISEMITISM) | DOCTORI | FARA LEGATURA | ALEGERI | Blank page | Blank page 2 | Blank page 3 | Contact Me | About Me | Favorite Links

AMINTIRI DIN TIRGU LAPUS / SASCUT

ROHIA-PAMINTUL CREDINTEI

Enter subhead content here

 
 
 
02.02.2010

Manastirea Rohia
Nu se poate mai bine de început povestirea istoriei satului Rohia , decît prin a privi această imagine.
Ea aparține porții de intrare în MANĂSTIREA SFÎNTA ANA , ” poartă deschisă pentru cine vrea și cînd vrea .
Se vorbește mult in lumea religioasă de MINUNI . Mănăstirea Rohia este cu adevărat o minune , de la începuturile ei pînă în ziua de astăzi .
Istoria ei , ca una din singurile mănăstiri ortodoxe după marea unire , istoria așezării ei pe acest loc , și cauzele așezării ei , istoria celor ce au sfințit-o prin prezența lor la conducerea ei , istoria fraților călugări ce au slujit pe altarul acestei mănăstiri , istoria celor ce au contribuit la ridicarea ei în perioada grea a comunismului , istoria acelor oameni simplii din satele din jur ce au muncit din inimă fără a se gîndi la un cîștig material , aceasta istorie a creat acest mitos al MĂNĂSTIRII ROHIA .
Acolo unde sunt oameni , omenie , credință , se fac minuni .
 
 
 
'The dream Church'

vechea bisericuță a mănăstirii

Nevének változatai: 1325-ben*Gr. Erdődy ltár Galgóczon. Ruhy. 1553-ban*Trans. fasc. 9. nr. 69. Rohy. 1584-ben*Lib. Reg. I. Sigm. Báthory 251. Rohi. Neve a szláv*Mikl. 280. l. rogu szóból származik, megy szarvat vagy hegycsúcsot jelent.

A boérfalvi patak völgyében elszórtan épült falu a „Dealu Urszuluj” hegy aljában fekszik, a hegyek oldalaira is kiterjedőleg, Deéstől 36.9 kilométernyire a magyarláposi járásban.

Rohit kezdettől fogva a losonczi Bánffy család, mint a Lápos vidékének ura, birtokolta. A Bánffy Dénes fiai közt 1325-ben*Gr. Erdődy ltár Galgóczon. megejtett osztály szerint Rohi (Bánffy) Tamásnak jutott. Magyar-Lápos tartozéka volt.

1500-ban*Km. prot. Michael 17. és Neoreg. D. 4. Bánffy János fia János, Bánffy Mihály fiai Imre, Péter, András és Mihály a birtokukban lévő Rohi egyik felét, Bánffy László s fiai Mihály és Ferencz, Bánffy György fiai Ferencz, István és Zsigmond, ezen Ferencznek fia Kristóf s azon Istvánnak fia László pedig a birtokukban levő másik felerészt Csicsó urának István moldvai vajdának s fiának Bogdánnak eladják.

1553-ban*Transil. f. 9. nr. 69 Csicsóvár tartozéka a Lápos vidékén. Kenéze Illés.

1584-ben*I. L. Reg. Sig. Báthory 251. Báthory Zsigmond e Láposhoz tartozó falu lakóit szűk és terméktelen területük miatt a 30-ad alól felmenti.

{572.} 1598-ban*Km. Szolnok int. B. 15. és 1602-ben*Torma gyüjt. is birtokosa Füzi Ferencz.

Az 1603-ik évi*Urb. et conscr. fasc. 65. nr. 87. összeirás szerint egy nemes asszonynak s gyermekeinek birtoka, ki azt 1602-ben készpénzen vette meg.

1607-ben*Torma cs. ltár. birtokosa Zákány Ferencz

1608-ban*Km. prot. D. 12. Dési Zákány Ferencz özvegye Mátyus Anna itteni részét hugának Pereczi Katalinnak Fejér Gáspárnénak hagyja. 1612-ben*Torma cs. ltár. deési Fejér Gárpár a birtokosa.

1615-ben*Gyf. prot. Magnificat 228. Dési Fejér Gáspár itteni birtokos, ki birt részét Füzi Ferencztől vette.

1615-ben*Km. prot. E. 73. Fejér Gáspár anyja Mátyus Anna, neje Pereczi Katalin s fiai Mihály és Gáspár nevében óvást emel az ellen, hogy Gyerőfi János Szamosujvár kapitánya e birtokukat, melyet Báthory Zsigmond Dési Mátyus Péter magvaszakadtával Füzi Ferencznek adományozott, attól pedig ők vették meg, jogtalanul Szamosujvár várához csatolta.

1615-ben*Km. Szolnok int. D. 11. Bethlen Gábor e birtokot Deregnyői Daróczi Ferencznek Beregvármegye főispánjának, szepesi kamaragróf, cs. kir. fejedelmi tanácsosnak szokatlan módon feldicsért hűségeért adományozza.

1616-ban*Km. prot. K. 13. és Szolnok med. D. 31. Daróczy Ferencz e birtokát a fejedelemmel elcseréli.

1630-ban*Km. prot. L. 128. Füzy János fia István s Füzy Margit Kosztolányi Farkasné Tarcsay Gergelynek e birtokba való igtatásának ellentmondanak.

1631-ben*Km. prot. L. 137. Dési Fehér Gáspár s Pereczi Katalinnak gyermekei Mihály, Gáspár, György, Katalin, Szőcsi Istvánné és Anna óvást tesznek az ellen, hogy e birtok, mely atyjuké volt, tőle elfoglaltatván, Szamosujvárhoz csatolták s most Nagy Márton és Fejszés Gergely, a mezei lovashadak fő- és alvezetője (Ductor Equitum Campestrium) kezén van, kiknek azt 1630-ban*16. L. Reg. 40. 49. Brandenburgi Katalin inscribálta.

1631-ben*16. L. Reg. 199. Rákóczy György Nagy Márton ductort és Fejszés Gergely viceductort, kik Faragó András kapitánysága alatt Bethlen Gábor idejében a római császár ellen való harczban oly vitézül küzdöttek, e birtokban megerősiti.

1640-ben*Km. prot. M. 110. Fejszés Gergely itteni részét nejének Dobokai Nagy Katalinnak hagyja.

1649-ben*Km. prot. int. P. 16. és 24. L. Reg. 239. özvegy Fejszés Gergelyné Nagy Katalinnak itteni részét {573.} deési Pávay Dávid magához váltván, annak birtokában Pávayt a fejedelem megerősiti.

1658-ban*Torma cs. lt. Pávay Dávidnak itt 8 adózó jobbágya volt.

1659-ben*27. L. Reg. 24. Barcsay Ákos deési Pávay Dávidot e birtokában megerősiti.

1662-ben*Km. conv. Szolnok int. fasc. D. 13. Rohii Todorán György fejedelmi puskást Apaffy fejedelem telkével együtt megnemesiti.

1662-ben*Torma gyüjt. Gyermán János és Mózes puskások nemességet kaptak s itteni telkök minden közteher alól kivétetett s ugyanezen évben a beigtatás megtörtént.

1664-ben*Km. Szolnok int. M. 3. deési Pávai Sámuel és Dávid birják.

1667-ben*E. F. L. III. 204. C. birtokosa Harasztosi György.

1674-ben*Torma gyüjt. aug. 15-én Harasztosi György 1/3 telket Muntyán Filep és Todora Gyermán Józsefnének ajándékozott s ugyanekkor Pap Szavul és Szimok Istvánnak egy telket adott, melyet a fejedelem is megerősitett.

1676-ban*Várm. ltár. itteni nemes a Gyermán család.

1677-ben*Erd. főkormsz. ltár. Apaffy Mihály e birtokot Inczédy Györgynek, 1678-ban pedig Toldalagi Jánosnak s fiának Gábornak adta zálogba, kik azt előbbi birtokosa Harasztosi György özvegyétől Büdeskuti Judittól magukhoz váltották.

1678-ban*Erd. főkormsz. ltár és Erd. országgyül. eml. 32. art. Toldalagi Jánost és Inczédi Györgyöt felhivják, hogy e faluhoz való jogukat mutassák be, mivel Harasztosi István Györgynek jogutóda jóllehet, nem neki hagyta, mégis jogot tartott e birtokhoz és a mely felett az országgyülés döntött.

1678-ban*Gyulafehérvári országgyülés 32. végzése. e birtokot Harasztosi György halálával özvegyétől s fiától Istvántól Toldalagi János váltá magához.

1679-ben*Torma gyüjt. birtokosa Toldalagi János, ki itteni birtokáról a magyar-láposi ev. ref. papnak dézmát fizetett.

1677–79-ben*E. F. L. III. 204. H. birtokosa Toldalagi János.

1689 okt. 1-én Gyula-Fejérvárt kelt okmány alapján Pap István egy telket nyert a fejedelemtől.*(Torma gyüjt). Itt egy telket kapott a fejedelemtől Pap Tódor, ennek fia János, ennek Farkas, ennek fiai Kozma és 2-ik János, Kozmának Togyer és 3-ik János, Togyernek Demeter, Axintye és Nyisztor 1820-ban, 3-ik Jánosnak fiai: Nyisztor, Maftyej, Pantilimon 1820-ban. 2-ik Jánosnak a Farkas fiának és Kozma testvérének maradékai Elek és Illés; Eleknek gyermekei: Maftyéj, Juon, Kosztán; Illésnek pedig Simon, Nyikita, Ilyés, Toma, Kosztán, Gergely és Doroftyéj 1820.

{574.} 1694-ben*Gyf. Szathmár fasc. 2. nr. 35, 56. birtokosa Toldalagi Gábor.

1695-ben*Km. prot. Laky. 1. Inczédy György óvást tesz az ellen, hogy e birtokot néh. Toldalagi János tőle, mint első adományostól, erővel elvette s halála után örököseitől Apor István váltotta magához, a nélkül, hogy őt kielégitette volna.

1695-ben*Torma gyüjt. Pap, másként Száva György fia István egy telkes nemes.

1702-ben*Erd. főkormsz. ltár. egy telkes nemesek a Talpas, Gyermán és Szávul családok. 1702-ben*U. o. idevaló Gyermán István, Lupul, Rusz Simon és Demeter, Pap István nemeseket és a többi névleg meg nem nevezett birtokosokat felhivta a főkormányszék, hogy itteni birtokaikra vonatkozó igazukat mutassák ki, mivel a fiskust illeti.

1713-ban márcz. 16-án*Torma gyüjt. Toldalagi Gábor Pap Lupujnak s fiának Juonnak, Kozmának egy telket adományozott.

1716-ban*U. o. birtokosa Pap Kis Marján.

1721-ben*E. F. K. ltár. Toldalagi Mihály birja, egy telkes nemes Pap István, adó alá vont nemesek: Gyermán, Száva és Monya család. E birtok később ez évbeli feljegyzés szerint a br. Bánffy családnak, nevezetesen br. Bánffy Józsefnek adatott cserébe katonaság számára elvett birtokaiért (Monor, Gledeny stb.), valószinüleg Toldalagitól való kiváltás folytán.

1766-ban*E. F. L. III. 215. C. D. birja: néh. br. Barcsay Gergelynek br. Naláczi Sárától való leánya Ágnes gr. Bánffy Dénesné.

1771-ben*Megyei ltár. Kismarjai Albert egyik birtokosa.

1778 tájt*Benkő. Transilv. T. 2. p. 66. fiskális provisoratus volt itt.

1779-ben ápr. 25-én*Torma gyüjt. Bánffy József itteni és o.-vásárhelyi részét Weér Andrásnak adja 2000 frtért, a kitől Bánffy Anna Cserényi Istvánné 1789-ben magához váltotta.

1781. nov. 30-án*U. o. Bánffy József és Imre itt és O.-Vásárhelyt katonásitott birtokaikért (Monor, Gleden, Oroszfalu) 16 telket kaptak.

1786-ban*Erd. főkormsz. ltár. birtokosai; br. Bánffy Józsefnek van 16 jobbágya, Vér Andrásnak 3 jobbágya, 1 zsellére, 1 szegénye.

1797 szept. 5-én*Torma gyüjt. a Bánffy családnak e fiat illető jószágából való részét br. Bánffy István testvére br. Bánffy Anna Cserényi Istvánnénak most Méhessi Péternének adta 20 évre zálogba, melybe Bánffy Józsefnek és neje Kun Katának fia Bánffy Imre is beleegyezett.

{575.} 1820-ban*Erd. kanczell. ltár. birtokosai: Bögözi Mihálynak van 21 telke, több egy telkes és adózó nemes.

1829-ben*Erd. fiskusi ltár. br. Bánffy Imre és József birják.

1838-ban*Megyei ltár. 4 immunis, 77 adózó nemes lakosa közül egy magyar, a többi oláh, írástudatlan 80. 1843-ban egy magyar és 55 oláh ajku nemes lakik benne.

1842-beli tagositás alkalmával*Torma gyüjt. Herczeg Ágnes Kemény Jánosnénak van 16 telke, Gyermán és Muntyán családnak 2 2/3, két Pap családnak 2, Mánnak és Gyermánnak félé-fél tele, összesen 21 és 2/3 telek. Birnak e szerint: Bánffy József és neje Kun Kata gyermekei: József, neje Toldalagi Juli; István, neje, Máriássi Ágnes; Anna, előbb Cserényi Istvánné, 2-or Méhesi Péterné és Imre.

1863-ban*Urb. Wes. 166. l. Bájó Zsuzsánna részére úrbéri kárpótlást utaltak ki.

1866-ban*Erdélyi főkormsz. ltár. nemesi jogú birtokosai: Csizér János, 31 Gyermán, 24 Pap, 7 Haragos, 7 Mán, 5 Márton, 2 Slam és Petrula, 1 Petrucz, 1 Kozma, Csicsó és Páska családbeli.

Jelenlegi birtokosai (1898): Alsószentmihályfalvi dr. Csizér Ákos, Frigyes és Mihály, 1600 h. Bánffy-birtok.

Lakosai, egy pár birtokos kivételével, oláhok, földmivelés és baromtenyésztéssel foglalkoztak. Házaik s melléképületeik fából valók, szalma- és zsindelyfedelüek.

Két gör. felekezet van benne, templomaik fából valók. A gör. kel. templom a község közepén 1893-ban, a gör. kath. a falu déli részén épült 1790-ben, Szent Miklós tiszteletére szentelve, anyakönyve 1830 óta.

Harangjai 1850. évből valók. 1820-ban*Megyei ltár. 29 gör. kel. családfő lakott itt, Gör. kel. papok: Kozma László esperes és Kozma Áron, a papi állomás 1898-ban üresedésben. Gör. kath. lelkészek: Márton Demeter és János után szintén Marton Jusztin.

1858 óta évenként 22 frttal járult a m.-láposi gör. kath. iskolának a fenntartásához. A felekezetek iskolát 1870-ben létesitettek.

Éghajlata egészséges, jég ritkán bántja, széltől védve.

1750. évbeli*Erd. főkormsz. ltár. összeírás szerint határának téri része közepes termésü, trágyázva nincs, negyedrésze terméketlen. Keresete Deésaknáról Szilágy-Somlyóra való kir. sófuvarozás és a barom. Határa két fordulós, kis része sík, háromnegyede hegyes, mind e mellett 4 ökörrel szántható, a téri rész kemény s itt 6 ökör kell a szántásra. Őszi búza és zab {576.} köble 6 kalangyát, szemül 2-2 vékát ereszt. Tűzre való fás erdeje bőven, legelője fordulónként elégséges, de az alsóforduló használatakor kénytelenek a magyarláposiaktól legelőt bérelni; kaszálója fordulónként. Szántója 243 3/4 köbölnyi, kaszálója 117 1/4 szekérre való, elvetettek 71 1/2 köb. őszi búzát, zabvetése 91 1/4 köbölnyi, tengeri termése 7 3/4 véka; malmok jövedelme 10 frt, a pálinkafőzőké 2 frt.

