Home | CUVINT INAINTE | SCUZE | NOU PE SITE | GENESSIS | GENESSIS II | FRATII MARAMURESENI | COMITATUL SZOLNOK DOBOKA | CONTINUARE I | CONTINUARE II | TARA LAPUSULUI 1876 HARTA | MUSATINII SI MARAMURESUL | 1914 | Blank page | TIRGU LAPUS | TIRGU LAPUS II | TIRGU LAPUS III | FILE DIN ISTORIA LAPUSULUI | ISTORIE A SCOLII LAPUSENE | TARA LAPUSULUI | TARA LAPUSULUI II | TARA LAPUSULUI III | TARA LAPUSULUI IV | MUNTII LAPUSULUI | Tara Chioarului | Blank page | TARA CHIOARULUI II | ISTORIA RELIGIILOR TARII LAPUSULUI | TURISM IN TARA LAPUSULUI ?! | TRASEE TURISTICE IN TARA LAPUSULUI | Blank page | BISERICILE DE LEMN | BISERICI DE LEMN II | PE VREMEA LUI PINTEA | PANORAMA LAPUSULUI | PANORAMA LAPUSULUI II | PANORAMA LAPUSULUI III | FOLCLOR LAPUSAN | TRADITII | BABA | BAIUT | BERINTA | POIANA BLENCHI | POIANA BOTIZII | BOIERENI | BORCUT | DOBRIC | DUMBRAVA | BREBENI | UNGURENI | CERNESTI | CIOCOTIS- | FINATE- | IZVOARELE -BLOAJA | MAGURENI | TRESTIE- | VALENI | POIANA PORCULUI-FINTINELE | DEALUL CORBULUI | INAU | DAMACUSENI | DEALUL MARE | VIMA MICA | DRAGHIA | FAURESTI | GOSTILA | GROSI | GROAPE | JUGATRENI | ASPRA | LASCHIA | LAPUSUL ROMANESC | LIBOTIN | LARGA | MAGOAJA | COPALNIC MANASTIUR | VIMA MARE | COPALNIC | COROIENI | CUFOAIA | COSTENI | CUPSENI | CARPINIS | CURTISIU MIC | ? CIMPIA SASULUI | STRIMBU BAIUT | PRELUCA NOUA | PRELUCA | PETERITEA | CONTINUARE PRELUCA | PLOPIS | RAZOARE | ROGOZ | ROHIA-PAMINTUL CREDINTEI | ROMANESTI | RUSOR | SUCIU DE JOS | SUCIU DE SUS | STOICENI | SALNITA | SURDESTI | SATRA | VAD | FAMILIA CULCER-MEMORII | BLESTEMUL PAMÎNTULUI | BISERICA UNITARA -MARTIRI | MARTIRII TARII LAPUSULUI | INTOARCEREA ACASA | BISERICA BAPTISTA LAPUSANA | PENTICOSTALISMUL IN TARA LAPUSULUI | PASTRATORII TRADITIEI | POVESTE | Melania Dan | CONTINUITATE | DIN BOGATIILE LAPUSULUI | SENZATIONAL | RADACINI | " Halal de mine sunt bunic " | Pentru Boguta | Emotii | Dupa 25 de ani | LAPUSENI UNITIVA !!! | REINTOARCERE IN TRECUT I | REINTOARCERE IN TRECUT II | REINTOARCERE IN TRECUT III | Ultima ceremonie | EROI | Rohia 2 | MUNTELE GAINA | PROFESORI | " PEDAGOGI DE SCOALA VECHE " | CAMPIONAT PE MAIDAN | VIOLENTA | Blank page | " LA PESCUIT , IARNA " | Istoria unui parculet | LIBOTIN | VECHIUL LICEU | MENTORI | La gradinita | FOTOGRAFII CLASELE I-IV | CLASA VIII | CLASA X | CLASA XII "A" | MENTORI II | SASCUT | SASCUT II | Blank page | povestiri | povestiri II | povestiri III | povestiri IV | povestiri V | povestiri VI | Dr. SOLOMON CORNELIU | CULTURA | CULTURA II | CULTURA III | LAPUSENI | Lapuseni II | TOAMNA SE NUMARA ....... | COPILARIA MEA ,SPITALUL | STRADA DOINEI | Lapusul si evreii | Lapusul si evreii II | LAPUSUL si evreii II continuare | Lapusul si evreii III | Lapusul si evreii IV | Lapusul si evreii V | LAPUSUL SI EVREII (ENGLEZA) | URME | PRIN CIMITIRUL EVREIESC DIN TIRGUL LAPUS | CASA RABINICA DE LAPUS | Traditii evreiesti | HOLOCAUSTUL LAPUSAN | YAD VASHEM | HOLOCAUSTUL LAPUSAN (ANTISEMITISM) | DOCTORI | FARA LEGATURA | ALEGERI | Blank page | Blank page 2 | Blank page 3 | Contact Me | About Me | Favorite Links

