Home | CUVINT INAINTE | SCUZE | NOU PE SITE | GENESSIS | GENESSIS II | FRATII MARAMURESENI | COMITATUL SZOLNOK DOBOKA | CONTINUARE I | CONTINUARE II | TARA LAPUSULUI 1876 HARTA | MUSATINII SI MARAMURESUL | 1914 | Blank page | TIRGU LAPUS | TIRGU LAPUS II | TIRGU LAPUS III | FILE DIN ISTORIA LAPUSULUI | ISTORIE A SCOLII LAPUSENE | TARA LAPUSULUI | TARA LAPUSULUI II | TARA LAPUSULUI III | TARA LAPUSULUI IV | MUNTII LAPUSULUI | Tara Chioarului | Blank page | TARA CHIOARULUI II | ISTORIA RELIGIILOR TARII LAPUSULUI | TURISM IN TARA LAPUSULUI ?! | TRASEE TURISTICE IN TARA LAPUSULUI | Blank page | BISERICILE DE LEMN | BISERICI DE LEMN II | PE VREMEA LUI PINTEA | PANORAMA LAPUSULUI | PANORAMA LAPUSULUI II | PANORAMA LAPUSULUI III | FOLCLOR LAPUSAN | TRADITII | BABA | BAIUT | BERINTA | POIANA BLENCHI | POIANA BOTIZII | BOIERENI | BORCUT | DOBRIC | DUMBRAVA | BREBENI | UNGURENI | CERNESTI | CIOCOTIS- | FINATE- | IZVOARELE -BLOAJA | MAGURENI | TRESTIE- | VALENI | POIANA PORCULUI-FINTINELE | DEALUL CORBULUI | INAU | DAMACUSENI | DEALUL MARE | VIMA MICA | DRAGHIA | FAURESTI | GOSTILA | GROSI | GROAPE | JUGATRENI | ASPRA | LASCHIA | LAPUSUL ROMANESC | LIBOTIN | LARGA | MAGOAJA | COPALNIC MANASTIUR | VIMA MARE | COPALNIC | COROIENI | CUFOAIA | COSTENI | CUPSENI | CARPINIS | CURTISIU MIC | ? CIMPIA SASULUI | STRIMBU BAIUT | PRELUCA NOUA | PRELUCA | PETERITEA | CONTINUARE PRELUCA | PLOPIS | RAZOARE | ROGOZ | ROHIA-PAMINTUL CREDINTEI | ROMANESTI | RUSOR | SUCIU DE JOS | SUCIU DE SUS | STOICENI | SALNITA | SURDESTI | SATRA | VAD | FAMILIA CULCER-MEMORII | BLESTEMUL PAMĪNTULUI | BISERICA UNITARA -MARTIRI | MARTIRII TARII LAPUSULUI | INTOARCEREA ACASA | BISERICA BAPTISTA LAPUSANA | PENTICOSTALISMUL IN TARA LAPUSULUI | PASTRATORII TRADITIEI | POVESTE | Melania Dan | CONTINUITATE | DIN BOGATIILE LAPUSULUI | SENZATIONAL | RADACINI | " Halal de mine sunt bunic " | Pentru Boguta | Emotii | Dupa 25 de ani | LAPUSENI UNITIVA !!! | REINTOARCERE IN TRECUT I | REINTOARCERE IN TRECUT II | REINTOARCERE IN TRECUT III | Ultima ceremonie | EROI | Rohia 2 | MUNTELE GAINA | PROFESORI | " PEDAGOGI DE SCOALA VECHE " | CAMPIONAT PE MAIDAN | VIOLENTA | Blank page | " LA PESCUIT , IARNA " | Istoria unui parculet | LIBOTIN | VECHIUL LICEU | MENTORI | La gradinita | FOTOGRAFII CLASELE I-IV | CLASA VIII | CLASA X | CLASA XII "A" | MENTORI II | SASCUT | SASCUT II | Blank page | povestiri | povestiri II | povestiri III | povestiri IV | povestiri V | povestiri VI | Dr. SOLOMON CORNELIU | CULTURA | CULTURA II | CULTURA III | LAPUSENI | Lapuseni II | TOAMNA SE NUMARA ....... | COPILARIA MEA ,SPITALUL | STRADA DOINEI | Lapusul si evreii | Lapusul si evreii II | LAPUSUL si evreii II continuare | Lapusul si evreii III | Lapusul si evreii IV | Lapusul si evreii V | LAPUSUL SI EVREII (ENGLEZA) | URME | PRIN CIMITIRUL EVREIESC DIN TIRGUL LAPUS | CASA RABINICA DE LAPUS | Traditii evreiesti | HOLOCAUSTUL LAPUSAN | YAD VASHEM | HOLOCAUSTUL LAPUSAN (ANTISEMITISM) | DOCTORI | FARA LEGATURA | ALEGERI | Blank page | Blank page 2 | Blank page 3 | Contact Me | About Me | Favorite Links

AMINTIRI DIN TIRGU LAPUS / SASCUT

ISTORIE A SCOLII LAPUSENE

ASPECTE PRIVIND SITUAŢIA ŞCOLILOR CONFESIONALE

 
       1848 a adus un ” vīnt ” de libertate , de speranțe de egalitate , de emancipare , īn rīndur naționalităților ce formau marele Imperiu Hzburgic .
Pe scena politică a Transilvaniei , apar figuri proeminente ale intelectualității și clerului romānesc , care vor aduce o schimbare īn mentalitate și concepțiile populației romāne din Imperiul Hazburgic .
    Personalități marcante ale Bisericilor romānilor din imperiu , și-au impus amprenta īn viața religioasă , educaționala și culturală a romānilor .
     Din păcate scindarea religiosă a romānilor transilvăneni a avut consecințe nefaste , din cauza luptelor dintre  conducătorilor Bisericii Unite și a Bisericii Ortodoxe .
      In pagina de mai jos , doi din protagoniști acestor vremuri , precum ăi citate dintr-un articol scris de Dumitru Suciu de la : 

Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca

 

 
 
 
 
Saguna.png
Saguna CoA.png
 
 
Andrei Șaguna (n. 20 ianoarie 1808 , Miscolț, Ungaria — d.28 iunie 1873 Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei , militant pentru drepturile ortodocților și ale romānilor  din Transilvania, fondator al Gimnaziului Romānesc din Brasov (1851), membru de onoare al Academiei Romāne.

Andrei Șaguna s-a născut īn ianuarie 1808, la Mișkolț īn nordul Ungariei, din părinți aromāni, originari din Garbova , lāngă Moscopole īn Balcani. Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut īn 1814  la catolicism, religie īn care și-a botezat copiii. Īn 1816 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a īnceput școala la Mișkolț. Īn 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta.

La 29 decembrie 1826 a trecut la ortodoxie. Īntre 1826-1829, urmează filozofia și dreptul la Buda. Īn 1829 pleacă la Virșeț unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. Un aspect criticat al biografiei sale a fost predarea Ecaterinei Varga , luptătoare maghiară pentru drepturile romānilor transilvăneni, autorităților imperiale absolutiste īn ianuarie 1847 . La 18/30 aprilie 1848 a fost hirotonit episcop la Carloviț. Atunci el a spus: „Pe romānii transilvăneni, din adāncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i īndrumez”.

La 3/15 mai 1848 prezidează, īmpreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni , Adunarea de la Blaj . Īn fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, īmpăratului Franz joseph . Īn 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiție īmpăratului. Ideea unității romānilor este conținută īn „Memoriul” națiunii romāne din Marele Principat al Ardealului, din Banat , din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina , prezentat tot īmpăratului. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram Iancu .

                                 #

 
        Alexandru Sterca-Șuluțiu, cunoscut și ca Alexandru Sterca-Șuluțiu de Carpiniș, (n.15 febroarie 1794 , Abrud - d. 7 septembrie 1876, Blaj ) a fost un mitropolit al Bisericii Romāne Unita cu Roma , fratele tribunului pașoptist Ioan Sterca-Șuluțiu . Īn timpul păstoririi sale Eparhia de Alba iulia și Făgăeaș  (cu sediul īn Blaj) a fost scoasă de sub jurisdicția arhiepiscopiei romano-catolice de Strigoniu și a devenit provincie ecleziastică de sine stătătoare, cu Episcopia de Oradea Mare , Episcopia de Gherla și Episcopia de Lugoj ca sufragane (subordonate).
A provenit dintr-o familie nobiliară romānă din Transilvania. A studiat la Abrud, Alba Iulia și Blaj , unde s-a pregătit pentru preoție īn seminariul diecezan. Pe 8 noiembrie  1814 s-a căsătorit cu Ana Aron de Bistra, iar la 6 decembrie 1814 a fost hirotonit preot. Soția sa a murit pe 18 febroarie1818, iar el a rămas văduv. A īncetat din viață la 7 septembrie 1867 la Blaj, la vārsta de 73 ani. A fost īnmormāntat lāngă biserica parohială din Blaj.

Īn anul 1836 a devenit Protopop al Șimleului. Īn sinodul electoral din 30 septembrie 1850, a fost ales pe locul īntāi drept candidat pentru scaun episcopal de Făgaraș și Alba Iulia .  Pe 18 noiembrie1850, a fost numit, iar pe 22 iulie1851, a fost consacrat episcop īn Catedrala Sfāntul Nicolae  din Oradia. Pe 6 decembrie 1853, papa Pius al IX-lea a scos episcopia de Făgăraș de sub jurisdicția mitropolitană și primațială a arhiepiscopului de Strigoniu și a īnălțat-o la demnitatea de arhiepiscopie și mitropolie. Prin acest act, episcopul Șuluțiu a devenit totodată arhiepiscop și mitropolit. Pe 28 octombrie 1885 , a fost instalat īn noua calitate printr-o mare solemnitate desfășurată la Blaj īn prezența nunțiului apostolic de la Viena , cardinalul Michele Viale-Prela.

