Home | CUVINT INAINTE | SCUZE | NOU PE SITE | GENESSIS | GENESSIS II | FRATII MARAMURESENI | COMITATUL SZOLNOK DOBOKA | CONTINUARE I | CONTINUARE II | TARA LAPUSULUI 1876 HARTA | MUSATINII SI MARAMURESUL | 1914 | Blank page | TIRGU LAPUS | TIRGU LAPUS II | TIRGU LAPUS III | FILE DIN ISTORIA LAPUSULUI | ISTORIE A SCOLII LAPUSENE | TARA LAPUSULUI | TARA LAPUSULUI II | TARA LAPUSULUI III | TARA LAPUSULUI IV | MUNTII LAPUSULUI | Tara Chioarului | Blank page | TARA CHIOARULUI II | ISTORIA RELIGIILOR TARII LAPUSULUI | TURISM IN TARA LAPUSULUI ?! | TRASEE TURISTICE IN TARA LAPUSULUI | Blank page | BISERICILE DE LEMN | BISERICI DE LEMN II | PE VREMEA LUI PINTEA | PANORAMA LAPUSULUI | PANORAMA LAPUSULUI II | PANORAMA LAPUSULUI III | FOLCLOR LAPUSAN | TRADITII | BABA | BAIUT | BERINTA | POIANA BLENCHI | POIANA BOTIZII | BOIERENI | BORCUT | DOBRIC | DUMBRAVA | BREBENI | UNGURENI | CERNESTI | CIOCOTIS- | FINATE- | IZVOARELE -BLOAJA | MAGURENI | TRESTIE- | VALENI | POIANA PORCULUI-FINTINELE | DEALUL CORBULUI | INAU | DAMACUSENI | DEALUL MARE | VIMA MICA | DRAGHIA | FAURESTI | GOSTILA | GROSI | GROAPE | JUGATRENI | ASPRA | LASCHIA | LAPUSUL ROMANESC | LIBOTIN | LARGA | MAGOAJA | COPALNIC MANASTIUR | VIMA MARE | COPALNIC | COROIENI | CUFOAIA | COSTENI | CUPSENI | CARPINIS | CURTISIU MIC | ? CIMPIA SASULUI | STRIMBU BAIUT | PRELUCA NOUA | PRELUCA | PETERITEA | CONTINUARE PRELUCA | PLOPIS | RAZOARE | ROGOZ | ROHIA-PAMINTUL CREDINTEI | ROMANESTI | RUSOR | SUCIU DE JOS | SUCIU DE SUS | STOICENI | SALNITA | SURDESTI | SATRA | VAD | FAMILIA CULCER-MEMORII | BLESTEMUL PAMÎNTULUI | BISERICA UNITARA -MARTIRI | MARTIRII TARII LAPUSULUI | INTOARCEREA ACASA | BISERICA BAPTISTA LAPUSANA | PENTICOSTALISMUL IN TARA LAPUSULUI | PASTRATORII TRADITIEI | POVESTE | Melania Dan | CONTINUITATE | DIN BOGATIILE LAPUSULUI | SENZATIONAL | RADACINI | " Halal de mine sunt bunic " | Pentru Boguta | Emotii | Dupa 25 de ani | LAPUSENI UNITIVA !!! | REINTOARCERE IN TRECUT I | REINTOARCERE IN TRECUT II | REINTOARCERE IN TRECUT III | Ultima ceremonie | EROI | Rohia 2 | MUNTELE GAINA | PROFESORI | " PEDAGOGI DE SCOALA VECHE " | CAMPIONAT PE MAIDAN | VIOLENTA | Blank page | " LA PESCUIT , IARNA " | Istoria unui parculet | LIBOTIN | VECHIUL LICEU | MENTORI | La gradinita | FOTOGRAFII CLASELE I-IV | CLASA VIII | CLASA X | CLASA XII "A" | MENTORI II | SASCUT | SASCUT II | Blank page | povestiri | povestiri II | povestiri III | povestiri IV | povestiri V | povestiri VI | Dr. SOLOMON CORNELIU | CULTURA | CULTURA II | CULTURA III | LAPUSENI | Lapuseni II | TOAMNA SE NUMARA ....... | COPILARIA MEA ,SPITALUL | STRADA DOINEI | Lapusul si evreii | Lapusul si evreii II | LAPUSUL si evreii II continuare | Lapusul si evreii III | Lapusul si evreii IV | Lapusul si evreii V | LAPUSUL SI EVREII (ENGLEZA) | URME | PRIN CIMITIRUL EVREIESC DIN TIRGUL LAPUS | CASA RABINICA DE LAPUS | Traditii evreiesti | HOLOCAUSTUL LAPUSAN | YAD VASHEM | HOLOCAUSTUL LAPUSAN (ANTISEMITISM) | DOCTORI | FARA LEGATURA | ALEGERI | Blank page | Blank page 2 | Blank page 3 | Contact Me | About Me | Favorite Links

AMINTIRI DIN TIRGU LAPUS / SASCUT

BISERICA BAPTISTA LAPUSANA

Enter subhead content here

 

 
      Un email primit în ultimele zile , mi-a deschis din nou " focul " scrisului pe aceste pagini .
Pastorul Vasile Bel al Bisericei Baptiste " Sfinta Treime " din Tîrgu Lăpus , mi-a reamintit de o problemă a creştinismului Românesc , de pe teritoriul  Tării Lăpuşului , aşa cum l-am văzut eu în urma cu mulţi ani . Dînsul mi-a dat o lumina noua acestei probleme , dîndu-mi şi o mică istorie a acestei Biserici pe teriteriu satului Rohia . Am să revin mai jos cu această problemă .
        Îmi aduc aminte ca de mic am auzit despre " POCĂIŢI" .
Folosirea în vocabularul din acelei vremi a acestui cuvit era un perogrativ , aşa cum s-ar spune despre evrei "jidani" . Cînd se vorbea despre pocăiţi , se vorbea ca despre un "om bolnav" , ca de o "boală" de care trebuie să te fereşti .
Pocăiţii erau priviţi cu ochi răi atît de autorităţile comuniste , cît şi de comunitatea " creştină "  .
La noi În Lăpus , era o cumunitate mică , din care am cunoscut o parte din ei . Ţin minte pe Mărieş  grădinarul parcului , şi pe familia Molnar măcelarul .
Pe parcursul timpului , am auzit şi de alţii ce au trecut la " POCĂIŢI " , punîndu-se această trecere pe baza ajutorului material cel primeau pe acele timpuri din străinătate . Nu ştiu cît de adevărată este această teză , întrucît din cîteva materiale citite de mine pe internet , majoritatea acestor Biserici sunt îndependente una de alta şi nu aveau o conducere centrală . Pe de altă parte , nu cred că conducerea comunistă din acele timpuri ar fi dat voie unor Biserici din America sau din Europa să subvenţioneze aceste religii "anti statale " şi ne tolerate de politica comunistă .
Bisericile Creştine clasice nu au tolerat această " credinţă " , considerînd-o o blasfemie , şi condamnînd cu vehemenţă aceste comvertiri.
       Numai acum , cînd am citit pe internet despre aceste religii , am văzut că ele sunt  Biserici Creştine .   
 
Biserici creștine

Această categorie are următoarele 3 subcategorii :

 Adventism

 Biserica Catolică

 Neoprotestantism

 

Adventism

Christadelphian
Seventh-day Adventist Church
Church of God (Seventh-Day)
Church of God General Conference
Church of the Blessed Hope
Seventh Day Adventist Reform Movement
Davidian SDA (Shepherd's Rod)
United Seventh-Day Brethren
Branch Davidian
Primitive Advent Christian Church

 

Biserica Catolică

  • Biserica Penticostală
  • Biserica Reformată
  • Biserica Romano-Catolică
  • Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
  • Biserica Vetero-Catolică
  • Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă
  • Biserica ortodoxă coptă
  • Biserica ortodoxă etiopiană
  • Biserica suedeză
  • Biserici catolice de rit oriental
  • Bisericile baptiste
  •           Fiecare religie îşi are istoria ei , povestirile şi legendele ei , martirii ei , şi oameni ei . Citiţi şi luaţi lucrueile aşa cum sunt scrise , ne făcînd un " război" din legende şi povestiri din cele scrise mai jos . 

     

     

     

     

    ROHIA

    Sămânţa  peste care luceşte Lumina

    Evangheliei lui  HRISTOS

    De ce război?

     „Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate, fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?” Amos 3:6  

     Toţi avem o aversiune faţă de război şi suntem îngroziţi numai când ne gândim cât rău aduce el. În cartea sa  “Scrisorile lui Zgândărilă” C.S.Lewis la cap.XXVIII scrie: Când ţi-am spus să nu-ţi umpli scrisorile cu fleacuri despre război, am vrut  să spun, desigur, că   nu -mi trebuie rapsodiile tale infantile despre moartea    oamenilor şi distrugerea oraşelor, în privinţa modului în care războiul afectează într- adevăr starea spirituală a pacientului, fireşte că vreau rapoarte complete. Şi în privinţa asta pari deosebit de mărginit. Astfel, îmi spui cu bucurie că ai motive să te aştepţi la puternice raiduri aeriene asupra oraşului în care locuieşte creatura asta. Acesta e un  exemplu  strigător de ceva de care m-am plâns deja, uşurinţa cu care uiţi problema cea mai importanta  în imediata savurare a suferinţei umane. Tu nu ştii că bombele omoară oameni? Sau nu-ţi dai seama că în acest moment  moartea pacientului este exact ceea ce vrem să evităm? A scăpat de prietenii lumeşti cu care ai încercat să-l încurci”.

    Diavolul cel bătrân, Zgândărilă,  îi spune nepotului său mai tânăr, Pelişor, că informaţiile despre război şi distrugeri nu sunt rapoarte serioase că în război mor şi oamenii Domnului şi asta nu place diavolului. Scopul lui este să abată de la calea cea bună şi să se întoarcă omul pe calea largă .

    Lupta care o duce diavolul ca să-l despartă pe om de Dumnezeu ar opri şi războiul şi totuşi Dumnezeu are ultimul cuvânt şi în această problemă.

    Vestea începerii primului război mondial  vine şi în satul Rohia, un sat liniştit cu oameni simpli şi buni gospodari pe peticul de pământ ce aveau. Oamenii încep să fie mai neliniştiţi când aud că unii au primit ordin de încorporare şi că autorităţile înscriu oamenii din sat care vor participa la război. Aşa se face că acest ordin vine şi în casa lui Ionuc a lui Oniţa, pentru fiul lor Grigore,  care era un tânăr frumos, ştia să citească şi era cântăreţ bun în strana bisericii din sat. Să meargă el la război? Dar cine cânta aşa de frumos ca acest  tânar care-şi vede spulberate toate şansele lui de viaţă ? Ce nu ar fi făcut mama sa ca el să nu mergă la război! Lacrimile ei ce se prelingeau pe obraz nu le vedea nimeni, nici chiar bunul Dumnezeu  cel din ceruri şi în a cărui slujba cânta. Se auzi că au mai venit ordine şi la cutare, şi la cutare, vai săracii de ei, şi oamenii discutau  de dimineaţa până seara numai de recruţi şi război şi mare jale s-a aşternut peste întreg satul.

    Cosma Ioan al Oniţii era epitrop II = administrator membru în comitetul Bisericii Ortodoxe şi cu toate acestea din casa lui au plecat trei tineri la război:

    -              Cosma Simion, fiul cel mare a lui Ioan. Acesta a fost căsătorit, dar nu s-a mai întors de pe front, iar fratele lui, Miron,  a pus numele unui copil Simion, în amintirea celui ce nu a avut şansa să treacă peste ororile războiului.

    Cosma Miron, avea doar 18 ani când a fost concentrat şi a fost dus împreună cu Vasile Gherman a lui Diordiuc a lui Mustaţa din Dâmb şi nu s-au despărţit  până au venit acasă din Rusia. Aceştia au fost luaţi prizoneri în Rusia şi lucrau pe moşia unei doamne care avea cam 300 de hectere de pământ, dar ei lucrau la grajdurile de cai şi primeau mâncare de la doamna aceea. Într-o noapte s-a furat o pereche de cai şi doamna i-a învinuit pe ei dându-i pe mâna judecătorului, care i-a audiat, iar ei au spus că nu au furat nimic şi că nici nu ştiu cine a furat caii. Spre seară i-au închis pe amândoi într-un butoi.  Acolo, cei doi discutau între ei: „de ce ne acuză doamna, că noi nu am furat, nu ştim nimic şi trebuie să suferim pe nedrept”. Anchetatorii îi  ascultau ce vorbeau ei, iar dimineaţa le-au dat drumul. A început Revoluţia Bolşevică, a venit armata roşie, a luat caii şi pământul de la doamnă  şi l-au dat la ţăranii din sat, iar ei au venit singuri acasă că nu mai era cine să-i supravegheze.

    -              Cosma Grigore, avea 22 de ani şi nu era căsătorit.

    Nu au fost recrutaţi toţi deodată ci fiecare pe rând, în împrejurări diferite, şi nu au avut aceleaşi condiţii, aceleaşi şanse sau  aceiaşi camarazi.

    Tânărul de 22 de ani Grigore, însă nu privea aşa lucruile, el ştia că există Dumnezeu şi că izbăveşte de rău pe oamenii plăcuţi Lui. Şi aşa şi-a luat ziua bună de la părinţi şi a plecat cu toţi cei mobilizaţi pentru război în  oraşul Dej,  unde au fost instruiţi timp de trei luni şi apoi trimişi pe front. Au luptat alături de armata ungurească.

    Dacă pentru unii să pleci la război a însemnat moarte,  pentru Grigore nu a însemnat decât moartea eului lui şi naşterea lui într-o altă familie despre care oamenii din sat nu mai auziseră.