AMINTIRI DIN TIRGU LAPUS / SASCUT

BOIERENI

Enter subhead content here

 

Boérfalva.

Nevének változatai: 1584-ben*I. Lib. Reg. Sig. Báthory 251. Boierfalwa. 1615-ben*K. M. Szolnok Int. D. 25. Bojérfalva. Oláhul: Boereny.

Nevét Boér nevű kenéz alapitójától vette.

Először emlittetik 1584-ben*I. Lib. Reg. Sig. Báthory 251. Boierfalwa néven.

Fekszik a keletről nyugatra folyó, a Bráza-hegyből eredő patak két partján, szűk völgyben, a Magyar-Láposra vezető úttól jobbra, Deéstől 34 kilométerre. Tartozik a magyar-láposi járáshoz.

{209.} Boérfalva Magyar-Lápos tartozéka volt, de mint ilyen még 1553-ban*Transilv. fasc. 9. nr. 69. a tartozékok közt elő nem fordul, csakis 1584-ben emlittetik először, tehát 1553–1584 közt keletkezett.

1584-ben*I. Lib. Reg. Sig. Báthory 251. Báthory Kristóf, utóbb Zsigmond lakosait a 30-ad fizetése alól szegénységük, szűk és terméketlen területük miatt felmenti.

1590-ben*Km. prot. A. 123. Láposvidék tiszttartója Boérfalvi nemes Boér István birja, 1592-ben*Burzó család ltára. is, de ekkor Magyar-Láposról van elnevezve nemes Boér István. 1598 táján*Km. Lymbus 1646. évi tanuvallatás. is Boér István birja.

Az 1603-ik évi*Urb. et. consc. fasc. 65. nr. 87. összeírok Boér Kelemennek itteni gabonáját írják össze.

1607-ben*Cs. Torma ltár. Báthory Zsigmond fejedelem monostorszegi Kun Istvánt, Gáspár és Pétert itteni birtokukban újólag megerősíti.

1611-ben*Torma cs. ltár. Báthory Gábor Kun Istvánt és neje Erdélyi Margitot e birtokukban megerősíti; de a beigtatásnak Boér István fia Tamás, leánya Anna és Szafira, az István leánya ellene mondottak, mivel apjuk, illetőleg nagyapja a szebeni háborúban tanúsított vitézségeért kapta volt Boérfalvát, melyet 50 frtért zálogosított volt el Szfira Kun Istvánnak.

1615-ben*K. M. Szolnok Int. D. 11. Kun István birtokának iratik.*Ugy látszik, elvették tőle hűtlensége miatt, mivel a lippai táborból engedelem nélkül jött haza, 1618-ban körtvélfalvi Kovácsoczki István a tulajdonosa (Gurzó v. Burzó cs. ltár.).

1618-ban*Rettegi S. gyüjt. birtokosai Kovacsóczi István és Török István, kik ez évbeli lustrára itteni birtokuk után egy gyalogpuskást állitottak ki.

1623-ban*Km. Szolnok int. K. 25. és Neor Q. 151. Kun István és neje Erdélyi Erzsébet s leányuk Kata óvást tesznek az ellen, hogy e birtokot, melyet jogtalanul vettek el tőlük, Kolozsvári Hatvani István magának adományoztatta.

1631-ben*Torma gyüjt. Pathai Zsófi Kolozsvári Csanádi Antalné, előbb Hatvani István özvegye birja, kit Nápolyi Györgyné Kun Borbára 1640 június 8-án a megyei törvényszék előtt megintetett e helység hatalmas elfoglalásáért s a ki még ez évben*KM. Szolnok med. P. 10. e birtokát a fejedelemnek visszaeresztette.