 

 
 
 
 
ASPECTE PRIVIND SITUAŢIA ŞCOLILOR CONFESIONALE

ROMĀNE ŞI PROBLEMATICA CELOR MIXTE

DIN TRANSILVANIA ĪN EPOCA LUI BACH

Dumitru Suciu

Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca

Alexandru Sterca Şuluţiu, īntr-un circular, insistă şi el asupra armoniei ce trebuia instaurată īntre biserică şi stat īn privinţa susţinerii īnvăţămāntului confesional rural prin colaborarea permanentă a preoţilor şi dascălilor cu autorităţile politice. Clericii subordonaţi să respecte cu stricteţe instrucţiunea gubernială din 26 iunie 1852, care prevedea că ori de cāte ori se făcea un concurs pentru ocuparea unui post de dascăl liber prin vacanţa obişnuită sau prin īntemeierea de noi şcoli īn comunităţi, candidatul să fie raportat oficiului cercual īn vederea verificării comportamentului său politic şi moral. Fără asemenea aprobări exprese, scaunul episcopesc nu va confirma niciun dascăl de pe cuprinsul eparhiei. Ierarhul dispunea ca īnvăţătorii „să fie curaţi şi fără prepus politic” īn purtarea lor, īn caz contrar fiind īn pericol de a-ş pierde slujba. Guberniul şi autorităţle locale au dispus implicarea antistiilor comunale, alăuri de autorităţle şolare bisericeşi, īn acţunea de deşeptare a simţlui public pentru edificarea, repararea şi buna funcţonare a şolilor şi ele īsele vor verifica nereuştele şi scăderile, dar vor evidenţa şi rezultatele ībucurăoare ş lădabile īn acest domeniu. La 16 mai 1853 Şluţu anunţ un concurs, pentru data de 1 iulie, pentru ocuparea postului de paroh īn Cāpeni (Topįfalva) cu un salariu de 200 fl m.c. şi, tot īn acea zi, un alt concurs, pentru postul („staţunea”) de dască īn comunitatea Bucium Siaşa, cu un beneficiu anual de 60 fl. m.c., locuinţă(„vartir”), grāne, lemne īn valoare de 30 fl. m.c.10

Controlul politic al īnvăţătorilor de orice confesiune a fost o măsură generală īn Transilvania īn regimul neoabsolutist. La 17 iulie 1852 Andrei Şaguna, īntr-o adresă către protopopul Vasile Cosma, atrage atenţia asupra necesităţii respectării ordinului gubernial din iunie potrivit căruia īnvăţătorii nu-şi puteau ocupa funcţia īnainte de a avea acordul autorităţilor locale de stat privind atitudinea şi comportamentul lor politic. Autorităţile vor cerceta fiecare dascăl şi vor decide dacă atitudinea lui politică este compatibilă sau nu cu „dregătoria dăscălească”.

Oficiul cercual īl va īnştinţa pe protopop despre rezultatele cercetăilor. Ordinul gubernial a fost dezbăut şi īsuşit īn şdinţa consistorială din 17 iulie 1852, ţinută la Sibiu11. Preoţilor li se interzicea să se implice īn problemele politice, impunāndu-li-se tăcere totală şi neutralitate īn acest domeniu. Astfel, pretorul din Tārgu Lăpuş (Lăpuşul Unguresc) īi atrage atenţia protopopului Vasile Cosma că mulţi preoţi din tractul lui se consideră īn mod greşit īndreptăţiţi să intervină īn desfăşurarea activităţilor pur politice, perturbānd deseori mersul acestora, fapt care le diminuează prestanţa socială. Mitkiewitz īl roagă să intervină, să explice şi să le precizeze preoţilor subordonaţi dezavantajele ce le-ar suferi din cauza amestecurilor īn probleme politice. Lui Mitkiewitz īi displăcea că preoţii se ocupau şi cu cārciumăritul şi īl roagă pe protopop să le interzică această practică deoarece le scădea prestigiul īn comunităţi12.

La 24 aprilie 1852 Andrei Şaguna şi-a informat clerul subordonat că Ministerul Cultelor şi Īnvăţămāntului a transmis prin Guberniu că reglementarea īnvăţămāntului elementar confesional este de competenţa statului şi a Bisericii.

Episcopul şi Sinodul din 1850 au informat monarhul, Ministerul de resort şi Guberniul īn ce mod urmau să fie repartizat competenţele, punānd accent pe o puternică autonomie bisericească īn materie şcolară, chiar dacă şi īn această chestiune se aşteptau răspunsurile şi aprobările definitive de la Viena. Pānă cānd vor sosi acestea, Şaguna dispune ca fiecare obşte bisericească să-şi construiască şcoală, iar cazurile celor de tot sărace şi incapabile să-i fie raportate pentru a interveni şi a le da sfaturi, īnsă īn niciun caz aceste obşti sărace să nu se īntovărăşească pentru a rezolva problema cu o comunitate de altă confesiune.

Dascălii şcolilor ortodoxe să fie tot ortodocşi, iar comunităţilor care nu-i respectă ordinul să li se aducă la cunoştinţă că aceasta era dorinţa expresă a episcopului lor şi să fie īndemnaţi să se conformeze.

Autorităţile neoabsolutiste doreau răspāndirea culturii prin şcoală īn īnvăţămāntul confesional romānesc, dar cu banii şi pe cheltuiala romānilor, şi nu din finanţele statului. Exact din acest motiv ele n-au agreat ordinul lui Şaguna ca şcolile să fie strict confesionale, mai ales īn locurile īn care şi ortodocşii, şi uniţii erau prea săraci să-şi ridice şcoli separate. Astfel comisarul cezaro-regal de cerc Leonte Luchi i-a convocat la 22 octombrie 1853 pe protopopul greco-catolic Ioan Dragomir şi pe protopopul ortodox Vasile Cosma la Tārgu Lăpuş, informāndu-i că va ordona tuturor satelor de sub jurisdicţiile lor tractuale să-şi ridice şcoli, cu dispoziţia ca īn satele cu populaţie mixtă, unde nici uniţii, nici neuniţii nu erau capabili să le construiască singuri, să-şi unească posibilităţile băneşti şi forţele umane, pentru a le zidi īmpreună. Cei doi protopopi nu erau la prima convocare, īntrucāt comisarul Luchi i-a interpelat la 22 iunie obţinānd de la ei acordul verbal că vor menţine pe viitor īnvăţămāntul confesional sătesc īn comun īn satele mixte.

Īn 2 iulie 1853 comisarul le-a cerut să redacteze īn scris angajamentele luate verbal, le-a trimis forurilor superioare şi abia apoi s-a adresat sătenilor din zonă. Īntr-un raport către Şaguna, protopopul l-a informat că īn cele 14 sate din cercul Lăpuşului, nu existau şcoli construite nici īn cele cu populaţie mixtă unită şi neunită, nici īn cele curat ortodoxe, ceea ce presupunea că orele se ţineau īn case īnchiriate.

Īn 1854 Cosma i-a confirmat ierarhului său că oamenii erau săraci şi incapabili să-şi ridice numai şcoli ortodoxe sau numai şcoli greco-catolice.

Lucrurile stăteau astfel chiar dacă īn Poiana Porcului existau 82 de familii ortodoxe şi numai 38 unite, īn Cupşeni, 153 la 20, īn Libotin 134 la 67, īn Dumbrava 75 la 56, īn Ungureni 177 la 100, īn Rohia 73 la 70. Īn aceste sate majorităţile erau  ortodoxe, dar majorităţi greco-catolice existau īn Suciu de Jos, 70 la 54, şi Lăpuşul Dobricului, 68 la 41. Cei mai mulţi săteni erau săraci, nu le era īndestulătoare nici pāinea cea de toate zilele şi unii nu-şi dădeau copiii la şcoli neavānd pentru ei īmbrăcămintea şi hrana necesară. Comisarul le-a promis ambilor protopopi că va interveni energic, va īndrepta lucrurile şi le va porunci sătenilor ca, īn pofida sărăciei, să depună eforturi comune pentru zidirea şcolilor. Vasile Cosma, „orbit de bucurie” că lucrurile se mişă a semnat imediat protocolul cu Ioan Dragomir pentru construirea şi susţinerea şolilor mixte. Numai că la primirea raportului trimis de protopopul ortodox, episcopul Şaguna a fost „orbit” de furie ş i-a trimis subalternului său o adresă sau o critică atāt de dură īcāt acesta s-a speriat că va fi lipsit de patrafir pe toată viaţa . După ce a primit „perdaful” de la Sibiu, protopopul va răpunde că de-abia atunci a realizat şi a văut păcatul ce l-a comis „īn toată grozăia lui”. Vasile Cosma īş asigură ierarhul că n-a săvārşit păvatul din dorinţa de a-i nesocoti poruncile, ci dintr-o prostie nevinovată Recunoscād că păcatul este mare şi vrednic de pedeapsă protopopul recurge la citate din Biblie şi īş cere umilit iertare: „iartă-mă Doamne, dară cu īdurare, nu mă duce pre mine ītru īpuţnarea zilelor mele, că voi spăla īn toate nopţile patul meu, cu lacrămile mele aşernutul meu voi spăa” şi īş ia angajamentul căpe viitor va respecta cu stricteţe toate ordinele mai marelui său20.

Din documentele vremii reiese clar că Şaguna a interzis clerului său să se amestece cu uniţii īn construirea şi susţinerea şcolilor confesionale mixte şi unii dintre protopopii şi preoţii eparhiei, angajaţi īn această direcţie, s-au aflat īntre două focuri, şi anume, cel al autorităţilor de stat şi cel episcopesc. Ierarhul de la Sibiu a intrat īn conflict şi cu Guberniul Transilvaniei. Acesta doreşte să-i forţeze māna şi să accepte colaborarea cu uniţii īn problemele şcolare. Şaguna se angajează īn dialog cu Guberniul, cere desluşiri multe, se retrage uneori, mai mult de formă, pentru ca ulterior să-şi ia avānt, să contraatace şi să-şi impună punctul de vedere.

La 7 septembrie 1853 anunţa că decretul din 6 iunie 1853, emis de Guberniu īn privinţa şcolilor mixte, a fost modificat, la cererea lui, adresată principelui guvernator Karl von Schwarzenberg, prin ordonanţa gubernială din 26 august, care prin compromis a stabilit cāteva norme, acceptate şi de eparhia din Sibiu. Unde creştinii ortodocşi formau o parohie de sine-stătătoare, ce purta protocoale matriculare, nu era admisă nici o abatere de la principiul confesional. Ei trebuiau săşi facă şcoală şi s-o susţină singuri fără amestec cu alţi creştini de altă confesiune.

Dacă īn oraşul sau satul care corespundea acestei prevederi existau creştini de altă confesiune īn număr atāt de mic īncāt nu-şi puteau ridica şcoală proprie, puteau plătind taxa obişnuită, să-şi trimită copiii la şcoala ortodoxă unde īnvăţau materiile stabilite de regulament, minus catehismul ce trebuia predat de un paroh de confesiunea respectivă (deci greco-catolic). Acolo unde ortodocşii erau minoritari, puteau să-şi unească forţele cu greco-catolicii pentru ridicarea şcolii, dar asemenea cazuri trebuiau constatate la faţa locului de funcţionarii din administraţia locală de stat īmpreună cu respectivii parohi şi protopopi de ambele confesiuni, fiind şi precizate modalităţile şi procedurile de urmat.

Īn circularele către protopopi şi preoţi Şaguna inserează, fără nicio īncurajare sau īndemn personal de a fi aplicate, cāteva reguli şi proceduri stabilite de Guberniu pentru şcolile mixte. Era obligatoriu ca prin contracte scrise să se stabilească dreptul de proprietate asupra şcolii al fiecărei părţi şi sumele cu care sau obligat să participe atāt la zidirea, cāt şi la susţinerea ei. Īnvăţătorul angajat să fie de confesiunea majorităţii şi pus sub inspecţia dregătoriei lui confesionale, iar unde numărul era paritar īnvăţătorii se roteau şi cel īn funcţie se afla tot sub inspecţia lui confesională, astfel că periodic ambele biserici īşi exercitau competenţele şcolare asupra dascălilor respectivi şi fiecare paroh īşi preda permanent īnvăţătura sa religioasă. Pānă aici rezulta din circularul emis la 7 septembrie 1853, că ierarhul a acceptat şcolile mixte, la presiunea autorităţilor, dar surpriza vine la sfārşitul actului cānd Şaguna dispune următoarele: „īndatorez pe părinţii protopopi ca despre asemenea īntāmplări unde este trebuinţă a se face şcoală mestecată să-mi raporteze pe larg şi să aştepte de la mine aprobarea unui asemenea amestec”21. De fapt instrucţiunea finală sugera că ultimul cuvānt īn materie era rezervat īnaltului prelat, şi nu autorităţilor de stat, īncă din 1853, ca să nu mai vorbim că admonestarea severă a lui Vasile Cosma īn 1854 demonstra că Şaguna nu agrea īn fond ideea, chiar dacă īn cazul respectiv documentele oficiale erau gata semnate. Acesta şi alţi protopopi, ca şi toţi sătenii ortodocşi au fost instruiţi īncă din 24 aprilie 1852 să nu se asocieze cu uniţii īn ridicarea şi susţinerea şcolilor mixte, instrucţiune īncălcată de protopopul Solnocului īn iulie acelaşi an, prin semnarea contractului cu Ioan Dragomir, fără aprobare expresă de la episcopul mai mult decāt reticent īn această chestiune.