    Războiul a fost lung şi cu multe primejdii. Într-o zi, el şi camarazii lui de arme au fost înconjuraţi şi nu mai aveau nici un chip de scăpare. Se trăgea din greu şi cădeau şi dintr-o tabără şi din alta. Grigore le-a spus camarazilor că Dumnezeu este cel care îi poate scăpa din această primejdie, dar unul din ostaşi i-a spus: „cum să scapi din aşa încercuire şi cu bombardamentul acesta îngrozitor – să vedem cum te va scăpa pe tine Dumnezeu?”

    Când  lupta era mai în toi, când multe vieţi au fost curmate, Grigore a ridicat glasul către Dumneze şi, deşi nu-L ştia aşa de bine, a zis: “Doamne dacă mă scapi de aici, îţi voi sluji toată viaţa !” în acelaşi timp, moartea făcea prăpăd pe câmpul de luptă. Soldaţii trăgeau cu mitraliere şi se trăgea şi cu  artileria grea, iar inamicul se apropia periculos de mult de el şi parcă-şi pierduse speranţa, însă un obuz a căzut în apropierea soldatului ce-l urmărea şi acesta a murit pe loc, iar Grigore s-a putut refugia din faţa focului şi s-a retras la cazarmă raportând că toţi colegii lui sunt morţi. El era şi trist pentru camarazii lui, dar bucuros că Dumnezeu l-a scăpat teafăr.

     Pe frot a văzut că un soldat citeşte într-o carte şi i s-a părut destul de ciudat.

    -  Ce carte citeşti, camarade?

    -  O, prietene, o carte ce am primit-o de la Creatorul şi se numeşte Biblia.

    -  Cum Biblia? Asta este Biblie? Şi nu  ţi  s-a uscat mâna că ai pus-o pe ea?

    -  Ia-o şi tu, vezi ce scrie, ştii să citeşti?

    -  Ştiu sigur, sunt cântăreţ în strană şi citesc apostolul şi tot ce-i scris în cărţile sfinte.

    -  Atunci ia-o şi uită-te la ea!

    -  Nu mi se va întîmpla nici un rău?

    -  Te asigur, pentru că ea este scrisă şi pentru tine şi chiar ţi se      adresează.

    Grigore pune mâna pe Biblie şi se îndrăgosteşte de ea, citeşte şi parcă îl înţelege mai bine pe Dumnezeu. Parcă îi pare rău că se termină razboiul şi trebuie să plece acasă  şi nu mai are această carte minunată, ce să facă,  a venit liberarea şi, supărat, Grigore se întoarce în sat .

    Oamenii se bucură că un consătean se întoarce, dar se întristează că au căzut în război mulţi şi în zadar erau aşteptaţi, chiar un frate al lui Grigore pe nume Simion  a căzut în luptă.

    În anii 1914-1918, Rohia trăieşte drama şi eroismul participării la primul  război mondial. Au căzut, cu gândul la cei de acasă şi la marele ideal de libertate şi unitate naţională a tuturor românilor, aşa după cum a însemnat ,,preotul Nicolae Gherman în Condica sa: Haragîş a lui Dumitru, Ioan Oana a Florii,Vasile Oana a Florii, fraţi; Andrei Bud (ginerele Ionuli Bobii), Teodor Pop - ginerele lui Georgică, Ioan Man lui Ionu Tomii, Alecsa Cosma a Petri lui Ioan, Ioan Cozma a Petrii lui Ioan, fraţi; Ioan Mereş, Alexandru Gherman lui Ionu lui Mihai, Augustin Oană lui Simion lui Ion lui Iacob, Gherman Victor lui Irimie, Ion Haragîş lui Vasile, George Dumitru, Ion (Haragâş lui Tăbăcanul), Simion Gherman lui Irimie a Fătului, Simion Cozma a lui Ionu Oniţii, Simion Gherman lui Irimie lui Grigorie, Ion Horvat lui Ignat, Alexandru Moldovan lui Toader, Gheorghe Haragîş lui Ion (Tătăran), Dumitru Şleam a lui Costar, Zahei Şleam a lui Costan. Fraţii Petru lui Ioan, Grigore , Oana  a Mariei, Ioan Pop a lui George a lui Ion a Marii, Simion Ghira ginerele fătului, Ion Paliac a Petrii, Simion Martin a lui George. 

    După război, în anul 1923, din iniţiativa pr. Nicolae Gherman, în memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă s-a înălţat un monument în „Gura Uliţei". Pe una din laturi citim inscripţia: „Eroii duşi din lumea lor/ Ne strigă nouă - tuturor:/ Nepoţi şi strănepoţi/ Cînd Patria vă cheamă/ Săriţi voioşi cu toţi/ Căci ni-e scumpă mamă".

    Supărat am plecat, supărat vin, dar ce să fac, aş citi în Cartea Sfântă, dar de unde?  Nimeni nu are aşa ceva la noi.

     

    Începe războiul căutarii Cuvântului

     

    Terminarea războiului, unirea cu România a dat o nouă speranţă oamenilor care aşteptau multe lucruri să se întâmple numai că ei tot trebuiau să trudească pe bucăţica de pământ ce aveau ca să-şi întreţină familia, dar nimic spectaculos.

    În anul  1919 februarie 12 se căsătoreşte  cu Anica Florii şi lucrurile merg tot mai bine. Preotul îl pune cântăreţ pentru că avea o voce minunată. Totuşi pe Grigore nu-l alina nimic, el avea nevoie de Biblie, dar unde să o găsească? Într-o zi işi ia inima în dinţi şi se duce la preot. După ce salută şi schimbă câteva cuvinte, Grigore vede Biblia pe raft şi zice către preot:

    -         Ce carte e aceea, părinte?

    -         Biblia, Grigore, dar de ce întrebi?

    -         Aş vrea să citesc şi eu în ea, spune cu glas hotărât.

    -         Grigore, tu nu poţi să citeşti în ea, ci numai preotul care este sfinţit.

    -         Părinte, dar am văzut în război oameni care citeu în ea.

    -         Grigore, numai preotul poate citi că numai el o înţelege, oamenii de rând nu au voie să pună mâna pe ea. Apoi, oricui pune mâna pe ea, i se uscă mâna.

    Grigore făcu un gest cam nepoliticos, se întinse şi luă Biblia de pe raft,  fără să ştie preotul şi plecă. Preotul  află de această faptă şi-i spuse tânărului:

    -         Acuma eu trebuie sa mă rog pentru tine ca să nu ţi se usuce mâna.

    -         Părinte, nu trebuie dumneata să te rogi  că toţi tebuie să citim şi să ne pocăim.

    -         Grigore, ce te-a apucat să citeşti în Biblie, măi, tu ai copii, trebuie să lucrezi, trebuie să-ţi intreţii familia, lasă tu astea. Şi preotul i-a luat  Biblia şi a zis: „tu nu o să citeşti din Biblia mea”.

    Acum, Grigore nu ştia ce să mai facă şi cum să-şi găsească el Biblie, era tot mai supărat.

     

     

    Conflictul cu preotul începe să se adânceasc . Anul 1923 aduce lui Grigore alt conflict cu preotul care voia să construiască o mănăstire şi avea nevoie de oameni de încredere şi credibili pentru a regiza un mit, pentru ca oamenii să fie de acord să zidească mănastirea într-un loc greu accesibil, astfel încât toată lucrarea să primească o notă mistică.

    Aşa că preotul Gherman, Grigore diacul şi Şandorul lui Sămoaie se duc în  Dealul Viei, unde era o  râpă şi pun crucea acolo. Preotul le spune celor doi să afirme că aici a căzut crucea din cer şi că acesta este locul ales de Dumnezeu.

    Grigore parcă fulgerat de propunerea preotului zice:

    -         Să mint eu pentru mănăstirea asta, părinte?

    -         Grigore,  păcatul ăsta îl iau eu asupra mea.

    Grigore nu a avut de ales, iar preotul a răspândit minciuna aceasta cum că crucea s-a mutat singură şi oamenii l-au crezut, drept dovadă, în acelaşi an a şi început construcţia.

     

     

     Presiunea creşte mereu

     

    Preotul văzând că diacul lui ia distanţă de el şi că doreşte să se pocăiască, se duce la soţia acestuia şi îi spune Domnului, dacă este şi ea mijlocitor aceşti fraţi au spus: „numai Domnul Isus este singurul Mijlocitor” . De atunci unii oameni nu mai mergeau la adunări şi  ziceau că aceştia sunt rătăciţi. Nici bunica mea, Teodora nu a mai mers la aceste adunări.

    Dinspre Canci şi Chiuieşti veneau fraţi la târg în Lapuş, iar miercuri seara cereau găzduire la cei din Rohia să se odihnească peste noapte şi joia să fie în târg. Aşa că primul Baptist a fost găzduit în casa lui Grigore a lui Novri, o familie ce stătea aproape de ieşirea din Rohia spre Lăpuş. Fraţii au primit găzduire, şi-au aşezat animalele, le-au dat de mâncare, apoi au început să le spună din Biblie celor din casă. Acestora li s-a părut neobişnuită această vorbire şi se tot gândeau ei ce poate să fie, ca oameni simpli să vorbescă din Biblie despre mântuirea lui Dumnezu.

    Joi dimineaţa, fraţii îşi iau ziua bună, mulţumesc pentru găzduire şi pleacă la târg. Gazda abia aştepta să-i plece musafirii ca să spună prin sat ce musafiri suspecţi a avut. Lucrul acesta a fost auzit şi de Grigore a lui Anica (de acum nu mai era a lui Ionucul Oniţii, ci a lui Anica, după numele soţiei), acesta a fost interesat de aceşti oameni şi i-a spus că de or mai veni să-l anunţe ca să vină să vorbească şi el cu ei.

    Nu după multă vreme, neobişnuiţii musafiri apar  şi încep discuţia, iar gazda le spune că este în sat un om interesat de cuvântul lor şi pleacă repede după el.

    -         Hai bade Grigore fuga, că au venit oamenii dumitale, sunt la noi acasă şi iar au început să vorbească din Biblie.

    Grigore lasă totul baltă şi fuge să-şi întâlnească oamenii mult doriţi.

    Acolo, ei incing discuţii pâna târziu în noapte, Grigore întreabă, fraţii răspund cu multă dragoste şi înţelepciune. În sfârşit, Grigore găseşte ce îl framînta încă de pe cînd era pe front şi îi cheamă pe aceşti oameni la el acasă. Discuţiile s-au aprofundat tot mai mult spre împlinirea sufletească a celui ce făcuse legământ cu Domnul în cele mai grele momente din viaţa lui. Un frate din Gostila i-a dat o Biblie mare şi Grigore putea acum citi nestingherit din Cuvînt, dar preotul făcea în continuare presiuni asupra lui. În timp ce Grigore a lui Anica era tot mai interesat de Cuvînt, Grigore a Novri deşi a fost primul care a auzit, nu şi-a predat viaţa Domnului aşa cum îl îndemnau bunii lui oaspeti.

    În aceeaşi vreme, după anul 1930, în sat a venit un frate din Canci pe nume Poienaru Constantin care făcea draniţă, adică acoperiş de casă, pe la oamenii din sat şi acesta predica Cuvântul lui Dumnezeu şi era o bună mărturie pentru săteni. Ştia foarte bine    să vorbească  şi  cunoştea foarte bine Scriptura, iar oamenii îl chemau să le lucreze, dar şi să-l audă. Aşa ajunge şi la casa lui Miron a lui Ionuţ, frate cu Grigore şi acesta este interesat de Cuvânt şi tot întreba Miron pe fr. Constantin şi acesta îi deschidea Scripturile pentru a fi înţelese, iar Miron fiind copleşit, a primit Cuvântul în inima lui. Niculaie era copil atunci şi îi auzea povestind, iar el mi le-a povestit adeseori mie.

     

    După lupta găsirii Cuvântului începe lupta primirii

     

    După ce Miron se hotărăşte să se pocăiască, Grigore este tot mai hotărât şi el să facă acest pas, dar cum să o scoată la capăt cu popa? S-a gîndit că trebuie să o rupă cu ortodoxia,  cu cântatul în strană şi că nu mai trebuie să calce acolo, şi aşa a făcut. Preotul, neavând cîntăreţi, a trimis pe jandarmi la el acasă să-l aducă. Acum, preotul şi-a dat seama că nu are rost să-şi aducă cu forţa cântăreţul şi în cele din urmă l-a lăsat să se pocăiască, dar pe jandarmi îi punea să-i tot necăjească pe cei hotărâţi pentru pocăinţă.

    A venit în sat fratele Petruţ Petru din Chiuieşti şi a botezat în secret, întîi pe Miron, iar mai târziu pe Grigore şi aşa a luat fiinţă prima adunare Baptistă din Rohia. Botezul celor doi a avut loc în jurul anului 1936, după aproape 18 ani de la venirea de pe front a lui Grigore, ani care au fost plini de lupte, frământări , cercetări asidue, renunţări la mari privilegii, asumarea unor riscuri destul de mari prin a aduce în sat o credinţă de care nu se ştia, o credinţă „eretică”, cum o numeau preoţii. Optsprezece ani în care Sămânţa semănată pe câmpul de luptă a încolţit şi a rodit pentru slava Domnului. În toată această luptă, Dumnezeu a ieşit biruitor în toată slava Lui pentru care noi cei de azi îi mulţumim foarte, foarte mult.

     

    Pleacă  popa pârâcios şi vine popa bătăuş

     

    În anul 1937, fratele Nicolae Cosma era copil în clasa a doua,  când, într-o zi,  văzu că intră în clasă 4 femei care voiau să vorbească cu învăţătorul Cotuţ, care era şi preotul satului de când preotul Gherman ieşi la pensie. Aceste femei erau: Marton Anuca a Roşului, Ana Iovuţului, Mariuca Pursului şi Floarea lui Obăr. Ele i-au spus preotului că ar dori să se pocăiască şi îl roagă să le dea transferul de la  Ortodocşi la Baptişti. În acel moment, preotul ia foc, şi fără să-i pese de copii, începe o ploaie de cuvinte care nu se potriveau cu haina de preot.