1640-ben*Torma cs. lt. Boérfalvát a fiscus elfoglalván, a deési kamarához csatolta, de felőri Nápolyi György annak ellentmondott, mint a mely birtok felesége: Kun Kata atyjától Kun Istvántól elkoboztatott.

1641-ben*20. L. Reg. 4. Rákóczy György e birtokot, melyet a fiscus Pathai Zsófiától, Hatvani István özvegyétől visszaváltott, most Kolozsvári Jónás deáknak adja zálogba.

{210.} 1656-ban*26. Lib. Reg. 690. Mán Gergely több társaival együtt, mint puskás kapta Teremit, melybe be is igtatták őket, később II. Rákóczi György egy itteni telket ad neki. 1751-ben ennek egyik utóda Vaszi, ki egyszersmind idevaló pap, nemes voltát bizonyítja, hogy ő fia Eleknek, ez fia Ignácznak, ki fia Györgynek, ki fia Tódornak, ki volt fia a nemességet szerző Gergelynek.

1653. és 1658-ban*Torma cs. ltár. a szamosujvári uradalomnak itt 10 adófizető jobbágya volt.

1658-ban*Km. conv. Arm. V. 20. 1658. II. Rákóczi György fejedelem idevaló Mány Gergely, Timbus Nicefor, Pap Tódor, Bojér Mihály és Rogozán Simon zöld vagy tesseni puskásokat, kik előbb Kővárhoz, most a deési kamarához tartoznak személyileg és itteni telkeiket is megnemesitvén, a czimeres nemesek sorába felveszi.*1659. Erd. főkormsz. 1797: 4383. NRA. 1736–38. Kihirdetve 1703 márczius 2-án*Megyei jkv. a bethleni közgyűlésen, a kiket nemességükben Barcsay Ákos fejedelem is megerősített.

1662-ben*Torma gyüjt. idevaló lakos Stefán János puskást a fejedelem Apaffy Mihály minden közteher viselése alól mentesiti.

1662-ben*Km. conv. Szolnok Int. fasc. D. 13. és 1658-ban*K. M. conv. Arm. B. 17. Erd. főkormsz. 1797: 4383. idevaló egy telkes nemes a Rogozán vagy Rogosán család.

1664-ben*Kolosm. conv. Arm. L. 3. Apaffy Mihály fejedelem eddigi jobbágyokat: Boérfalvi Fodor Jánost, Lászlót és Györgyöt, Petrucz Tivadart és Tamást czimeres nemesekké tevén s itteni telköket is megnemesiti.

1673-ban*U. o. egy telkes nemes a Boérfalvi Lupán család.

1679-ben*Urbar. és Torma gyüjt. a deési kamarához tartozó fiskusi birtok, s ekkor mindenből dézmát fizetett a m.-láposi ev. ref. papnak.

1694-ben*Gyf. Szathmár fasc. 2. nr. 35. 56. birtokosai az ottani nemesek és puskások, kis részében a fiskus.

1699-ben*Torma gyüjt. 17 idevaló jobbágy tartozott a deési kamarához.

1702-ben*Erd. főkormsz. ltár. egy telkes nemesek a Pap és Rogozán családok s birtokosa a deési kamara 3 jobbágygyal.

1703 körül*U. o. nemesjogú birtokosai: Fodor Tógyer, Pap István, Rogozán Dániel, van 8 ökrük, 7 tehenük, 3 lovuk és 7 juhok. Ezek évi adóba fizetnek: 8 frt 50 krt, 3 köböl zabot s ugyanennyi búzát, 1 1/4 szekér szénát s egy húsra való barmot. Puskás darabontok: Stefán Filep és Juon, Rogozán Szimion és Demeter, Zob Mihály és Mán {211.} Todor. Van 8 ökrük, 6 tehenük, 1 lovuk, 10 juhok. E faluban lakik 1 jobbágy, 2 zsellér, kik csépléssel foglalkoznak, csak a jobbágynak van egy tehene. Összesen 12 házastelken laknak, el van pusztulva 4 ház. Adóba fizetnek: 16 frtot, 4 1/4 köböl búzát s ennyi zabot, 1 1/2 szekér szénát; de húsra valót a nemesekkel együttesen adnak.