Iparosa két czigánykovács. Van 65 jármas ökör, ló, 120 tehén, 35 tulok, 205 juh, kecske, 76 disznó, 136 méhköpű.

1822-ben*Cziráki urb. oszt. határa adózás tekintetében 2-od osztályú; adó alatt volt 557 1/2 köb; szántó, 773 1/4 szekérnyi kaszáló, 32 ökör, 42 tehén, 11 bornyu, 40 juh, 10 kecske, 11 disznó, 1 méhköpü.

Jelenleg határa termékeny, főtermények a tengeri, tavaszi búza és zab; hazai fajta szarvasmarhát, juhot tartanak; gyümölcse kevés alma, szilva; itatója csorgói, forrásai és patakjában.

Van öt lisztelő, egy vékonyoló s egy fűrészmalma, Dr. Csiszér Ákos és Mihály, Gyermán, Onizse és Pap családok tulajdonában.

1872. év óta körjegyzői székhely.

Jobbágyszolgálmányok: 1552-ben*Transilv. fasc. 9. nr. 69. midőn Bánk Pál birta Csicsót, a rendes tartozáson kivül felvettek rajtok 2 tehenet, 1 ökröt 5 frt, 5 bárányt 80 denár, 12 csirkét 24 denár, 3 pint vajat 75 denár, 1 tömlő túrót 1 frt 40 denár, 12 köböl zabot 4 frt, búzanegyedbe 4 köblöt 32 denár, maga Bánk Pál a kenéztől egy lovat vitt el, megért 10 frtot, de csak 3 frtot fizettek érette, birságba fizettek 2 frtot.

1553-ban*U. o. évente szent-Márton napon jobbágyai fele 16, másika 8 denárt fizet. Szent-György napkor juhaikból 50-edet adnak.*Bővebben Csicsóváránál.

Határhelyek: 1766-ban*E. F. L. III. 215. C. Krucse, Valye Urszuluj, La Manyik, Valye negri, Pojane Mazeri, Pojane Ruguluj, Halastyu, Szatu botrin, Mora Birouluj, Liesze, Gyalu Popi, Balla Bogzi, Volcsele, Zsepogye, Poderej, Korny, Hajtas, Zlenmicse, Kopocsel, Seszu Szaszuluj, Cseterna Rupturi, Gyalu Parintuluj, Kesztucze, La Tabore, Vranicze, Gyalu Szaszuluj, Topile, Leurdis, Oszoj, Mora Gyermenestilor, Vurfu Umbraruluj, Dimbu Kepsunilor, Dealu Dobruluj, Tyertur, Cziklej, Ponore, Valye Bruzturibor, Gruecz, Gyalu Frigyi, Bucsimás, Resztoke, Czermuri, Vadu Boti, Pojenicza Denestilor, Vurfu Arunkasuluj.

1864-ben*Pesty Frigyes gyüjt. Dealu parinciului, Varvu aruncasiului, Valea ce lunga, Dealu urszuluj, Valea Urszuluj, Dealu Dobruluj, Valea Dobruluj, Dealu {577.} Sasuluj, Valea Sasuluj, Picioru mesteacanuluj, Dealu negre, Valea negre, dealu lui Onucz, Valea lui krecz, Dealu lui Petru, Valea Mare, La Virvu plajuluj, Valea mantie, Plaiu Dealu mare, Gura mazeriei, Ciubanca, Valea lui balu, Dealu lui Vie, Valea, Beserioi, Zepozele, Valcelele, Drumu tieri, In gura Lunci, Dosu priseci, Rasadele, Valea spinuluj, In Umbrariu, Picioru lui Hendelu, Calea lata, Valea parinciului, Valea petricele, Virvu krucsi, Virvu zepozelor, Picsoru luj Nyisztor.

Lakossága: 1553-ban*Transilv. f. 9. nr. 69. van benne 4 kapu, 6 puszta ház s összesen 10 szegény lakos. 1703 körül*Erd. főkormsz. ltár. 7 jobbágy, 5 nemes lakossal, van benne összesen 11 lakó- s 6 puszta ház.

1750-ben*U. o. egy telkes nemes 30 lakik 22 telken 30 házban s egy ily özvegy, 16 jobbágy 14 telken és házban és 2 telkes zsellér 2 házban, külsőség nélkül való zsellér 1 telken és házban, 3 kóborló, 2 czigány lakossal, együtt 39 telkén 47 házban laknak. El van pusztulva 9, melyből kihaltak, részben más helyre költöztették át, egyet a helybeli pap foglalt el, 8-at a lakosok s adóznak utána.

1836-ban*Cons. stat. topogr. 158. l. 511 gör. kel. és gör. kath. lakossal.

1857-ben*Orsz. ism. tábla 22. l. 750 lakossal, melyből 5 róm. kath., 339 gör. kath., 373 gör. kel., 4 ev. ref., 29 zsidó; házak száma 177.

1886-ban 674 lakosból 5 róm. kath., 341 gör. kath., 318 gör. kel., 1 helv. hitü, 9 zsidó.

1891-ben 866 lakossal, melyből 5 róm. kath., 317 gör. kath., 525 gör. kel., 5 ev. ref., 14 izraelita.

Adója: 1703 körül*Erd. főkormsz. ltár. 10 frt 50 kr., 2 köb. búza s ugyanennyi zab, 1 1/4 szekér széna s a nemesekkel együtt egy vágómarha. A nemeseké 6 frt, 1 1/2 köb. búza s ugyanennyi zab. 1749-ben*1750. U. o. 272 frt 41 1/2 kr. 1775-ben*U. o. 518 frt 24 kr. 1822-ben*Megyei ltár. 423 frt 28 kr. 1898-ban 1664 frt 67 kr.

Vlădiță a satului

Emilian Birdaş

Episcopul Emilian Birdaş

Episcopul Emilian Birdaş (n. 23 noiembrie 1921 , satul Rohia , județul Maramureș ; d. 5 aprilie1996, Caransebeș ) a fost un episcop ortodox român, ales ca membru de onoare al Academiei Române .

Episcopul Emilian Birdaş s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia (judeţul Maramureş), primind la botez numele de Ioan Birdaş. A intrat de tânăr ca frate în Mănăstirea Rohia (1935), fiind tuns în monahism tot acolo sub numele Emilian şi hirotonit îndată ierodiacon şi ieromonah (1941). Şi-a început studiile la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica în anul 1936, dar le-a întrerupt din cauza ocupaţiei Transilvaniei de Nord. A slujit o perioadă ca administrator parohial în unele parohii din jurul Rohiei şi în jurul Mănăstirii "Sf. Ilie" din Topliţa (1942-1944).

Şi-a reluat apoi studiile la Seminariile "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea şi "Nifon mitropolitul" din Bucureşti (1944-1948) şi la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1948-1952). În timpul studiilor a fost hirotesit protosinghel (1947), funcţionând un timp ca preot la Mănăstirea Călugăra – Oraviţa, stareţ al Mănăstirii “Martirii Neamţului" din Baia de Argeş, apoi ca responsabil al internatului Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la biserica “Radu Vodă" din Bucureşti.

După absolvirea Facultăţii, protosinghelul Emilian Birdaş este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti (1953-1957), apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului şi Huşilor (1957-1963). În anul 1958, a fost hirotesit arhimandrit. Ulterior devine preot-paroh al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia (1963-1973), unde la acel moment nu era o episcopie.

La 11 iunie 1973, arhimandritul Emilian Birdaş a fost ales ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul “Răşinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. Ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii.

Episcop la Alba Iulia, Arad şi Caransebeş

În anul 1975 a fost reînfiinţată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia, PS Emilian fiind ales la 14 decembrie 1975 ca episcop al noii structuri bisericeşti. A fost instalat ca episcop în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la 25 ianuarie 1976, unde a păstorit până în ianuarie 1990. Ca episcop, în plin comunism ateu, s-a ocupat de organizarea noii Eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici şi pictarea lor, în timp ce în alte eparhii se demolau bisericile.

A restaurat vechea biserică a Mânăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită "Catedrala Munţilor Apuseni". A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult.

La 18 ianuarie 1990, PS Emilian Birdaş a fost obligat sa demisioneze din scaunul de episcop de Alba Iulia într-un mod controversat, nedreptate care i-a cauzat şi un atac cerebral. Locul său la Alba Iulia a fost luat de Andrei Andreicuţ.

În data de 4 aprilie 1990, episcopul demisionar Emilian Birdaş este reintegrat în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, cu titlul “Arădeanul". La 12 iulie 1994, PS Emilian a fost ales episcop al reînfiinţatei Eparhii a Caransebeşului.

La Caransebeş a început construcţia unei catedrale episcopale şi a reluat tipărirea Foii Diecezane şi a Calendarului Românului.

Episcopul Emilian Birdaş a trecut la cele veşnice la 5 aprilie 1996, în oraşul Caransebeş.

Operă literară

Episcopul Emilian Birdaş a publicat studii de teologie şi istorie, dintre care amintim:

  • Originea istoriei a voturilor monahale (1954);
  • Stavropighia în Dreptul bisericesc (1955);
  • Alba Iulia, oraş bimilenar (Sibiu, 1975);
  • Satul Rohia şi Mănăstirea Sf. Ana (Cluj, 1980);
  • Mănăstirea Râmeţ, vatră de spiritualitate ortodoxă (Alba Iulia, 1981);
  • Pagini din istoria scaunului vlădicesc ortodox român din Alba Iulia (1982);
  • Satul şi Mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului (Bucureşti, 1994).

De asemenea, a publicat predici şi articole în revistele: “Glasul Bisericii", “Mitropolia Ardealului", ”Telegraful Român", ”Îndrumătorul bisericesc de la Sibiu" şi "Îndrumătorul pastoral de la Alba Iulia", pe care l-a iniţiat, începând cu anul 1977 ş.a.

A editat "Îndreptarul Ortodox", "Cartea de rugăciuni", volumul "Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei" (1987). A reeditat "Noul Testament de la Bălgrad din 1648" (1988) şi "Bucoavna de la Alba Iulia din 1699" (1989).


Ca omagiu pentru întreaga activitate, PS Emilian Birdaş a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române la 10 noiembrie 1992.

Păstor al credincioșilor

Preasfintitul Justinian Chira despre Sfintii inchisorilor

pschiram

Preasfintitul Justinian Chira despre Sfintii inchisorilor


:: Parintele Iustinian Chira, duhovnicul care l-a uns in monahism pe Nicolae Steinhard, ne vorbeste despre jertfa poporului roman. ::

1989 nu ne-a gasit nepregatiti

Prea Sfintitul Iustinian Chira, Episcop al Maramuresului si Satmarului, s-a nascut la 28 mai 1921 in localitatea maramureseana Plopis. In 1941 a intrat in Manastirea “Sfanta Ana” din Rohia, unde in anul urmator a fost tuns in monahism, sub numele de calugarie Iustinian. A devenit staret al manastirii in 1944 si pana in 1973 a desfasurat la Rohia o apreciabila activitate pastorala fiind numit protosinghel, in 1948, si arhimandrit in 1967. In 1973, Sfantul Sinod l-a ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, cu titlul “Maramuresanul”. In 1990 a fost ales episcop de Maramures si Satmar, fiind inscaunat la 11 noiembrie 1990, remarcandu-se in aceasta calitatea in renasterea ortodoxiei romanesti. P.S. Iustinian este cel care l-a primit la manastirea Rohia si l-a tuns in monahism pe parintele Nicolae Steinhardt. Prea Sfintitul Iustinian ne vorbeste de jertfa martirilor din perioada comunista – Sfintii Inchisorilor – si rolul Bisericii la momentul 1989. (Victor RONCEA)

Prea Sfintia Voastra, Iustinian Chira, sunteti cunoscut ca unul dintre ierarhii marcati de jertfa din inchisorile comuniste. Spuneti-ne cum priviti aceasta jertfa…

E greu sa te exprimi in legatura cu ceea ce s-a intamplat in timpul acestui regim. E aproape incredibil. si de aceea nici nu stiu anume ce-as putea sa spun. Lucrurile acestea nu se pot vorbi, nu se pot spune. Se traiesc si se gandesc. Le-am trait si le-am gandit. si eu, si tot poporul. Asa a fost. Asa ca, prin aceasta, poate ca a fost ingaduit de Dumnezeu, asa cum a fost la poporul lui Israel, care a fost eliberat din Egipt si 40 de ani a fost purtat prin pustie – drum pe care puteau sa-l faca intr-o luna, de la Marea Rosie la Iordan, si totusi a fost randuit de Dumnezeu, patruzeci de ani a fost purtat prin pustie, incat generatia veche sa dispara, sa apara o generatie noua.

Probabil ca si pentru noi, pentru Romania, o tara profund crestina – pentru ca crestinismul nostru nu l-am imbracat tarziu, adica peste trupul unui popor pagan sa imbracam o haina crestina, asa cum s-a intamplat la celelalte popoare: la unguri, la germani, la rusi – erau popoare pagane, si apoi s-au increstinat.

Asta e una. Protoparintii nostri, adica stramosii nostri n-au fost niciodata pagani, ci paralel, in acelasi timp cu aparitia luminii lui Hristos in aceasta lume, noi ne-am format ca neam. De aceea, avem un caracter profund crestin. Firea noastra e fire de crestin. De aceea, e un popor bland, e un popor care nu a asuprit si nu asupreste pe nimeni, un popor curat, un popor de asceti. Cand ii vad pe toti, pe barbati, pe femei, mi se pare ca vad niste sfinti in fata ochilor. Asa arata chipul romanilor.

Si atunci, poate ca a ingaduit Dumnezeu – nu cu vrerea lui Dumnezeu a fost, dar a ingaduit sa vina acest val de intuneric peste populatie, peste Europa, pentru ca au fost si multe pacate. si in Rusia, si in Franta, si in Spania, unde au avut loc revolutiile din epoca noastra, a avut crestinismul multe greseli. Slujitorii lui Dumnezeu au avut multe greseli, si de aceea Dumnezeu ne-a lasat sa ne incercam, sa ne maturizam, ca sa trecem prin acest foc, prin acest cuptor teribil, prin care am trecut.

2

Toti cei care au murit in inchisori sunt sfinti

Cum ii priviti pe cei care au patimit in inchisorile comuniste?

Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Ei s-au jertfit pentru noi.

Si chiar daca acuma se pune problema ca sa fie trecuti in randul sfintilor, ei nu trebuie sa fie trecuti in randul sfintilor. Ei sunt sfinti, prin sacrificiul lor. Oficial, pe dumneavoastra, domnule Vasile, va admir si va binecuvantez si ma bucur ca va luptati sa fie trecuti din puscarii in Sinaxare, in randul sfintilor. Adica sa fie si oficial trecuti, recunoscuti, declarati sfinti. Dar ei sunt, de fapt, sfinti. Ei s-au sfintit, s-au sanctificat.

Am citit asta-noapte cartea aceasta, Din temnite spre Sinaxare. Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti. Asa ca, de aceea, despre aceste sacrificii uriase e greu sa vorbim. Vorbele nu pot exprima ceea ce, de fapt, aceste realitati, aceste sacrificii extraordinare… eu le traiesc: ziua, noaptea, ma gandesc la eroii si la martirii neamului romanesc.

Ieri noapte ma gandeam la familia lui Constantin Brancoveanu. Teribil, ca acest Constantin voievod, care a fost un voievod mai mult decat crestin (era sfant din viata; a construit atatea biserici Constantin Brancoveanu, a format o cultura crestina in poporul roman, deci el asa a fost!), n-a fost niciun motiv ca sa fie condamnat de catre turci. Singurul motiv era ca Brancoveanu Constantin era crestin. si atat a fost de dureroasa aceasta jertfa, adica Constantin si patru feciorasi ai lui… in fata lui sa li se taie capul, in fata lui… el a murit de patru ori. El, voievodul, tatal, a murit cu fiecare copil caruia i s-a taiat capul, a murit si el in momentul acela. El a murit de patru ori, si a cincea oara a murit el, apoi. si iata ceva care nu trebuie sa uitam, avem datorie sa nu uitam!