Deşi ortodocşii din protopopiatul Solnoc II au consimţit să contribuie la construirea şcolii confesionale catolice din Lăpuşul Unguresc (Tārgu Lăpuş), respectānd ordinul organelor locale de stat, la 18 iunie 1857, Şaguna īi scrie lui Vasile Cosma să nu cuteze a da aprobare īn calitatea lui de inspector şcolar ca ortodocşii să cadă sub greutatea plătirii unor sume de bani pentru a īntreţine „şcoală străină”, deoarece trebuiau să şi ridice şoală proprie ortodoxă . Şoala din Lăuşl Unguresc, fiind catolică percepea conform legii taxe de 2-3 florini pentru elevii de alte confesiuni, dar ortodocşi contributori cu sume de bani, materiale de construcţe, zile de muncăla ridicarea şi susţinerea ei, erau scutiţi de asemenea sume şi copiii lor īnvăţu īn şcoală cu dascăli uniţi, cu excepţa orelor de religie unde erau instruiţi de preoţi de confesiunea lor. Şguna s-a adresat Īaltei Locotenenţe (Guberniului) pentru ca ortodocşi să nu dea bani şolilor de altă confesiune, deoarece lucrul nu era legal şi, īn consecinţă autorităţle locale de stat să nu elaboreze instrucţiuni īn acest sens. Şaguna īl informa pe Vasile Cosma, īncă īn 28 martie 1857, că aşepta răpuns favorabil de la Īnalta Locotenenţă şi īi ordona ca obşile bisericeşi ortodoxe din tractul lui să mai amāne cu prestarea şi ajutorul īn bani, materiale ş muncă pānă va primi răpunsul aşeptat; desigur, dacă acesta era favorabil, orice acorduri anterioare cădeau de la sine. La 19 iulie 1857 Şaguna reiterează porunca, precizād că protopopul era dator săi īdemne pe creşinii ortodocşi să se opună categoric pretenţilor şi „năzuielii” preturii din Tāgu Lăpuş ca ei să contribuie la īnfiinţrea şi susţnerea unei şoli romano-catolice, deoarece o asemenea acţiune este ilegală . Sătenii trebuie să fie conşienţi că nimeni nu-i poate sili să menţină cu cheltuiala proprie şoli de „religie” strănă iar Pretura forţa nota īn mod interesat, īn sensul că vrea să zidească şi să susţină şoală respectivă „pentru sine”, deci pentru catolicism, „dar spre stricarea şoalelor noastre poporale”. Ortodocşi să şi īndrepte atenţa exclusiv spre şolile lor, spre a le „ţine īn rād bun”, să nu intre īn vorbe pentru şoli de „religie” (de fapt confesiune) strănă iar din dobāzile din īprumutul imperial să nu se acorde nici un creiţrar strănilor, „ci tot insul să pzăiască obligaţa sa” de a-ş investi banii īn bisericile şi şolile populare greco-orientale .

Rezultă clar din adresele amintite că episcopul Şaguna nici nu s-a sfiit, nici nu s-a temut să le indice fiilor săi sufleteşti să se opună organelor locale de stat cānd atentau la autonomia confesional-şcolară şi să califice instrucţiunile lor ca fiind ilegale. Īn legătură cu denominaţia de „romano-catolică” a şolii din Tārgu Lăpuş ea era īntr-adevă catolică dar dintre catolicii ce au construit-o majoritatea netă era catolicăde rit grec şi doar o minoritate neīnsemnată era catolică de rit latin, lucru pe care Şguna īl trece cu vederea, fiind interesat să stopeze īnfiinţrea şolilor mixte unite şi neunite. Īn unele cazuri, o dată īnfiinţate, acestea funcţonau.

La Lăpuşul Unguresc ortodocşi ş-au dat obolul pentru ridicarea şcolii catolice īntr-o perioadă tulbure, neclară cānd nu se tăiase nodul gordian şi nu se şita cine va fi cāştigător īn duelul dintre Şaguna şi stat, ceea ce a creat confuzii şi destule conflicte şi convulsii īn anumite zone. Prin ordonanţa cezaro-regală din 4 decembrie 1858, au fost stabilite 46 de comune care au achitat o sumăde 1.244 florini. Cu excepţia a 5 localităţi , romano-catolicii erau īn minorităţi nesemnificative ş anume īn Lăpuşul Unguresc, 248 suflete, īn Lăpuş(Olįh Lįos) 438, īn Băiuţ(Olįh Lįposbanya) 779, īn Strābul 398, īn Groşi (Töes) 75, iar īn toate celelalte 41 de comune, contributorii erau romānii greco-catolici. Romano-catolicii, minoritari, au contribuit cu foarte puţin la susţinerea şcolii şi anume au plătit 67 de florini după cum urmează īn Magyar Lapos 15, īn Olįh Lįpos 10, īn Olįh Lįposbįya 20, īn Strāmbul 17, īn Tökes 5. Pe lāgă ei, mai plăteau reformaţii din Lăpuşul Unguresc 60 de florini, deci cele două confesiuni maghiare , romano-catolică şi reformată au solvit doar 127 florini, iar romānii greco-catolici 1.097 florini. Īn comunele curat romāneşi, greco-catolice, ca, de exemplu, Poiana Botizei, Boiereni, Larga, Brebeni, Măureni etc. ca şi īn cele curat romāeşi, dar de două confesiuni, unită şi neunită–Suciu de Jos, Poiana Porcului, Dobricu Lăpuşlui, Ungureni etc. – fixate īn dispoziţile oficiale ca sate contributoare pentru susţinerea şcolii principale din Lăpuşul Unguresc, nu locuiau de loc romano-catolici.

Īn aceste condiţii , preoţii şi creşinii romāni uniţi se simt īntru totul īndreptăţiţi să protesteze īmpotriva denominaţei de şoală primară catolică germană īn actele oficiale emise de Īnalta Locotenenţă pentru şoala din Lăpuşul Unguresc şi a ocupării postului de īnvăţător pentru clasa a II-a, cu salariu de 315 florini ş īndemnizaţe de 42 pentru locuinţă , exclusiv de către un dascăl romano catolic.

Denumirea de şoală germană īn condiţile īn care naţunea germană n-a oferit nici un filer pentru construcţia ei, pe lāngă că era incorectă, era de natură să inducă īn eroare popoarele Europei, care dacă citeau ziarele sau dispoziţiile oficiale din Marele Principat al Transilvaniei puteau crede că īn cercul Lăpuşului s-au stins soiurile de romāni şi de unguri şi satele ar fi locuite numai de germani. Romānii şi ungurii au respins īmpreună īndreptăţirea cuvāntului „germană” din actele oficiale care a ajuns să fie folosit doar dacă vreun jude analfabet ar fi fost sedus să accepte aşa ceva de căre autorităţle regimului. Juzii comunităţlor romāe şi ungare se puteau pronunţa exclusiv īn problemele administrative săteşi, dar nu īn cele şolare care erau confesionale şi naţionale. Deşi romānii īşi iubeau naţonalitatea şi numele de romān , n-au pretins ca instituţia de īvăţămānt din Lăpuşul Unguresc să se numească şoală romānă . Uniţii se ataşează de falnicul nume „catolic”, cu precizarea că trebuiau respectate proporţile , īn sensul că era mai mult catolică de rit grec, decāt latin, īntrucāt romano-catolicii au plăit doar a 20-a parte la construcţa ei.

Preoţii şi mirenii uniţi din protopopiatul Lăpuşului, īntruniţi īn Sinodul din Suciu de Jos, i-au cerut lui Ioan Alexi, episcopul Gherlei, să obţină denumirea de şcoală greco-catolică districtuală iar īnvăţătorii plătiţi de ei să fie romāni de naştere, tot greco-catolici, să stăpānească perfect limbile romānă , maghiară şi germană , materiile de īvăţămāt să fie predate īn limbile romānă şi maghiară iar germana să fie obiect de studiu. Copiii absolvenţi , cunoscători ai tustreilelor limbi,puteau să intre īn acest mod mai uşor la gimnaziile din Baia Mare, Cluj, Satu Mare sau Sighetu Marmaţei. Dacă se realizau aceste lucruri se consolidau baza şi vaza „legii” greco-catolice şi onoarea Sfintei Uniri cu Biserica Romei. Romano-catolicii să şi adune mai īntāi bani şi apoi să-şi angajeze dascăl de confesiunea lor, dar să nu pretindă nici un creiţar de la greco-catolici īn acest scop. Romānii uniţi au fost excluşi de la gimnaziul inferior din Szilįgy-Somly (Şmleul Silvaniei), deşi contribuiseră cu bani la susţnerea cheltuielilor, iar excluderea s-a făut fără despăgubire. Dacă romano-catolicii nu le acceptau propunerile, greco-catolicii īi despăgubeau, le returnau toată valoarea contribuţei, care era mică şi se puteau retrage de la şoala din Lăpuşul Unguresc. Se cerea de asemenea instituirea unui comitet şcolar local care să se ocupe de bunul mers al procesului de īnvăţămāt, format din: un funcţonar al preturii cezaro-regale, protopopul tractului, un preot din cercul administrativ, doi mireni şi un īnvăţător, şi să cāştige īncrederea poporului contribuitor. Romano-catolicii i-au cerut, īn 1858, canonicului Carol Fesztl, consilier şcolar de stat, să treacă direcţiunea şcolii din Lăpuşul Unguresc īn competenţa Ordinariatului catolic de rit apusean, pe motiv că la Cluj, Sibiu şi Braşov funcţionau şcoli catolice inspectate de Ordinariate de aceeaşi confesiune, care erau frecventate şi ele de minorităţi de elevi romāni, aşa că şi la şcoala din Lăpuşul Unguresc se putea aplica aceeaşi metodă. Ungurul Carol Fesztl, beamtăr competent, cinstit, imparţial, le-a replicat cu mult bun simţ conaţionalilor săi că pentru un pumn de maghiari nu va prejudicia niciodată interesele a 2-3000 de romāni catolici de rit grec. Pānă la urmă, maghiarii s-au mulţumit cu numirea unui preot romano-catolic īn funcţia de catihet al elevilor de aceeaşi confesiune24.