1713-ban*Erd. főkormsz. lt. Nemes Prod. I. 1. egy telkes nemesek: Tódor, Pap, Rogozán Mihály, Bertalan és a Mán család, 9-en laknak 9 házban 5 örökségen és 1716-ban*Torma gyüjt. a Fülöp család.

1740-ben*U. o. Rogozi Búd Ilona, boérfalvi Szigethi Gergelyné birtokos.

1749-ben jun. 18-án*Erd. főkormsz. lt. Balog Zsigmondnak itt 7 jobbágya van.

1769-ben*Torma gyüjt. birtokosa Sz.-Újvár közönsége és a fiskus, van 19 népes, 10 más jobbágya és egy tiltott erdeje, van 31 1/8 köböl vetésre való szántójuk, 60 1/2 szekérre való szénarétjük s a kik két kalangya búzát, 14 kalangya zabot fizetnek dézmába és 26 frt taksát.

1769 körül*U. o. Jósika Mózes és József itteni 16 örökségét a Rácz és haranglábi Horváth családnak adja cserébe ezek Szászvesszős és Rukko-beli részeikért.*L. Disznópatakánál.

1786-ban*Erd. főkormsz. ltár. birtokosa a királyi fiskus, van 7 jobbágya és 3 zsellére.

1812-ben*Megyei ltár selejt. 415. Kupsa Nyisztor adózó nemes.

1820-ban*Erd. kanczell. ltár. birtokosa: a deésaknai sókamara, van 9 telke; több adózó nemes.

1838-ban*Megyei ltár. 6 immúnis, 95 adózó nemes lakója közül, kik oláh ajkúak, egy sem írástudó. 1843-ban*U. o. 65 nemes lakója van.

1863-ban*Urb. Wes. 194. l. a kir. kincstár úrbéri kárpótlásban részesült.

1866-ban*Erd. főkormsz. ltár. nemesi jogú birtokosai: 42 Pap, 30 Búd, 12 Mán, 6 Boér, 4 Petrucz, 3 Márton és Kindris, 2 Fodor és Mikes, 1 Germán családbeli.

Jelenleg (1898) nagyobb birtokos Mán Emil, öröklés és vásárlás folytán.

Lakosai kezdet óta oláhok, kik idő folytán megapadtak s ide, mint fejedelmi birtokba telepittettek a mostani lakosok ősei, kik előbb vitézségükért Teremit kapták, de kevés ideig birták s laktak itt. A fejedelmeket kisérték hadjárataikon s a monda szerint huzamos ideig Szamosújvár körül táboroztak s Apaffy fejedelem ekkor adta e községet nekik lakásul.

E községben két felekezet van, a gör. kath. és gör. keleti, templomai közül egyik a község közepén kőből épült 1751-ben, a Bold. Szűz {212.} fogantatásának, a másik fatemplom a község déli részén, a szent Miklós tiszteletére szentelték fel 1817-ben. Harangjai 1850-ből valók. A gör. keletiek 1779-ben templomot építettek*Megyei ltár selejt 93. s ennek a balázsfalvi érsek kéri bezáratását, a mit a főkormányszék rendeletére, a megyei tisztség 1781-ben*U. o. 40. sz. teljesített. 1776-ban*U. o. 94. sz. unitus pap Kindris László. Papjai: a Pap, Mán és Búd családból valók s jelenlegi gör. kath. papja Mán Emil, görög keletieké Mán Péter.

Gör. kath. iskolája 1850-es évek végén keletkezett, a népoktatási törvények életbe léptetése után 1870 körül helyezték jobb karba. Tanitói fizetés pótlására az állam 145 frttal járul.*Vallás- és közokt. minister 49224–1898. sz.

1750-ben*Erd. főkormszéki levéltár. határának harmada termékeny, a többi terméketlen; egy évben egyszer Deésaknáról Szilágy-Somlyóra sót szoktak vinni. Baromtenyésztés és földmivelésből tartják fenn magukat. Megyénk népesebb vásárait keresik fel. Két fordulóra osztott határa 4–6 ökörrel szántható, s ugyanannyival lehet trágyázni, de az eső lemossa; egy köböl őszvetés 5 kalangyájával, másfél véka szemet vagy 7 1/2 vékát ad; a zab 4 kal. vagy 8 véka szemet ereszt. Tűzre és épületre való fája elegendő, legelője fordulónként, különben a szomszédos község határából bérelnek ki legeltetésre való helyet.