Exact asa este si cu cei ce au fost ucisi in puscarii: inainte de a fi ucisi, au fost chinuiti, au trecut prin dureri grozave, prin suferinte teribile. Or, ce faceti dumneavoastra este un lucru care ar trebui sa fie cu totul apreciat, pentru ca ce faceti dumneavoastra e o lucrare care sa ne ajute pe toata populatia, tot poporul roman, sa nu uite. Ca e foarte grav daca n-ar fi cineva sa ne aminteasca mereu de aceste jertfe.

Iata ca sunt 18 ani de cand ne-am eliberat, tara s-a eliberat de regimul care a ucis floarea societatii romanesti. Nu numai Aiud! Aiud si Gherla si Sighet, in toata tara, – floarea, crema, ce-a avut poporul roman mai de calitate a fost sacrificat, a disparut. Or, iata ca, de 18 ani, generatia a inceput sa uite. Ba am inceput sa uitam si noi, batranii. A inceput si generatia batrana sa-si uite…

Uitarea aduce pedeapsa

Asta-i cel mai grav! … foarte grav! Pentru ca uitarea aduce pedeapsa. Daca uiti lucrurile care nu trebuie uitate, jertfele, lucrurile cele importante daca le uiti, in cazul acesta inseamna ca se poate intampla sa se repete acest lucru. Daca noi vom uita, sau daca populatia, sau daca Europa va uita. Celelalte tari nu au experienta pe care am avut-o noi. Nu au aceasta experienta toate celelalte tari! Ei mai pot sa se faca ca au uitat nu-stiu-ce, pentru ca n-au trecut prin experienta prin care am trecut noi. Chiar nici celelalte tari care au facut parte din asa-zisul lagar socialist, nici ele n-au trecut prin greutatile, prin suferintele, prin nedreptatile pe care le-am suportat noi din partea acestui regim, acestui sistem marxist ateu.

Nu pomenesc, vezi?, numele de comunist, pentru ca intre comunisti sunt si buni si rai. Nu regimul, sistemul este diabolic. Sistemul marxist, acesta este diabolic. Regimurile fac parte din cadrul unui sistem, care e sistemul marxist ateu diabolic, care a fost bine gandit. si acest sistem si aceasta gandire nu a disparut. Are inca si acuma, pregateste si acuma, pentru omenire, ca sa repete ce-au repetat aceste regimuri comuniste pana acuma, de 50 de ani.

Fortele intunecate ale sistemului marxist ateu nu au disparut. Dimpotriva, lucreaza pe toate fronturile, cu alte mijloace. si cel dintai lucru de care se foloseste aceasta forta a intunericului este uitarea. incearca sa ne faca sa uitam ce-a patimit populatia si Europa din cauza acestui sistem. Asa cum de fapt se incearca, sunt si acum aceste tendinte, ca sa-i faca pe evrei sa uite ce-au patimit, sa uite victimele lor care au murit, pe care i-a ars in cuptoare hitlerismul. Cauta acestia, dusmanii vietii omenesti, aceste forte negative, din bezna, cauta si pe evrei sa-i faca sa uite ceea ce au patimit, ca din nou sa poata sa repete acest lucru. Asa ca tot asa si la noi este absolut necesar ca sa nu uitam, ca sa nu se repete. Uitand, uitarea ne poate arunca din nou in prapastia din care am iesit.

Fortele intunecate cauta sa compromita oficiul duhovnicului.

31

Dumneavoastra ati cunoscut parinti care au trecut prin inchisori? Ce ne puteti spune despre ei?

Am cunoscut multi. De ce? Pentru ca cei ce au facut puscarie, cand se eliberau – inainte de ‘64, inainte – care avea o condamnare de mai putini ani, cand pleca din puscarie, se stie ca trebuia sa dea o declaratie, in care sa declare ca nu vor comunica, nu vor spune nimanui, nici la sotie, nici la parinti, nici la copii, nici la prieteni ce au patimit ei acolo, cum au fost chinuiti ei. Dadeau declaratie! Dar oamenii simt nevoia sa se confeseze, sa marturiseasca, adica, din suflet.

Si atunci, de foarte multe ori, mergeau totusi la cineva – nu indrazneau sa spuna ce-au patimit nici la familie, nici la prieteni, si atunci oamenii cautau oameni de care erau apropiati cu sufletul – si anume, cei mai apropiati erau duhovnicii. Mergea omul si spunea, in taina, prin cate a trecut, ce-a patimit, ca simtea nevoia! Ca era plin sufletul de durere, si simtea nevoia sa spuna la cineva ce-au suferit ei.

Si atunci, cei dintai oameni de incredere ai tuturor celor ce ieseau din inchisori erau duhovnicii. De aceea, fortele intunecate cauta sa compromita tocmai acest oficiu, care este oficiul duhovnicului, ca sa arunce neincrederea fata de duhovnic, sa spuna ca a divulgat. Or, duhovnicul are lege scrisa (se gaseste in Pravila de Govora), in care spune: “Duhovnicul care va divulga ceea ce i s-a spus… este condamnat sa i se taie limba” – asta era porunca dupa Pravila de Govora: duhovnicului sa i se taie limba.

Iar acum, pentru ca suntem putin mai evoluati, nu ne mai ocupam sa taiem limba nimanui. Biserica nu taie limba duhovnicului, dar ii ia slujba de preot. Un duhovnic, un preot care divulga secretul spovedaniei automat isi pierde dreptul de a fi duhovnic. De fapt, asta este la toate oficiile, peste tot: si judecatorul, si medicul, toti au secrete de serviciu, cum li se spune. si toti au sarcina – duhovnicul sau medicul sau judecatorul sau profesorul – au aceasta sarcina, aceasta lege: secretele de serviciu sa nu le divulge. Or, avand aceasta situatie, sigur ca venea cel eliberat si la mine, care atunci eram staret la Rohia, venea la cel pe care-l cunostea, bine-l cunostea, si atunci venea si spunea: “Simt nevoia sa ma confesez, sa marturisesc, sa spun ce-am patimit”.

Si – fiti atenti! – nu numai cei ce patimeau in inchisori, veneau chiar membri de partid in fata staretului de la Rohia, membri de partid! Veneau ofiteri de securitate. Cand eram episcop la Cluj, cel care in afara era cunoscut ca fiind foarte dur, venea la mine si se prabusea in fotoliu si incepea sa planga ca un copil si sa spuna: “Am venit ca sa ma descarc, ca nu mai pot! – asta inainte de ‘89 -, pentru ca stiu ca la tine nu exista aparate de inregistrat (el, ofiter de securitate, stia), si mai stiu ca tu nu divulgi nimic din ceea ce spun. Am venit sa-mi descarc sufletul. Nu mai pot, ma pusc!” Iata ca nu venea numai cei ce erau chinuiti in puscarie, sau credinciosi simpli. Oamenii de incredere… veneau de multe ori in fata duhovnicului oameni care lucrau in cadrul Securitatii, mergeau si-si marturiseau… mai mult, nu ramanea unul. Cand se apropia Pastele, venea pe furis si se spovedea si se cumineca. Asta era! Rolul Bisericii Ortodoxe a fost un rol deosebit de important.

In momentul din 1989, a fost terenul pregatit pentru acel lucru… de Biserica Ortodoxa. Creierul ortodox n-a dormit, de la vladica pana la opinca. A tinut sfatuirea aprinsa, a tinut bisericile deschise, a tinut scaunul de spovedanie la indemana populatiei, a crescut o generatie… nu ne-a gasit 1989 nepregatiti. Nu s-a declarat nimeni din romani – decat un foarte mic procent, 10% mi se pare, s-a declarat fara religie sau atei, dar incolo, toata populatia, absolut toata populatia – credincioasa…

De exemplu, vin si acum, de foarte multe ori, vedem ca vin la biserica politicienii de ieri, politicienii sau functionarii de ieri, de alaltaieri; si oamenii necugetati, oamenii, chiar unii dintre noi, dintre preoti, ii condamna, zic: “Uite, acuma vin la biserica! Au uitat ce-au facut in trecut!” N-au uitat! si nu vin din fatarnicie acesti oameni, acuma; vin pentru ca simt nevoia de Dumnezeu, simt nevoia de credinta, de religie. Ca altfel, innebuneste omul, daca isi pierde legatura total cu Dumnezeu. Nu poate trai un om fara Dumnezeu, nu poate trai un om, nu exista!

4

“Noi il reprezentam pe Dumnezeu, aici”

Ati fost deci martor al framantarilor altora si in vremurile comuniste…

Toti aveau nevoie de duhovnic, toti alergau la staretul de la Rohia, care in acea vreme erau eu, si la ceilalti, toti. Toti, absolut. Nu erau, in tara noastra, oameni care sa fie atasati regimului sau atasati mai ales conceptiilor, principiilor comunismului. Nu erau. Nici cei mai buni membri de partid, nici ei nu erau atasati, nu erau de acord cu principiile regimului marxist, nici aceia!

Si atunci, toti aceia treceau prin fata duhovnicului, prin fata mea. Stateam de vorba, cum stau de vorba cu dumneavoastra. Asta este rolul nostru, al slujbasilor lui Hristos. Noi il reprezentam pe Dumnezeu, aici. Pe Hristos il reprezentam. Noi numai structural suntem de pe pamant; din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al gandirii suntem din cer. Suntem cei ce reprezentam dumnezeirea, divinitatea aici, pe pamant. asta e rolul slujitorilor altarelor Bisericii lui Hristos.

Sinodul Bisericii Ruse a canonizat deja peste o mie sapte sute de noi mucenici – preoti, diaconi, calugari, episcopi, mireni…

Putini, boierule, foarte putini! Acolo-s sute de mii de martiri, in Rusia. Sute de mii de martiri! Putini! Putini a canonizat!

… insa vor sa-i canonizeze pe toti. Sinodul a hotarat ca fiecare episcop sa caute in episcopia lui cati mucenici a avut, ca sa fie toti canonizati.

Pai, nu, dar nu se poate! Sunt multi stiuti si multi nestiuti. Noi, cand ne rugam la Liturghie, ne rugam pentru toti cei care-s stiuti si nestiuti, care au murit in temnite, in lagare, in pesteri, in munti… Cum pot eu sa spun: asta este vrednic sa fie declarat sfant si asta nu. De unde stiu eu treaba aceasta? Pentru ca s-ar putea ca acela pe care eu il cred sfant sa nu fie chiar asa de sfant, si cel pe care eu il cred nu sfant, sa fie foarte mare sfant. Sfintenia nu se declara. Smerenia este temelia sfinteniei. Un sfant, daca crede ca-i sfant, nu-i sfant. Pentru ca un sfant este smerit si crede ca el e cel mai pacatos dintre toti. Cuvantul Sfantului Apostol Pavel zice: “cel dintai dintre pacatosi sunt eu!” – Pavel, care era sfintenia intruchipata! De martiri si sfinti a fost plina lumea, e plina lumea si va fi plina lumea, pana la sfarsitul veacului, pana la marea judecata a lui Hristos.

Biserica are acest har de la Dumnezeu, ca are rabdare…

Despre Valeriu Gafencu puteti sa ne spuneti cate ceva?

Eu nu l-am cunoscut, nu am avut de unde sa-l cunosc, ca noi am fost aici sub ocupatia ungureasca, si el a fost in cealalta zona, romaneasca. Dar, din auzite, da. Domnul Nicolae Trifoiu, de la Cluj, a venit la mine, la Cluj, inca dupa revolutie, nu mult, a venit la mine si ne-a prezentat cartea, prima lui carte. Ne-a prezentat cartea si a spus: “Prea Sfintite, va rog neaparat, luptati-va ca acest Valeriu Gafencu e omul care trebuie trecut in randul sfintilor!” Eram la o conferinta preoteasca la somcuta Mare. Acolo m-a intalnit si mi-a dat cartea cu Valeriu Gafencu… Am citit-o asa, cu lupa… si cunosc gandirea lui, felul lui de a fi… in sfarsit, sunt autentici, autentici sfinti. si eu, de exemplu, consider ca Biserica noastra, Biserica Ortodoxa face bine ce face: nu se grabeste. Nu se grabeste, nu declara ad-hoc, asa, … nu, lasa lucrurile, lasa timpul sa spuna… Dar voi aveti obligatia sa va grabiti. Pe voi va impinge din spate timpul, ca vedeti ca imbatraniti si muriti. Biserica nu imbatraneste, nu moare. Biserica are acest har de la Dumnezeu ca are rabdare…

Dar vedeti vreun motiv sa se intarzie canonizarea lui Valeriu Gafencu?

Nu! Cred ca Biserica va aplica si in acest caz sistemul propriu Bisericii Ortodoxe: rabdarea, si lasand ca lucrurile sa se… Eu cred ca se vor descoperi si moastele lui. Pentru ca el a lasat, inainte de a muri, a spus sa-i puna in gura o cruciulita de argint. si cand se vor gasi cadavrele de acolo, sper ca va fi gasit si trupul lui Gafencu.

Cei ce au facut puscarie stiu un lucru, era o lege – nu stiu daca am scris, daca voi stiti treaba aceasta – cand il punea, cand il arunca in groapa, ce faceau in primul rand? Cu sapa, cu harletul, ii zdrobeau falcile, ca stiau aia ca unora, ca sa fie identificati, li s-a pus in gura un semn crestin. si atunci, ca sa nu poata fi identificati, autoritatile, cei ce conduceau puscaria ii puneau pe cei ce-i ingropau sa le zdrobeasca gura si falcile. Asa ca, de aceea, si aicea se va aplica daca va vrea Dumnezeu. Pe noi nu ne conducem noi, pe noi ne conduce Dumnezeu in Biserica Ortodoxa. si daca Dumnezeu va decide ca e nevoie si ca trebuie ca Valeriu sa fie declarat sfant, va fi! Sau, de exemplu, Daniil Tudor – va fi! Sau, de exemplu, altii, cati vor fi – vor fi! Dar la timp, la timpul lor.

“Voi aveti datoria sa va luptati”

Voi aveti datoria sa va luptati, sa strigati, sa cereti dreptate pentru cei multi – asta e misiunea pe care o faceti voi, si care ar trebui sa se faca pentru ca sa tina treaza in memoria generatiilor patimirea de atunci, sa se stie ce inseamna o societate fara Dumnezeu, fara Hristos. si la conferinta “Din temnite spre Sinaxare” ma uitam la copiii care au fost acolo si l-au ascultat pe parintele Augustin de la Aiud, ma uitam la ei, ca erau verzi la fata, erau asa… uluiti, ascultau ca si cum ar fi aparut in fata lor iadul. Asa erau, asa ascultau toti aceasta. Or, aceasta este necesar, pentru ca daca astazi tineretul uneori se manifesta prea usuratic, este pentru ca a uitat, nu stie ce s-a intamplat, nu stie ce-au patimit tata si mama si acestia. Nu stiu copiii! Nu stie tineretea! si atunci, aceasta trebuie, cei ce aveti inima si suflet, si vreti, si aveti datoria sa serviti dreptatea, atunci asta trebuie sa faceti.

Iar Biserica e ca o mama buna: o mama buna ii lasa pe copii sa se joace, nu-i leaga cu sfoara, sa-i tie in san; ia fasiile, ca copiii sa se manifeste liber, ca asa sa poate sa se formeze o societate. N-are Biserica voie sa vina cu dictatura, sa spuna: asta-i sfant, asta nu-i sfant… nu! Nu e corect si nu e drept. Nu e drept ca sa declari tu ex cathedra, asta o face papa! Dar Hristos n-a facut ex cathedra, asta este!