    - Ce v-a apucat măi femeilor?  Vreţi să vă pocăiţi?  Lasă că vă arăt eu pocăinţă ...vă dau eu pocăinţă, nu vă temeţi!

    Furios, ia o bâtă şi începe să lovească femeile cu putere.  Acestea au fugit din faţa preotului, dar nu s-au speriat să fugă şi din faţa Domnului, de aceea ele au acceptat Cuvântul Domnului şi au fost botezate în Pârâul morii, lângă casa şi moara fratelui Grigore. Botezul a fost oficiat de către fratele pastor Precup Gheorge din Canci, azi Dumbrăveni, şi s-au botezat cele 4 surori bătute şi Grigoraş, fiul lui Grigore. Botezul s-a ţinut ziua şi era adunată multă lume să vadă un botez adevărat după cum scrie în Sfânta Scriptură. Unii erau atenţi la ce se făcea, alţii ziceau: „ia, pocăiţii se aruncă ca broaştele în tău”, alţii râdeau, dar oamenii erau puşi în faţa adevărului lui Dumnezeu, se semăna Cuvântul şi acesta era un lucru ce trebuia făcut.

     

    În luptă un popă, un călugăr şi un fierar, dar Cuvântul nu poate fi înfrânt

     

          Era prin anul 1938 când un tânăr iscusit şi ager la minte, pe nume Petrule Iov, îmbrăţişează credinţa nou apărută, dar tatăl său nu-i dă voie să mergă la pocăiţi, propunându-i o întâlnire cu preotul din sat, unde fiecare să-şi prezinte argumentele şi cel ce va fi de partea adevărului, va câştiga. Iovul s-a bucurat şi a acceptat provocarea ducându-se cu Biblia la preot să-şi susţină părerea. Iovul a citit mai multe pasaje din Biblie pe care preotul nu le-a putut justifica cu Biblia, ci cu Sfânta Tradiţie. Ioan, tatăl lui Iovu, a dat dreptate fiului său şi nu l-a mai persecutat, ba chiar l-a lăsat să meargă şi să se boteze.

    Prin anul 1939 a venit în sat un călugăr şi a adunat aproape tot satul la şcoală ca să vorbescă împotriva pocăiţilor şi cât sunt de rătăciţi aceşti oameni. Un om a spus călugărului că este un pocăit printe ei, Petrule Iov. Călugărul chiar a fost încântat şi l-a provocat adresând mai apăsat vorbe de scădere la adresa pocăiţilor. Iovul trimite pe un om la Paulina Pal a lui Iosib să-i dea Biblia că aceasta stătea aproape de şcoală, femeia i-a dat-o cu bucurie. Călugărul prezenta de zor cât de greşită era calea pocăiţilor şi că nu este bine să aleagă această cale. Oamenii deveneau tot mai curioşi, şi l-au lăsat şi pe  Iovul să vorbească. Acesta a citit din Biblie şi a adus argumente că pocăinţa este poruncită de Domnul Isus, că nu este o altă cale spre cer decât cea prin pocăinţă, că singura cale este Domnul Isus, nu biserica. Oamenii au început şi ei să discute pro şi contra.

    În urma acestei dispute, oamenii s-au dus de la adunare mai confuzi decât veniseră şi nu ştiau ce să creadă despre lupta asta a preoţilor cu pocăiţii.

    Nici fierarul satului pe nume Pal Iosib nu era prea liniştit pentru că soţia lui Paulina mergea la pocăiţi şi dorea să se boteze, dar preotul aţâţa pe Iosib să nu o lase pe nevastă-sa să se pocăiască pentru  că îl va face de ruşine în sat, mai ales că el era cunoscut ca un bun meseriaş. Iosib îşi ameninţa soţia în fel şi chip spunând că dacă se botează o omoară, dar cu toate astea, Paulina se boteză, iar soţul când află veni val-vârtej la ea  în casă zicându-i:

    - De ce te-ai botezat? Nu ţi-am spus eu să nu te botezi? Şi tu te botezi fără să-mi spui nimic, faci pe ascuns. La care, soţia inspirată de Duhul Sfânt, răspunde:

    - Da ai vrut să te botezi şi tu? Astfel, omul iese din casă dând din mână şi bombănind singur.

    Aşa se petreceau lucrurile atunci, de demult şi aşa veneau oamenii la credinţă, fără ruşine şi fără de teamă că semenii îi ocărau, îi ameninţau sau îi băteau ca pe nişte făcători de rele.

     

    Sămânţa creşte şi rodeşte

     

     Biserica se înmulţeşte şi în decurs de aproape 5 ani, ajunge la 12 membri:

    1. Cosma Grigore.
    2. Cosma Anica, soţia lui Grigore.
    3. Cosma Miron, primul botezat baptist.
    4. Cosma Ana, soţia lui Miron.
    5. Cosma Anuca,  fiica lui Miron.
    6. Cosma Ioan, fiul lui Miron.
    7. Cosma Grigoraş, fiul lui Grigore.
    8. Marton Anuca, femeie bătută de preotul Cotuţ.
    9. Gherman Ana a Iovuţului, bătută şi ea.
    10. Mariuca  Pursului, a treia bătută.
    11. Oniga Floare a lui Obăr, ultima din grupul de femei bătute de preot.
    12. Zaharie Veronica, a Florii.

    Aceasta era mica turmă a Domnului care era încolţită, dar nu se temeau că aveau promisiunea Domnului şi se ţineau strâns de aceasta.

     „ Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.”  - Luca 12:32.   Aşa era credinţa fiecaruia, încercată şi bine fondată.

    Primul pastor al Bisericii Baptiste din Rohia a fost fratele Precup Gheorge din Dumbrăveni. El venea, dădea Cina Domnului, făcea boteze,  predica  Evanghelia.

     

    Problemele nu dispar, deşi adunarea credincioşilor este formată

     

      Un om ce locuia aproape de  Grigore, fiind morar, ca fratele nostru, pe nume Dumitru lui Anişca îl tot pîra pe Grigore la jandarmi că face propagandă bolşevică (acesta poate că era  invidios pe Grigore că avea şi el moară). Din această cauză, şeful de post Bolboş, i-a arestat, le-a luat Bibliile şi cărţile ce le aveau şi i-a dus la tribunal în Dej, pentru că Rohia era atunci  în judeţul Someş. La tribunal, după ce judecătorul i-a audiat, şi-a dat seama că nu este un caz penal, iar acuzatorii nu aveau  motive bine întemeiate, aşa că li s-a dat drumul acasă. Nu aceeaşi soartă au avut-o fraţii din Dealul Mare, care, după cercetări au primit 6 luni de închisoare.

    În această vreme, fraţii se adunau pe furiş pentru că preotul Gherman îl aţîţa pe Dumitru lui Anişca să-i spioneze pe pocăiţi şi preotul îi pâra la jandarmi, dar fraţii se adunau pe la căsoaiele de pe locurile departe de sat, prin pădurea din jur, ca să nu fie tulburaţi când făceau adunare.

    În 1941 a primit Cuvântul Domnului, Găman Gheorge şi a dorit să fie botezat, dar preotul i-a acuzat pe fraţi de propagandă şi politică bolşevică, iar autorităţile ungureşti i-au şi arestat ducându-i la Tg. Lapuş. (În 1940 Ardealul a fost cedat ungurilor până în 1944). Aici, fraţii nu s-au putut apăra pentru că autorităţile nu ştiau româneşte, dar Găman şi-a chemat un prieten ungur să fie translator şi acesta a tradus jandarmilor unguri că aceşti oameni nu fac deloc politică şi nu sunt interesaţi de bolşevici, ci doar se adună în Numele Domnului Isus şi citesc din Biblie, predică şi cântă cântări religioase. Jandarmii i-au întrebat:

    -         Din ce cult sunteţi?

    -         Baptişti, au răspuns fraţii.

    - „Baptişti jό!” au exclamat jandarmii, adică baptiştii sunt buni, apoi aceştia i-au îndemnat pe fraţi să meargă la Oradea să-şi scoată autorizaţie de funcţionare ca să nu mai aibă nicio problemă şi să nu mai poată fi pârâţi de preot.

    Totuşi, preotul nu s-a lăsat intimidat şi l-a acuzat pe Găman că a venit din Oltenia să facă  politică şi până la urmă, Găman a fost expulzat  din Ardeal în Oltenia. Acest episod   mi-a fost povestit chiar de fiul lui, profesorul Găman Ioan care era foarte supărat pe preot pentru că mama lui a avut de suferit fiind singură, fără soţ şi cu un copil în timpul războiului.

    Sub ocupaţia ungurească, fraţii nu au mai avut probleme cu jandarmii pentru că aveau autorizaţie de funcţionare ca Biserică Baptistă. Adunările se făceau în casa lui Cosma Miron. Într-o duminică, unchiul meu, Bodea Simion,  se întorcea acasă de la Biserica Ortodoxă şi era cu vecinul lui, Şleam Vasile, zis Ciulu bătrânu. S-au oprit în dreptul casei unde erau adunaţi fraţii care cântau şi batrânul a zis: „dacă aceştia n-or merge în cer, apoi nici noi nu l-om vedea” . Omul acesta era convins că aceşti oameni nu pot fi rătăciţi, cum le spunea mereu preotul la Biserică şi în loc să predice Evangelia, predica despre cât erau de rătăciţi pocăiţii.

    Trei preoţi l-au împins pe Grigore să se pocăiască, dar după aceea l-au acuzat că s-a rătăcit. Primul a fost Gherman, care l-a forţat să mintă şi el nu a vrut să facă acest lucru. Apoi succesorul lui Gherman, preotul Man Augustin, care era foarte lacom de bani şi lua bani de la oameni săraci, iar diacul Grigore nu putea să sufere această purtare. Al treilea, a fost preotul Cotuţ, care citea blesteme pe oameni. Dar în toate acestea era mâna atotputernică a lui Dumnezeu care a cercetat şi această zonă cu Cuvântul Său.

     

    O faptă de lumină într-o mare de întuneric

     

    În timpul celui de-al doilea război mondial foametea era mare. Mama mi-a povestit că oamenii mâncau linte, un produs care nu era bun la gust şi pe mama o bătea bunica dacă nu mânca mămăliga de linte, dar mai bine accepta bătaia şi se hrănea cu lapte de la vaca lor. Atunci, o zi de sapă la porumb, se plătea cu un pumn de făină, oamenii erau foarte săraci. Aşa a fost tot războiul şi chiar după terminare oamenii o duceau foarte greu.

    În anul 1944 unii bărbaţi erau pe front chiar şi băiatul fratelui Grigore, pe nume Grigoraş. În sat bântuia foamea, chiar şi pentru cei mai înstăriţi, pentru că oamenii trebuiau să dea cote la stat.

    Într-o zi, sora Anica, soţia lui Grigore, atrage atenţia soţului şi copiilor să nu mai dea faină că nu mai este decât o cupă şi nu mai are din ce să facă mămăligă pentru că nimeni nu mai vine la moară că nu au cu ce. Dar în curtea lor apare un om sărac din sat pe nume Pop Ioan a lui Fugăuş, care pe un ton slab şi dureros spune:

    - Bade Grigore, dă-mi un pumn de făină că mama este grav bolnavă şi nu a mâncat de trei zile.

    Fratele, fără să stea cel puţin pe gânduri sau să se scarpine în cap se duce în moară şi adună toată faina ce era în coş şi o dă omului să facă mămăligă şi să mănânce ca să nu moară femeia. Fapta aceasta bună nu a fost bine răsplatită de soţie, care s-a aprins foc şi pară.

    - Ce crezi tu acum, ce vă fac eu  de mâncare diseară? Ţi-am spus că nu mai este, şi tu tot ai dat-o.

    Fratele s-a pregătit în tăcere să plece la munca câmpului, iar după ce soţia a încetat de a mai face gălăgie, a spus:

    - Lasă, femeie, că Domnul se va îngriji şi de noi să avem ce mânca pe diseară. Şi cu acestea au plecat amândoi la câmp ramânând acasă doar Anuca, una din fiicele lor de 14 ani să aibă grijă de casă.

    Pe la amiază, a venit din Lăpuş o căruţă plină cu saci de grâu şi mălai să macine la moara lui Grigore, dar căruţa a trecut pe lângă moara lui Dumitru lui Anişca, chiar dacă morarul era în drum şi aştepta să vină oameni la moară. Când a văzut că se apropie o căruţă, tare s-a bucurat şi l-a chemat să intre la moara lui, numai că omul acela i-a zis: „eu numai la badea Grigore am măcinat şi acuma merg tot la el”. Acest morar era foarte mânios pe fratele Grigore şi de aceea îl dădea şi la poliţie şi îi zicea: „oamenii vreau numai la tine să vină” şi de multe ori Dumitru căuta ceartă cu Grigore.

    Omul cu căruţa s-a dus la moara preferată, a descărcat caruţa cu saci, iar Anuca a turnat grăunţe în moară şi a pornit-o. Apoi a spus omului că pleacă după tatăl său să vină să pornească şi moara care macină grâu.

    Grigore a venit repede şi i-a măcinat omului tot ce avea. Pe seară a mai sosit o căruţă care avea de măcinat, iar seara, când să facă Anica cina, erau 25 kg de făină şi a avut să facă şi pâine în cuptor.

    Aşa era credinţa lui Grigore, iar Dumnezeu era cu el şi în adevăr Domnul avea grijă ca într-un sat cu multe lipsuri şi sărăcie ei să nu ducă lipsă de pâinea cea de toate zilele.

    Toate acestea mi le-a povestit chiar Anuca, de mai multe ori, când îmi povestea despre credinţa tatălui său, dar le-am scris în 08.05.2006.