Adó alatt van 385 köb. vetésre való szántó, 132 köb. búza, 177 köb. zab, tavasz gabona, 9 1/8 köb. törökbúza, borsó, 147 szekér széna, malmok jövedelme 13 frt 35 kr., jármas ökör, ló 161, tehén 136, tulok, tinó 44, juh, kecske 408, disznó 51, méhköpű 119, több pálinkafőző üst.

Határa ma sovány s jobbára zabot s kevés törökbúzát s tavaszi rozsot termelnek, a lakosok főfoglalkozása a szarvasmarha- és juhtenyésztés.

1822-ben*U. o. határa 3-ik osztályba soroztatott odózás tekintetében, van ekkor 897 1/4 köbölnyi szántója, 1180 szekér szénára való rétje.

Jelenleg van 5 lisztelő malma egy-egy kővel, Mán Emil, Kindris Mihály és Illés, Búd Gergely és Pap Gábor tulajdonában.

Határhelyek: 1767-ben*E. F. L. III. 175. B. Válye Resztacselor patak; Picsoru Jepureluj, Obrese Veji Telharuluj, Obrese Veji Rusuluj, La Alunyis és Frasziny erdők.

1784-ben*E. F. L. XII 1/2 17. F. Retund; Válye Telharuluj; Vurvu Kuplopi; Facze Rohie; Gura Fetuluj; Gura Korbuluj; Gura Zsugásztruluj; Pojáná Ruszului; {213.} Valye Ruszilor; Hucs; Pogor; Gure Ulmilor; Gura Fényesuluj; Gura Bordoje; Krucse; Fericsi; Vállye Bobuluj; Pojána Szerteuluj; Gyalu Zsoényi; Obersie Rusilor erdő.

1785-ben*E. F. L. XII 1/2 17. M. Gura Begyereuluj; Gyalu Popenyilor; Turczelele; Pojána Sártouluj; Valye Boasilor; Dupa Gregyin; Pojána lui Balos; Pagyinok; Arunkás; Dgyalu Zlagmin; Vad; Lupenyesty; Cseternye; Styubej; Búcsúm; Gyalu Zsvényi; Arczeris, Valye Bozdoje; Alunyis; Gura Bigeruluj; Zevka; La Teo; Cserteze; Jezune; Balovány.

1864-ben*Pesti Frigyes gyüjt. Pojána, pereu, facza, Valea, Piciorul, Secatura, Dealu, Alunis, Sufraseni, In fraseni, Tursele, In dosu, Virvu, Ratunda stb.

1603-ban*Urb. Const. f. 65. nr. 87. öt lélek lakik benne.

1659-ben*K. M. Lymb. 31 jobbágy, 19 puskás vagy szabados lakosa van fiaikkal együtt, kik 16 házban laknak.

1703-ban*Erd. főkormsz. ltár. egy jobbágy, 2 zsellér, 9 puskás lakik 12 házban, el van pusztulva 4 ház.

Lakossága 1750-ben*U. o. 72 egy telkes nemes, 7 ily özvegy, egy jobbágy, egy zsellér, 2 kóborló 5 ily özvegy, egy czigány családfő, az utóbbiak kivételével, 36 telken, 74 házban laknak. El van pusztulva 6, melyből részben kihaltak, részben elköltöztek, birtokaikat a községbeliek foglalták el s adóznak utánna. Iparosai: egy-egy fazakas, szőcs és kovács.

1844-ben*Megyei ltár. adó alatt van 40 ökör, ló, 42 tehén, 25 borjú, 70 juh, 9 kecske, 13 sertés és 2 méhköpű.

Lakossága 1886-ban: gör. kath. 820, gör. keleti 36, zsidó 22, együtt 878.

1891-ben 836 lakosból 767 gör. kath., 44 gör. keleti, 25 izraelita. Házak száma 196, határa 4138 k. hold.