Despre preotii care au iesit din inchisorile comuniste si astazi sunt mari duhovnici, precum parintele Arsenie Papacioc sau parintele Justin Parvu, exista unii care spun ca trebuie ignorati, intrucat au avut orientari politice, pentru asta au intrat in inchisoare. Nu ca L-au marturisit pe Hristos, ci pentru o anumita orientare politica. Cum vedeti asta?

Asta inseamna lipsa totala de… Cei care spun lucrurile acestea, ca nu au fost inchisi pentru credinta, si ca au fost inchisi din motive politice…

Ca au fost legionari…

Sau au fost impotriva sistemului, impotriva poporului, cum se spunea. Asta o spun cei ignoranti, care nu stiu ce spun. Nu din aceste motive au fost inchisi toti. Primul motiv: au fost inchisi ca au fost romani si crestini buni! Romani si crestini adevarati, oameni adevarati! Au vrut sa ramana oameni adevarati, n-au acceptat sa fie simple papusi care sa fie manipulati. asta a fost pacatul lor, n-au vrut ca sa fie…

Or, in regimul, in sistemul marxist, acolo se desfiinteaza omul. Omul nu mai are niciun fel de drept, niciun drept, e desfiintat; el trebuie sa faca ce-a poruncit Dumnezeu. si Dumnezeu, in regimul marxist, este partidul.

Regret foarte mult cand stau de vorba si cu colaboratori si cu voi, cu toti, cand vad cat sunteti de prosti. Prosti, ma, sunteti toti! Ignoranti! Vorbiti prostii! Nu cunoasteti realitatile, nici istorice, nici… Ati invatat asa cum s-a facut in scolile comuniste, care au falsificat total istoria. si voi nu cunoasteti istoria. Asta este nenorocirea cea mare.

Din intamplare, in 1944-45, dupa ce au trecut armatele sovietice, dupa ce s-a instaurat sistemul marxist, impus de Moscova, atunci, intamplator mi-au parvenit patru numere de revista – o revista care aparea la Moscova pentru colectivul de partid, pentru ei; era pentru ei tiparita aceasta revista. De acolo am retinut doua idei ale lui Stalin. O idee, care spune asa, negru pe alb, in reviste care erau pentru colectivul lor, pentru membrii de partid, strict secret… spunea Stalin limpede: “Nu-i arestati, nu-i aruncati in inchisori din motive religioase. Nu-i condamnati din motive religioase. Gasiti alte motive, dar nu motive religioase!” Ca daca era cineva condamnat din motive religioase… Cuvant din orientarea membrilor de partid: “Daca-i condamnati din motive religioase, ii faceti martiri, si-i indarjiti pe crestini ca sa fie si mai buni crestini. Gasiti-le alte motive.” Pe aceasta linie merg si iata ca nenorocitii de capete proaste si-au insusit ideea lui Stalin si ideea partidului.

Din pacate, in mediile intelectuale din Romania s-a generalizat ideea aceasta a lui Stalin.

Pai, da, categoric! Numai dupa ce au ajuns in inchisoare au fost pusi, cei inchisi, sa se lepede de Hristos.

Foarte interesanta observatia dumneavoastra: pana ii condamnau invocau doar motive politice, si in temnita le aratau adevarata fata a condamnarii. Foarte important de subliniat acest lucru!

Credinta in Dumnezeu… sigur ca da, asta este! asta era un cuvant. si alt cuvant, alta directiva a lui Stalin spunea: “Nu permiteti unui om sa poata sa valorifice niciun ou! Sa nu poata sa faca comert nici cu un ou!” Pentru ca un om care are, care poate sa comercializeze un ou este un mic capitalist, un mic dusman al regimului nostru, daca ii permiteti un ou ca sa vanda. Duceti-i la saracia totala!” si atunci am fost lamurit, nu m-am mai tulburat, nu m-am mai mirat cand am vazut ca se urmarea pe toate caile pauperizarea societatii, saracia. Asta era legea, asta era porunca data pentru partid, ca numai atunci putea ca sa devina o societate comunista. Asta este!

Soferul pe care l-am avut la Cluj, 17 ani, un tanar foarte destept, foarte destept! Fratele tatalui sau era colonel de securitate. Dar baiatul era un baiat foarte corect. Corect! Dupa ce trei ani de zile mi-a fost sofer, si la trei ani de zile dupa ce m-a cunoscut pana-n panzele albe, atunci a avut totala incredere in mine si n-a mai avut deloc incredere in regim.

Imi spunea: “Auziti, parinte? – el isi cumparase o masinuta, isi facuse un mic apartament, zice – auzi, parinte, ce se zice: ca vor fi nationalizate toate. Asa cum au fost nationalizate toate, vor sa nationalizeze si apartamentele. si vor fi nationalizate si masinile!” si-i zic: “Da. Asa va fi! Asta inseamna comunismul, incat omul sa n-aiba… decat peria de dinti a lui, personala. incolo, si izmenele de pe el le imbraca, le duce la depozit si de acolo ia albituri si… Asta inseamna comunism: omul nu are absolut niciun bun! Nimic! asta este sistemul, intr-acolo mergem.”

De aceea, totdeauna, in toate discursurile, Nicolae Ceausescu, dupa ce vorbea, totdeauna incheia cu: “inainte, spre comunism!” Asta era sistemul. Asta voia Nicolae Ceausescu sa faca: o tara – model de tara comunista. Ca model, lua Albania. Acolo, presedintele era un turc, musulman, si a decapitat tot ce a fost religios, tot a decapitat.

11

“Cei ce scriu aceasta istorie nu au in suflet credinta in Dumnezeu”

In Albania, dictatorul comunist Enver Hodja a reusit sa distruga bisericile. Totusi in Romania, bisericile au rezistat. Care credeti ca a fost cheia acestei rezistente?

Comunismul in Romania n-a fost comunism. Asta este! Romanul a ramas roman si crestin, pentru ca… crestinismul nostru nu a fost artificial, imbracat. Crestinismul nostru a fost structural, noi am fost din firea noastra crestini.

Or, Bulgaria si-a decapitat toti intelectualii; albanezii, nu mai spun: absolut tot. De ce? Pentru ca erau salbatici. Erau nascuti din stramosi care fusesera pagani, si au ramas cu caracter de pagani. Nu se poate schimba. Nu trebuie sa condamnam: rusi, maghiari, germani – stramosii lor erau pagani. si au ramas cu caracter dur, de multe ori. Romanii n-au mostenit aceasta duritate pagana…

In manualele de istorie – s-a tiparit un “Manual de istorie a comunismului” – elevilor li se vorbeste despre suferinta din inchisori, dar nu se vorbeste nimic despre sfintenia din inchisori. Cum vedeti acest lucru, faptul ca li se prezinta elevilor o istorie ciuntita, o istorie incompleta?

Falsificata! Absolut falsificata! De ce? Pentru ca cei ce scriu aceasta istorie nu au in suflet credinta in Dumnezeu. Cred, la modul general, dar nu au taria sa se declare si sa recunoasca rolul religiei in viata omeneasca. Nu au taria aceasta. De ce? Pentru ca sunt, ca si mine, ca si tine, oameni cu pacate. si atunci nu au indrazneala sa vorbeasca despre sfintenie. Pentru ca despre sfintenie vorbeste omul care iubeste sfintenia, care doreste sa se lupte, care stie ca sfintenia este scopul existentei umane.

Or, ei, istoricii, privesc lucrurile asa, pe orizontala. Asta este! si nu au taria si sinceritatea si omenia sa vorbeasca despre rolul adevarat al crestinismului, pe care il gasim in acestia care si-au daruit viata pentru mantuirea sufletului – ca asta era, in fond: mantuirea. Ca ati vazut ca toti striga: lasa, ca este un Dumnezeu in cer si ti-a plati Dumnezeu!

Ce parere aveti despre faptul ca la unele biserici au inceput sa fie pictati in fresce sfintii inchisorilor, precum parintele Ilie Lacatusu, la Petru Voda?

Da… s-au grabit oamenii, dar cu buna intentie. Nu, n-au facut o greseala, s-au grabit. Dar aceasta o fac din exces de zel! Unii oameni au aceasta, si mai ales la monahi gasesti de foarte multe ori aceasta dorinta, si bine fac, pentru ca monahii au fost aceia care au aparat sufletul crestin, in profunzime viata crestina. Monahul numai traieste in profunzime. Noi traim la suprafata, asa traim, ne manifestam asa. si de aceea este un exces… din credinta, din dragoste, din evlavie fata de acesti martiri. si merita acesti martiri ca sa fie acolo, merita! Dar, in calitate oficiala, Biserica, si populatia asteapta… si ramane ca sa vada.

De exemplu, toate aceste miracole, de care vorbeste parintele Augustin de la Aiud, care sunt scrise si in cartea Din temnite spre Sinaxare, toate aceste miracole – nu se face abuz de ele! Nici Mantuitorul n-a facut abuz de minuni. Unele le-a facut numai din mila fata de cei necajiti, altele le-a facut ca trebuia sa goneasca pe satana… Nu a facut abuz de minuni. Nu pe aceasta si-a pus baza… Ascultati-Ma pe Mine! – a zis Hristos. Chiar daca nu Ma credeti pe Mine, credeti in ce va spun Eu! Asta a spus Hristos. N-a spus: Credeti in minunile Mele! Nu! Credeti in ce va spun, in cuvant, in invatatura! Credeti, adica nu minunile sa fie principalul, ca minuni putea sa faca Dumnezeu cate vrei! Putea Dumnezeu pe fiecare ateu sa-l trasneasca pe loc! Dar n-a pedepsit Dumnezeu! Dumnezeu ne lasa, Dumnezeu ne-a inzestrat cu un dar extraordinar, pe care nu-l are decat omul. Toate celelalte, de la lumea minerala, lumea vegetala, lumea animala, n-au acest dar: liberul arbitru! Vointa libera! Toata creatura nu are darul acesta al libertatii, libera vointa, liberul arbitru. si atunci, de aceea Hristos n-a fortat. Putea sa faca minuni, sa-i prabuseasca pe toti dusmanii Lui. Nu! Cand, in gradina Ghetsimani, Petru scoate sabia – din exces! – taie urechea la sluga arhiereului…

“Prin jertfa se ajunge la sfintenie”

Urechea lui Malhus…

… ce zice Iisus? E de acord? Nu! “Pune sabia la locul ei, ca cel ce scoate sabia, de sabie va pieri!”, spune Hristos. “Ca, daca as dori, Dumnezeu Tatal Mi-ar pune la dispozitie douasprezece legiuni de ingeri!” – adica pamantul tot sa-l faca praf si cenusa, daca ar dori, dar n-a dorit. N-a cerut acest lucru. S-a jertfit, S-a sacrificat – aceasta se cere si de la noi. Prin jertfa se ajunge la sfintenie, nu prin abuzuri. Prin jertfa se ajunge la sfintenie.

Asta e linia ortodoxa! Pe parintele Ilarion Felea, de la Arad, l-ati cunoscut?A murit in inchisoarea la Aiud.

Da, am citit ast’noapte, il cunosc, cunosc cartile lui, le am aci, in biblioteca, ti le pot arata, mai ales volumul, celebra carte in Duhul Adevarului, editia prima. Este o capodopera, in Duhul Adevarului, o capodopera. si toate celelalte carti ale lui, asisderea. Nu poate sa rodeasca astfel de capodopere, un om, decat daca… cum e pomul, asa-s si fructele. Un om de mare… a, iata! asta e sfant! asta e sfant! Ce ai facut tu pentru Dumnezeu, aia e important…

Viata parintelui Ilarion este inclusa in acest volum – Din temnite spre Sinaxare, care a aparut cu binecuvantarea dumneavoastra. in incheiere as dori sa spuneti un cuvant catre cei care vor citi cartile despre patimirea sfintilor din inchisorile comuniste, un cuvant catre cititori.

Iata, am vazut aici fata a doua lumi: fata lumii fara Dumnezeu, iata ce monstruozitati… si iata o lume pentru Dumnezeu, la ce grad de sfintenie a ajuns. Acestia care au patimit in inchisori, chiar daca mureau de foame si chiar daca erau calcati in picioare, erau mai luminosi decat ingerii din cer.