    Al doilea pastor al Bisericii a fost fratele Poienaru Constantin. El venea şi dădea Cina Domnului şi predica Evanghelia, lucru ce-l făcea şi atunci cănd venea prin sat cu sticla în spate.

    Odată cu terminarea războiului şi înlăturarea Comunismului s-a făcut şi reorganizarea administrativă, iar satul Rohia nu a mai aparţinut de oraşul Dej, ci de Baia Mare. Atunci şi fraţii şi-au schimbat privirea spre Biserica Baptistă din Baia Mare şi au venit fraţi din acea zonă.

    În anul 1947 s-a botezat fratele Niculaie Cosma, fiul lui Miron şi nepot a lui Grigore. Botezul s-a oficiat în satul Măgoaja, în vale. Cel care a oficiat botezul  a fost fr. Bododea din Arad şi s-au botezat mai mulţi tineri, atât baptişti cât şi penticostali împreună deoarece atunci încă nu se ştia de toţi membri bisericii că sunt două grupări.

    In 1948 se boteaza sora Ana, zisă Anuca, fiica lui Grigore, căsătorita Paşca, căreia i se spunea Anuca lui Onisim.

     

    Lupte şi  în interiorul bisericii

     

    Fraţii câştigau încetul cu încetul câte o luptă, ba cu preotul, ba cu călugărul, ba cu fierarul, ba cu jandarmii. S-a înjghebat  o adunare de credincioşi baptişti, care se adunau la Miron şi una de penticostali, care se adunau la Sultănica lui Gheorge a Cionii. Se pocăiau oameni tineri, care urmau să se căsătorească si să aducă  un pic de bucurie în mijlocul Bisericii, care, deşi era împărţită în două tabere, era formată din  pocăiţi.

    Era anul 1950 şi se anunţa câte o nuntă în fiecare tabară. Fratele Grigore îi lămureşte pe cei doi miri: Petrule Petrea, penticostal şi Onisim Paşca, baptist, să facă nunţile împreună că dădea bine la oameni, care puteau vedea unitatea pocăiţilor. Mirii au acceptat, dar fiecare şi-a chemat pastorul lui, penticostalul pe fr. Latis din Răzoare şi baptistul pe fr. Precup Gheorge din Dumbrăveni.

    Pastorii nu s-au înţeles însă să lucreze împreună. Fr. Precup zicea că ei, baptiştii, deţin autorizaţie de funcţionare şi au mai mult dreptul să predice, aşa că s-a încins vorbire multă şi destul de mulţi oameni care au venit la prima nuntă de pocăiţi şi-au pierdut răbdarea. Atunci fratele baptist Petrule Iov a luat autorizaţia şi s-a dus la miliţie să prezinte situaţia. Miliţianul era fiu de baptist şi observă că lucrurile se agită neplăcut. Iovu îi spune că pastorul baptist se teme să predice cu predicatorul penticostal, că el nu are autorizaţie. Atunci miliţianul îi spune lui Iovu: „noi să vă facem vouă ordine, nu vă este ruşine?” Nunta a început, dar ruptura s-a produs şi au început unele frecuşuri între cele două tabere . Am scris şi acest episod pentru o informare corectă şi o prezentare a  faptelor aşa cum mi le-au povestit fraţii.

    2 Corinteni 7:5 -  „Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri”.

    Din 1953 – 1957 vine în Rohia ca pastor fratele Ghiţă Alexandru, care avea un duh blând şi de unitate, nu făcea nici el diferenţa între baptişti şi penticostali, care se adunau însă separat, el îndemnându-i să se adune o dată la unii şi data viitoare la ceilalţi, ca să nu fie pricină de poticnire pentru oameni .

    In 1955, fr. Ghiţă botează în casa lui Miron, pe Pal Aurica căsătorită Cosma şi mai târziu îi spune fratele că este baptistă. Aurica şi cu Nicolaie se căsatoresc şi la nunta lor este invitat să predice fr.  Miclăuş Nicolaie, un bun predicator în zona Baia Mare şi Satu Mare.

    În acelaşi an se botează un tânăr din afara bisericii, pe nume Pop Ioan a lui Teodora Cionii, care în septembrie se căsătoreşte cu Reghina, una din fiicele lui Grigore, care era si ea botezată . Cununia religioasă s-a ţinut la  adunarea din casa lui Miron şi a fost oficiată de fr. Pastor Ghiţă, iar masa la moara lui Grigore.

    În acest an 1955, Biserica număra 13 membrii şi lucrarea începea să meargă destul de bine, dar în anul 1957 fr. Ghiţă pleacă din Baia Mare.

    Baia Mare aduce un nou pastor în persoana fr. Dragu Petru, care nu era prea îngăduitor cu penticostalii şi a adâncit ruptura  tot mai mult până ce, cam prin anul 1962 acest frate ridică autorizaţia de funcţionare şi o duce la Baia Mare, fără să ştie restul fraţilor ce s-a întâmplat cu ea. Fratele pastor mai acuza că biserica din Rohia nu cotiza cu bani la întreţinerea pastorului şi nu a mai venit. Dragu se retrage şi din lucrarea din Baia Mare în 1962 şi revine ca pastor doar în Baia Mare între anii 1965- 1970, după care pleacă la Oradea.

    După anul 1948, comuniştii făceau presiune asupra bisericilor, prin anul 1954 Ministerul Cultelor a introdus „reglementări serviciilor religioase” care aveau  drept scop reducerea substanţială a numărului de servicii şi alte activităţi în biserică. [1]

    Statul se amesteca violent în treburile cultelor şi unii pastori mai cedau sub presiune. Aşa începe declinul Bisericii Baptiste din Rohia. Unele familii se mută în altă parte pentru că în sat nu mai era nici o posibilitate de serviciu din cauza comuniştilor care  au naţionalizat morile, pe unele le-au închis, pamântul l-au luat la colectiv şi oamenii au fost dezorientaţi.

    În 1960 familia Pop Ioan şi Reghina se mută în Baia Mare şi revin înapoi doar după căderea comunismului, dar în acest timp ei vin acasă în Rohia.

    O altă fiică a lui Grigore, Oniţa se căsătoreşte cu fratele Gongola Ioan şi se mută şi ei la Baia Mare, apoi se mută în Reşiţa unde au 2 copii, un băiat şi o fată, dar în 1990 este asasinată în apartamentul lor întreaga familie, fără să se afle cine şi de ce.

     

    O luptă cheamă altă luptă

     

    Pe lânga luptele deschise dintre baptişti şi penticostali, apare o altă ameninţare care loveşte mai puternic direct în nucleul de bază al bisericii.

    Biserica Baptista s-a adunat o vreme în casa lui Cosma Grigore. Acum erau singuri pentru că penticostalii se adunau la altă casă, nu departe, dar erau separaţi. Fratele Dragu, forţat de comunişti retrage autorizaţia de funcţionare a bisericii şi pe acest fond de tensiune apar martorii, care încolţesc biserica şi reuşesc să o rupă, aşa că  cei doi fraţi care au luptat pe frontul primului război mondial şi s-au întors sănătoşi acasă au luptat cu propriile lor concepţii şi cu autorităţile şi au câştigat, acum se despart. Miron cu familia lui trec la martori, iar Grigore cu familia lui rămân credincioşi baptişti.

    Lumea discută în sat până în ziua de azi, zicând : „Doi fraţi şi nu au aceeaşi credinţă!” şi poate şi asta a condus la a nu se mai pocăi oameni din sat la nici o grupare, aşa că azi sunt puţini credincioşi atât la  baptişti şi penticostali, cât şi la martori.

    Mulţumim Domnului că unii oameni din sat s-au pocăit prin ţară, cum este Nicu Zaharia care acum locuieşte în Târgu Lăpuş, Ioan Bel care locuieşte în Oarţa de Sus, Vasile Bel locuieşte din 2000 în Rohia, Cosma Dina, căsătorită Gulea, care locuieşte la Iernut, Vlasin Diana, căsătorită Tapu , care locuieşte la Cluj.  Poate mai sunt şi alţii, dar nu avem la acest moment cunoştinţă de ei.

    Despre ororile comuniste scrie şi Alexa Popovici în “Istoria Baptiştilor din România 1856-1989”, ediţie revizuită, editura Făclia, pag. 681-853, volumul III (1944-1989).

    După 1965, fratele Gheorge Pop, penticostal a cerut fraţilor baptişti care nu mai aveau autorizaţie să li se alăture ca să fie un grup mai mare ca să poată obţine şi ei autorizaţia de funcţionare. Fraţii s-au adunat împreună cu penticostalii, dar fără să facă cerere de trecere, aşa că acum toţi erau penticostali. Înmormântarea lui Cozma Grigore a fost ţinută de către penticostali, în anul 1974.

     O prezenţă baptistă a fost în 1975, când la înmormîntarea unei surori penticostale au venit corul şi pastorul Bisericii Baptiste din Baia Mare.

    Azi 10.03.2010 sunt doar 4 fraţi, care fac parte din Biserica Creştină Baptistă "Sfânta Treime" din Târgu Lăpuş. Ne rugăm Domnului să se formeze iar o Biserică Baptistă în această zonă, în care ortodoxia stapâneşte.

     

    Persoane care au primit Cuvântul în alte localităţi

     

    Nelu Bel s-a întors la Domnul în Baia Mare, locuind în chirie la fam. Pop Ioan şi plecând la adunare cu dumnealor. Domnul a lucrat la inima lui şi s-a hotarât să-şi predea viaţa Domnului şi în 1973 primeşte botezul în Biserica Baptistă. În 1975 câştigă inima tinerei Rodica Mesaroş şi se hotărăsc să se căsătorească. Domnul i-a binecuvântat cu 4 copii Dana, Adrian, Adriana şi Camelia, acum ei sunt la casele lor. Nelu şi Rodica s-au retras din Baia Mare la Oarţa de Sus. Biserica l-a ales de pastor, dar păstoreşte şi câteva familii de albine.

                                                                                              

    Dina Cosma, căsătorită Gulea, fiica  fratelui Nicolae şi Aurica Cosma. Iată-i mărturia:

    “În 1974 am fost botezată. Botezul a avut loc în localitatea Suciu, iar fratele care ne-a botezat, fratele Mihis Augustin, ne-a pregătit la casa unei surori pe nume Parasca. Evenimentul a avut loc noaptea, fiind botezate 14 persoane tinere.

    La liceu, am fost trasă la răspundere de către diriginta Crisnic Maria, deoarece m-am botezat şi a fost chemat tatăl meu să dea socoteală pentru mine. Totodată m-a ameninţat că o  sa trimită o hârtie la facultatea unde voi da examen de admitere şi mă asigura ca nu voi fi admisă.

    În 1976 am terminat liceul iar în 1977 am intrat la Facultatea de Ştiinţe Agricole din Cluj Napoca. Aici am frecventat Biserica Baptista “Iris” unde era pastor fratele Vadan. În anul II de studiu l-am invitat la biserica şi pe prietenul meu(viitorul soţ) Gulea Virgil care s-a pocăit şi a fost botezat în 1979. Anul următor ne-am căsătorit , cununia fiind făcută de fratele Lateş Ioan din Răzoare.

    În anul 1981 am terminat studiile şi am fost repartizaţi la CAP Şeulia de Mureş. Următorii ani, cu ajutorul Domnului şi al fraţilor Voaideş Aurel şi Sfărcuş de la Baia Mare am găsit Biserica Baptistă din Tg. Mureş pe care am frecventat-o până la revoluţie. În 1990, siliţi de împrejurări ne-am mutat în oraşul Iernut unde suntem membri în Biserica Baptistă Emanuel.”

    Prin ajutorul Domnului au 2 copii Daniel şi Daniela.

    Fratele Virgil este acum prezbiter ordinat în Biserica din Iernut.

     

     

    Diana Ţapu fostă Vlasin

    “M-am născut în data de 29.01.1978 la  Tg.Lăpuş, într-o familie ortodoxă. Tatăl meu este originar din Rohia.

    Am început să citesc Biblia în jurul vârstei de 13-14 ani, tot atunci au apărut primele îndoieli  şi conflicte cu ceea ce ştiusem eu până atunci. Nu am reuşit să găsesc răspunsul întrebărilor mele şi nu ştiam că există şi o altă cale în afară de ortodoxie. La acea vârstă fragedă  şi având cunoştinţe şi înţelegere puţină am trecut de la starea de a crede că este ceva în neregulă cu mine pentru că mă îndoiam de anumite practici religioase , la a ma îndoi de existenţa lui Dumnezeu.

    Primul contact cu mediul neoprotestant a fost prin soţul meu şi familia lui. Atunci am început să înţeleg că nu este nimic în neregulă cu mine şi  am început să găsesc  răspunsul întrebărilor mele şi să îmi găsesc drumul spre Dumnezeu. A urmat o perioadă în care Dumnezeu cu grijă şi răbdare ne-a îndreptat paşii spre El.  A venit apoi ziua cand am realizat ca nu mai pot trăi o viaţă fără El şi împreună cu soţul meu ne-am botezat în Biserica Baptistă Betel,  Cluj în data de 7.12.2008, zi în care s-a oficiat şi căsătoria religioasă, pastorul  care a oficiat căsătoria a fost Marius Sabău, pastor al Bisericii Baptiste Betel Cluj.

    Poate că mai sunt şi alţi fraţi împrăştiaţi prin ţară sau străinătate, dar de care noi nu ştim.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

                      Târgu Lăpuş

     

     În oraşul Târgu Lăpuş nu a existat Biserică Baptistă numai din 09.01.2000, dar erau veniţi  fraţi din alte părţi, care s-au aşezat aici cu familiile lor. Îi voi prezenta în funcţie de anii în care s-au mutat, până în anul 2000.