Sub presiunea insistentă a episcopului Andrei Şaguna, Īnalta Locotenenţă a Marelui Principat al Transilvaniei a numit o comisie de cercetare a cazului şcolii din Lăpuşul Unguresc, īntrunită īn localitate la 25 mai 1858 şi formată din consilierul şi preşedintele de la prefectura din Dej, consilierii şcolari Pavel Vasici şi Carol Fesztl, protopopul ortodox Partenie Trombitaş de la Tārgu Mureş, īn calitate de comisar bisericesc al Eparhiei Sibiului, şi translatorul Andrei Mureşanu.

Aceştia au testat voinţa contribuitorilor care s-au exprimat prin vot, au redactat un raport către forul executiv central, care la 4 decembrie 1858 a decis ca obştile bisericeşti ortodoxe din cercurile politice ale Lăpuşului Unguresc şi Kopalnic– Mănăştur, ca şi ortodocşii ce locuiesc amestecaţi īn sate cu creştini de altă confesiune să fie scutiţi „de la īmpărtăşirea la īntemeierea şi susţinerea şcoalei des pomenite”. Īn 18 decembrie 1858, episcopul reiterează ideea că şcolile trebuiau să fie strict confesionale şi că nici o obşte bisericească nu poate sili altă obşte să contribuie la ridicarea vreunei şcoli de altă confesiune, dacă ea īnsăşi, de bună voie, nu se angajează īn acest sens, lucru pe care marele ierarh nu-l recomandă şi-l consideră ilegal25. Există deci dovezi convingătoare că Andrei Şaguna impunea cu autoritate aplicarea pe teren a principiului autonomiei confesional şcolare ortodoxe īncă īnainte de Decretul din 23 februarie 1859, care a fost semnat la trei luni după decizia Īnaltei Locotenenţe, Ministerul vienez recunoscānd de fapt situaţia reală din Marele Principat.

La īnceputul regimului neoabsolutist, Şuluţiu şi unii canonici din Blaj, īncurajaţi de anumite cercuri oficiale de la Viena, au tatonat īn surdină, generalizarea Unirii cu Roma prin absorbirea ortodocşilor din Transilvania. S-a preconizat chiar şi atragerea lui Şaguna īn această acţiune şi, potrivit unor informaţii din epocă, dacă acesta accepta, i s-ar fi oferit rangul de mitropolit şi arhiepiscop al tuturor romānilor uniţi. Şuluţiu şi partizanii săi īn idee credeau că naţiunea romānă, odată devenită catolică īn īntregimea ei, va fi sprijinită mai puternic de īmpărat, de papă, chiar de statele neolatine occidentale din Europa, va fi audiată, respectată, īşi va putea impune mai uşor aplicarea programelor politice şi se va apăra cu succes atāt īn faţa pericolului germanizării, cāt şi al maghiarizării.

Planul şuluţian a devenit de notorietate publică şi era comentat şi la Viena stārnind īnsă multe valuri, puţine aprobări şi numeroase reprobări şi respingeri din partea ortodocşilor. Pe de altă parte, īn cuvāntarea de instalare a lui Şuluţiu īn scaunul episcopal, pe care a şi publicat-o la Buda, īn 1851, şi la Blaj, īn 1852, se repetă ca un refren aserţiunea că numai Biserica Romānă Unită cu Roma, era cu adevărat apostolică, adevărata Biserică a lui Iisus Christos, universală şi sobornicească etc. ceea ce era imposibil să nu stārnească ideea că cealaltă Biserică era mai puţin adevărată, mai puţin apostolică etc. sau chiar că era cu totul neadevărată şi schismatică.

Ortodocşii au avut rezerve mari faţă de o doctrină emanată printr-o pastorală blăjeană care i-a surprins, īnspăimāntat şi revoltat. Era incriminată de fapt afirmaţia că cea mai puternică legătură īntre oameni era unirea īn religie şi credinţă, care nu se putea compara cu legătura de sānge. Blăjenii erau acuzaţi că, deşi fac apel la unirea eforturilor pentru īnfiinţarea unei Facultăţi de Drept, invită printre rānduri şi la Unirea religioasă cu Vaticanul. Adresa Blajului către Sibiu īn această problemă īncerca să ispitească inimile ortodocşilor romāni. Primatul religiei şi credinţei asupra sāngelui, īn concepţia lui Şaguna şi a Consistoriului de la Sibiu, constituia o īnvăţătură nouă, nemaiauzită de la īntemeierea creştinătăţii prin Māntuitorul Iisus Christos şi nemaifolosită folosită pānă atunci īn cuvāntări bisericeşti. Era trist să observi că īntre romāni, care vorbeau aceeaşi limbă, aveau aceeaşi istorie, luptaseră īmpreună īn 1848 şi 1849 īmpotriva duşmanilor īmpăratului şi ai naţiunii, se răspāndea tendinţa de a se despărţi „īncāt se socotesc unii pre alţii străini”. Simţind săgeţile īnfipte de Capitlul din Blaj, Şaguna şi membrii Consistoriului refuză să colaboreze cu el şi īl asigură că va acţona separat şi prin forţe proprii la īntarirea culturii romāne26.

Andrei Şaguna i-a spus şi protopopului greco-catolic Simion Balint, fost prefect īn 1848-1849, că el nu va face niciodată Academie Juridică īmpreună cu uniţii . Balint a insistat pentru Academie, fiind convins că, prin intervenţia lui Şaguna la īmpărat şi guvern, naţiunea īşi va atinge scopul şi īl va binecuvānta ca pe un al doilea Moise. Numai că şi Alexandru Sterca Şuluţiu i-a scris că, dacă va trece cu toată turma la Unire, naţiunea īl va binecuvānta tot ca pe al doilea Moise.

Şaguna a respins ambele oferte. Proiectata Academie de Drept, cu profesori romāni şi cu limba de predare romānă, ar fi fost tot mixtă şi se spera īn banii oferiţi cu generozitate de fraţii Hurmuzachi, Mocioneşti, baronii Sina şi Zenovie Pop, bogaţii braşoveni, īn colectele publice, dar ea nu a fost aprobată de autorităţi. Situaţia devenise neplăcută pentru opinia publică, dezamăgită de respingerea programelor naţionale şi dezorientată de certurile confesionale ale romānilor din Imperiul Habsburgic, cu ecouri pānă īn capitală.

Tristeţea şi dezamăgirea din sānul liderilor laici a fost magistral exprimată de Ion Maiorescu īntr-o scrisoare către episcopul Alexandru Sterca Şuluţiu. El nu īnţelegea sau se facea că nu īnţelege de ce nu s-au unit forţele şi capacităţile materiale şi umane romāneşti, de ce unii sunt pentru Academie şi alţii acţionează făcānd colecte pentru fond confesional şcolar separat. Maiorescu este conştient că majoritatea dorea īnfiinţarea unei Academii Naţionale, dar scopul era zădărnicit de tensiunea fricţiunilor şi dezbinărilor survenite īntre capii Bisericilor romāne, pe care va şi cădea păcatul dacă aceasta „dorinţă universală a romānilor” va fi zădănicită . Īprejurările erau vrednice de plāns şi Maiorescu īl roagă pe Şuluţiu să-l asculte cu mare atenţe, deoarece prin ceea ce-i scrie nu-i cere nici un bine personal, ci unul naţonal. Romānii au fost solidari īn 1848-1849, au luptat cu arma şi condeiul pentru emanciparea lor, vicarul Sălajului a ajuns episcop la Blaj şi dintre membrii Delegaţei nimeni nu l-a sprijinit mai mult decā el. Aceste fapte īl īndreptăţau pe Maiorescu să-i vorbească cu toată libertatea cerută de sfinţnia cauzei, chiar cu riscul de a-ş atrage urgia īnaltului ierarh pe care-l previne că nu a acceptat nici circularul lui Şaguna īn privinţa interzicerii şcolilor confesionale romāe mixte ş nici nu vrea să-l scuze īntr-un fel sau altul, deoarece era un produs al unui spirit inamic al romāilor. Tot atāt de vinovat īnsă era Şuluţiu cu pastorala lui din Blaj, mama duşmăniilor şi dezbinărilor ivite īntre romāni. Nici cel mai mare duşman al romānilor n-ar fi īdrăznit să scoată circulara din Sibiu, care condamnă īsoţirea ş īfrăţirea dintre romāni, dacă pastorala blăjeană nu i-ar fi netezit atā de bine drumul. Nici episcopul din Sibiu, nici cel din Blaj, prin actele lor reprobabile, nu ş-au făut mai mulţ partizani īn jurul lor.

Şuluţiu este acuzat pe faţă īn scrisoare că atunci ciād şi-a scos la lumina tiparului pastorala, nu s-a consultat cu nici un romān bun şi mai īnţelept, iar cei ce l-au sfătuit s-o publice nici n-au ajutat cu nimic generalizarea Unirii cu Roma şi nici nu s-au dovedit a fi amici ai romānilor sau ai lui, ca ierarh. Maiorescu īl īntreabă maliţios şi ironic cāţ prozeliţ i-a adus pastorala, cu cāt a crescut număul uniţlor de pe urma ei şi īl asigură că şi cei pe care i-a cāşigat la Viena pentru Unire ş l-au lăudat īn faţă , rādeau īn dos şi-īş băteau joc de el. El afirmă că Şuluţiu ş-a pierdut popularitatea īnaintea tuturor romānilor buni ş cumpătaţi şi īi prezice că dacă va păşi pe calea pastoralei, umblānd pe baza principiilor ei după prozeliţ, īn cāţva ani numai el ş capitlul din Blaj vor rămāe uniţi īn Transilvania. Episcopul de la Oradea, Vasile Erdelyi, care se lăuda că dacă n-ar fi el romāii s-ar arunca īn braţele ruşilor, īi seamănă lui care a venit īnaintea naţiunii cu paradoxul că cei de o religie cu noi sunt mai apropiaţi decāt cei de un sānge. Īntāi a fost omul, remarca Maiorescu, şi apoi religia, iar īn anii din urmă au prevalat cauzele naţonale asupra celor confesionale. Īnsăşi naţionalitatea este o caritate creştină şi o dragoste faţă de aproapele de un sānge, de aceeaşi etnie şi limbă , care era legăura cea mai naturală .

Practic vorbind, Maiorescu acuză pe ambii episcopi că umblă pe căi greşite şi afirmă că nu aveau rădăcină īn popor şi că pe teren confesional nu vor cāşiga inimile romānilor. Romānii n-au īsetat după religie, ci după emanciparea naţională iar episcopii ce calcă pe căi diferite şi false, īnşelādu-i pe alţi şi īnşelādu-se īntre ei, fac un rău romānilor, rău care dacă durează poate deveni şi mai mare. Naţiunea şi-a pierdut, graţie ingratitudinii celor de la putere şi intrigilor interne, Comitetul şi Delegaţia, şi episcopii au rămas singurele ei autorităţi, dar unul trăgea spre răsărit, altul spre apus, īnşelānd şi guvernul īn problemele confesionale, şi naţiunea, şi pe ei īnşişi. Concluzia lui Maiorescu era că pastorala ce promova generalizarea Unirii, cānd era mai mult decāt necesară unitatea īntregii naţiuni, a reīnviat discordia, a produs erezie de neīnsoţire şi de neīnfrăţire īn cauza Academiei şi a şcolilor mixte. Cu toate acestea, el īl sfătuieşte pe Şuluţiu să-şi īndrepte erorile īnainte de a deveni orori şi, īmpreună cu ceilalţi prelaţi şi liderilaici, să acţioneze pentru Academie.