Danion VASILE

~~~+~~~

Cel ce a văzut minunea

NICOLAE GHERMAN

(1877-1959) ctitorul mănăstirii. Originar din Rohia, din familie de preot, părintele Nicolae Gherman a fost legat de ea şi de săteni, în întreaga sa viaţă pe care şi-a pus-o în slujba Bisericii Ortodoxe, fiind prezent timp de o jumătate de secol în orice împrejurare a vieţii, în cadrul manifestărilor sociale şi spirituale ale satului. A absolvit Seminarul Pedagogic „Andreian” din Sibiu în 1899 iar în noiembrie acelaşi an a fost hirotonit preot pe seama parohiei Rohia, unde a slujit până în anul 1940 când, din cauza Dictatului de la Viena, a fost nevoit să părăsească satul pentru care a ostenit atât de mult. în anul 1947 s-a pensionat şi s-a stabilit la Dej. A trecut la cele veşnice la 20 iunie 1959.
Dintre realizările sale amintim : Între 1903-1905 a construit biserica din satul Rohia ; în anul 1906 a înfiinţat banca populară „Lapuşana” ; în anul 1910 a înfiinţat o bibliotecă în cadrul oficiului parohial, iar între anii 1910-1911 sub îndrumarea sa s-a construit prima şcoală confesională din Rohia ; în 1922 a pus bazele Cooperativei „Comoara” iar în 1923 înfiinţează, în satul Rohia, o filială a „Astrei”. Cea mai importantă realizare a sa va fi ctitorirea mănăstirii „Sfânta Ana”.
La Rohia a găsit liniștea și pacea sub HARUL DOOMNULUI.
La 29 iulie 1912 se naşte în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă şi cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul război mondial, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu ordinul Virtutea militară.

~~ Studiile ~~

Între anii 1919–1929 urmează cursurile şcolii primare (în particular şi la şcoala “Clementa”), şi ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ş.a. Singurul elev de confesiune mozaică, urmează alături de colegii săi cursurile de religie creştină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care de mai multe ori spunea clasei: “decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaş ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Îşi ia bacalaureatul în 1929.

După 1929 frecventează cenaclul literar “Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.

Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional, cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în acelaşi an.

Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră “până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul fericirii, p. 121).

~~ Începutul activităţii literare ~~

În 1934 publică,sub pseudonimul Antisthius – inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui La Bruyčre -, volumul parodic În genul … tinerilor, în 1935 – Essai sur la conception catholique du Judaisme, iar în 1937 Illusion et réalites juives. Ultimele două lucrări sunt realizate în colaborare şi sub influenţa lui Emanuel Neuman.

Între anii 1934-1935 publică diverse articole la Revista burgheză.

Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe.

În 1939 revine în ţară şi începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acţiunii de “purificare etnică” declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944).

Din 1944 revine la “Revista Fundaţiilor Regale” depunând o intensă activitate publicistică şi critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunţ al lui George Călinescu. În acelaşi timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea şi Viaţa românească. Printre scriitorii săi favoriţi se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.

După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor şi execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 şi 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice.


~~ Încarcerarea ~~

~~ Arestarea ~~

În 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul său de prieteni din care făceau parte şi Nicu Steinhardt alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ş.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în “lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzaţia de “crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

~~ Botezul ~~

Acest eveniment înlătură “orice dubiu, şovăială, teamă, lene, descumpănire” (Primejdia mărturisirii, p. 178) şi grăbeşte luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Iisus Hristos, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, “spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. Jurnalul fericirii).

~~ Jurnalul fericirii ~~

Episodul dă naştere cărţii Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor ‘70, această primă variantă – circa 570 de pagini dactilografiate – este confiscată de Securitate în 1972 şi îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. “Jurnalul fericirii” este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din ţară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 şi 1989.

Temându-se de noi intervenţii din partea Securităţii, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoş pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primeşte premiul pentru cea mai bună carte a anului.

~~ Nicolae Steinhardt si rasismul~~

Câteva fragmente din Jurnalul fericirii lasă loc pentru interpretări în ceea ce priveşte trista aderenţă a autorului la ideile legionare ale intelectualităţii perioadelor interbelică şi a deportărilor in Transnistria: “Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun’? -nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceavă, harţă: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.

Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o niaidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă.”

~~ Eliberarea ~~

Este supus rigorilor detenţiei din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii.

~~ Reluarea activităţii literare ~~

După 1964, la insistenţele prietenilor săi C. Noica şi Al. Paleologu, reintră în viaţa literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viaţa Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studenţească etc. În urma acestor colaborări vor rezulta mai multe volume de eseuri şi critică literară: “Între viaţă şi cărţi” (1976), “Incertitudini literare” (1980, care primeşte Marele Premiu al Criticii literare).


~~ Perioada de mănăstire ~~

După moartea tatălui său (1967) începe să-şi caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită şederea, aşa încât părintele Mina îl trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca şi la episcopul Iustinian Chira de la Maramureş. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru şi al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăboveşte 3 zile. Cadrul natural şi biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi ştia gândul de a se retrage într-o mănăstire.

În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, stareţul mănăstirii Rohia, îl integrează în obştea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viaţa mănăstirii (participă la slujbe, povăţuieşte pelerinii, predică), iar în paralel îşi intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp şi spaţiu (1987) şi Prin alţii spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.

~~ Adormirea ~~

În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseşte: “Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: “Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creştinism şi te-ai botezat, ţi-a iertat păcatele personale şi păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăşi un botez prin care ţi-a iertat toate păcatele. Fii liniştit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îţi aduce tulburare ca să n-ai linişte nici acum”.

Boala se agravează şi este obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare căteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

În ajunul morţii sale, Ioan Pintea şi Virgil Ciomoş au trecut pe la mănăstire şi au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea şi alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.

La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.

                               #

 

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. A fost odată un preot ortodox pe nume Nicolae Gherman. Era paroh în satul Rohia, Maramureş, şi avea zece copii. Îşi iubea toţi pruncii la fel de mult, dar parcă mica Anuţa îi era mai aproape de suflet. De altfel, o şi botezase după numele mamei lui. Ori de câte ori mergea la târg şi venea acasă, preotul îi aducea Anuţei ba un fruct, ba ceva dulce, fără ca ceilalţi copii să se supere din cauza asta.

Când a ajuns la vârsta de zece ani, Anuţa s-a îmbolnăvit de dizenterie şi a murit. Era în 15 noiembrie 1922. Durerea părintelui Gherman a fost nesfârşită şi părea că nimic nu-i va mai putea aduce zâmbetul pe faţă. Într-o noapte, însă, preotul a visat-o pe copilă spunându-i că nu-şi va găsi liniştea până el nu va face “o casă Maicii Domnului”. I-a indicat şi locul: în pădurea de pe dealul viei.

Preotul nu a spus despre visul ăsta decât soţiei, care nu l-a prea încurajat în acest sens. Nu erau oameni cu stare şi nu aveau bani pentru ridicat biserici sau mănăstiri, aşa că e de înţeles reţinerea femeii. După o vreme, însă, visul s-a repetat. Şi, în acelaşi timp, s-a întâmplat ceva ciudat.

Exista în Rohia o femeie bătrână care fusese, la un moment dat, în moarte clinică timp de trei zile. S-a trezit înainte de fi îngropată, dar pentru sătenii din acele vremuri, care nu auziseră de moarte clinică, acest fapt era un miracol. Unde mai pui că, după această experienţă, femeia mergea uneori pe la oameni şi le spunea tot felul de lucruri pe care numai ei şi Dumnezeu le putea şti.

Aşa se face că, într-una din zile, femeia a venit acasă la preotul Gherman, s-a uitat la el şi i-a zis: “Să faci, părinte, ce te-a rugat Anuţa în vis”. Au fost un şoc pentru preot cuvintele astea pentru că, după cum am zis, doar el şi soţia lui ştiau visul în cauză. Şi atunci s-a hotărât să construiască mănăstirea.

S-a dus preotul cu nişte ţărani şi au bătut o cruce într-o platou din vârful dealului viei, semn că acolo se va ridica mănăstirea. A doua zi, însă, au găsit crucea mult mai jos, pe un colţ de stâncă. Au bănuit că a căzut şi au dus-o la loc pe platou. Peste noapte a nins. A doua zi s-au dus să verifice crucea. Minune! Crucea era din nou pe stâncă, iar zăpada era necălcată.

Nu şi-au explicat niciodată cum a ajuns crucea acolo, dar nu au mai încercat să o mute. Aşa s-a ridicat mănăstirea Rohia pe locul în care e şi azi. S-a terminat de construit cu ajutorul enoriaşilor în 1925 şi a fost sfinţită un an mai târziu. În ‘79, s-a mutat acolo pentru totdeauna Nicolae Steinhardt. Era născut în acelaşi an cu micuţa Anuţa: 1912.

Povestea asta, oricât de greu v-ar fi să credeţi, nu este legendă. Lucrurile chiar s-au întâmplat aşa cum v-am spus, iar eu le-am aflat, în urmă cu câţiva ani, de la Letiţia Câmpan. E o poveste pe care am mai spus-o, dar în răstimpuri mi-o amintesc şi simt nevoia să o zic din nou.

Letiţa este însă cea mai îndreptăţită să o povestească, deoarece preotul Nicolae Gherman îi este străbunic din partea mamei. De altfel, ea a aflat istoria mănăstirii de la unchiul ei, singurul dintre copiii părintelui Gherman care mai trăieşte şi astăzi. Steinhardt ştia şi el istoria şi credea în realitatea ei. Noi de ce nu am face-o?

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să mergeţi vreodată la Rohia. Eu am tot zis că o fac, dar încă nu am ajuns. Probabil când voi trece pe acolo, locul nu va mai semăna cu cel în care au trăit părintele Gherman şi Nicolae Steinhardt. Căci la mănăstirea Rohia se construieşte, de vreo doi ani, un impozant centrul cultural numit “Centrul Cultural Monahal Nicoale Steinhardt, Nicolae Delarohia”. Ideea ridicării lui îi aparţine PS Iustin, episcopul vicar ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, stareţ al mănăstirii.

Centrul presupune un ansamblu de trei clădiri, care vor include stăreţia, 30 de chilii, biblioteca, o sală de conferinţe, una de lectură şi una de mese cu 250 de locuri. Cea mai înaltă clădire va avea 20,5 metri înălţime, mai exact nouă etaje, plus mansardă. Se va numi Turnul Tezaurului şi va adăposti biblioteca mănăstirii, care are peste 40.000 de volume vechi. Proiectul va costa, în final, în jur de 9,9 milioane de lei, iar peste trei ani ar trebui să fie gata. Banii vin din donaţiile oamenilor. Mai multe amănunte găsiţi aici.

Recunosc, nu-mi place deloc când în România se ridică noi construcţii lângă arhitectură veche, pentru că experienţa mi-a dovedit că, în final, simbioza nu e deloc izbutită. Totul se transformă într-un kitsch grotesc, lipsit de suflet. Puţini sunt arhitecţii români care reuşesc să facă artă din astfel de proiecte. Să sperăm că la Rohia s-a nimerit să fie unul dintre aceşti arhitecţi.

ROHIA

La sfarsit de secol XVII si inceputul celui de-al XVIII-lea (1698-1701) Biserica Ortodoxa a ROMANILOR din Ardeal a imbracat haina de doliu pentru a plange cu lacrimi de sange , amputarea trupului ei cel Unul , prin trecerea abuziva a unei parti a crestinilor ortodocsi de aici la unirea cu Biserica Romei .
Acest act tacit, si in parte necunoscut de credinciosii care nu puteau concepe ca “Legea, randuielile lor rasaritene , calendarul si posturile sa le fie schimbate” , a fost platit de romanii ortodocsi din Ardeal cu pręt greu (peste 150 de manastiri si schituri au disparut sub gurile de foc ale generalului de trista amintre Bukow), iar cei ce nu s-au supus poruncii Inaltei Porti habsburgice , au fost supusi la cele mai grele pedepse .
Doliul Bisericii Ortodoxe , “mama neamului romanesc” , a durat peste 150 de ani, de-abia dupa 1918 , cand s-a realizat unirea cea mare , fiind posibila reasezarea inceata a lucrurilor la loc . In aceste vremuri , dupa multe dureri si zbucium, Dumnezeu randuieste ca pentru ROMANII din partea de Nord-Vest a tarii sa ia fiinta o oaza a adevarului si linistii .
Oaza se numeste manastirea Sfanta Ana-Rohia , care a luat fiinta in anul 1923 . Ctitorul ei este preotul ortodox NICOLAE GHERMAN , din satul de la poalele “Dealului viei” – Rohia, deal pe care se gaseste asezata manastirea .
Preotul ctitor a zidit manastirea in memoria fiicei sale, copila ANUTA , pa care a pierdut-o , fiind chemata la Domnul, la varsta de numai 10 anisori. Aceasta fetita s-a facut un binevestitor al voii Domnului, caci aratandu-i-se in vis tatalui ei , dupa moartea ei , in multe randuri , ia transmis planul lui Dumnezeu , care dorea ca in “Dealul viei“ – locul pe care acum se gaseste asezata manastirea si care atunci era cu totul salbatic – sa se construiasca “casa Maicii Domnului”-Manastire.
Dupa foarte multe si indelungate framantari , foarte greu , cu sacrificii mari si ajutat de entuziasmul si bratele sutelor de credinciosi , preotul ctitor a zidit o modesta bisericuta, cu hramul”Adormirea Maicii Domnului” , care avea urmatatoarele dimensiuni: 17,80 m lungime , 13 m inaltime , si o casuta monahala construita din piatra si caramida , care astazi nu mai exista . Astfel, prin tarnosirea din 1926 , de catre episcopul Nicolae Ivan al Clujiului , in prezenta a peste 10000 de credinciosi , a luat fiinta “primul asezamant de acest feliu” in Ardealul alipit – adica prima manastire ortodoxa de monahi.
Multa vreme, asezarea a ramas la stadiul de schit , neputandu-se dezvolta din cauza accesului foarte greu pana sus .
De-abia incepand cu 1965 si mai ales 1970 , cand s-a introdus curentul electric si s-a amenajat drumul de acces , asezarea a putut sa se dezvolte .
Ravna si daruirea unor stareti cu reala vocatie a imbogatit patrimonial manastirii Rohia pe parcursul staretiei lor , patrimoniu care astazi se compune din urmatoarele valori :
. Casa de stejar – 1965;
. Casa staretiei - 1969-‘70 ;
. Casa cu paraclis , in care se gaseste biblioteca manastirii 1973-’76 ;
. Casa Poetului - 1978-‘80; Altarul de vara – 1983 ;
. Poarta maramuresana – 1988-iunie;
.”Casa Alba”- 1989 – ’92 ;
. Muzeul .