    Sigartău Atanasiu, zis Tănase, s-a botezat în 1961 în localitatea Chiuieşti. După o căsătorie nereuşită s-a căsătorit a doua oară cu o tânără din Lăpuş, de religie ortodoxă, iar cununia religioasă a fost oficiată de preot ortodox.. S-a stabilit în Târgu Lăpuş în anul 1982. În acest timp el şi soţia lui frecventau din când în când Biserica Baptistă din Chiuieşti, dar fiind unul baptist şi unul ortodox. În 1999, când au văzut afişul pus de Nicu Zaharie din partea Bisericii Baptiste pentru filmul Isus, s-a lipit de micul grup şi au format apoi Biserica Baptistă. Soţia lui, Victoria, s-a botezat în 29.01.2008 la casa pastorului Vasile Bel.

    Matyaş Alexandru,  zis Şoni s-a mutat din Dej în Târgu Lăpuş la bunicul său Balint Alexandru. El era  botezat din anul 1983, de către fratele Ionel Mânzat. S-a dus apoi în Baia Sprie la şcoala de tâmplari şi a frecventat Biserica Baptistă din oraş, luând parte la misiunile tinerilor.

    În Târgu Lăpuş frecventa Biserica Penticostală întrucât bunicii lui erau penticostali, dar când dorea învăţătură mai bună din Scripturi pleca la Dej.

    În 1999 când s-a mutat Nicu Zaharia, s-au împrietenit, pentru că erau vecini, şi au contribuit la deschidera Bisericii Baptiste în anul 2000.

    Filip Varvara Zorica, s-a botezat în anul 1997 la Biserica Baptistă Nr. 3 din Timişoara, a fost membră acolo până în 1998, când s-au mutat în Târgu Lăpuş pentru a o ingriji pe soacra ei.

    A  frecventat Biserica Penticostală, unde s-a cunoscut cu Nicu şi Ana Zaharia. Fiind informat de Nicu, am vizitat-o acasă pe data de 16.08.2000,  si i-am spus că s-a înfiinţat Biserica Baptistă în Lăpuş şi am invitat-o să vină. A venit într-o duminică şi şi-a făcut cerere de primire în biserică, iar  de atunci este membră a bisericii.

    Nicu şi Ana Zaharia au fost membrii în Biserica Baptistă din Baia Mare din anul 1969, respectiv 1966, dar în anul 1998 şi-au cumparat o casa în Târgu Lăpuş şi s-au mutat aici, frecventând Biserica Penticostală unde au întâlnit şi  alţi baptişti veniţi în oraş pâna în 2000, când au format un grup ce se aduna la Casa de cultură, sub numele de baptişti.

    În luna octombrie, 1999, fratele pastor Chereji a avut viziunea de a forma o biserică baptistă în oraş. Mai multe detalii sunt în mărturiile fraţilor direct implicaţi în acest lucru.

    În acest timp s-au făcut cercetări pentru a cumpăra un spaţiu pentru biserică şi s-a găsit o casă ve vânzare pe strada Ţibleşului. A dată casa cumparată erau multe lucrări de făcut la ea.  A fost şi atelier pentru proprietar, care era de meserie tăbăcar şi lucra pieile la parter. Un timp casa a fost părăsită şi primăria a dat în chirie o camera din cele patru la o bătrână ce nu avea pe nimeni, iar primăria plătea chiria la proprietar.

     Acum trebuia rezolvată problema batrânei. Primăria i-a găsit o altă locaţie şi în data de 06.09.2000, am mutat-o acolo, fără ca femeia să spună ceva împotrivă. De când  s-a cumpărat casa şi până ce a fost posibilă mutarea femeii, dânsa s-a retras într-o cameră din spate, iar noi aveam altă intrare şi am amenajat o cameră la etaj unde ne-am putut aduna la Închinare.

    Ultimul serviciu la Casa de Cultură a fost în 25.06.2000. Luna iunie a fost luna cumpărării  şi s-a început renovarea la o cameră de sus, unde nu era aşa  deteriorată tencuiala şi era ceva mai uşor de refăcut.

    Primul serviciu în noua casă s-a făcut în data de 19.06.2000, a doua zi de Rusalii, când am venit din Chiuieşti cu fratele Vasile Danciu şi un frate american Jimmy Morse, care lucra în zona Dej şi l-am adus cu gândul să ajute şi el cu ceva lucrarea nou infiinţată. La această întâlnire au participat în total 17 persoane. Fratele Vasile Danciu are interes să sprijine lucrarea din Lăpuş pentru că are un frate aici, care încă nu s-a întors la Domnul, dar care a ajutat foarte mult biserica prin faptul ca ne-a făcut copii xerox pentru actele ce le întocmeam şi alte lucrări, fără ca să ne ia bani. Pentru o mai  mare apropiere a Dejului de Lăpuş, fratele Danciu Vasile a chemat pe data de 24.06.2000, fraţi din Lăpuş care au răspuns cu plăcere invitaţiei de a participa la o întâlnire a Cercului Misionar Someş, întâlnire ce s-a ţinut în aer liber, lângă Viile Dejului.

    Au participat din Lăpuş fraţii : Nicu şi Ana Zaharia, Ioan şi Reghina Pop şi Vasile şi Aurica Bel.

    Am mulţumit Domnului că fraţii apreciază ceea ce facem şi am slăvit pe Domnul că fraţii sprijină lucrarea din Lăpuş.

    Al doilea serviciu de închinare s-a făcut pe data de 29.06.2000, ziua de joi. Fratele Ionel Mânzat a venit ca reprezentant al LARCA, organizaţie ce se ocupă de sponsorizarea pastorilor şi a dorit să stea de vorbă cu fraţii şi să se documenteze la faţa locului, pentru a face un raport cu scopul de a obţine în continuare sponsorizarea mea. Fraţii din SUA au fost încântaţi şi au decis să continue să mă sprijine în lucrarea de la Târgu Lăpuş.

    Pentru acestea şi multe alte lucruri se cuvine toată slava numai Domnului, care face lucruri minunate în vieţile oamenilor.

    În data de 02.07.2000 avut loc primul serviciu de Închinare, de duminica dimineaţa, făcut după încetarea contractului cu Casa de Cultură. Fraţii erau în sfârşit în Casa Domnului, casa cumpărată prin putera Lui şi pe care ne-a dăruit-o să o folosim ca loc unde copiii Lui să-L poată glorifica.

    În 30.07.2000 s-a ţinut primul serviciu de duminică după masă, când am fost 17 persoane : 11 fraţi, 4 copii şi 2 prieteni.

    În data de 02.07.2000 a avut loc adunarea generală de constituire a bisericii ca Biserică filială a Bisericii Creştine Baptiste “Sfânta Treime” din Baia Mare. Adunarea a fost condusă de fratele pastor Iosif Morcan. Mai multe sunt scrise în mărturia dumnealui, iar tabelul cu cei ce compun Biserica se poate consulta în rubrica Anexe. Din această dată s-au făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a Bisericii. La 01.08.2000 am dat dosarul complet la fratele Iosif, care l-a depus la Comunitatea Creştină  Baptistă de la Cluj, de unde aparţinem ca organizare a bisericilor.

    În 02.09.2000 am spart gardul de beton pe unde ni s-a dat acces la casă ca sa ne facem drum, pentru că intram la Biserică prin curtea proprietarului, dar ne-a dat şi drum separat. Am  spart betonul şi am turnat cei doi stâlpi pentru porţi.

    În data de 29.09.2000 am ţinut primul serviciu de vineri seara. Eram 9 persoane : 7 fraţi, 1 copil şi 1 prieten. De aici serviciile au continuat cu ajutorul Domnului până în ziua de azi.

    La sfârşitul anului 2000, Biserica se bucura de prezenţa Domnului, avea un locaş de închinare şi număra 12 membri.

    Între 15-18 martie 2001, am avut prima evangelizare, la care au participat  mulţi prieteni, invitaţi şi a fost o mare bucurie pentru noi.

     În luna martie, anul 2001 am plantat gardul viu, am pus şi brazi în colţ, iar mai spre râu şi pomi, apoi, din luna aprilie, am început să facem o renovare şi modificare la parterul clădirii . La parter, casa era împărţită în 2 camere şi avea intrare la etaj. Noi am demolat  peretele de la mijloc, am turnat 2 stâlpi laterali şi o grinda de susţinere în locul peretelui ca să fie o singură cameră şi am turnat beton pe jos în noua cameră formată.

    Acest an a fost biecuvântat de Domnul, iar în 01.07.2001, doi prieteni au fost botezaţi la Biserica din Baia Mare, este vorba de Vasile Alexandru Pop şi Mihaela Gergely. Acesta a fost anul în care a avut loc căsătoria fratelui Matyas Alexandru cu sora Erzsebet Kozma din Aghireş, jud. Sălaj.

    Am fost vizitaţi şi anul acesta de mai mulţi fraţi din străinatate care au sprijinit lucrarea.

    Din cauza banilor nu am putut înainta cu lucrările pâna în 10.06.2002, când s-a început renovarea casei şi consolidarea ei în partea din spate. În acest timp la fratele Şoni s-a făcut parchetul şi lambriurile pe care le-am montat, am făcut amvonul,  le-am lăcuit şi vopsit. Toate aceste lucrări, interior şi exterior, au ţinut pâna în 21.10.2002, când totul era gata şi porneam într-o nouă etapă a bisericii.

    În 13.08.2002, am fost vizitaţi de fratele Jesse Pawers, un frate care finaţa lucrări de cunstrucţie pentru biserici .

    Ziua deschiderii oficiale a fost pe  27.10.2002, zi care pentru toţi membrii bisericii a fost o zi de mare bucurie, că am ajuns  să punem deoaparte un locaş unde oamenii să se adune pentru a slăvi pe Domnul. Prezenţa a fost peste aşteptările noastre. A venit fanfara din Chiuieşti împreună cu dirijorul Marius Selin şi  pastorul Aurel Boşca, Jimmy Morse cu soţia, Vasile Danciu din Viile Dejului, pastor Claudiu Handaric din Baia Mare, Mircea Drule, pastor Nelu Bel de la Oarţa de Sus, Danciu Grigore, au fost apoi musafiri din Arad, Timişoara, Dej, Chiuieşti, Boiereni, Rohia, Rogoz, Târgu Lăpuş, Baia Mare, Seini, Oarţa de Sus, fraţi de la Biserica Penticostală din Târgu Lăpuş, prieteni din oraş, în total au fost în jur de 160 de persoane. Am dat cuvânt la toţi musafirii, din fiecare localitate, ca toţi să poată saluta Biserica. Pentru această lucrare singurul care merită lauda, este Dumnezeu Tatăl, Fiul Său şi Duhul Sfânt, care ne-a călăuzit. După deschiderea bisericii, ne-am adunat în sala mare de la parter.

    În perioada 31.10—08.11.2002 a venit din SUA fratele Herman Spence cu un grup de 31 persoane cu care am plecat în Boiereni, Rohia şi Lăpuş, am vizitat şi şcolile din aceste localităţi, după un program stabilit de ei. Fratele Herman s-a îndrăgostit de noi şi a venit şi în anii următori ca să ajute Biserica financiar, foarte mult, la extinderea din spate. Prin grupul lor s-a dezvoltat un program de sâmbăta cu copiii, susţinut material de Herman, iar aici se ocupau de ei sora Maria Buda şi fratele Costică Bel.

    În 2004 noiembrie 09, Herman a rulat la Casa de Cultură filmul “Patimile lui Hristos” de Mel Gibson, la care au participat mulţi oameni. O altă evanghelizare am făcut tot la Casa de Cultură în data de 22.06.2007 cu fratele Achim Barbos, însoţit de o echipă din SUA şi corul Bisericii Baptiste din Baia Mare.

    Pe data de 12.09.2002 s-a eliberat autorizaţia de funcţionare a Bisericii.

    Lucrarea Domnului a mers din ce în ce mai bine, veneau fraţi din ţară şi străinătate şi ne vizitau, ne încurajau pentru că vedeau că suntem puţini.

    În anul 2002 s-a mai adăugat încă un membru bisericii noastre, prin botez, care a avut loc tot la Baia Mare. Sora se numeşte Pop Alexandra Mihaela, dar după un timp s-a transferat la Biserica Penticostală împreună cu tatăl ei, botezat cu un an înainte.

    Anul 2003 a fost cel mai bogat, prin faptul că trei suflete au primit Cuvântul în inimă şi s-au adaus bisericii prin botez. Sora Voichiţa Bel, din Rohia, botezată la Biserica Baptistă din Oarţa de Sus şi Buda Maria din Târgu Lăpuş  şi Pop Irina din Boiereni, botezate în Biserica Baptistă Baia Mare. Soţul surorii Irina era pe cale să se boteze, dar a murit fără să mai apuce. Înmormântarea au făcut-o preoţii ortodocşi, dar am fost invitaţi şi noi ca Biserică Baptistă şi mie mi s-a dat voie să predic şi cu biserica am cântat cântări.

    În perioada 01-07.09.2003 am sponsorizat prin ajutorul Domnului primul misionar care a plecat în Ucraina între români, pe sora  Daniela Cristina Bel, care a lucrat acolo în agricultură la familii mai sărace şi le-a spus din Biblie, invitându-i  seara  la Casa de rugăciune. Oamenii au fost uimiţi că cineva îi ajuta gratuit.

    Cel mai implicat în a sprijini lucrarea a fost fratele Herman şi cei din grupul lui din Biserica  Chickamauga şi bineînţeles prietenii din America ai lui Herman, pentru că ne-au adunat o sumă mare de bani pentru extinderea clădirii şi crearea altor facilităţi precum baptister, sală pentru copii, grup social , bucătărie şi apartament pastoral la etaj. 

    În 09.05.2005, cu ajutorul Domnului am început lucrarea de extindere a clădirii. Herman ne-a trimis banii, noi am făcut proiect de extindere care ni s-a aprobat şi am angajat o echipă de meseriaşi care au executat lucrarea. Între 07-16.07.2005, Herman a venit cu un grup care a lucrat alături de meseriaşii noştri plătiţi. După ce au ridicat zidurile, au făcut acoperişul să fie un întreg cu restul şi au făcut şi un turn ca să dea clădirii aspect de biserică, după cum spuneau meseriaşii, chiar dacă noi nu am dorit turn. În data de 13.07.2005, clădirea era terminată, dar partea de extindere era doar în roşu.