Am reconstituit pe larg atitudinea lui Ioan Maiorescu, om de mare talent şi echilibru, doar pentru a explica īmprejurările şi contextul dificil şi deosebit de īncordat apărut īn interiorul lumii bisericeşti romāneşti care au influenţat īn epocă evoluţia īnvăţămāntului confesional romānesc din Transilvania. Cele scrise de Maiorescu ar fi trebuit să fie un fel de memento, dar lucrurile au evoluat exact pe dos şi īn anii 1854-1855 conflictele confesionale, acutizate īşi vor pune din nou amprenta asupra cauzei şcolare. Acest subiect l-am analizat īntr-un studiu aparte.

                                 #

Preot lăpușan īn fruntea școlii Romānești de invățători din nordul Transilvaniei

 

150 de ani de la infiintarea Astrei maramuresene”

* In urma cu 150 de ani, la 7 februarie 1861, a fost constituita ,„Asociatiunea pentru Cultura Poporului Roman din Maramures”. Cu doua zile mai devreme, la 5 februarie 1861, a fost ales comitetul de conducere, compus din Iosif Man, presedinte, Mihail Pavel, vicepresedinte, Petru Mihaly, secretar, protopopii Vasile Mihalca, Pop Simion si Stefan Simion, pretori, Ion Iurca si Vasile Mihalca, membri.
In prima sedinta a „Congregatiei comitatense” (13 decembrie 1860), comitele Maramuresului, Iosif Man, a expus dorinta romanilor de a infiinta o asociatiune culturala, care sa poata intretine o scoala romaneasca (Preparandie) de invatatori si, propunand aprobarea acesteia, a anuntat ca doneaza in nume personal suma de 1.000 de florini. Membrii congregatiei au hotarat sa acorde noului asezamant cultural romanesc 15.000 de florini din partea comitatului, veniturile izvoarelor minerale din Suligu si toate amenzile incasate de pretori.
S-a lansat totodata si o lista de subscriptie, care a circulat la toate autoritatile din comitat. Tot in 1860 a fost constituita Societatea de lectura a romanilor din Maramures „Dragosiana”, care avea menirea de a promova si cultiva limba si literatura romana si de a da astfel posibilitatea de afirmare tinerelor talente, devenita ulterior „Asociatiunea pentru Cultura Poporului Roman din Maramures”.
Indata dupa constituirea asociatiei, secretarul Petru Mihaly a trimis o circulara catre toti fruntasii romani, apeland la munca si la solidaritatea tuturor in vederea strangerii fondurilor necesare Preparandiei „deoarece cultura unui popor, fiind treapta pe care el inainteaza in viata sociala si politica, poate sa aduca legi pentru egala indreptatire a romanului cu celelalte natiuni; daca insa nu vom poseda calitatea ceruta, nu vom putea castiga influenta politica, care dupa atatea secole i s-ar cuveni sarmanului roman.”
Comitetul a reusit sa stranga pentru scoala romaneasca, in primul an de activitate, un fond de 7.000 de florini. Paralel cu aceasta, la interventia personala a comitelui Man, imparatul a daruit pe seama Asociatiunii marele intravilan din piata orasului, pe care se aflau si cateva cladiri vechi, nepotrivite scopului urmarit. Totodata, s-au redactat statutele Asociatiunii si ale Preparandiei.
Organizarea si conducerea Preparandiei au fost incredintate dascalului Ion Busita din Lapusul Unguresc, un absolvent al Institutului pedagogic din Viena. Acesta l-a avut ajutor pe clericul Teodor Roman. Cursurile au inceput numai in toamna anului 1862, cu 15 elevi, deoarece in anul precedent un incendiu a distrus cladirile vechi. Din fondurile adunate si din despagubirile primite de la societatile de asigurare s-a putut cladi un edificiu nou si corespunzator. Sufletul scolii a fost Busita, care in afara de pedagogie, istorie si limba romana, mai propunea ca materii de studiu plantatul si altoitul pomilor, stuparitul si legumaritul, cantarile si dansurile nationale. Pentru completarea cunostintelor practice ale viitorilor dascali, scoala dispunea de un teren agricol de 15 iugare.
Cu toate greutatile ce le-a intampinat, in cei 10 ani de activitate, preparandia a dat neamului peste 120 de invatatori, precum si alti functionari, care au impanzit toate satele Maramuresului. Invatatorimea s-a organizat intr-o reuniune a invatatorilor romani confesionali, sub presedintia vicarului roman, contopindu-se astfel scoala si biserica intr-un puternic instrument de luminare si de rezistenta nationala. Au fost scolarizati nu doar tineri din Maramures, ci si din Satu Mare, Chioar si Salaj, incepand astfel sa se formeze o elita locala romaneasca, care a jucat un rol important in viata comunitatilor romanesti din acea perioada.
La insistentele episcopului rutean din Muncaci – care pretindea ca Preparandia sa se mute la Hust si sa se transforme intr-o preparandie ruteana – Consiliul regesc a refuzat aprobarea statutelor Asociatiunii, precum si acordarea dreptului de publicitate pe seama Preparandiei, pretextand ca Asociatiunea nu are fondurile necesare care sa-i asigure existenta, iar Sighetul, fiind supus jurisdictiunii episcopului din Muncaci, Preparandia nu poate sa stea sub jurisdictia episcopului roman din Gherla.
La 24 mai 1864, comitetul a redactat un memoriu si a delegat o comisie care sa prezinte memoriul forurilor in drept. Delegatia maramureseana a mers intai la Gherla si Blaj, pentru a cere sprijinul episcopului Alexi si al mitropolitului Sulutiu, apoi a plecat la Viena, unde a obtinut o audienta la imparat. Delegatia s-a intors acasa numai cu promisiuni vagi, care s-au implinit abia in 1867, cand s-au aprobat statutele Asociatiunii si s-a acordat Preparandiei dreptul de publicitate. Tot in acel an, la 23 octombrie, s-a aprobat si functionarea „Societatii de lectura” a Asociatiunii. Adunarea generala din 1 decembrie 1868 a ratificat statutele, a reconfirmat statutele aprobate si a reconfirmat alegerea comitetului de conducere al Asociatiunii.
Asociatiunea pentru Cultura Poporului Roman din Maramures si-a dezvoltat activitatea locala dupa posibilitati si imprejurari, fara a se izola de marea miscare culturala romaneasca din Transilvania, cu care a pastrat legaturi permanente. Fruntasi ai acesteia, precum George Baritiu, Al. Papiu-Ilarian, Iosif Hodosiu au fost alesi membri de onoare ai Societatii de lectura maramuresene.
In 1869, guvernul a decis infiintarea la Sighet a unei preparandii de stat, fara caracter confesional, pe langa care sa functioneze si un profesor roman, care sa propuna limba romana pentru elevii romani. Comitetul Asociatiunii, considerand ca prin infiintarea unei scoli de stat se va depopula preparandia romana, a decis desfiintarea acesteia. In prealabil s-a obtinut din partea guvernului asigurarea oficiala de a numi in catedra de limba romana de la preparandia de stat pe profesorul Ion Busita si de a permite elevilor romani sa invete religia tot in limba romana. Ca urmare, preparandia s-a mutat la Gherla, iar averilor Asociatiunii li s-a dat destinatia de a infiinta si de a intretine un Comitet, unde sa gaseasca adapost si hrana elevii romani de la cele trei scoli secundare unguresti din Sighet.
„Cultura unui popor, fiind treapta pe care el inainteaza in viata sociala si politica, poate sa aduca legi pentru egala indreptatire a romanului cu celelalte natiuni; daca insa nu vom poseda calitatea ceruta, nu vom putea castiga influenta politica, care dupa atatea secole i s-ar cuveni sarmanului roman” - Petru Mihaly

Ioan BOTIS
Data aparitiei: 2011-02-08
 
 

Alte pagini despre istoria școlii lăpușene, din monografia Țării Lăpușului , despre care am mai scris in paginile precedente .

 

V. Īnvăţămāntul şi cultura

V.I. Īnvăţămāntul lăpuşean pānă la 1900

Şcoala este inima unei localităţi, o lume īn continuă mişcare, o bătălie pentru informare, dinspre şi īnspre lume.

Ceea ce a asigurat şi asigură trăinicia spirituală a localităţii şi zonei este educaţia şi cultura.

Primele informaţii despre īnvăţămāntul lăpuşean datează de la īnceputul secolului al XVII-lea. Această localitatea avea la īnceputul acestui secol o populaţie eterogenă destul de numeroasă, īn special maghiară rit reformat care aparţinea protopopiatului din Baia Mare.

Sub auspiciile Bisericii Reformate īn preajma anului 1622 a fost deschisă prima şcoală din localitate care a fost distrusă īmpreună cu o parte a localităţii de invazia tătarilor din 1657 şi intervenţia polonezilor care-l urmăreau pe voevodul Kemeny Ioan.

Şcoala a fost situată iniţial īn Piaţă, fiind o construcţie din lemn avānd 3 ½ stānjeni lungime şi 2 ½ lăţime, din care o cameră şi o bucătărie care au aparţinut īnvăţătorului ca şi locuinţă, iar a treia cameră ca sală de clasă. Mobilierul sălii era unul sumar: īn mijlocul sălii pe patru stālpi īnfipţi īn pămānt sin scāndură de brad era făcută o masă şi lāngă ea de ambele părţi două bănci lungi..

Īn anul 1845 această construcţie (atāt cāt a fost refăcută iniţial) īncepe să se dărāme şi s-a făcut propunerea de ridicare a unei noi construcţii, obţināndu-se aprobarea, dar revoluţia de la 1848-1849 a spulberat aceste planuri.

Sub impactul anului revoluţionar 1848 īn societatea romānească se pune tot mai mult problema şcolii şi educaţiei.

La Rogoz funcţiona o şcoală primară greco-catolică īn care īn anul şcolar 1850-1851 īnvăţau 61 de elevi īndrumaţi de īnvăţătorul Constantin Cosma. Īn acelaşi context īn 1851 locuitorii satului Dobric īl aleg pe zece luni īnvăţător pe Perhaiţa Pavel īn casa căruia va funcţiona şi şcoala

Scolile săteşti erau susţinute de biserică şi populaţie şi şcolarizau copiii īntre 7-14 ani care deprindeau tainele scrisului, cititului, aritmeticii agriculturii şi religiei.

Pānă la īnfiinţarea Şcolii Elementare Greco-Catolice din Tārgu Lăpuş īn localitate mai existau două şcoli confesionale: reformată şi romano-catolice.

Şcoala elementară romano-catolică īşi deschide porţile īn 1821 īn locuinţa preotului unde īnvăţau 10-12 copiii. Īn 1837 īnvăţătorul Paşca Silvestru īnvaţă 20 de băieţi şi 14 fete, sala de clasă fiind īn casa parohială. Principalele materii au fost: Religia şi Morala, Biblia, Limba Maghiară, Latina şi Germana, iar din 1860 s-au introdus discipline noi Matematica, Geografia şi Istoria.