Trebuie subliniat ca ctitorul asamblului manastiresc de la Rohia , precum si a bibliotecii de aici –una din comorile inestimabile si punct de referinta in zona – este P.S. Justinian Chira , actualmente episcop al Maramuesului si Satmarului , care a staretit la Rohia aproape 30 de ani (1944-1973) , iar dupa ridicarea la treapta arhieriei a urmarit indeaproape bunul mers al manastirii si ridicarea prestigiului ei . Prin ucenicii pe care i-a lasat aici , printer care s-a remarcat in mode deosebit staretul Serafim Man (1973-1983) , episcopul Justinian si-a realizat toate visurile care n-au putut sa se materializeze pana atunci .
Una dintre realizarile foarte importante ale acestui asezamant a fost , este si va ramane faptul ca aici , pe parcursul celor 70 de ani de existenta , sute de mii de romani si-au gasit materializate (in acest loc) nazuintele unitatii de neam si credinta pastratoare a valorilor fundamentale ale poporului roman .
Astazi , prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Romane , Manastirea Rohia se afla sub obladuirea canonica a Episcopiei Maramuresului si Satmarului . Ea este situate in “Tara Lapusului” , in partea de sud a judetului Maramures , la o distanta de cca. 50 km de orasul Baia Mare si 43 km de orasul Dej.
Multi sunt cei care-si desfateaza privirile - romani si straini deopotriva – admirand unicitatea peisajului de aici , care este prin asezare un “Sfant Munte Athos” – romanesc, iar prin importanta si valoarea ei , un Neamt al Ardealului , simbol al unitatii in duh si credinta ortodoxa cu vrednicii nostri inaintasi voievozi si dreptcredinciosi , care au aparrut aici, la portile Europei, valoarea fundamentala a batranului continent- crestinismul.
J.S.

O noua etapa in viata Manastirii Rohia incepe dupa 1990. Obstea manastirii sub pastorirea tanarului Staret Justinian Hodea ajunge la peste 25 vietuitori. La multe din manastirile nou infiintate se trimit ucenici ai Rohiei , care duc atmosfera de la aceasta vatra duhovniceasca acolo unde sunt trimisi.
Se simte din ce in ce mai mult nevoia de a construi o noua biserica, lucru care se va materializa in 1996 cand prima biserica se desface cu evlavie de catre monahi si se construieste pe locul ei o noua si monumentala biserica, proiectata de arhitectul Dorel Cordos.
Elementele definitorii ale noii constructii sunt preluate de la biserici din toate cele trei provincii romanesti. Biserica este sub forma de cruce, cu pridvor brancovenesc in fata, cu un singur turn cupola ce contine elemente moldovenesti – si pentru ca spatial cerea o biserica – chivot, inaltata pe verticala, se foloseste o inaltime de biserica maramuresana, (48 m de la baza, ea avand o lungime de 22 m). Biserica are un paraclis catacomba la subsol.
In anul 2001 se ridica un colt maramuresean cu biserica si casa de lemn. Se constrieste o poarta de intrare la sat.
Se reproiecteaza cu multa grija reamenajarea spatiului de incinta de catre acelasi arhitect sub directa indrumare a intaistatatorului manastirii arhiereul Justin Hodea Sigheteanu. La realizarea celor de mai sus trudesc cu greu parintii si fratii manastirii in numar de 25.

Printre valoroasele monumente bisericeşti şi de artă religioasă, care atrag admiraţia şi preţuirea vizitatorilor din ţară şi de peste hotare, un loc de frunte îl ocupă şi Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia, din „Ţara Lapuşului”, judeţul Maramureş. Aşezată într-un cadru pitoresc, pe coama unui deal, în mijlocul unei păduri de fag şi de stejar, Mănăstirea Rohia constituie locul privilegiat al căutătorilor de linişte şi reconfortare sufletească, al iubitorilor de frumos artistic şi natural.
Începuturile mănăstirii sunt legate de persoana preotului ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul de la poalele Dealului Viei - Rohia, deal pe care se găseşte aşezată mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuţa, pe care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anişori. Această fetiţa s-a facut un binevestitor al voii Domnului căci, nopţi de-a rândul, copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască, o casă Maicii Domnului” în Dealul Viei din hotarul Rohiei. La început îndureratul părinte tăinuia în inima sa visele, pâna când, într-o zi o femeie credinciosă, Floarea lui Ilie, a venit la el şi i-a spus : „Părinte de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porunceşte prin copila Anuţa, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei ?” Nedumerit parintele o întreabă - „ce casă să fac Maicii Domnului ?” la care femeia i-a raspuns - „Mănăstire să faci, parinte !” în acel moment părintele Nicolae şi-a dat seama că este vorba de o hotărâre divinăşi, cuprins de o linişte sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale şi pentru mângâierea credincioşilor din aceste părţi. Sprijinit de consătenii săi, parintele hotărăşte ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, însă, constată uimiţi că crucea pe care o aşezaseră în poiană nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe pintenul dealului pe o stânca. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârşit această mutare, crucea a fost adusă şi aşezată la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu când a început să ningă credinciosul s-a întors acasa. A doua zi, de dimineaţă, când a ajuns acolo, deşi nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei ci a fost din nou gasită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toţii au considerat că acesta nu poate fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.
Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923. După multe greutăţi, cu sacrificii mari şi ajutat de entuziasmul şi braţele sutelor de credincioşi, s-a reuşit ca în timp de doi ani să fie ridicată o biserică modestă şi o casă monahală. Mănăstirea a fost sfinţită abia în 1926, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sarbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii. Astfel a luat fiinţă „primul aşezământ de acest feliu” în Ardealul alipit. Multă vreme, aşezământul a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului foarte greu. Mănăstirea s-a putut dezvolta dupa 1965 şi mai ales 1970, când s-a introdus curentul electric şi s-a amenajat drumul de acces. Râvna şi dăruirea unor stareţi cu reală vocaţie a îmbogăţit patrimoniul mănăstirii Rohia, patrimoniu care astăzi se compune din urmatoarele valori : „Casa de Stejar” (1965), „Casa Stareţiei” (1969-1972), „Casa cu Paraclis” (1973-1975), „Casa Poetului” (1977-1979), „Altarul de vara” (1980-1983), „Poarta maramureşană” de la intrare în incintă mănăstirii (1988), „Casa Alba” (1988-1992), „Poarta din sat” (1999 - 2001), „Colţul maramureşan” compus dintr-o casă şi o biserică de lemn (2001) s.a. Una din realizările foarte importante ale acestui aşezământ a fost, este şi va ramâne faptul că aici, pe parcursul celor peste 70 de ani de existenta, sute de mii de români şi-au gasit materializate năzuinţele unităţii de neam şi credinţă.

Astăzi prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia se afla sub oblăduirea canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. Ea este situată în „Ţara Lapuşului”, un prea frumos, pitoresc şi binecuvântat colţ de tară românească, la cca. 50 km de oraşul Baia Mare şi 43 km de oraşul Dej, în hotarul satului Rohia ce aparţine oraşului Târgu Lapuş, în mijlocul unui codru de fag şi stejar, pe coama unei coline ce poartă numele „Dealul Viei”, la o altitudine de aproximativ 500 m.

Un paradox ce se întîmplă destul de des , cu anumite locuri celebre , s-a întîmplat și cu Rohia .

Satul a ” dispărut ” , a rămas numai mănăstirea . Fiecare referire la acest tărîm aproape sigur că se referă la mănăstire .

Mănăstirea a devenit simbolul locului .

Este foarte înteresant cum într-o periadă destul de scurtă a istoriei omenirii , acest sălaș de cult a devenit unul din importantele puncte A CREȘTINISMULUI ROMÂNESC , la egalitate cu vechile și celebrele mănăstiri din România .

Credința și munca celor ce au slujit acest sălas , dragostea lor pentru oameni , puterea cuvitelor acestor PĂRINȚI , setea de credință ale oamenilor din aceea perioadă a comunismului , au netezat drumul BINECUVINTĂRII locului .

Manastirea Rohia - biserica veche si altarul de vara

In stînga fotografiei de sus , bisericuța de la începuturile locului acesta sfint .

Pe la Rohia au trecut de-a lungul timpului sute de mii de pelerini, dar şi oameni de vază ai neamului
Apasă pe fotografie !!
Este adevărat , comuniștii și securitatea au făcut mult rău și șicane populației din România , și au urmărit cu o cruzime de nedescris pe cei pe care-i considerau dușmanii poporului .
Dar.......... aceste locuri sfinte au atras în zile comunismului , pe mulți din conducătorii comuniști ce erau în trecere prin Tîrgu Lăpuș .
Aceștea au vizitat locul , s-au infructat din bucatele pregatite în bucătaria manăstirii , unii s-au rugat unii s-au s-au spovedit .(Asta numai PĂRINTELE STAREȚ știe .)
Trebuie amintit aici și contribuția intelectualității românesti care a trecut pe aici , pentru a să se reculege , a se întării spiritoal si a găsii CAILE DOMNULUI CELE DREPTE !
Printre ei și poetul Ioan Alexandru , care a fost deschizătorul de drumuri pentru intelectoalii din țară pe aceste locuri .
În aceea perioadă s-a construit ceea ce se numește ”casa poetului” , loc in care a fost găzduit cind se retrăgea din forfota orașului , in linistea locului și PAZA LUI DUMNEZEU .
 
                           #

Miracolul naşterii Mănăstirii Rohia

25th martie 2011 ˇ

Urc pieptiş strada Republicii din Cluj alături de sociologul Mihai Cucerzan. Ajungem în sfârşit la Octavian Gherman, un contabil pensionar în vârstă de 96 de ani, al cărui tată a înălţat în anul 1925 renumita mănăstire Rohia din Maramureş. Bătrânelul – al cărui chip trădează o enormă cumsecădenie – ne aşteaptă în picioare, sprijinit într-un cadru metalic. În ciuda vârstei înaintate şi a stării sale fizice precare suntem uimiţi, după ce schimbăm primele cuvinte, de luciditatea şi inteligenţa lui. Ne invită să ne aşezăm la o măsuţă, pe care sunt rânduite câteva fotografii şi acte de familie.

Visul părintelui

Ne spune, din start, că numele de Octavian provine de la cuvântul „octavă”, el fiind cel de-al optulea din cei zece copii ai părintelui din Rohia, Nicolae Gherman. Viaţa lui pare desprinsă dintr-un film de aventuri: refugiat împreună cu familia după cedarea Ardealului din 1940, apoi deţinut politic timp de şapte ani şi jumătate, pe vremea comuniştilor, din care şase ani de şedere neîntreruptă numai la penitenciarul Aiud. A refuzat, după eliberarea din puşcărie să devină informator al securităţii, astfel că reabilitarea lui s-a desăşurat cu mare dificultate. Până la urmă a reuşit să-şi găsească un modest post de economist, din care s-a pensionat în anul 1975.

„Am fost cinci băieţi şi cinci fete, iar eu sunt singurul rămas în viaţă”, îşi începe el povestirea. Apoi continuă: „Toate întâmplările legate de mănăstirea Rohia au pornit de la un eveniment tragic petrecut în familia noastră: sora mea Anuţa, în vârstă de zece ani a murit în mod neaşteptat de dizenterie în anul 1922. A fost o lovitură uriaşă pentru tata, care l-a adus în pragul nebuniei, fiindcă Ana era fiica lui preferată…” Adaugă că obsesiile părintelui, legate de fetiţa pierdută, au continuat. Astfel, într-o noapte a avut un vis în care apărea chiar ea şi şi-a trezit imediat soţia. I-a spus: „Auzi, preoteasă, am visat-o pe Anuţa că mi-o spus să fac o casă a Maicii Domnului în Dealul Viei. Dacă nu o fac ea nu va avea linişte în locul unde-i acuma.” Preoteasa i-a replicat că pe Dealul Viei se întinde o pădure deasă şi e imposibil să poată fi construită pe acel loc o mănăstire. I-a propus în schimb să ofere drept pomană o junincă unui om sărac din sat. Şi aşa au şi făcut. Dar curând părintele Gherman a visat-o din nou pe Anuţa.Aceasta l-a îndemnat să nu se răzgândească ci să-i facă neapărat o casă Maicii Domnului.

Alegerea locului

Un eveniment neaşteptat şi miraculos i-a întărit însă convingerea părintelui că biserica trebuie, cu orice preţ, ridicată. Astfel, o săteancă foarte credincioasă, Floarea lui Ilie, văduvă de război, a intrat în moarte clinică. Spre uimirea tuturor, la prohod femeia şi-a revenit şi le-a spus tuturor celor care doreau s-o asculte că s-a întâlnit cu Anuţa în cer. Avea de la ea un mesaj pentru pentru părinte, şi anume să nu renunţe la ridicarea bisericii. „După discuţia avută cu Floarea lui Ilie, tata a devenit de neclintit şi, fiind un om de vază în regiune, a început să caute peste tot resurse materiale pentru a începe construcţia,” continuă bătrânul. Apoi părintele a luat cu el trei oameni din sat, care să-l ajute să aleagă locul unde urma să fie ridicat lăcaşul. Explică Octavian Gherman: „Tata s-a gândit să o ridice chiar pe vârful dealului, pe platou, ca să se audă clopotele şi pe Valea Lăpuşului şi pe cea a Rohiei. După ce-a ales locul a luat două leţuri pe care le-a bătut în cuie, în formă de cruce. Apoi le-a împlântat în zăpadă.” A doua zi, când părintele s-a întors să vadă crucea, aceasta nu mai era acolo. A coborât un versant şi a găsit-o aruncată pe o stîncă prăpăstioasă, lângă nişte copaci răsturnaţi. S-a gândit că o fi trecut cineva pe-acolo şi a smuls-o din pămînt, după care a aruncat-o pe stâncă. Şi a dus-o înapoi, la locul ales iniţial. Între timp a nins toată noaptea iar a doua zi dimineaţă părintele s-a deplasat din nou să vadă crucea. Stupoare: crucea era aruncată din nou pe aceeaşi stâncă, iar pe locul unde fusese înfiptă în ajun nu era nici o urmă întipărită pe zăpadă, care să ateste faptul că ar fi fost cineva care s-o ia de acolo. Evenimentul l-a impresionat extrem de puternic pe unul dintre ţăranii care-l însoţeau pe preot. Acesta şi-a pierdut instantaneu graiul iar în scurt timp a paralizat şi, după câteva zile a murit.

Construcţia

La ridicarea sfântului lăcaş a contribuit un element fericit şi în acelaşi timp neprevăzut: groful Bela Cizer, proprietarul terenului pe unde trebuia să treacă drumul de acces spre mănăstire i-a cedat părintelui, gratuit, un hectar de pădure. Aşadar, fericit, Gherman şi-a strâns toţi consilierii bisericii, spunându-le ce intenţionează să facă. Apoi i-a înştiinţat şi pe oamenii din sat. Aceştia, la rândul lor, au acceptat bucuroşi să pună umărul la înălţarea mănăstirii. Adaugă Octavian Gherman, cu mândrie: „Tata era o adevărată instituţie în Târgu Lăpuş, care se ocupa de toate problemele pe care le aveau oamenii cu autorităţile maghiare. Era renumit fiindcă ridicase prima biserică ortodoxă din piatră din Ţara Lăpuşului, într-o perioadă când acest lucru era, practic, imposibil. Acasă avea vopsit pe bârnele tavanului tricolorul românesc, ignorând posibilele represalii ale stăpânitorilor.De altfel, pentru meritele sale a fost şi delegat de către obşte la Marea Adunare de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918.”

Curând au fost aduşi în sat nişte ţigani cărămidari, care au confecţionat circa 10.000 de cărămizi. Totodată au venit şi cîţiva artificieri de la minele din Maşca pentru a dinamita şi a face accesibilă pătrunderea carelor cu boi spre mănăstire. În final, cărămizile au fost date din mână în mână până sus la locul construcţiei de către oamenii care au format un lanţ uman. Continuă nonagenarul: „Lucrul la mănăstire a început în anul 1923 şi în 1926 s-a sfârşit. Pe lângă săteni a contribuit substanţial şi un ţăran bogat din zonă, Ioan Pop, care a colectat bani de la românii din America. Iar la sfinţire a venit Preasfinţitul Ivan de la Cluj. Tata l-a rugat pe episcop să boteze mănăstirea cu numele Anuţa, însă acesta i-a spus că numele “Sfânta Ana”, mama Sfintei Marii, i se pare cel mai potrivit. La ceremonie episcopul a fost adus cu maşina băncii până la Târgu Lăpuş, iar de acolo, la mănăstire, cu o căruţă în care bărbaţii au instalat un jilţ şi un covoraş. La un moment dat, pentru că animalele nu mai puteau trage căruţa din cauza pantei abrupte, s-au înhămat chiar sătenii şi l-au dus pe vlădică până sus.”

Amintiri cu Nicolae Steinhardt