    Între 18-22.07.2006 s-a făcut baptisterul, a fost un meseriaş sponsorizat special pentru această lucrare. În acest an s-au mai adăugat bisericii noastre încă 3 persoane: Cosma Ioan şi soţia lui Morgit, şi Bel Emil.

    Domnul a făcut să tot creştem, până am ajuns la numărul de 21 de membri şi am făcut demersuri să obţinem autorizaţie de funcţionare ca Biserică cu personalitate juridică, ca să nu mai fim filială a Bisericii din Baia Mare.

    În data de 07.01.2007, am avut adunare generală de constituire a Bisericii cu  personalitate juridică . Biserica a ales prin vot secret pastorul şi comitetul, compus din 3 membri:

     

    1.      Vasile Bel,  pastor;

    2.      Nicu Zaharia, secretar;

    3.      Constantin Bel, membru în comitet.

    S-au făcut demersurile necesare şi în 17.04.2007, s-a eliberat autorizaţie tranzitorie pentru că atunci s-a schimbat Legea Cultelor şi toate autorizaţiile trebuiau schimbate după noua lege, dar am făcut iar cerere de schimbare a autorizaţiei şi în 23.03.2009, s-a eliberat noua  autorizaţie, vezi Anexa Documente.

    Anul 2007 a încheiat lucrările de finisare interioare şi exterioare ale clădirii. Herman ne-a trimis o sumă de bani prin care am făcut toate lucrările. Am angajat o eghipă de muncitori care au tencuit în exterior şi în interior, au pus fainaţa şi au dat lucrarea gata. Domnul ne-a ajutat şi zidurile sunt gata, totul este gata. Acum ne străduim ca  Biserica vie să fie gata şi să fie o lumina puternică în Târgu Lăpuş şi să lumineze pentru slava Domnului.

    În anul 2008, Cuvântul a lucrat la inima surorii Victoria Sigheartău, care L-a primit pe Domnul şi a fost botezată la casa pastorului.

    Tot în acest an au venit prin transfer 3 fraţi din Răzoare, familia Gheţe Mircea şi Sanda, împreună cu copiii lor Ionuţ şi Iulius  şi fratele Licau Constantin, singurul pocăit din familie, dar a cărui soţie, Lili, îl însoţeşte la adunare. Domnul le-a dat o fetiţa şi au adus-o la Binecuvântare în Biserică.  Sora Sanda cântă în prezent la orgă.

    În 07.05.2009, a venit comisia de recepţie a clădirii, compusă din proiectantul primăriei, inspector pompieri, Inspectoratul de Stat în Construcţii să verifice dacă am respectat proiectul şi dacă lucrările corespund, iar în 01.06.2009, Nicu a ridicat autorizaţia de funcţionare a clădirii ca Biserică de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (pompieri).

    În anul 2009, am pierdut prin deces primul membru al bisericii, sora Reghina Pop, o  soră care a adus oameni la Domnul.

    Azi biserica se bucură de pace, iar Domnul ne-a binecuvântat şi prin fratele Dorel Pop, din Spania fiul fam Pop, care ne-a cumpărat o staţie de  amplificare, familia Şugar Marius şi Dana, din Seini, care au donat bisericii retroproiectorul şi familia Danciu Cornel şi Zorica împreună cu fiicele lor Ana, Raluca şi Corina care ne-au sprijinit prin multiplicarea documentelor necesare de-a lungul timpului şi tipărirea de pliante pentru biserică. Mulţi alţii au contribuit la consolidarea bisericii, cărora le mulţumim.

    Pe 20.02.2010 a plecat la Domnul fratele Sigheartău Tănase. Cu această ocazie oamenii din vecini au auzit Cuvântul, dar pentru noi a fost o pierdere, însă Domnul poartă de grijă Bisericii Sale, astfel că pe data de 28.02.2010 au venit două persoane din Băiuţ, dornice să cunoască Cuvântul Domnului şi să se boteze. A fost pentru noi o uimire şi o mişcare din partea Domnului, să nu ne temem, pentru că El este în control.

    Ce urmeaza acum este ca noi să ne facem datoria şi mai mult, să-L lăudăm pe Domnul şi să fim buni credincioşi. Dacă Biserica Domnului nu va veghea asupra căii de mers, va muri, dar Domnul va ridica alt popor prin care să fie slăvit.

    Trebuie să fim o bună mărturie azi, cum au fost cei ce au trecut prin mari încercări şi totuşi au fost credincioşi şi aşa a ajuns credinţa până la noi.

    Vom fi noi în stare să ducem stindardul Evangheliei mai departe? Puterea noastră este slabă, dar Domnul ne ajută, doar noi să lucrăm în Via Lui şi El îşi va revărsa  din belşug binecuvântarea Lui. A lui să fie slava, cinstea şi închinarea.

    În continuare redăm mărturiile celor implicaţi în formarea acestei biserici.

     

    Mărturia fratelui pastor Iosif Morcan

     

      “Târgu Lăpuş este asezat într-o zonă mirifică a Maramureşului şi este a şaptea localitate ca mărime din judeţ.

      În această zonă a judeţului nu era prezenţă baptistă, aşa că era o dorinţă a Bisericii Creştine Baptiste “Sfănta Treime” din Baia Mare să planteze o biserică în această localitate.  Domnul  a adus oportunitatea prin mutarea din Baia Mare şi stabilirea în Târgu Lăpuş a familiei Nicolae şi Ana Zaharia, în anul l998. Fratele Zaharia a fost activ în a căuta să se planteze o biserică în localitate. Astfel, în luna noiembrie 1999 au fost invitaţi fraţii de la Asociaţia "Alege Viaţa" să ruleze filmul “Viaţa Domnului Isus” la Casa de Cultură. Apoi în luna decembrie a aceluaşi an au fost invitaţi un grup de tineri din Jibou pentru un concert de colinde şi au început întrunirile cu cei care şi-au exprimat dorinţa de a cunoaşte mai mult din Scriptură, în casa fr. Sandu Pop.

     Observându-se o prezenţă încurajatoare la aceste întruniri, am hotarât în comitetul Bisericii Creştine Baptiste " Sfânta Treime" din Baia Mare să închiriem o încăpere la Casa de Cultură a oraşului, iar fratele Mircea Drule a fost împuternicit de către comitetul Bisericii să se ocupe de această lucrare, lucru care l-a făcut cu dăruire. Aşa că, începând cu data de 9 ianuarie 2000, s-au ţinut servicii religioase săptămânal în Casa de Cultură a oraşului.

     Fraţii au găsit o casă de vânzare cu un teren mare şi într-o zonă foarte bună, pe strada Ţiblesului nr. 43.  Comitetul Bisericii din Baia Mare a hotărât să cumpere această proprietate,  hotarâre care a fost apoi validată de adunarea generală a bisericii în şedinţă din 22 octombrie anul 2000, cu suma de 110.000.000 lei. (  Conform Statutului de Organizare şi Funcţionare a Cultului Baptist procurarea sau instrăinarea de bunuri imobile pentru biserică, pot fi aprobate numai de adunarea generală a bisericii.)

    Pe data de  13 iunie 2000 s-a încheiat un  antecontract de vânzare-cumpărare cu proprietarii Duma Alexandru şi Duma Istvan şi biserica a început să-şi desfăşoare serviciile religioase în această clădire. În 21 septembrie 2001 s-a legalizat contractul oficial şi s-a achitat întreaga sumă. Dumnezeu a fost binevoitor cu noi şi în această problemă, am apelat pe la unii fraţi din Spania şi Austria, a contribuit şi biserica din Baia Mare, au adunat şi fraţii din Târgu Lăpuş şi am reuşit să achităm la timp întregul preţ, onorându-ne cuvântul faţă de vânzători. De asemena am fost ajutaţi şi de către fr. Jesse Power prin Comunitatea Creştină Baptistă Cluj.

      Clădirea necesita unele renovări şi schimbări pentru a sluji scopului pentru care a fost cumpărată. În luna martie 2002 am fost în SUA şi am avut o întâlnire cu  pastorul Henry Darrell, pastor senior într-o biserică baptistă cu peste 1.000 membri dintr-o localitate mică  - Chicamauga - dar cu rezonanţă mare în istoria SUA (Aici a avut loc o mare bătălie din timpul războiului civil din sec, XIX). Am decis să intrăm în parteneriat. Aşa că pe data de 30 octombrie 2002, au venit cincisprezece fraţi şi surori din acea biserică. Cinci dintre ei i-am repartizat la Târgu Lăpuş, între ei fiind şi un fr. cu numele Herman Spence, care s-a ataşat de lucrarea de la Târgu Lăpuş şi a ajutat mult financiar renovarea şi alte lucrări ale bisericii. El a vizitat de mai multe ori biserica de aici.

     Constituirea , în mod oficial ca biserică a grupului de fraţi şi de surori  din Târgu Lăpuş a avut loc în  data de 2 iulie 2000.  Ei s-au constituit ca biserică filială a Bisericii "Sfănta Treime" din Baia Mare. Între timp s-a mutat la Rohia, localitate învecinată, venind de la Chiueşti, şi fr. pastor Vasile Bel, cu familia.  S-a stabilit aici pentru a îngriji de mama lui care era în vârstă.  Fraţii l-au ales şi pe el sluijitor împreuna cu  fr. Mircea Drule.  ( După un timp fr. Mircea Drule a fost ales pastor în Biserica Creştina Baptistă din Gârdani).

       Primele două persoane din această localitate s-au botezat în Biserica din Baia Mare în data de 01 iulie 2001, urmate de alte două, botezate tot în Baia Mare, la botezul din 20 iulie 2003.

       Personal am vizitat această biserica de 20 ori : de trei ori în vizite pastorale, de trei ori am însoţit fraţi din SUA  şi de patrusprezece ori pentru a predica.

     

    Doresc, din toată inima, ca bunul Domn să le dea fraţilor harul de a prinde viziunea Lui pentru lucrarea din această zonă şi să se dedice cu entuziasm pentru zidirea bisericii şi lărgirea Împărăţiei.  Este o localitate strategică în această zonă, iar Domnul are mult norod în cetate şi împrejurimi.A Lui să fie slava, în veci. Amin”.

     

     

    Mărturia fratelui Nicu Zaharia, secretar al Bisericii Creştine Baptiste “Sfânta Treime” Târgu Lăpuş

     

    “În 1947 - 15 aprilie, imediat după al doilea război mondial, am văzut lumina zilei în localitatea Rohia,  raionul Târgu Lăpuş, într-o familie mixtă. Mama era credincioasă baptistă şi tata ortodox, de aceea am alternat între cele două religii. Perioada cât am fost copil, mergeam cu mama la adunare la fr. Grigore Cosma şi cu tata la mănăstire. Comuniştii au retras autorizaţia de funcţionare a Biserici Baptiste din casa lui Grigore şi s-a produs  o ruptură în biserica, o parte din fraţi au trecut la penticostali, iar alţii la martorii lui Iehova.

    După ce am terminat şcoala în Rohia, m-am mutat la Baia Mare, unde m-am angajat la mina din Săsar şi am locuit în chirie la familia Pop Ioan şi Reghina,  care provin din satul meu şi erau baptişti. Am plecat cu dânşii la Biserica Baptistă, unde am cunoscut mai bine Cuvântul Domnului. În 1969 m-am hotarât să-mi predau viaţa în braţul Domnului şi împreună cu Pocol Ştefan, Pop Augustin am fost gata de botez. În Biserica din Baia Mare nu puteam să fim botezaţi pentru că nu proveneam din familii baptiste. Ne-am deplasat la Jibou şi am fost botezaţi pe ascuns de fratele Taloş, dar am făcut parte din Biserica Baptistă din Baia Mare până în anul 1998, când ne-am mutat în oraşul Târgu Lăpuş.

    Aici nefiind biserică baptistă, am frecventat Biserica Penticostală până în luna octombrie 1999, când am primit un telefon de la fratele pastor Daniel Chereji, de la Biserica Baptistă Baia Mare prin care mă ruga să primesc un frate din Alianţa Evanghelică  de la Oradea să facă filmul “Viaţa lui Isus” şi să merg cu el la autorităţi să inchiriem sala de la Casa de  cultură a oraşului. Am obţinut aprobări, am lipit afişe cu anunţul acesta şi a rulat filmul. După film am organizat un concert creştin cu sprijinul Bisericii Baptiste “Sfânta Treime” din Baia Mare, iar după concert am hotărât să ne întâlnim împreună pe data de 09.01.2000. Am inchiriat o sală mică la Casa de cultură, unde ne-am adunat în fiecare duminică dimineaţa până în luna iunie, ultima duminică. Biserica din Baia Mare l-a încredinţat pe fratele Mircea Drule să vină şi să conducă programul şi să dea învăţătură din Cuvânt.

    În această perioadă am căutat o casă să  închiriem şi să ne adunăm acolo şi am găsit-o pe str. Ţiblesului. Am rugat pe proprietar să ne lase într-una din case, că avea două, să ne adunăm şi să-i plătim chirie. După un timp ne-a căutat doamna proprietar şi ne-a întrebat: “Nu vreţi să cumpăraţi casa, că eu vreau să o vând?” I-am răspuns că trebuie să discut mai întâi cu fraţii din Baia Mare. Fraţii au căzut de acord să o cumpărăm la preţul de 110.000.000 lei, dar la cursul mărcii germane. Am împrumutat suma de 20.000.000lei de la fratele Şoni, bani ce i-am dat ca avans, dar fratele nostru nu i-a mai luat înapoi ci i-a lăsat în Numele Domnului. Restul de bani trebuiau achitaţi în trei rate. Dar în scurt timp, Domnul ne-a ajutat şi am plătit suma de bani şi am întabulat casa pe Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime” din Baia Mare.