Din 1866 datorită condiţiilor improprii de şcolarizare 16 elevi romano-catolici au frecventat şcoala reformată, iar salarul īnvăţătorului a fost de 52 frt. şi 50 de griţari.

Şcolile confesionale reformate şi romano-catolice maghiare īn Ardeal erau īn număr foarte mare comparativi cu cele romāneşti, astfel la 1848 cei aproximativ trei milioane de romāni din Transilvania şi Ungaria dispuneau de două gimnazii: Blaj (1754) şi Beiuş (1828), cāteva preparandii: Arad, Oradea şi Carei; şcoli normale la Blaj, Năsăud, Orlat şi Caransebeş; de un liceu episcopal de grad superior la Blaj şi o şcoală preoţească de şase luni la Sibiu. Īn 1841 s-a īntocmit o statistică a şcolilor din Transilvania din care reiese că existau 2.840 de sate cu 1.628 de şcoli din care 298 erau romāneşti.. Procesul de īnvăţămānt era reglementat pe baza aşa numitelor Ratio Educationes şi Ratio Studiorum, norme ce aveau caracter unitar īn tot imperiul. După 1850 ca urmare a luptei culturale a romānilor au luat fiinţă: Liceul ortodox romān din Braşov (1850); Liceul fundaţional greco-catolic grăniceresc Năsăud (1862); Liceul gimnazial de patru case din Brad; Preparandiile din Blaj, Năsăud, Gherla, Sighetul Marmaţiei şi Caransebeş.

Īntre 1850 şi 1918 īnvăţămāntul romānesc din Transilvania era confesional: ortodox şi unit īn subordinea celor două Biserici cu sediul al Sibiu şi Blaj.

Īn Tārgu Lăpuş intelectualitatea romānească după 1848 as luat iniţiativa īnfiinţării unei şcoli principale greco-catolice īn care să fie pregătiţi elevi indiferent de etnie şi religie. Iniţiativa şi sufletul demersurilor ulterioare a avut-o protopopul greco-catolic Ioan Dragomir. Īntre 1835 şi 1837 acesta a fost profesor de filozofie la Liceul episcopal din Blaj, īn 1848 a fost un participant activ la evenimente, iar după revoluţie şi-a pus activitatea pentru ridicarea culturală a romānilor. Īn această activitate laborioasă a fost susţinut de confratele ortodox Vasile Cosma, acesta din urmă primind răspuns negativ din partea episcopului Andrei Şaguna de la Sibiu prin Circulara 520 din 24 aprilie 1852.

Depăşite greutăţile confesionale au apărut altele datorită preşedintelui Primpreturii din localitate Elia Mitkevicz care dorea ridicarea localului din lemn īn timp ce protopopul Ioan Dragomir dorea o şcoală din piatră .

Cursurile şcolii au s-au deschis īn 1856 īntr-o casă īnchiriată cu trei īncăperi, iar īn 1857 a īnceput construcţia şcolii principale din Tārgu lăpuş.

Īntr-o adunare greco-catolici şi ortodocşi din localitate di 8 martie 1857 doreau ca şi pe viitor să se continue Şcoala naţională din Lăpuşul unguresc.

Şcoala a fost ridicată cu contribuţia satelor şi comunelor din plăşile Lăpuş şi Copalnic Mănăştur : Lăpuş – Poiana Botizei 20 fr, Boiereni 45 fr, Drăghia 25 fr, Suciu de Sus 65 fr, Strāmbu 50, Cufoaia 30 fr, Larga 40 fr, Lăpuşul Romānesc 110 fr, Băiuţ 40 fr, Groşi 35 fr, Tārgu Lăpuş 100 fr, Suciu de Jos 24 fr, Poiana Porcului 10 fr, Coroieni 13 fr, Cupşeni 57 fr, Dobric 25, Libotin 10 fr, Răzoare 15 fr, Rohia 22 fr, Ungureni 15 fr, Cerneşti cu Bloaja 40 fr, Groape cu 2 fr; Copalnic Mănăştur 25 fr, Preluca 30 fr, Ruşor 25 fr, Vad 20 fr, Vima Mare 6 fr, Vima Mică 18 fr, Berinţa 15 fr, Sălniţa 12 fr. Īn total s-au adunat 1.224 fr, iar populaţia a contribuit şi prin muncă personală. Copiii acelor comune care nu au contribuit la susţinerea şcolii au plătit o taxă īntre 2 şi 4 fr.

Piatra de temelia a şcolii a fost pusă la 25 iulie 1857 de către Episcopul Diecezei Greco-Catolice din Gherla Ioan Alexi. Edificiul a fost finalizat īn 1867 şi a costat aproximativ 20.000 de coroane.

Cu sprijinul Episcopului Ioan Vancea de Buteasa īn 1873 şcoala a fost recunoscută de Ministerul Īnvăţămāntului ca Şcoală Confesională Romānească.

Pentru susţinerea şi organizarea acestei şcoli īn iunie şi decembrie 1873 s-au ţinut două conferinţe alegāndu-se un comitet care era direct răspunzător de organizarea şi averea şcolii. Acesta era format din Gavril Manu (preşedinte) Teodor Gavruţiu (vice-pteşedinte) Dumitru Varna (perceptor) Vasile Iuga (controlor) Paul Ghindaş (notar) Ioan Marton şi Constantin Popescu (membrii) şi Petru Codeus (bibliotecar).

Edificiul şcolii a fost ridicat din piatră şi cărămidă īn lungime de 24 m, lăţime 18 m, īnălţimea cu etajul 7 m. Locul pe care a fost ridicat a fost cumpărat de la un maghiar cu numele de Barta, fiind iniţial o mlaştină īn care se scăldau gāştele.

Dintre cei mai renumiţi donatori de la sfārşitul secolului XIX au fost M Ordinariat din Gherla, Episcopii Ioan Vancea şi Mihail Pavel, N.F. Negruţiu, (400 coroane) Preotul Cristurului (100 coroane) Gavril Manu din Boiereni a dat tot anul toată arenda unei mori din Groşi.

Īn decurs de 57 de ani cāt a existat această şcoală 1856-1913 au īnvăţat peste 4.000 (4.097) de tineri, după naţionalitate: 3.744 romāni, 240 maghiari, 51 germani, 62 evrei; după religie 2,567 greco-catolici, 1.177 ortodocşi, 197 romano-catolici 97 reformaţi şi 62 mozaici..

Cei mai importanţi dascăli ai Şcolii Confesionale au fost. Ioan Dragomir, Sera Gheorghe, Laurenţiu Caba, Teodor Rotaru, Ioan Buşiţia, Teodor Roşu, Demetriu Varna, Ioan Giorgiu, Alexandru Latiş, Vasile Rebreanu (tatăl scriitorului Liviu Rebreanu) Gherghel Teofil, Latiş Vasile, Paul Oana, Ioan Moldovan, Aurel Farcaş. I. Szabo, P. Codeus.

Pe lānă această şcoală confesională īn localitatea Tārgu Lăpuş s-a īnfiinţat o şcoală elementară de stat īn 1873 cu patru cadre didactice īn clădirea Bisericii Reformate pentru care īn 1886 statul le-a pus la dispoziţie un teren şi o casă . Director a fost Lebedy Ioan iar īnvăţători Szeremlei Eszter, Magyarosi Ioan, şi Kerecheş Daniel.

Īn 1866 s-a īnfiinţat o şcoală evreiască numită Talmud Tora avānd ca preşedinte pe Zaith Herman.

Īn 1893 īn localitate printr-o donaţie făcută de comună s-a īnfiinţat o grădiniţă de copii.

Datele cu privire la īnvăţămāntul lăpuşan pentru secolul al XIX-lea sunt relativ puţine şi uneori contradictorii, documentaţia fiind dispersată datorită reorganizării administrativ teritoriale ele aflāndu-se īn arhivele de la Cluj, Gherla, Baia Mare, Satu Mare, şi Budapesta (fond ne cercetat de cāt parţial), iar o parte din arhiva şcolară patrimoniul confesional greco-catolic a fost distrusă īn anii regimului comunist.

V.2 īnvăţămāntul lăpuşean īn secolul xx şi īnceputul secolului XXI

Ţara Lăpuşului este cunoscută pānă azi ca o zonă conservatoare din punct de vedere al tradiţiilor şi obiceiurilor dar mai ales a mentalităţi colective. Cu toate acestea intelectualitatea zonei şi localităţii Tārgu Lăpuş s-a raliat īn jurul şcolii unde s-a aflat permanent cu modernizarea educaţiei obţinānd performanţe cu nimic mai prejos decāt şcolile din Baia Mare şi Sighet sau din ţară.

Problema īnvăţămāntului lăpuşean īn secolul XX trebuie privită prin perspectiva a două etape distincte, prima fiind de la 1900 la 1948, iar a doua de la 1948 –2003 (Monografia Liceului Teoretic Petru Rareş).

Paginile de mai jos sper să fie argumente solide pentru susţinerea acestui sanctuar al inteligenţei din Tārgu Lăpuş care este Şcoala şi īn special Liceul Teoretic Petru Rareş, singurul liceu dintr-o zonă cu o populaţie de 60.000 de locuitori.

După primul război mondial legislaţia şcolară a fost īn măsură să satisfacă cerinţele organizării unei şcoli cāt mai unitare pe teritoriu Romāniei. Perioada pānă la 1948 se caracterizează printr-o mulţime de proiecte de reformă, legi, decrete şi regulamente şcolare adoptate de guvernele care s-au succedat: două legi pentru īnvăţămāntul primar (1924 şi 1939) două pentru īnvăţămāntul secundar teoretic (1928 şi 1939), la care se adaugă o lege pentru īnvăţămāntul secundar, industrial şi comercial (1936) şi trei legi pentru īnvăţămāntul universitar (1931, 1932, 1942).

Īn contextul acestei legislaţii destul de stufoase şi īnvăţămāntul din Tārgu Lăpuş a cunoscut cāteva schimbări esenţiale. Astfel īn 1919 a fost īnfiinţata şcoala primar de stat cu limba de predare romānă, şcoală īn manieră confesională, despre care avem date insuficiente pentru a ne contura o imagine asupra modului cum īşi desfăşura activitatea.

Īn anul 1920-1921 s-a īnfiinţat īn localitate prima şcoală secundară Gimnaziul de Stat mixt Petru Rareş (denumire primită īn 1925) care a funcţionat pānă īn 1931 cānd a fost desfiinţat prin ordinul M.E.N. nr 107957/1931, iar elevii gimnaziului au fost repartizaţi la gimnaziile din Dej şi Gherla..

Gimnaziul avea īn 1920-1921 īn clasa I 51 de elevi din care 32 băieţi şi 19 fete; īn clasa a II- a particulară 12 elevi din care 7 băieţi şi 5 fete.Director a fost Manu Alexandru, iar elevii au fost recrutaţi din următoarele sate: Rohia, Ciocotiş, Fāntānele, Libotin, Dămăcuşeni, Rogoz, Lăpuş, Tārgu Lăpuş, Copalnic Mănăştur, Ruşor, Lăschia, Gherla şi Dej.