Bătrânul mângâie apoi, cu duioşie, un exemplar din „Jurnalul fericirii” al lui Nicoale Steinhardt, aflat lângă fotografii. Povesteşte, emoţionat: „Mult bine a făcut acest om mănăstirii şi e sigur că numai datorită lui renumele ei a ajuns şi peste hotare. Pe Steinhardt l-a adus la Rohia filosoful Constantin Noica. Stareţ era pe atunci Serafim şi era greu să primeşti la mănăstire un fost deţinut politic şi evreu pe deasupra, aşa cum era Steinhardt. Atunci Serafim Man s-a gândit să-l pună să aibă grijă de bibliotecă. Bine a făcut pentru că erau acolo zeci de mii de volume şi nu exista vreo o evidenţă a lor. Dar în curând călugărul-filosof a reuşit să le pună în ordine pe toate.” Nonagenarul adugă că după instalarea scriitorului, stareţul Serafim, descurajat de lipsa de îndemânare a lui Steinhardt la muncile fizice a făcut următoarea constatare: „Omul acesta toată viaţa a învârtit nişte popiruşuri (hârtii n.n.) dar dacă-l pui să facă o cuşcă pentru porumbei n-ar reuşi acest lucru.” Octavian Gherman îşi aminteşte brusc un amănunt şi începe să râdă cu poftă. Ne spune, observând chipurile noastre intrigate: „Fratele Nicolae era complet afon. A cântat odată, împreună cu nepotul meu, doctorul şi cu încă un coleg, la fel de afon ca şi el, la mezinoptică (slujba de la miezul nopţii n.n.). Iar când au ieşit tustrei din strană, Steinhardt i-a întrebat pe ceilalţi: „Oare ierta-ne-va Dumnezeu pentru cât de prost am cântat?” Un lucru e cert: putea da lecţii oricui prin modestia sa rară…” Bătrânul spune că, deşi îl stima enorm pe filosof, a evitat să intre în contact cu el, pentru că ambii erau urmăriţi de securitate şi prezenţa sa în proximitatea cărturarului i-ar fi putut face rău acestuia. „Era atât de urmărit încât odată au venit patru securişti care s-au dat drept preoţi şi au cântat cu el în strană, numai ca să le mărturisească faptul că are cărţi interzise în bibliotecă…”

Octavian Gherman nu dă nici un semn că ar fi obosit, deşi ne aflăm în casa lui de aproximativ două ore. Îşi aminteşte permanent, cu o energie demnă de admiraţie, noi şi noi episoade legate de viaţa mănăstirii şi a oamenilor săi. Ne luăm rămas bun, cu regret de la această veritabilă antologie de evenimente aparţinând unor vremuri demult apuse…

Sorin Grecu

Fișier:RO MM Rohia.jpg

 
 
 
 
 
Manastirea Rohia

Manastirea Rohia - Manastirea Sfanta Ana - se afla in inima Maramuresului si a credinciosilor romani, atat din tara cat si de peste hotare. Manastirea maramureseana din "Tara Lapusului", constituind unul dintre valoroasele monumente bisericesti si de arta religioasa ale tarii, este asezata intr-un cadru pitoresc, pe coama unui deal, in mijlocul unei paduri de fag si de stejar.

Manastirea Rohia

Manastirea Rohia constituie locul privilegiat al cautatorilor de liniste sufleteasca si al iubitorilor de frumos. Prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Romane, Manastirea Sfanta Ana - Rohia se afla sub obladuirea canonica a Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului.

Manastirea Rohia - scurt istoric

Inceputurile Manastirii Rohia sunt legate de persoana preotului ortodox roman Nicolae Gherman (1877-1959), paroh in satul de la poalele Dealului Viei - Rohia, deal pe care se gaseste asezata manastirea. Preotul ctitor a zidit manastirea in memoria fiicei sale, copila Anuta, pe care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul in noiembrie 1922, la varsta de numai 10 anisori. Aceasta fetita s-a facut un binevestitor al voii Domnului caci, nopti de-a randul, copila ii aparea in vis tatalui ei, rugandu-l sa construiasca, "o casa Maicii Domnului" in Dealul Viei din hotarul Rohiei.

Manastirea Rohia

La inceput indureratul parinte tainuia in inima sa visele, pana cand, intr-o zi o femeie credinciosa, Floarea lui Ilie, a venit la el si i-a spus: "Parinte de ce nu asculti glasul lui Dumnezeu, care-ti porunceste prin copila Anuta, sa faci casa Maicii Domnului in Dealul Viei?" Nedumerit, parintele o intreaba: "Ce casa sa fac Maicii Domnului?" La care femeia i-a raspuns: "Manastire sa faci, parinte!" In acel moment, parintele Nicolae si-a dat seama ca este vorba de o hotarare divina si, cuprins de o liniste sufleteasca, s-a hotarat sa construiasca o manastire in amintirea copilei sale si pentru mangaierea credinciosilor din aceste parti.

Sprijinit de consatenii sai, parintele hotaraste ridicarea Sfintei Manastiri a Maicii Domnului intr-o poiana numita "la stejarul lui Pintea" unde, potrivit obiceiului a fost infipta o cruce. Peste cateva zile, insa, constata uimiti ca sfanta cruce, pe care o asezasera in poiana, nu mai era la locul ei, ci se afla in alta parte, tocmai pe pintenul dealului, pe o stanca.

Manastirea Rohia - coltul maramuresean

Banuind ca o mana rauvoitoare a savarsit aceasta mutare, crucea a fost adusa si asezata la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a ramas de paza peste noapte. Seara tarziu, cand a inceput sa ninga, credinciosul s-a intors acasa. A doua zi, dis de dimineata, cand a ajuns acolo, desi nu era nici o urma pe zapada proaspat cazuta, crucea nu era la locul ei ci a fost din nou gasita pe locul unde se afla actuala biserica a manastirii. Cu totii au considerat ca acesta nu poate fi decat un semn revelat prin care s-a aratat locul unde sa fie construita biserica sfintei manastiri.

Manastirea Rohia

Lucrarile pentru ridicarea bisericii au inceput in anul 1923. Dupa multe greutati, cu sacrificii mari si ajutat de entuziasmul si bratele sutelor de credinciosi, s-a reusit ca in timp de doi ani sa fie ridicata o biserica modesta si o casa monahala. Manastirea a fost sfintita abia in anul 1926, de catre vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul manastirii. Astfel a luat fiinta "primul asezamant de acest fel" in Ardealul alipit.

Multa vreme, asezamantul a ramas la stadiul de schit, neputandu-se dezvolta din cauza accesului foarte greu spre acesta. Manastirea s-a putut dezvolta dupa 1965 si mai ales 1970, cand s-a introdus curentul electric si s-a amenajat drumul de acces.

Manastirea Rohia

Ravna si daruirea unor stareti cu reala vocatie a imbogatit patrimoniul Manastirii Rohia, patrimoniu care astazi se compune din urmatoarele valori: "Casa de Stejar" (1965), "Casa Staretiei" (1969-1972), "Casa cu Paraclis" (1973-1975), "Casa Poetului" (1977-1979), "Altarul de vara" (1980-1983), "Poarta maramuresana" de la intrare in incinta manastirii (1988), "Casa Alba" (1988-1992), "Poarta din sat" (1999 - 2001), "Coltul maramuresan" compus dintr-o casa si o biserica de lemn (2001) s.a. Una din realizarile foarte importante ale acestui asezamant a fost, este si va ramane faptul ca aici, pe parcursul celor peste 70 de ani de existenta, sute de mii de romani si-au gasit materializate nazuintele unitatii de neam si credinta.

Manastirea "Sfanta Ana" Rohia - biserica cea veche

Modesta dar placuta, prima biserica a manastirii a fost ridicata pe pintenul "Dealului Viei", in mijlocul unei paduri de fag si de stejar. Lucrarile de constructie au inceput in anul 1923 si au durat pana in anul 1925. Ele au fost executate cu multa osteneala si eforturi deosebite, dar credinta, entuziasmul si spiritul de sacrificiu ale ctitorului, credinciosilor din Rohia si din satele din jur au biruit.

Manastirea Rohia - biserica veche si altarul de vara

Biserica manastirii a avut urmatoarele dimensiuni: 17,80 m lungime, 5,70 m latime si 13 m inaltime. Temelia ei a fost din piatra, iar zidurile din caramida, cu mici ferestre de o parte si alta. In dreptul altarului bisericuta avea doua abside mici, iar deasupra naosului s-a ridicat o mica cupola din lemn.

In fata, bisericuta avea un pridvor, care se sprijinea pe patru stalpi frontali, iar pe frontonul de deasupra era pictatain fresca "Adormirea Maicii Domnului", icoana hramului manastirii. Interiorul bisericii a fost numai tencuit si varuit iar cu timpul peretii ei au fost impodobiti cu icoane.

Manastirea Rohia Manastirea Rohia

Iconostasul a fost simplu, din lemn de brad, iar in 1979 a fost montat un iconostas nou, sculptat in lemn de stejar de Ioan Velea originar din Rohia, iar icoanele de pe el au fost pictate de pictorul bisericesc Gheorghe Busuioc, din Bucuresti.

In anul 1996, din initiativa Prea Sfintitului Justin, arhiereu - vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, staretul manastirii, vechea bisericuta a fost desfacuta, iar pe locul ei a inceput construirea unei biserici noi si impunatoare. In prezent iconostasul si o parte din icoanele din vechea bisericuta se afla in paraclisul amenajat la demisolul noii biserici a manastirii.

Manastirea

"Sfanta Ana" Rohia - biserica noua si Icoana Maicii Domnului

Biserica veche, construita din caramida, pe fundatii de piatra, cu acoperis si bolti de lemn, s-a dovedit a fi neancapatoare pentru multimea credinciosilor care cercetau manastirea Rohia. In aceasta situatie, dorinta Prea Sfintitului Justin Sigheteanu, staret al manastirii din 1988, a fost de a ridica o noua si mareata biserica, care sa se incadreze in ansamblul general al manastirii si, in acelasi timp, sa-i confere o nota aparte pe masura importantei ei.

Manastirea Rohia - biserica noua

In acest sens, a adunat in jurul Prea Sfintiei Sale o echipa de specialisti: arhitectul Dorel Cordos din Sighetul Marmatiei, inginerii Alexandru si Gelu Zaharia si constructorul inginer Grigore Buda. Dupa ani de pregatire, in primavara anului 1996, cand toate au fost temeinic analizate s-a purces la desfacerea bisericutei vechi si la construirea celei noi.

Din cauza lipsei de spatiu, dar mai ales pentru faptul ca locul pentru construirea bisericutei i-a fost descoperit parintelui ctitor Nicolae Gherman prin vointa divina, s-a hotarat ca si biserica noua sa fie amplasata pe acelasi loc unde fusese construita, cu 70 de ani in urma, bisericuta veche.

Manastirea Rohia Manastirea Rohia

Biserica veche a fost desfacuta cu grija de vietuitorii manastirii, iar materialele din care a fost construita au fost refolosite in zidurile noii biserici; in acest fel, noua biserica a pornit la drum cu incarcatura spirituala acumulata in cei 70 de ani de existenta a manastirii.

Elementele definitorii ale noii constructii sunt preluate de la biserici din toate cele trei provincii romanesti. Biserica este in forma de cruce, cu pridvor brancovenesc in fata, cu un singur turn cupola ce contine elemente moldovenesti si pentru ca spatiul cerea o biserica chivot, inaltata pe verticala, se foloseste o inaltime de biserica maramuresana, (48 de metri de la baza, ea avand o lungime de 22 metri). O nota aparte va fi conferita ansamblului de la subsol, ce cuprinde o sala a mormintelor si un paraclis cu incaperile aferente (capela, altar, proscomidiarul si diaconiconul).

Manastirea Rohia

Din anul 1998 s-a dat in folosinta paraclisul de la demisol, cu hramul "Sfantul Ierarh Nicolae", paraclis in care se oficiaza toate sfintele slujbe ale manastirii si care a fost impodobit cu iconostasul si icoanele vechii biserici la care se adauga cateva icoane pe sticla, pictate de un vietuitor al manastirii.

Pe fatada deja terminata a noii biserici s-a executat, in mozaic, icoana Deisis - copie a celei de la Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, iar in anul 2005, tot in mozaic, cei doisprezece Sfinti Apostoli.

Manastirea Rohia

Noua biserica, care imbina elemente din toate cele trei provincii romanesti: Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania, devine astfel un monument de arhitectura de referinta pentru sfarsitul de secol XX si inceput de secol XXI; iar prin faptul ca este ctitorita de un fiu al manastirii, devenit monah si apoi arhiereu - arata voia lui Dumnezeu ca din ctitoria unui preot de mir sa devina ctitorie episcopala - ceea ce plaseaza Asezamantul de la Rohia in randul ctitoriilor voievodale, cum de altfel - ca activitate pastoral-misionara si rol de cetate a Ortodoxiei pentru tinut - a fost din totdeauna.

Manastirea Rohia Manastirea Rohia

Icoana Maicii Domnului se gaseste in Paraclisul "Sfantul Ierarh Nicolae", de la demisolul bisericii noi, si a fost pictata de calugarul Nicanor din Sfantul Munte Athos. In deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, icoana a scapat dintr-un incendiu cand, din cauza unei lumanari nesupravegheate, suportul lemnos al icoanei a luat foc fiind mistuit in intregime, in timp ce icoana pastreaza doar cateva urme care marturisesc minunea savarsita. In anul 2004, icoana a fost restaurata de catre profesorul universitar Teo Muresan, din Cluj Napoca.

Manastirea Rohia - Icoana Maicii Domnului Manastirea Rohia - Icoana Maicii Domnului

"Iconostasul" este o lucrare de exceptie, opera a profesorului de sculptura Ion Rucareanu din Bucuresti, specialist in sculptarea scenelor istorice si a fost realizat intre anii 1975-1979. Repartizarea scenelor de pe iconostas este urmatoarea: in registrul de jos sunt sculptate scene din Sfintele Taine ale Bisericii: Maslu, Impartasanie, Botez, Cununie, Hirotonie si Spovedanie. Pe usile Imparatesti se afla sculptate scenele: Nasterea Maicii Domnului, Aducerea Maicii Domnului la Templu, Bunavestire, Nasterea, Invierea si Inaltarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Manastirea Rohia - Iconostasul

In randul de sub icoanele Imparatesti, pictate de Gheorghe Busuioc, se afla patru medalioane avand sculptate chipurile celor patru sfinti evanghelisti: Matei, Marcu, Luca si Ioan. In registrul de deasupra usilor si icoanelor Imparatesti se afla sculptate alte scene din viata si activitatea Mantuitorului: inchinarea magilor, nunta din Cana Galileii, vindecarea unui orb, Mantuitorul binecuvantand copiii, pescuirea minunata, invierea fiicei lui Iair, iar in randul de deasupra sunt sculptate chipurile unor ierarhi de seama din viata bisericeasca si culturala a Bisericii si Patriei noastre, ale mitropolitilor Dosoftei, Varlaam, Antim Ivireanul, Teodosie, Simion Stefan, Silvestru, Andrei Saguna si altii.

Manastirea Rohia

Pe stalpii de sustinere sunt sculptate scene din lupta romanilor ardeleni pentru credinta, respectiv scene din viata martirilor pentru Ortodoxie: Sfintii Ierarhi Ilie Iorest si Sava Brancovici, Sfintii Marturisitori Oprea Miclaus, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara si Ioan Valahul apoi chipurile martirilor pentru neam: Horea, Closca si Crisan, Tudor Vladimirescu si Avram Iancu, precum si figurile marilor nostri domnitori: Mircea cel Batran, Sfantul Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vasile Lupu, Matei Basarab si Sfantul Constantin Brancoveanu cu fiii sai. Icoanele din partea superioara a iconostasului reprezentandu-i pe Sfintii Apostoli si pe Prooroci au fost pictate de pictorul Gheorghe Apostu din Cluj-Napoca.

Manastirea

"Sfanta Ana" Rohia - altarul de vara si programul Sfintelor Slujbe

Vechea bisericuta dovedindu-se a fi, cu timpul, tot mai neincapatoare, pentru a oferi credinciosilor posibilitatea de a participa cu totii la sfintele slujbe, s-a construit intre anii 1980-1983 un "Altar de vara", in stilul turlelor de la vechile biserici maramuresene. Altarul a fost pictat in anul 1995 de pictorul bisericesc Mircea Constantinescu din Bucuresti. Aici se oficiaza, pe timp de vara, sfintele slujbe din Duminici si Sarbatori.

Manastirea Rohia - Altarul de vara

Slujbele respecta urmatorul program: in zilele de rand (06:00 - Utrenia si Sfanta Liturghie; 18:00 - Vecernia si un Acatist; 22:00 - Miezonoptica si Rugaciuni de dezlegare), in fiecare Vineri, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste Taina Sfantului Maslu, in duminici si sarbatori (08:00 - Utrenia si Sfanta Liturghie; 16:00 - Vecernia si un Acatist; 22:00 - Miezonoptica si Rugaciuni de dezlegare).

Manastirea Rohia - Altarul de vara

La Praznicele Imparatesti si sarbatori mari (in ajun, la ora 18:00 - Vecernia cu Litie; 21:00 - Priveghere si Rugaciuni de dezlegare; 06:30 - Sfintirea Apei; 07:00 - Taina Sfantului Maslu; 09:00 - Sfanta Liturghie) iar pe timp de iarna, vecernia incepe la orele 17:00.

Manastirea Rohia - Slujba Vecerniei

Manastirea Rohia - Casa cu Paraclis

"