Adója 1749-ben 305 frt 27 kr., 1755-ben*U. o. 229 frt 53 kr., 1775-ben 844 frt 50 kr., 1822-ben 510 frt 55 kr., 1898-ban 1495 frt 98 kr.

 

Boérpataka.

Nevének változata: 1584-ben Boierpataka.*I. Lib. Reg. Sig. Báthory 251.

Nevét Boér nevű alapitójától vette.

Először emlittetik 1584-ben*U. o. Boierpataka néven.

{214.} Boérfalva körül feküdt az egykori község s valószinüleg ebbe is olvadt bele.

Magyar-Lápos tartozéka volt, de mint ilyen, még 1553-ban*Transilv. fasc. 9. nr. 69. a tartozékok közt elő nem fordul, csakis 1584-ben emlitik először, tehát 1553–1584 közt keletkezett.

1584-ben*1. Lib. Reg. Sig. Báthory 251. Báthory Zsigmond lakosait a 30-ad fizetés alól szegénységük és szűk, terméketlen területök miatt felmenti.

1607-ben*4. Lib. Reg. 23. és Torma cs. ltár. Rákóczy Zsigmond Kun Istvánt s ennek magvaszakadtával testvéreit: Gáspárt és Pétert e falu birtokában megerősíti.

További története előttünk ismeretlen.

Familii nobile din Boiereni

Cred că este vorba de acei soldați înobilați pentru ajutorul dat Casei  Regale .

Boér de Boérfalva

Bogosán alias Boér de Boérfalva

Mann de Boérfalva

Rogozán de Boérfalva

Timbos de Boérfalva

Tódor de Boérfalva

Manastirea Rohiita


 

 

 

 
trimis la data: 2006-03-18
de catre:
Liliana Soare
 
Trei judete transilvanene isi dau intalnire pe-un varf de deal: Maramuresul, Clujul si Bistrita Nasaud. Pe coama lui, in marele ocol de lumina care curge dinspre toate punctele cardinale, se afla o manastire cu nume bland, de copil: ROHIITA. Credinta odrasleste, si ea. Marea si puternica manastire de la Rohia (unde a trait celebrul scriitor si calugar Nicolae Steinhardt) a nascut un prunc, adus la viata prin desprinderea unui grup de calugari care, cu marele ajutor al taranilor si copiilor din satul numit Boiereni (apartinator de orasul Targu-Lapus), au durat o noua ctitorie manastireasca.
Legenda spune ca in aceste locuri ar fi existat o manastire in care vietuiau trei calugari. Din cauza saraciei, calugarii au plecat in lume pentru a face rost de cele necesare traiului si, in acest timp, cam pe la 1762, trupele generalului austriac Bukow au dat foc bisericii si au jefuit-o, asa cum au facut cu multe alte biserici romanesti din Transilvania.

Apoi i-au indemnat si chiar obligat pe satenii din Boiereni sa fure tot ce-a mai ramas din
biserica arsa: barne, grinzi, usile imparatesti. Vai de sufletul bietilor monahi, la intoarcerea din peregrinarile lor: frumoasa lor manastire putea fi adunata pe un faras. Peste masura de intristati, au tinut slujbe prin adancul padurilor, i-au blestemat pe faptasi si-au blestemat si satul Boiereni, ca de sapte ori sa fie ars si de alte sapte ori sa fie inecat de ape si sa nu mai creasca nici un stejar in padurile boierenilor, pana cand nu se va construi o alta manastire in locul celei distruse.

Pana acum, satul a ars de trei ori si a fost inundat in doua randuri. Satenii povestesc ca Valea Rohiitei se-ntuneca brusc si o mare negura, care apare in locul manastirii distruse, coboara apoi peste sat, aducand puhoaie navalnice peste casutele saracacioase. Apele iau totul cu ele: acareturi, oameni, animale.

Niciodata insa negura, ploile ori vartejurile nebune nu ajung in satele vecine. Un semn clar ca toate aceste prapaduri sunt trimise drept pedeapsa este si faptul ca, la al doilea incendiu, o dranita din acoperisul unei biserici aprinse a sarit, arzand, pana in dreptul casei lui Ionu lui Maftei din Rohia, unde s-ar fi aflat ascunsa usa manastirii distruse de austrieci.