    Am amenajat o cameră la etaj şi din luna iulie ne-am adunat în propria casă de adunare. Am adus patru scaune taburet şi am pus pe ele scândură de poştă ca să avem unde sta. După aceea am amenajat partea de la parter, am făcut lambriuri şi amvon, am parchetat şi ne-am mutat jos la parter, unde am avut condiţii bune.

    În anul 2002 ne-a vizitat un frate din SUA, pe nume Herman, care ne-a ajutat şi am construit în spatele clădirii o sală pentru copii şi un grup social la parter, iar la etaj camera de zi , bucătărie şi baie. Cu acestă ocazie s-a refăcut acoperişul şi muncitorii constructori au pus şi turnul la clădire ca să primească aspect de biserică.

    Până azi s-au întors şi alţi oameni la Domnul. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi a reînviat mişcarea baptistă în zona oraşului Târgu Lăpuş.”

     

    Mărturia fratelui Bel Constantin

    “La sfârşitul anului 1999 am văzut pe străzile oraşului Târgu Lăpuş afişe prin care se anunţa că Biserica Baptistă prezintă filmul “Viaţa lui Isus” la Casa de Cultură.

    Am  participat şi eu alături de  foarte mulţi oameni de toate confesiunile. Au venit mai mulţi fraţi din Baia Mare care au făcut program, conduşi de Mircea Drule. L-am invitat la mine acasă, ne-am împrietenit cu el şi cu Zaharia Nicolae, care este din Târgu Lăpuş şi cu foarte mulţi alţi fraţi. Întrucât eram botezat la Biserica Penticostală, cunoşteam Biblia şi vorbeam în acelaşi mod. Mai aveam un bun prieten, pe Gabi Nedina şi am primit şi cărţi de studiu. Aici s-a făcut studiu biblic care mi-a plăcut mult, am început să ne înmulţim, am cunoscut pe familia Pop Ioan şi Reghina din Rohia, mai târziu Sighiartău Tănase şi alţii. Nu am venit cu gândul să trec la Biserica Baptistă, eram încurajat să o fac , dar nu am acceptat. În urma mai multor programe m-am legat tot mai tare şi îmi plăcea dragostea frăţească, căldura şi atmosfera din biserică. Fără voia mea, am acceptat să trec la Biserica Baptistă. Cineva de sus îmi spunea că trebuie să rămân aici, deşi cu fraţii penticostali nu aveam nimic rău, îi iubeam. Conducerea bisericii de acolo m-a descurajat, fiind rudeniile mele şi soţia de asemenea.

    Cu toate acestea am primit o carte  de cântări de la o soră şi mi-a spus că Dumnezeu mi-a dat glas să-L laud şi atunci am auzit o voce : “Aici trebuie să cânţi. Din anul 2000 am rămas în această biserică, unde am cumpărat împreună cu ceilalţi fraţi o casă şi am muncit la renovarea ei.

    În anul 2000 fratele pastor Bel Vasile şi ceilalţi fraţi din biserică mi-au încredinţat lucrarea cu cântările, pe care o fac şi acum în 2010 fericit şi mulţumind Domnului.”

     

    Mărturia fratelui Herman Spence, din SUA

     

    “Am venit în Târgu Lăpuş ca parte a unei echipe. Motivul principal pentru care ne-am aflat acolo a fost să vedem cum sau ce putem face să vă ajutăm ca pastor. Îmi amintesc faptul că pastorul Iosif Morcan de la Baia Mare a vizitat biserica noastră din Chickamauga. El a rugat pe pastorul nostru să vină în România şi să împărtăşească modul în care noi ne închinăm aici.

    Eu nu am mai fost într-o călătorie ca aceasta înainte. Nu ştiam ce voi face când voi ajunge acolo. Dar ştiţi ceva ? Domnul ştia! Îi sunt atât de recunoscător! Nu am întâlnit oamenii pe care mă aşteptam să-i întâlnesc, ci a fost mult mai bine, oamenii erau mult mai buni.

    Îmi amintesc cum mergeam la şcoala din Rohia. Acolo eram într-o zi când dv. , pastor Bel, m-aţi întrebat dacă pot să vă însoţesc într-o vizită. Atunci am început să iubesc România, deschiderea şi sinceritatea oamenilor. Mi-a fost foarte clar atunci ce pastor devotat sunteţi şi cât vă iubesc oamenii.

    Ce altceva mai puteam face? Mi-a devenit clar. Biserica dv. avea nevoie de ajutor, încurajare pentru pastor şi lucrătorii din biserică. Aveam nevoie de sprijin şi de asemenea de nişte bani. Îmi amintesc odată când am avut nişte idei, mi-aţi spus : „ Ei bine, nu ştiu dacă o să meargă treaba, dar puteţi încerca, dacă vreţi!”

    Am avut Şcoala Biblică de vacanţă, care a fost un mare succes. Când eram gata de plecare, unul dintre fraţi, Nicu, m-a rugat să ascult care era visul său pentru biserică. M-a dus pe mine şi pe Cristina în spatele bisericii şi mi-a arătat. Dorea să mărească biserica, mi-a arătat exact căt de mult, făcând paşi în lung şi în lat. L-am întrebat cât crede el că ar costa lucrarea aceasta, iar el a răspuns că 15.000 dolari americani. „Acum avem şi 20 de copii care vin în fiecare săptămână, ca urmare a Şcolii Biblice de vacanţă! Nu pentru asta există Biserica?” Ba da !!! Domnul a spus : „Mergeţi şi faceţi ucenici” , nu numai pe cei curaţi sau educaţi sau ascultători, ci pe oricine vă va ieşi în cale, adulţi sau copii.

    După ce Nicu mi-a spus visul lui care ar costa 15.000 dolari, m-am gândit la o predică pe care am ascultat-o cu câteva săptămâni înainte de a veni în România, pastorul nostru a predicat la un serviciu : „ Cum să cunoşti voia lui Dumnezeu”. Aşa că am început să pun ceea ce mi-a spus Nicu alături de ideile din acea predică. Câteva puncte erau:

    -    Dumnezeu îşi va lua gloria.

    -    Există o nevoie adevărată

    -    Aceasta va răni sau   va împiedica   pe cineva?

    Visul lui Nicu mi s-a părut a fi voia Lui Dumnezeu. Doream să fiu şi eu o parte din ea, aşa că i-am spus lui Nicu : „trasează fundaţia că vom face construcţia aceasta la biserică”.

    Mergând pe drum către Rohia, eram atacat de frică şi îndoială. Cine eram eu să spun acestor fraţi dragi români că ne vom lua aceasă sarcină? Eu nu aveam bani şi nici nu ştiam cum să fac rost de ei. „A, ştiu, o să-mi vând motocicleta!” Dar eram într-adevăr cuprins de îndoială dacă am făcut un lucru bun sau nu.

    La două luni, după ce m-am întors acasă, am avut o conversaţie telefonică cu un prieten de-al meu, Mike, care este constructor şi frate în Hristos. El m-a întrebat cum a decurs călătoria mea în România şi i-am explicat despre proiectul pe care doream să-l începem la biserica din Târgu Lăpuş. A fost încântat, fapt care mi-a  reînnoit şi mie speranţa. Mi-a spus că donează şi el 500 dolari., şi l-am rugat să facă donaţia prin biserica mea  din Chickamauga. Cam după o săptămână, secretara bisericii mă sună şi mă anunţă că s-a făcut o donaţie pentru proiectul din România, în valoare de 1.000 dolari. Acum eram cu adevărat încurajat. Mai aveam nevoie doar de 14.000 dolari.

    Încă aşteptam. Nu puteam să-mi dau seama la cine să apelez să ne ajute.

    Louis şi cu mine predam la o clasă lunea seara, în acea perioadă. Într-o seară, unul dintre participanţi a venit mai devreme şi mi se părea interesat de vizita noastră la Lăpuş. Iarăşi cineva mă întreba despre ce făceam în România. I-am explicat acestui frate despre studiile biblice din vacanţă, despre cât eram de încântat  că pot face parte din lucrarea  lui Dumnezeu din Lăpuş. I-am spus cum vrem să facem o anexă la biserică, iar el m-a întrebat cât cred că ar costa un astfel de proiect. “15.000 dolari “ i-am răspuns. M-a mai întrebat câţi bani avem deja şi i-am spus că 1.000 de dolari. A râs şi a spus că suma era foarte mică, iar eu i-am spus că până în iulie vom vedea câţi se vor mai aduna şi ce vom putea face cu ei. Vom începe construcţia chiar dacă nu o vom putea termina până vom mai găsi bani. Apoi prietenul meu a mai avut o singură întrebare: “ Vrei să-ţi dau eu banii de care ai nevoie?” Eram foarte surprins :  Da, bineînţeles ! i-am răspuns.  OK, voi ruga pe secretara mea să-ţi trimită un cec”.

    Dumnezeu era la lucru! NU am cerut nimănui nici un ban! Dumnezeu guvernează lumea!

    Acest proiect a fost foarte important pentru mine ca om şi pentru creşterea mea spirituală ca creştin. Cum să nu vreau să continuu să fiu o parte din această comunitate din România?

    Foarte mult mi-au plăcut vizitele pe care le făceam la casele oamenilor cu pastor Bel. Aşa cum a fost cea în care, vorbind cu soţul despre Domnul, soţia s-a hotărât pentru El. Mi-a plăcut să văd copiii celor de etnie rromă stând la studiu biblic alături de ceilalţi copii, plini de bucurie că puteau participa şi ei, să văd cât de conştiincioasă profesoară le era sora Maria.

    Nu există nici o măsură pentru a măsura sau explica cât de mare binecuvântare este aceasta. Putem spune doar : „ A Domnului să fie gloria!”

    Sunt mândru şi mulţumitor să pot sta în umbra lucrării care s-a făcut şi se mai face încă la Târgu Lăpuş. 

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

                    Ciocotiş

     

    Lucrarea a început aici după primul război mondial prin două persoane :

    1.Ghergel Pantea.

    2.Barboş Simion a lui Damian.

    Aceştia au venit pocăiţi din Rusia, unde, fiind prizoneri s-au întâlnit cu alţi prizoneri pocăiţi din ţările occidentale, iar după izbucnirea revoluţiei bolşevice, prizonierii au scăpat şi s-au întors acasă, care cum au reuşit.

    Aceşti fraţi au legături cu fraţii din Negrileşti şi au mers acolo ca să cunoască tot mai mult din Cuvânt. Fraţii din Negrileşti au vrut să-i ajute şi au trimis pe fratele Dunca Gavril împreună cu Şogorean Ştefan. Ei au plecat cu căruţa cu cai şi i-au  însoţit şi două surori. Aici, în Ciocotiş, s-au adunat mai mulţi oameni şi fraţii le-au explicat Cuvântul Domnului, dar cineva i-a pârât la jandarmi şi au fost nevoiţi să-şi întrerupă şederea acolo, întorcându-se acasă. Jandarmii i-au căutat, dar ei au trecut peste deal şi s-au îndepărtat de sat scăpând de urmăritori.

    Fratele Costea Simion scrie în cartea sa “O viaţă de slujire” întâmplările de mai sus şi mai spune că acolo au apărut în acest timp şi prooroci penticostali care voiau să despartă pe fraţii  baptişti ca să treacă la penticostali.

    În data de 14.01.2010, împreună cu fratele Constantin Bel, am plecat  în Ciocotiş şi primului om care ne-a ieşit în cale, i-am spus că vrem să ne interesăm despre un pocăit batrân, care ar putea să ne informeze despre cum au ajuns în sat pocăiţii. Omul respectiv ne-a spus că au venit din primul război mondial doi oameni pocăiţi, ne-a dat numele celor doi de mai sus şi ne-a îndreptat spre familia Ionce Ştefan, la care, spunea omul, este o femeie pocăită care are peste 90 de ani. I-am mulţumit interlocutorului, am dat mâna şi l-am rugat să ne spună numele său, iar, spre surprinderea noastră era preotul Bisericii Ortodoxe din sat, Roman Gheorge.

    Ajunşi la casa lui Ştefan, ne-am prezentat, i-am spus de ce am venit, dar a mărturisit că nu ştie multe lucruri pentru că el este penticostal din 1958. Ne-a mai dat şi alte nume: a lui Ionce Ioan a lui Ilie, născut în 1895, care se pare că era baptist, Ghergel Arsinte şi Grigorescu Gavrilă. Ne-a dus la camera  Elisabetei Marc, născută în 1919 şi botezată în 1940 de către fratele Sima, de la Cluj, frate baptist, dar care coopera şi cu penticostalii şi nu era văzut de bine de către baptiştii clujeni, după cum mi-a mărturisit fratele Ionel Mânzat. Sora  ne-a spus că botezul   s-a  făcut noaptea pentru că jandarmii nu dădeau voie să se facă aşa ceva, iar pe vremea aceea se ştia doar de pocăiţi, nu ştiau dacă sunt penticostali sau baptişti.

    Despre lucrarea din Ciocotiş scrie şi Alexa Popovici în “Istoria Baptiştilor din Romania 1856-1989, ediţie revizuită”, editura Făclia. Din greşeală, acolo  scrie “Clocotiş” în loc de Ciocotiş, dar faptele se potrivesc cu ce spune fratele Costea în cartea sa.  Fratele Alexa scrie despre plasa “Copalnic Mănăştur”, care este în apropiere, dar acum nu mai este împărţirea administrativă  pe plase ca atunci. Şi fratele Alexa confirmă prigonirea pocăiţilor din Ciocotiş.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

                                        Răzoare

     

    Biserica Baptistă din Răzoare s-a format după primul război mondial şi a devenit una din bisericile mari din zonă. Informaţiile pe care le avem sunt puţine pentru că toată biserica după anul 1944 a trecut la penticostali, care acum nu vor să ofere informaţii spunând doar că nu ştiu nimic. Totuşi avem 3 persoane care astăzi sunt în viaţă . Simon Man din Ciucastău a venit la biserică în Târgu Lăpuş şi era bucuros că s-a deschis o biserică baptistă pentru că şi el a fost baptist. Mai avem mărturia surorii Veja Rozalia, născută Nechita, fiica lui Gavril şi Maria de la Părău, născută în 1925 şi botezată în 1944. Sora s-a căsătorit cu fratele Veja Gavril din Câţcău.