Casa cu Paraclis" este amplasata pe pintenul abrupt al dealului, chiar in fata bisericii. Lucrarile de constructie au durat doi ani, intre 1973-1975. In fata cladirii s-au construit, in 1976, scari in forma semicirculara, adevarate propilee, cu doua terase.

Manastirea Rohia - Casa cu Paraclis

Cladirea are forma dreptunghiulara, fiind orientata spre rasarit, are trei nivele. La parter se afla trei dormitoare destinate pelerinilor care cerceteaza manastirea. Intr-unul din spatiile etajului unu este amenajata biblioteca manastirii, iar la etajul al doilea se afla Paraclisul "Izvorul Tamaduirii".

Manastirea Rohia - Casa cu Paraclis

Paraclisul este un loc de rugaciune, de reculegere si de meditatie pentru vietuitorii manastirii, el fiind pictat in cursul anului 1979 de pictorul bucurestean Gheorghe Busuioc, intr-un stil mai apropiat de intelegerea populara. A fost impodobit cu strani sculptate de mesterii din Pipirig si cu un iconostas sculptat in lemn de stejar de catre profesorul Ion Rucareanu din Bucuresti.

Manastirea Rohia - Iconostasul

Pe fatada exterioara a paraclisului se afla o frumoasa icoana a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate executata in mozaic de specialistul clujean Paul Sima, avand o suprafata totala de 13 metri patrati.

Manastirea Rohia - "Casa Alba" si "Coltul Maramuresean"

"

Casa Alba", o cladire impunatoare cu mansarda, a fost construita intre anii 1988-1992. Aici se afla chiliile in care locuiesc o mare parte din vietuitorii manastirii, secretariatul si contabilitatea, un apartament episcopal, iar la mansarda se afla un salon oficial pentru primirea oaspetilor.

Manastirea Rohia - Casa Alba

Coltul maramuresean este lcatuit dintr-o biserica si o casa, ambele din lemn, proiectate de arhitectul Dorel Cordos si construite in anul 2001. Acesta este locul care aminteste cel mai bine de arta maramureseana si de turlele ei de lemn ce parca ating cerul.

Manastirea Rohia - coltul maramuresean

Manastirea Rohia - Chilia parintelui Nicolae Steinhardt

"

Casa Poetului" a fost ridicata intre anii 1977 - 1979, are un parter si doua nivele cu superbe verande. Aici se afla Chilia parintelui Nicolae Steinhardt. In aceasta casa a locuit temporar si poetul Ioan Alexandru.

Manastirea Rohia - Chilia Parintelui Nicolae Steinhardt

Dupa moartea parintelui Nicolae Steinhardt, intamplata la 30 martie 1989, chilia in care a vietuit ca monah al Manastirii Rohia a fost destinata ca sa pastreze, in timp, memoria celui care a vietuit in ea. Ea a fost amenajata ca un mic muzeu, in care se pastreaza lucrurile personale ale parintelui Nicolae Steinhardt: manuscrise, carti, icoane, tablouri, precum si mobilierul.

Manastirea Rohia - biblioteca manastirii

Din totdeauna manastirile ortodoxe au fost focare de spiritualitate si cultura. In aceasta traditie se inscrie si manastirea Rohia care dispune de o biblioteca formata din aproximativ 40.000 de carti si reviste cu continut teologic si de cultura profana, cuprinzand pe langa lucrarile in limba romana, un important fond in limbile germana, si maghiara, precum si un numar de carti in limbile franceza, engleza si neogreaca.

Manastirea Rohia - biblioteca manastirii

In afara de fondul principal teologic, biblioteca adaposteste carti din numeroase si variate domenii ca: istorie, arheologie, arta, poezie si proza literara (romana si straina), muzica, stiinte, geografie, diplomatie, dramaturgie, etnografie, literatura populara, critica, eseistica, filosofie, psihologie, logica precum si biografii, memorii, jurnale, carti juridice, de economie politica, stiinta politica, sociologie, manuale didactice s.a.m.d.

Manastirea Rohia - biblioteca manastirii

Biblioteca dispune, de asemenea, de numeroase colectii de reviste teologice, literare si de informatie. Dintre cartile de valoare istorica si literara, pot fi mentionate: "Etymologicum Magnum Romanie", in 4 volume (1886), "Histoire des Roumains", a lui Nicolae Iorga (in 10 volume, editia din 1940), "Istoria Romanilor din Dacia Traiana", a lui A. D. Xenopol (4 volume, Iasi, 1896), "Getica", a lui Vasile Parvan (1926), "Originea Romanilor", a lui Alexandru Philippide (Iasi, 1925), "Dacia preistorica", de N. Densusianu (Bucuresti, 1913), "Cartea de aur sau luptele politice ale Romanilor de sub Coroana ungara" (8 volume, Sibiu, 1902-1915), "Histoire de L-Eglise", de Wladimir Guete (3 volume, Paris, 1870), "Notele politice", ale lui Alex. Marghiloman (5 volume, cuprind perioada 1897-1924), "Istoria Romanilor", de C. C. Giurascu, "Istoria literaturii romane", de G. Calinescu, (toate cele trei editii) s.a.

Manastirea Rohia - muzeul monahal Manastirea Rohia - muzeul monahal

Existenta bibliotecii manastirii se datoreaza initiativei si muncii depuse de P. S. Justinian - adevaratul ctitor al ei - astazi episcop al Maramuresului si Satmarului, in timpul cat a functionat ca staret al manastirii Rohia. Ea a fost imbogatita in timpul staretiei arhimandritului Serafim Man si indeosebi a actualului staret P. S. Justin, arhiereu - vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.

Manastirea Rohia - muzeul monahal

Biblioteca a fost organizata de parintele Nicolae Steinhardt dupa modelul marilor biblioteci publice. Cartile sunt aranjate pe domenii, existand si un fisier pentru a usura consultarea cartilor bibliotecii, in prezent urmarindu-se inventarierea informatizata a cartilor pe calculator. Din motive profilactice, cartile din biblioteca manastirii pot fi imprumutate doar in incinta manastirii. Cartile donate sunt in numar redus, cele mai multe au fost achizitionate de manastire, depunandu-se eforturi pentru tinerea la zi a bibliotecii cu principalele aparitii editoriale.

Manastirea Rohia - Chilia Parintelui Nicolae Steinhardt

Manastirea Rohia - muzeul monahal

Muzeul din Manastirea Rohia din anul 1983 si pana in 2007 a fost amenajat la etajul al doilea al

"Casei Poetului", iar din luna mai 2007 este amenajat in biserica de lemn din cadrul "Coltului maramuresan". Muzeul manastirii adaposteste o bogata colectie de carti vechi bisericesti, o frumoasa colectie de vechi icoane bisericesti pe lemn si pe sticla, datand din secolul al XVIII-lea.

Manastirea Rohia - muzeul monahal Manastirea Rohia - muzeul monahal

Dintre lucrarile valoroase aflate in colectia muzeului manastirii amintim: "Cazania sau Carte romaneasca de Invatatura", a mitropolitului Varlaam, Iasi, 1642; "Noul Testament de la Balgrad", al mitropolitului Simion Stefan tiparit la 1648; "Indreptarea Legii", Targoviste, 1652; "Evanghelia", tiparita de Antim Ivireanu la Snagov, 1697; "Molitvelnic", Ramnic, 1705; "Evanghelia de la Bucuresti", 1725; "Apostolul", Blaj, 1767; "Biblia de la Blaj", 1795; o "Psaltire" de pe vremea lui Caragea, 1817; "Cartea ce se zice Impartire de grau", Buzau, 1833; "Cronica Romanilor", a lui Gheorghe Sincai, editata la Iasi in 1853; "Biblia de la Buzau", din 1854; "Biblia lui Saguna", Sibiu, 1856-1858 etc.

Manastirea Rohia - muzeul monahal

Manastirea Sfanta Ana din Rohia - cai de acces si posibilitati de cazare

Manastirea Sfanta Ana - Rohia, 435612 - Rohia nr. 18, Maramures, Romania. Manastirea este situata in "Tara Lapusului", la circa 50 km de orasul Baia Mare si la 43 km de orasul Dej, in hotarul satului Rohia, ce apartine administrativ de orasul Targu Lapus, in mijlocul unui codru de fag si stejar, pe coama unei coline ce poarta numele "Dealul viei", la o altitudine de aproximativ 500 metri.

Nodul de legatura spre manastire este orasul Targu Lapus care se afla la o distanta de cca 9 km de manastire. La Targu Lapus se poate ajunge fie pe soseaua Baia Mare - Targu Lapus, fie pe soseaua Dej - Baia Mare pana in localitatea Galgau iar de acolo spre Targu Lapus. Se mai poate ajunge si pe soseaua Dej - Targu Lapus prin Magoaja, dar din localitatea Chiuiesti drumul este nemodernizat si nerecomandat. Statiile C. F. R. cu legatura spre manastire sunt Baia Mare, Dej si Galgau.

Manastirea Rohia

Credinciosii din toate partile Maramuresului, ca si cei multi care vin de pe alte meleaguri ale tarii, gasesc aici hrana spirituala necesara, mangaiere si intarire sufleteasca. Totodata biblioteca manastirii cu numeroasele ei volume, din variate domenii, reprezinta pentru tanarul seminarist sau student teolog, ori pentru cercetatorul dornic de a studia, in cadrul minunat al naturii de la Rohia, un permanent si nesecat izvor de informatii. In spiritul traditiei de ospitalitate al asezamintelor monahale ortodoxe, Manastirea Sfanta Ana - Rohia, ofera, pentru cateva zile, gazduire pelerinilor care o cerceteaza.

 

 
 
 
 
Schimbarea la faţă a mănăstirii Rohia
 
 

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. A fost odată un preot ortodox pe nume Nicolae Gherman. Era paroh în satul Rohia, Maramureş, şi avea zece copii. Îşi iubea toţi pruncii la fel de mult, dar parcă mica Anuţa îi era mai aproape de suflet. De altfel, o şi botezase după numele mamei lui. Ori de câte ori mergea la târg şi venea acasă, preotul îi aducea Anuţei ba un fruct, ba ceva dulce, fără ca ceilalţi copii să se supere din cauza asta.

Când a ajuns la vârsta de zece ani, Anuţa s-a îmbolnăvit de dizenterie şi a murit. Era în 15 noiembrie 1922. Durerea părintelui Gherman a fost nesfârşită şi părea că nimic nu-i va mai putea aduce zâmbetul pe faţă. Într-o noapte, însă, preotul a visat-o pe copilă spunându-i că nu-şi va găsi liniştea până el nu va face “o casă Maicii Domnului”. I-a indicat şi locul: în pădurea de pe dealul viei.

Preotul nu a spus despre visul ăsta decât soţiei, care nu l-a prea încurajat în acest sens. Nu erau oameni cu stare şi nu aveau bani pentru ridicat biserici sau mănăstiri, aşa că e de înţeles reţinerea femeii. După o vreme, însă, visul s-a repetat. Şi, în acelaşi timp, s-a întâmplat ceva ciudat.

Exista în Rohia o femeie bătrână care fusese, la un moment dat, în moarte clinică timp de trei zile. S-a trezit înainte de fi îngropată, dar pentru sătenii din acele vremuri, care nu auziseră de moarte clinică, acest fapt era un miracol. Unde mai pui că, după această experienţă, femeia mergea uneori pe la oameni şi le spunea tot felul de lucruri pe care numai ei şi Dumnezeu le putea şti.

Aşa se face că, într-una din zile, femeia a venit acasă la preotul Gherman, s-a uitat la el şi i-a zis: “Să faci, părinte, ce te-a rugat Anuţa în vis”. Au fost un şoc pentru preot cuvintele astea pentru că, după cum am zis, doar el şi soţia lui ştiau visul în cauză. Şi atunci s-a hotărât să construiască mănăstirea.

S-a dus preotul cu nişte ţărani şi au bătut o cruce într-o platou din vârful dealului viei, semn că acolo se va ridica mănăstirea. A doua zi, însă, au găsit crucea mult mai jos, pe un colţ de stâncă. Au bănuit că a căzut şi au dus-o la loc pe platou. Peste noapte a nins. A doua zi s-au dus să verifice crucea. Minune! Crucea era din nou pe stâncă, iar zăpada era necălcată.

Nu şi-au explicat niciodată cum a ajuns crucea acolo, dar nu au mai încercat să o mute. Aşa s-a ridicat mănăstirea Rohia pe locul în care e şi azi. S-a terminat de construit cu ajutorul enoriaşilor în 1925 şi a fost sfinţită un an mai târziu. În ‘79, s-a mutat acolo pentru totdeauna Nicolae Steinhardt. Era născut în acelaşi an cu micuţa Anuţa: 1912.

Povestea asta, oricât de greu v-ar fi să credeţi, nu este legendă. Lucrurile chiar s-au întâmplat aşa cum v-am spus, iar eu le-am aflat, în urmă cu câţiva ani, de la Letiţia Câmpan. E o poveste pe care am mai spus-o, dar în răstimpuri mi-o amintesc şi simt nevoia să o zic din nou.

Letiţa este însă cea mai îndreptăţită să o povestească, deoarece preotul Nicolae Gherman îi este străbunic din partea mamei. De altfel, ea a aflat istoria mănăstirii de la unchiul ei, singurul dintre copiii părintelui Gherman care mai trăieşte şi astăzi. Steinhardt ştia şi el istoria şi credea în realitatea ei. Noi de ce nu am face-o?

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să mergeţi vreodată la Rohia. Eu am tot zis că o fac, dar încă nu am ajuns. Probabil când voi trece pe acolo, locul nu va mai semăna cu cel în care au trăit părintele Gherman şi Nicolae Steinhardt. Căci la mănăstirea Rohia se construieşte, de vreo doi ani, un impozant centrul cultural numit “Centrul Cultural Monahal Nicoale Steinhardt, Nicolae Delarohia”. Ideea ridicării lui îi aparţine PS Iustin, episcopul vicar ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, stareţ al mănăstirii.

Centrul presupune un ansamblu de trei clădiri, care vor include stăreţia, 30 de chilii, biblioteca, o sală de conferinţe, una de lectură şi una de mese cu 250 de locuri. Cea mai înaltă clădire va avea 20,5 metri înălţime, mai exact nouă etaje, plus mansardă. Se va numi Turnul Tezaurului şi va adăposti biblioteca mănăstirii, care are peste 40.000 de volume vechi. Proiectul va costa, în final, în jur de 9,9 milioane de lei, iar peste trei ani ar trebui să fie gata. Banii vin din donaţiile oamenilor. Mai multe amănunte găsiţi aici.

Recunosc, nu-mi place deloc când în România se ridică noi construcţii lângă arhitectură veche, pentru că experienţa mi-a dovedit că, în final, simbioza nu e deloc izbutită. Totul se transformă într-un kitsch grotesc, lipsit de suflet. Puţini sunt arhitecţii români care reuşesc să facă artă din astfel de proiecte. Să sperăm că la Rohia s-a nimerit să fie unul dintre aceşti arhitecţi.

                                 #
 
Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu Securitatea
 
Împotriva colaborarii cu statul si a activitaţii cooperatiste
Nota informativa privind activitatile unor calugari pe raza comunei Rohia din 22 noiembrie 1956
Va aduc la cunostinta urmatoarele:
În cadrul cooperativei "Propasirea" a functionat ca sofer pâna la data de 1 august a.c. parintele Ierodiacon Galaction Gavrila Danciu. De la aceasta data s-a dus în Ardeal în comuna Rohia, unde se afla manastirea Rohia. Acolo în legatura cu un ieromonah, anume Ilarion Butcure, au început sa amageasca elemente tinere venite din Ardeal la manastirile din Oltenia si încadrate în cooperatia mestesugareasca.
Pâna acum a strâns în comuna Rohia aproape 15 persoane. Punctul lor de întâlnire este casa locuitorului Ion I. Pop, zis Pintea, care este situata în marginea satului. Planul lor este sa faca la schitul Strâmbu din apropiere un nucleu de propaganda pentru împrejurimi ale organizatiei "Oastea Domnului".
Din relatii stiu ca episcopia Clujului a dat afara din preotie pe ieromonahul Ilarion Butcure si acum acesta umbla prin satele din împrejurimi pentru propaganda. Parintele Galaction Danciu umbla civil si face legatura cu alte orase si în special cu Bucurestiul. Desi nu este încadrat în nici un serviciu, a fost de vreo 3-4 ori pe la Bucuresti si umbla mai tot timpul pe drumuri.
Agita elemente lesne crezatoare si le îndeamna la nesupunere si indisciplina fata de rânduielile autoritatilor bisericesti, care colaboreaza cu statul, de asemeni sunt împotriva activitatii cooperatiste, spunând ca au venit la manastire sa se roage, nu sa fie robi statului.
Elementele adunate în comuna Rohia poarta ilegal uniforma, deoarece potrivit legilor în vigoare nu au învoire din partea autoritatilor bisericesti de a locui prin comune, înlesnind vagabondajul, superstitiile si sectele interzise. Organele de militie locala le tolereaza în comuna, desi au avut unele dispozitii în sensul de a li se clarifica situatia lor.
Prin diferite trucuri speculeaza credinta unor fiinte care pot fi încadrate în câmpul muncii si submineaza colaborarea dintre stat si biserica, organizând pe unde merg focare de agitatie sectanta.
Daca vor fi urmariti, vor putea fi prinsi la întâlnirile lor care au loc în casa lui Ion I. Pop, zis Pintea din comuna Rohia, Raionul Lapus, regiunea Baia -Mare.
Rolul principal în aceasta situatie îl joaca cei doi razvratiti ai disciplinei, parintele Ilarion Butcure si parintele Galaction Gavrila Danciu.
Galaction Danciu a fost în cadrul manastirii Tismana.
Sursa "Mihai" ASRI, Fond "D" dosar 7755, vol, 6, f. 55 (f-v).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Enter supporting content here

AMINTIRI