La desfiinţarea acestui gimnaziu īn 1931 exista un total de 70 de elevi din care 37 băieţi şi 35 de fete, elevii fiind de naţionalitate romānă, maghiară şi evrei repartizaţi astfel:

Ų īn clasa I - 31 elevi din care 18 băieţi şi 13 fete

Ų īn clasa a II-a - 19 elevi din care 9 băieţi şi 10 fete

Ų īn clasa a III-a - 20 elevi din care 10 băieţi şi 10 fete.La acest gimnaziu au funcţionat ca şi dascăli următorii profesori: Ghizela Medan, Emilia Perhaiţă, Procopiu Cotuţiu, Augustin Iuga şi Loliciu Gheorghe (ultimii doi au fost şi directori.

Īn cei zece ani de activitate acest gimnaziu nu a fost lipsit de modificări sau de schimbări care ş-au pus amprenta asupra bunului mers al instrucţiei. Astfel, printr-un ordin al Inspectoratului Regional de Īnvăţămānt Cluj, nr. 11580/25 noiembrie 1924 se schimbă caracterul mixt al şcolii care devine Gimnaziu de Băieţi şi nu se mai face examinarea elevilor particulari (fără frecvenţă).

Īncepānd cu anul şcolar 1928-1929 durata īnvăţămāntului īn acest gimnaziu se reduce de la patru clase la trei clase. Un lucru demn de precizat că acest gimnaziu avea īncă din 1925 internat.

Pānă īn 1945 datele cu privire la īnvăţămāntul din localitatea Tārgu Lăpuş sunt lacunare, iar pe alocuri controversate singurul lucru cert este că īntre 1937-1938 exista o şcoală romānă şi una maghiară. Şcoala romānă avea un total de 193 de elevi din care 106 băieţi şi 87 de fete repartizate astfel:

Ų īn clasa I - 45 elevi din care 28 băieţi şi 17 fete

Ų īn clasa a II -a - 40 elevi din care 29 băieţi şi 11 fete

Ų īn clasa a III-a - 28 elevi din care 13 băieţi şi 15 fete

Ų īn clasa a IV-a - 22 elevi din care 11 băieţi şi 11 fete

Ų īn clasa a V-a - 24 elevi din care 15 băieţi şi 9 fete

Ų īn clasa a VI-a - 16 elevi din care 6 băieţi şi 10 fete

Ų īn clasa a VII-a - 18 elevi din care 6 băieţi şi 12 fete

Şcoala maghiară avea un total de 73 de elevi din care 35 băieţi şi 38 de fete repartizaţi astfel:

Ų īn clasa I - 18 elevi din care 6 băieţi şi 12 fete

Ų īn clasa a II-a - 16 elevi din care 8 băieţi şi 8 fete

Ų īn clasa a III-a - 13 elevi din care 7 băieţi şi 6 fete

Ų īn clasa a IV-a - 11 elevi din care 7 băieţi şi 4 fete

Ų īn clasa a V-a - 3 elevi din care 2 băieţi şi 1 fete

Ų īn clasa a VI-a - 8 elevi din care 5 băieţi şi 3 fete

Ų īn clasa a VII-a - 4 elevi din care 4 fete.Din datele de mai sus se poate vedea scăderea semnificativă a frecvenţei īncepānd cu clasa a V-a pentru ambele şcoli.

Şcoala romānească lăpuşeană a suportat modificări īn funcţie de jocul nefast al istoriei fiind desfiinţată īn timpul ocupaţie hortyste 1940-1944.

După al doilea război mondial gimnaziul s-a reīnfiinţat sub denumirea de Gimnaziu unic mixt prin ordinul M.E.N nr 251783/1945 funcţionānd pānă la reforma īnvăţămāntului din 1948.

Īn reīnfiinţării gimnaziul avea īn clasa I 71 de elevi din care 57 de băieţi şi 14 fete care aparţineau tuturor naţionalităţilor din Ţara Lăpuşului avānd ca director pe protopopul greco-catolic Nechita Nicolae pānă īn 1948 cānd este īnlocuit pentru cāteva luni de profesoara Maria Arion licenţiată īn litere.

O pare din arhiva acestui gimnaziu se află azi īn arhiva liceului Teoretic Petru Rareş (nearhivată), prin studierea ei am extras şi alte date cu privire la şcolarizare. Astfel īn anul şcolar 1946-1947 frecventau şcoala 121 de elevi īn clasele 1-3 repartizaţi după ocupaţia părinţilor după cum urmează:

Clasa

Muncitori

Ţărani

Funcţionari

Liber profesionişti

Total

I

1

27

8

2

38

II

-

25

3

5

33

III A

2

16

7

1

26

III B

1

20

2

1

24

La desfiinţarea gimnaziului unic mixt īn 1948 avem un număr de 125 de elevi din care 89 de băieţi şi 36 de fete repartizaţi astfel:

Ų īn clasa I - 39 elevi din care 27 băieţi şi 12 fete

Ų īn clasa a II-a - 33 elevi din care 21 băieţi şi 12 fete

Ų īn clasa a III-a - 53 elevi din care 18 băieţi şi 35 fete

Acestor date cu privire la gimnaziu din punct de vedere al numărului de elevi se mai adaugă şi altele cu privire la laboratoare, bibliotecă şi bursele şcolare.

Īn 1945 s-a pus bazele unui laborator care s-a organizat īntr-o mică īncăpere sub scările etajului din clădirea veche cu o suprafaţă de 4 m2 īn care s-au depozitat puţinele materiale existente.

Biblioteca şcolii avea īn anul şcolar 1945-1946 280 de volume, o parte din ele dispărānd īn 1948 prin grija „noilor īndrumători ai īnvăţămāntului lăpuşean

Elevii merituoşi, cei cu situaţie materială mai slabă şi cei care provin din familii cu TBC au primit burse: īn anul şcolar 1945-1946 s-au dat 10 burse iar īn anul şcolar 1947-1948 – 16 burse.

Pentru perioada 1948-1953 datele cu privire la īnvăţămānt lipsesc.

Şcoala romānească prin reforma īnvăţămāntului din august 1948 a cunoscut o nouă reorganizare la toate nivelele, dobāndind un caracter laic fiind separată de biserică. Procesul instructiv-educativ a dobāndit un caracter materialist dialectic. Această reformă a īnsemnat dintr-un punct de vedere regres datorită īndoctrinării conţinutului īnvăţămāntului, dar şi un progres datorită creşterii numărului de şcoli medii institute şi facultăţi tehnice. Prin unele din prevederile sale noua reformă a renunţat la tezaurul īnvăţămāntului romānesc interbelic.

Ceea ce şi-a pus amprenta negativ asupra pregătirii tinerilor şi cadrelor didactice a fost adoptarea de planuri, programe şi manuale care nu corespundeau condiţiilor concrete şi cel mai grav privarea unor generaţii de a cunoaşte trecutul nostru prin introducerea manualului de istorie coordonat de Mihai Roller şi īn literatură prin interzicerea marilor poeţi şi prozatori romāni.

Monografia Liceului Teoretic Petru Rareş

Dincolo de aceste greutăţi şi restricţii, din dorinţa de a īnvăţa şi a se educa īn baza unei tradiţii deja menţionate, la 1 septembrie 1953 la Tārgu Lăpuş se īnfiinţa primul şi singurul liceu din această parte de ţară cu denumirea de Şcoala Medie Mixtă care avea o singură clasă cu durata de trei ani (clasele VIII-X)

Īn cei 50 de ani (īmpliniti la 1 septembrie 2003) liceul nostru a īntāmpinat numeroase greutăţi īn special de ordin material şi financiar dar a avut şi are marea satisfacţie de a vedea prin cele 51 de generaţii care i-au trecut pragul oameni realizaţi intelectual fiind o pepinieră de personalităţi răspāndite īn universităţi şi şcoli de toate gradele ministere şi ambasade, armată şi poliţie, spitale, instituţii de cercetare şi īntreprinderi, etc.

Tot ce īnseamnă rampă de lansare īn taina cunoaşterii īnvăţămāntului preuniversitar din bazinul Lăpuşului s-a format īn acest liceu.

Īn 1958 şcoala medie mixtă a trecut la 11 clase pānă īn 1968 cānd s-a transformat īn liceu teoretic real umanist pānă īn 1977 cānd a fost transformat īn liceu minier.

După 1990 printr-o propunere a cadrelor didactice de la 18 aprilie 1991 liceul a revenit la profilul teoretic schimbāndu-şi titulatura īn liceu Teoretic Petru Rareş aşa cum fiinţează şi azi.

La īnceputul Şcolii Medii-Mixte, unitatea a funcţionat īn clădirea veche (localul Şcolii generale) a avut şase săli de clasă, o magazie de materiale unde a funcţionat primul laborator de chimie şi fizică.

Pentru că o bună parte din elevi proveneau din satele Ţării Lăpuşului iar condiţii de navetă nu existau, s-a pus bazele unui internat īn condiţii modeste īn clădirea unde se află azi Grădiniţa. Internatul actual a fost construit īn 1959 , din lipsă de spaţiu de şcolarizare are şi şapte săli de clasă.

După multe demersuri s-a realizat prin investiţii de la stat fosta clădire (1960-1961) cu 16 săli de clasă, laboratoare, cabinete şi biblioteca. Īncepānd cu anul 1970 liceul a avut şi o sală de sport dotată cu aparate necesare la care s-a adăugat după transformarea şcolii īn liceu minier un atelier de lăcătuşărie şi unul de sudură şi prelucrarea materialelor la strung.

Īn 1953 liceul a avut o singură clasă cu 39 de elevi din care 20 de băieţi şi 19 fete, condusă de profesorul Mooş Alexandru (după datele oferite de Cartea de onoare a liceului). Aceşti absolvenţi s-au realizat devenind: profesori universitari (2), profesori preuniversitari (10) ingineri (4) , īnvăţători (6), asistenţi medicali (2), tehnicieni (3), contabili (3), funcţionari (5), doi au emigrat īn Israel iar o persoană casnică.

Īncepānd cu anul 1956 şcoala va avea şi īnvăţămānt seral cu unele mici īntreruperi azi aflāndu-se la a 41 promoţie.

Din studiul documentaţiei oferite de arhiva şcolii şi a Cărţii de onoare am ajuns la o serie de date importante:

Ų īn perioada 1956-2003 au absolvit la zi 4.478 de elevi din care 67 % au absolvit studii superioare sau sunt cuprinşi īntr-o formă de īnvăţămānt superior;

Ų īn aceiaşi perioadă la īnvăţămāntul seral au absolvit aproximativ 2.400 elevi;

Ų 160 de cadre didactice au pus şi pun suflet la educarea tinerilor acestei zone cărora li-se adaugă cele 47 de cadre tehnice (ingineri, subingineri şi maiştrii instructori) din perioada cāt a fost liceu minier;

Ų tot acum personalul administrativ şi auxiliar a fost format din: 6 administratori, 8 contabili, 6 laboranţi, 10 secretare, 2 pedagogi, un psiholog şcolar, 2 medici şi o asistentă un arhivar.

Ų au funcţionat ca directori 20 de echipe formată din profesori de diverse specialităţi (matematică, fizică, chimie, limba romānă, biologie, geografie, filozofie)

La toate aceste date trebuie adăugate performanţele de excepţie care situează liceul īn primele cinci din judeţ numărānd īn cei 50 de ani de existenţă 51 de elevi la faza naţională a concursurilor şi olimpiadelor şcolare (unii calificaţi de două sau trei ori) obţināndu-se: un premiu II; cinci premii III, două premii speciale şi 9 menţiuni la faza naţională iar alţi peste 250 de elevi au obţinut locurile 1-3 şi menţiune 1-3.