Oamenii si-au dat seama ca asupra lor si a urmasilor lor, pana la a saptea spita, apasa ingrozitorul pacat de a fi batjocorit si furat Casa Domnului. Sfatuindu-se cu preotul si ascultand indemnul preacuviosului Justinian, care era atunci staret al Manastirii Rohia, satenii din Boiereni au inteles ca numai prin post, rugaciune si truda vor putea scapa de blestem.

De-aceea, s-au jurat sa nu mai lucreze pamantul in zilele de vineri si, o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa impreuna cu preotul la locul unde a fost manastirea, sa asculte Sfanta Liturghie si sa faca rugaciuni pentru iertarea pacatului si pentru roada pamanturilor lor. Pentru ridicarea blestemului nu era insa de ajuns. Trebuia zidita o noua manastire, unde sa fie rostite nenumarate rugaciuni.

 

Blestemul unui loc sfant

Manastirea Rohiita

 

Cu cateva sute de ani in urma, pe locul manastirii vietuiau 3 calugari. Din cauza saraciei crunte, calugarii au plecat in lume pentru a strange cate ceva din cele necesare traiului in acele locuri. In timp ce manastirea era nelocuita, pe la 1762, generalul austriac Bukov a incendiat-o si i-a indemnat pe satenii din localitatea Boiereni sa jefuiasca tot ce era in manastire: barne, grinzi, usi. cand s-au intors calugarii au gasit un pumn de cenusia in locul manastirii lor. Legenda spune ca atunci au tinut slujbe si au chemat blestemul Domnului asupra nelegiuitilor. Au cerut ca satul Boiereni sa fie de 7 ori ars de foc si de 7 ori inecat de ape si nici un stejar sa nu mai creasca in padurile satului pana cand nu se va construi o alta manastire in locul celei arse.

 

Pana la ora actuala satul a ars de 3 ori si a fost inundat de doua ori. Satenii spun ca de fiecare data Valea Rohiitei se-ntuneca brusc si ca o mare negura apare in locul vechii manastiri. Negura coboara apoi peste sat si aduce apa care inunda satul. Niciodata pana acum negura nu a cuprins satele vecine.

 

La al doilea incendiu, o parte din acoperisiul bisericii aprinse a sarit arzand pana in dreptul casei unde pe vremuri a fost ascunsa usia vechii manastiri. Ca sa scape de blestem, satenii au jurat, cu mai mult timp in urma,  sa nu mai lucreze pamantul in zilele de vineri de peste an si o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa impreuna cu preotul la locul unde a fost manastirea, sa asculte Sfanta Liturghie si sa faca rugaciuni pentru iertarea pacatului inaintasilor si pentru rodul pamanturilor lor. Pentru ca blestemul sa fie complet inlaturat, in anii 1985-1986 s-a inceput constructia unei noi manastiri chiar pe locul celei arse de austrieci.

                                   

Iar langa noua biserica se gasesite o cruce de piatra din 1904, cu inscriptia: “Roaga-te si lucra”, pentru a aminti trecatorilor de greul blestem ce apasa, inca, asupra acelor locuri. Dar calugarii si satenii sunt convinsi ca Dumnezeu isi va intoarce iar fata catre ei.

Autor: Elena

 

Manastirea Rohiita

Manastirea Rohiita

Biserica de lemn a Manastirii Rohiita, de Ziua Hramului

 
Un blestem invins prin post, rugaciune si truda

Trei judete transilvanene isi dau intalnire pe-un varf de deal: Maramuresul, Clujul si Bistrita Nasaud. Pe coama lui, in marele ocol de lumina care curge dinspre toate punctele cardinale, se afla o manastire cu nume bland, de copil: ROHIITA. Credinta odrasleste, si ea. Marea si puternica manastire de la Rohia (unde a trait celebrul scriitor si calugar Nicolae Steinhardt) a nascut un prunc, adus la viata prin desprinderea unui grup de calugari, care cu marele ajutor al taranilor si copiilor din satul numit Boiereni (apartinator de orasul Targu-Lapus) au durat o noua ctitorie manastireasca. Daca-i intrebi pe oamenii locului despre minunata inta
Manastirea Rohiita
mplare, se lumineaza la chip si te indeamna sa urci pe dealurile invelite in coltul scanteietor si fraged al ierbii. Sus, la capatul drumului, privelistea Transilvaniei, "dureros de frumoasa", te anunta ca ai ajuns in rai.