    Perioada în care eu am fost pastor în Câţcău (1991 – 1996) mi-a povestit că în satul Răzoare erau numai baptişti, dar după apariţia penticostalilor, fratele Latiş a început să lămurească fraţii să treacă la penticostali, a venit chiar la dânsa la Câţcău cu acest scop. Lucrul acesta îl dovedeşte şi fratele Ionel Mânzat, pastor la Dej (1972 – 1990), care a fost în Răzoare, ca tânăr şi chiar a participat la căsătoria surorii Rozalia, plecând cu un convoi de căruţe din Câţcău după mireasă. Fratele mărturiseşte că penticostalii şi-au zidit bisericile pe fundaţia bisericilor baptiste.

     

    Redăm mai jos mărturia fratelui Bel Constantin, născut în Răzoare

    “M-am născut în localitatea Răzoare în data de 10.07.1955. Am început să aud încă de mic copil, aproximativ 10 – 12 ani,  poveşti despre cum au apărut pocăiţii prin satul nostru. Cel care îmi spunea aceste lucruri era bunicul meu din partea mamei, Morar Andrei, zis Indrei de la Răstignire. El povestea că imediat după al doilea război mondial, nu a menţionat anul exact, a venit  o persoană, numită Ionu lui Dodi, care s-a pocăit acolo pe front şi acuma se ducea la adunare în satul Gostila, dar şi la adunările pe care le aveau pe dealurile dinprejur pocăiţii din Dealu Mare, Gostila, Rohia şi Răzoare.

    Tot în prejma acestor ani s-a botezat şi bunicul meu, fiind printre primii botezaţi, undeva pe o vale. La început li s-a dat numele de pocăiţi, mai târziu s-au numit Biserica Baptistă, iar un frate, Vasâlie din Gostila le dădea şi cina.

    Au venit mai mulţi predicatori din părţile Bistriţeişi s-au pocăit mai multe persoane din Răzoare, printre care şi Latiş Gavril, care mai târziu a devenit pastor. Mai erau fraţii Ungur Ioan a lui Todor, Vlaşin Ioan, Gavriş Vele (de la Alexa), Nechita, dar şi multe femei. Toţi formau Biserica Baptistă şi mulţi veneau din localităţile Ciocotiş, Trestie, Gostila, Rohia şi se botezau în Răzoare.

    Acei predicatori din Bistriţa, Dionisie din Vărarea, Ilisie din Nepos au trecut la penticostali şi au venit în Răzoare, unde mulţi au trecut de partea lor, rămânând numai două familii baptiste : Gavriş de la Alexa şi Simon Man din Ciucastău care mai târziu s-a mutat la Satu Mare, trăieşte şi azi şi are în jur de 90 de ani, fiind pastor la Biserica Penticostală din Satu Mare. Bunicul mi-a povestit că s-a făcut mare zarvă şi mulţi nu ştiau ce să facă, unii au trecut la penticostali pentru că erau mai mulţi, alţii au rămas baptişti.Gavril Latiş a trecut mai târziu, spunând că el se duce unde sunt mai mulţi, că trebuie să fie păstor. El avea 7 clase şi vorbea bine din Cuvânt.

    Multă vreme mergeau împreună şi acel Vasâlie din Gostila le dădea cina până când au fost ordinaţi Latiş şi Ungur Ioan apoi Vlaşin Ioan. La Ionul lui Dodi s-a format Biserica Penticostală, iar la Gavriş de la Alexa, undeva lângă podul mare, Biserica Baptistă.“

     

                

     

                            Mărturia familiei Gheţe

    „Mă numesc Gheţe Sanda Rodica, născută în   jud. SM, am 38 ani şi sunt căsătorită cu Gheţe Mircea, născut tot în jud. SM şi împreună avem doi copii, de 17 şi respectiv 14 ani. Atât eu cât şi soţul meu provenim din familii ortodoxe.

     În 1993 se năştea primul nostru copil, Ionuţ, urmat de Iulian în anul 1996. Au fost un prilej de bucurie pentru noi.

    Anul 1995 a fost anul în care ne-am mutat în casa părintească a soţului meu din localitatea Răzoare.

     Nu întodeauna au fost bucurii în familia noastra, au apărut necazurile, lipsurile,certurile pe fondul patimei alcoolului soţului meu , în urma careia m-am simţit singură şi lipsită de atenţia lui.

    Fiind nou veniţi în această zonă a Lăpuşului eram departe de rude şi nu aveam cui să  cer un sfat şi în acele momente mi-a trecut prin minte să citesc BIBLIA.

    Cu cât citeam mai mult, cu  atât doream să aflu mai multe şi îmi găseam refugiul în EA, umplându-mi golul din suflet.

    Atunci s-a născut relaţia mea cu Dumnezeu... în vreme de strâmtorare am chemat numele Lui şi nu a zăbovit să îmi vina în ajutor. Citind BIBLIA am înţeles voia Sa şi am lăsat ca lucrarea Duhului să se facă şi în viaţa mea şi pe 15 iunie 1997 am făcut legământ cu Domnul.

    Încercările parcă erau şi mai mari, însă acum îl aveam pe Dumnezeu de parte mea. Soţul meu simţindu-se abandonat şi părăsit s-a adâncit şi mai mult în patima lui , ba încă i se oferea şi alcool gratuit din partea prietenilor de pahar, însă nu am renunţat, rugându-mă pentru mântuirea lui, împreună cu Ionuţ , copilul nostru mai mărişor, atunci în vârstă de 4 ani.

    Aceasta patimă l-a condus la ideea că este abandonat şi părăsit şi că nu are pe nimeni care să-l înţeleagă însă nu vedea nici o scăpare din situaţia lui.

    Cu toate acestea,  cercetat de duhul lui Dumnezeu a luat hotărârea de a-şi pune soarta în mâinile Domnului şi după 9 luni, pe 26 aprilie 1998, a intrat în apa  botezului marturisindu-şi credinţa. Apoi, soţul meu a trebuit să facă faţă râsului batjocoritor şi ironic al prietenilor, cu care  altădată se unea la acelaşi potop de desfrâu.

     

    Timp de 10 ani ne-am bucurat împreună cu credincioşii penticostali în biserica din Răzoare. Deşi mă bucuram împreună cu fraţii penticostali, tânjam dupa acea manifestare a Duhului Sfânt într-un duh al omului blând şi smerit. Atât eu cât şi soţul meu am primit botezul într-o biserică baptistă şi ne îndrăgostisem de acel fel de închinare.

    De aceea am mers la Biserica Baptistă din Târgu Lăpuş. Aici am găsit închinarea şi  partaşia dorită de sufletul meu.  În prezent activăm în această biserică, unde ne adunăm cu fraţi şi surori din Tg.  Lăpuş, Băiuţ şi Rohia la părtăşie bucurându-ne de mântuirea ce ne-a fost dată în dar, cu dorinţa ca şi copiii noştri să ne urmeze credinţa”.

    Ceea ce spune fratele Constantin în mărturia sa legat de faptul că predicatorii baptişti alergau acolo unde erau mai mulţi credincioşi este confirmat şi de alţi fraţi. Pe când eram pastor la Chiuieşti, între anii 1990 – 2000, discutam mult cu un frate penticostal, Sighiartău Gheorghe, zis Gheorghe din Coastă,  care îmi era vecin şi îmi spunea uitându-se către clădirea bisericii noastre : „Şi eu am fost aici, dar fraţii nu îmi prea dădeau dreptul la Cuvânt, iar eu le-am spus că plec acolo unde pot să predic mai mult”. Şi a plecat, pentru că fraţii penticostali nu aveau vorbitori atât de buni, la baptişti însă erau şi alţii care predicau cu putere Cuvântul, cum ar fi fratele Petruţ Petru.

    La ora actuală în Răzoare sunt 3 fraţi baptişti: Gheţe Mircea cu soţia Sanda şi Licău Constantin.

     

    Băiuţ

     

    În 1979 prima familie de baptişti se mută în localitate. Fratele Ioan Vâţ este repartizat ca şef de sector la Exploatarea minieră Băiuţ şi se mută cu sora Florica în comună. În ’81 şi ’85 Domnul le dăruieşte 2 băieţi cu care în continuare vor frecventa Biserica Baptistă Sfânta Treime din Baia Mare.

    În 1999 băiatul lor cel mare este admis la Universitatea Baptistă Emanuel din Oradea, iar începând cu acest an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă împreună cu studenţi şi absolveţi ai Universităţi Emanuel au loc evanghelizări prin colind.

    În vara lui 2004 are loc prima lucrare cu copiii făcută în cadrul Misiunii CountrySide unde mai mulţi studenţi ai Universităţii Emanuel, timp de o săptămână vopsesc geamurile şcolii şi stâlpii din localitate iar după-amiezele le petrec împreună cu copii din localitate învăţându-i jocuri şi cântece creştine.

    În iarna lui 2005 Biserica Baptistă din Satu Mare donează mai multe cadouri pentru copii (primite la rândul lor de la Samaritean Purse). Din anul 2006 Biserica Baptistă Golgota din Arad se implică în proiectul cadouri de Crăciun şi timp de trei ani trimite echipe de tineri şi învăţători de copii cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

     

    Boiereni

     

    Aici s-a încercat să se aducă credinţa adevarată şi din Rohia a venit fr. Cosma Grigore, dar oamenii îl cunoşteau căci mergeau la moara lui cu ce aveau de măcinat, dar când a încercat să le spună despre pocăinţă, oamenii l-au scos din sat, dar nu cu forţa şi i-au spus: “ bade Grigore la noi să nu mai vii cu din astea” şi fratele s-a dus acasă.

    Mi s-a povestit că o familie din Boiereni s-au pocăit undeva în ţara şi s-au gândit să se întoarcă acasă şi să fie o bună mărturie dar oamenii i-au scos şi pe ei din sat.

    După revoluţie lucrurile s-au schimbat iar după deschiderea Bisericii Baptiste din Lăpuş au fost aduşi oameni din Boiereni să asculte Cuvântul Domnului. Domnul a lucrat la inima lui Pop Irina şi în 2003 şi-a predat inima Domnului şi L-a primit pe Domnul în inima ei.

    Soţul dânsei o aducea la Biserică şi el era hotarât să se predea Domnului, dar din cauză că suferea de inimă, pe neaşteptate a murit înainte să primească botezul. La înmormântare ni s-a dat voie să predic şi să cântăm. Acum sora este singura baptistă din localitate şi locuieşte cu fiica  dumneaei Natalia.

     

     

                                Cerneşti

     

    Eram la Biserica Baptistă din Baia Mare cam prin anul 1986 şi într-o duminică fratele Rusu Simion a anunţat de la amvon că un frate din Cerneşti  va recita o poezie. Mie mi-a stârnit interesul că nu ştiam că în Cerneşti să fie fraţi Baptişti fiind pe ruta mea de mers acasă la Rohia. Când fratele a venit în faţă înainte să recite poezia a spus că se numeşte Octavian Latiş este din Cerneşti şi că el este baptist la origine dar aşa s-a întâmplat şi acuma umbla la penticostali.

    Din cartea dânsului de poezii “La izvorul de sub stâncă” am  descoperit că s-a născut în 1921, iar la vârsta de 18 ani, adică în 1939 s-a botezat.

    Am luat legatura cu familia fratelui şi mi-au spus că ei nu ştiu să fi fost baptist, ci penticostal, iar când le-am zis ce a spus pe când traia, la Baia Mare, ei au spus „noi nu zicem că nu” şi ginerele fratelui s-a interesat de la o soră mai batrână şi nici ea nu ştia să fi fost baptişti în zonă.

    Am văzut că şi la Ciocotiş cele mai corecte informaţii ni le-a dat preotul din sat, fraţii penticostali sunt prea mândri poate să accepte că unii dintre ei au fost baptişti şi că în timp au trecut la penticostali.

                Avem totuşi o scurtă mărturie a fratelui Traian, care întâlnindu-se cu un frate din biserica noastră l-a întrebat ce biserică frecventează, iar la răspunsul fratelui nostru „la baptişti...” mărturisi că „mai bine era sub baptişti, că de cânda venit Latiş din Răzoare şi Diordica din Lăschia numai probleme am avut, numai lupte au fost între ei”.

                      

                       Fânaţe

     

    În Fânaţe nu am avut o Biserică baptistă, dar credem că Domnul va lucra prin familia Barbos Achim. Fratele a trăit în SUA o perioadă, fiind pilot de avion. La un zbor de agrement împreună cu un prieten au suferit un accident. Prietenul lui a făcut infarct şi a căzut pe manete, provocând prăbuşirea avionului, dar Dumnezeu l-a salvat şi a rămas în viaţă. Atunci s-a hotărât să-L slujească pe Dumnezeu toată viaţa sa, de aceea s-a întors acasă, în satul său natal şi anul acesta organizează la Fânaţe o tabără Internaţională  pentru copii  creştini şi alţi copii din  ţările dinprejur   şi din SUA  orfani , şi pentru fraţii credincioşi cu familiile lor din Bisericile din zonă.

    În anul 2008, fratele Achim a organizat şi o seară de evanghelizare la Casa de Cultură din Târgu Lăpuş, împreună cu Biserică Baptistă din Baia Mare.

    Ne rugăm ca Domnul să dea multă putere fratelui Achim şi dorim să se formeze o biserică baptistă cu ajutorul Lui

     

                         

    Enter supporting content here

    AMINTIRI