Catedra de educaţie fizică a contribuit din plin la aceste performanţe adăugānd la palmares: 7 calificări la faza zonală cu echipele de volei băieţi şi volei fete, profesori Ioan Ţura şi Claudiu Cāndea unde au obţinut două locuri I, III locuri III iar īn 2002 echipa de volei fete a făcut deplasarea īn Franţa.

Din punct de vedere cultural ştiinţific īn anii 1980-1992 la nivel de liceu a funcţionat Filiala Tārgu Lăpuş a Societăţii de Ştiinţe Filologice şi Cenaclul Literar Nord, Filiala avānd īn 1988 101 membrii fiind condusă de: Radu Gheorghe (inspector şcolar) preşedinte; Prof. Filip Ioan şi Sofonie Rodica vicepreşedinţi; Prof. Pop Augustin secretar. Secţiunile erau conduse de: Prof. Filip Terezia – literatură romānă; Prof. Bota Augustin – limba romānă; Prof. Latiş Vasile – folclor; prof. Costin Mariana – limbi moderne; Īnv. emerit Roman Precup - secţiune īnvăţători şi prof. Filip Grigore – metodică.

La nivelul liceului au funcţionat şi funcţionează cercuri pe discipline piese de teatru īn colaborare cu casa de cultură, activităţi cultural artistice aniversare şi omagiale seri literare toate contribuind la formarea aptitudinilor şii descoperirea talentelor native ale elevilor.

Pentru o mai bună organizare a acestor activităţi din 1996 funcţionează la nivel de liceu Liga elevilor care se ocupă şi de apariţia sporadică a ziarului Cronos .

Oferta liceului este variată oferind posibilitatea opţiunii pentru cinci profile: matematică – informatică intensiv; matematică informatică; ştiinţele naturii; ştiinţe socio-umane; şi filologie. Īn anul şcolar 2002-2003 la nivel de liceu a fost creat cel de al doilea laborator de informatică multimedia.

Toate aceste rezultate dovedesc calitatea īnvăţămāntului lăpuşean şi buna pregătire a cadrelor didactice. Din punct de vedere al resurselor umane īn anul şcolar 2006-2007 funcţionau 40 de profesori din care 17 cu gradul I, 3 cu gradul II, 12 cu grad definitiv şi 8 debutanţi

Azi spaţiile şcolare la nivel de liceu şi oraş au o alta fata total schimbată pe care generaţii īntregi au visat sa o aibă .. Problema spaţiului a fost o preocupare a comunităţii īncă din anul 1980 cānd s-a lansat tema realizării Complexului şcolar īn oraşul Tārgu Lăpuş. Īn 1991 a fost īntocmită documentaţia prin grija mai multor lăpuşeni de suflet, profesori inspectori si directori, prof. Augustin Botiş, Vasile Latiş, Miholca Gavril, Pop Gheorghe si mulţi alţii. Lucrările au fost demarate īn 1994 cu fonduri asigurate de M.E.I realizāndu-se pānă īn 1997 īn procent de 50 %. Īn 1998 lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri ceea ce a dus la degradarea unei părţi din lucrările executate iar banii alocaţi īn 2002 au fost alocaţi pentru conservare şi nu pentru continuarea construcţiei.

Demersurile din 2003 au vizat terminarea corpurilor A şi C cu 15 săli de clasă, 6 laboratoare şi 9 cabinete, precum şi a noii săli de sport care are 2.000 m dar totul a rămas la stadiul proiectelor, pierzāndu-se din proiect , din lipsa de fonduri, corpul B.

Tema finalizării Complexului şcolar a fost reluata in septembrie 2005 cānd d-na director prof. Coroian Parasca a depus la MEC , personal doamnei Secretar de Stat prof. Paloma Petrescu, memoriul justificativ pentru finalizarea liceului nou fiind reinserat in memoriu si corpul B. Roadele demersului s-au văzut in decembrie 2005 cānd au venit primele 3 miliarde.

La festivitatea de final de an şcolar 2005-2006 a participat, la invitaţia domnului deputat Mircea Man, Ministrul Educaţiei şi Cercetării prof. Mihail Hărdău, care a promis sprijin pentru finalizarea noii locaţii.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării prof. Mihail Hărdău la festivitatea de sfārşit de an

Cu sprijinul implicit a ISJMM, special a domnului inspector general prof. Sandu Pocol si insp. general adj. Mariana Pop precum şi a Primăriei oraşului Tārgu Lăpuş, primar Mitru Leşe s-au inaugurat primele 2 corpuri A si D la 7 decembrie 2006, īnsumānd 6 laboratoare şi 9 săli de clasa precum şi, in regim de provizorat, cabinetele administrative si sala profesorala.

La 22 0ctombrie 2007 a fost inaugurat Corpul C care īnseamnă 6 săli de clasa si 4 cabinete iar la parter birourile administraţiei si Cabinetul medical. Pentru date suplimentare se poate accesa pagina Web a liceului www.ltprmm.ro .

In acest an s-au făcut demersurile pentru realizarea Campusului Şcolar al Liceului Teoretic Petru Rareş constānd īn cantină, internat şi garsoniere pentru profesori.

Īn prezent datele statistice pe oraş cu privire la īnvăţămānt de prezintă astfel.

Ų Numărul total de elevi pe oraş este de 1498 din care clasele I-IV 240 elevi; V-VIII 520 elevi; liceu 734 elevi.

Ų Numărul total al cadrelor didactice este de 120 din care 10 educatoare, 13 īnvăţători, 47 profesori de gimnaziu, 42 profesori de liceu, 8 cadre tehnice (ingineri şi maiştrii).

Ų Numărul claselor de elevi pe oraş este de 67 din care la liceu 22 la zi şi restul de 45 fiind la Grupul Şcolar Tārgu Lăpuş.

Ų Īnvăţămāntul lăpuşean cuprinde şi clase pe criterii etnice, maghiară la Dămăcuşeni şi grădiniţă la Tārgu Lăpuş; ţigănească īn cartierul Dileu.

Ų Noutatea anului 2007 o reprezinta infiintarea primei clase de gimnaziu in cadrul Liceului Teoretic Petru Rares , clasa a Va cu un numar de 22 de elevi.

Se cuvine să īncheiem această prezentare a īnvăţămāntului lăpuşean prin cuvintele domnitorului Petru Rareş „vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decāt atāt”..



 B28728 Scoala Primara de stat lapusul Unguresc foto


 

 

Istoria LICEULUI TEHNOLOGIC GRIGORE C. MOISIL.

 Anul infiintarii primei scoli la Tg.Lapus nu este cunoscut pāna la aceasta dată. In lucrarea “Monografia scolilor din judetul Somes”, Iosif Kadar mentioneaza ca ar fi existat in Tg.Lapus o scoala inainte de anul 1622, aceasta fiind distrusa impreuna cu satul la invazia polonezilor in 1657 si apoi invazia tatarilor. După aceste evenimente se construieste o scoala noua formata dintr-o sala de clasa, o camera cu bucatarie pentru invatator.Aceasta scoala va functiona pāna in anul 1845 cand incepe sa se darame.

Intelectualii romani au luat initiativa infiintarii unei scoli principale greco-catolice in Tg.Lapus (Lapusul-Unguresc), in care sa fie pregatiti tinerii din toata zona Lapusului, indiferent de religie, pentru a putea urma apoi preparandiile si studiile liceale romanesti si a pregati invatatori necesari satelor din nordul Transilvaniei. In fruntea acestei actiuni s-a aflat protopopul greco-catolic Ioan Dragomir.

Cursurile scolii greco-catolice s-au deschis in anul 1856, dar intr-o casa inchiriata in anul 1857 cu contributia in munca si bani (forinti) a locuitorilor satelor din plasa Lapus si plasa Copalnic-Manastur. In timp de 2 ani scoala s-a ridicat , avand parter si etaj, dar in 1868 nu era terminata din lipsa de fonduri. Localul scolii avea la parter 5 sali si la etaj 4 sali de clasa precum si o cancelarie cu balcon. Pe acoperis avea un turnulet in care era pus un clopotel. Localul scolii s-a deschis in 1859, dar numai la parter cu doua sali terminate. Aceasta scoala exista si astazi, este localul din Piata Eroilor, dar in cursul vremii a suferit unele modificari (balconul nu mai exista, sarpanta a fost refacuta in intregime).

In mai multe randuri scoala era pe cale de a fi inchisa din cauza greutatilor materiale, dar si datorita sesizarilor facute catre autoritati referitor la faptul ca nu s-ar preda limba maghiara.

Supravietuirea scolii s-a datorat si prestigiului de care se bucurau invatatorii acestei scoli. Iată cativa dintre ei:

1858 - Berciu Ilie

1859-1861 - Ioan Busitia (om de o vasta cultura si mare patriot)

1861-1877 - Ioan Moldovan, Teodor Rosin, Laurentiu Caba

1878 - Latis Ilie

1887 - Vasile Rebreanu ( tatal scriitorului Liviu Rebreanu)

dupa 1900 - Teofil Gherghel si Paul Oana

Scoala era frecventata de un numar insemnat de elevi, spre exemplu:

1857 - erau 89 elevi din care 65 romani

1859-1862 - erau 111 elevi (61 uniti, 27 ortodocsi, 17 romano-catolici, 1 reformat si 5 evrei)

1900 - 87 elevi

1905-1906 - 46 elevi

Multi dintre absolventi au urmat Preparandia din Gherla sau alte scoli.

Scoala din Tg.Lapus a primit pe toti copiii dornici sa invete, fara restrictii religioase si a inoculat in sufletele elevilor idei generoase, de iubire de limba, de trecut, de neam si tara. In anul 1900 scoala se numeste “Scoala centrala greco-catolica districtuala” pana in 1919 (dupa Marea Unire), cand a luat fiinta scoala primara de stat cu predare in limba romana si care din 1922/1923 se transforma in Gimnaziul “Petru Rares”, scoala mixta, de stat, ce functioneaza pana in 1931 cand este desfiintat din ordinul Ministerului Educatiei Nationale, iar elevii gimnaziului sunt repartizati la gimnaziile din Dej si Gherla. Gimnaziul se reinfiinteaza ca gimnaziu unic mixt in anul 1945/1946 si functioneaza pana la reforma invatamantului din 1948.

Dupa 1948 functioneaza Scoala Elementara de 7 ani pana in 1953 cand se infiinteaza Scoala Medie Mixta (primul liceu cu durata studiilor de 3 ani).
In perioada 1953-1978 clasele primare, clasele gimnaziale au functionat impreuna cu liceul.
Din 1978 s-a desprins Scoala generala de liceu, devenind Scoala cu clasele I-VIII nr.1 Tg.Lapus, īn anul şcolar 2004-2005 a devenit
Grupul Şcolar, functionand sug aceasta denumire pana in septembrie 2012.
Incepand cu 1 septembrie 2012 devine LICEUL TEHNOLOGIC GRIGORE C. MOISIL.

 

 

 

 

 

Enter supporting content here

AMINTIRI