Blestemul

Legenda spune ca in aceste locuri ar fi existat o manastire in care vietuiau trei calugari. Din cauza saraciei, calugarii au plecat in lume pentru a face rost de cele necesare traiului si in acest timp, cam pe la 1762, trupele generalului austriac Bukow au dat foc bisericii si au jefuit-o, asa cum au facut cu multe alte biserici romanesti din Transilvania. Apoi i-au indemnat si chiar obligat pe satenii din Boiereni sa fure tot ce-a mai ramas din biserica arsa: barne, grinzi, usile imparatesti. Vai de sufletul bietilor monahi, la intoarcerea din peregrinarile lor. Frumoasa lor manastire putea fi adunata pe un faras. Peste masura de intristati, au tinut slujbe prin adancul padurilor, i-au blestemat pe faptasi si-au blestemat si satul Boiereni, ca de sapte ori sa fie ars si de alte sapte ori sa fie inecat de ape si sa nu mai creasca nici un stejar in padurile boierenilor, pana cand nu se va construi o alta manastire in locul celei distruse.
Manastirea Rohiita

Crucea pusa in 1904 de preotul Cornel Bud, pe locul vechii manastiri

 
Pana acum, satul a ars de trei ori si a fost inundat in doua randuri. Satenii povestesc ca Valea Rohiitei se-ntuneca brusc si o mare negura, care apare in locul manastirii distruse, coboara apoi peste sat aducand puhoaie navalnice peste casutele saracacioase. Apele iau totul cu ele: acareturi, oameni, animale. Niciodata insa negura, ploile ori vartejurile nebune nu ajung in satele vecine. Un semn clar ca toate aceste prapaduri sunt trimise drept pedeapsa este si faptul ca, la al doilea incendiu, o dranita din acoperisul unei biserici aprinse a sarit, arzand, pana in dreptul casei lui Ionu lui Matfei din Rohia, unde s-ar fi aflat ascunsa usa manastirii distruse de austrieci.
Oamenii si-au dat seama ca asupra lor si a urmasilor lor, pana la a saptea spita, apasa ingrozitorul pacat de a fi batjocorit si furat Casa Domnului. Sfatuindu-se cu preotul si ascultand indemnul preacuviosului Justinian, care era atunci staret al manastirii Rohia, satenii din Boiereni au inteles ca numai prin post, rugaciune si truda vor putea scapa de blestem. De-aceea s-au jurat sa nu mai lucreze pamantul in zilele de vineri si, o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa impreuna cu preotul la locul unde a fost manastirea, sa asculte Sfanta Liturghie si sa faca rugaciuni pentru iertarea pacatului si pentru roada pamanturilor lor. Pentru ridicarea blestemului nu era insa de ajuns. Trebuia zidita o noua manastire, unde sa fie rostite nenumarate rugaciuni.
 
Alta varianta
Satul blestemat de calugari

* Printr-o slujba improvizata in padure, satul Boiereni a fost blestemat de calugari sa fie lovit de sapte ori de foc si tot de sapte ori de ape, iar pe coama dealurilor din jurul lui sa nu mai creasca niciun stejar. * Dupa secole de nenorociri, blestemul a fost invins prin truda, rugaciune, post si un lacas de cult cu nume bland, de copil: Rohita. * Marturie a blestemului si a caintei boierenilor sta si acum o cruce de piatra pe care e inscriptionata un soi de porunca: „Roga-te si lucra”. * Urmeaza povestea fascinanta a Manastirii Rohita, un lacas de cult care a schimbat soarta unei comunitati, purtand-o de la blestem la minune.


Daca treci de mormanul de indicatoare ruginite pe care se zareste cu greu „Targu Lapus”, „Boiereni” si „Rohita”, primul impuls e sa-ti faci cruce. Si nu doar datorita rastignirilor vechi care au transformat satul intr-un fel de drum al crucii, peste care aparatul de fotografiat a surprins dare de lumina care se opresc in Hristi, ci a senzatiei stranii ca ai ajuns intr-o lume ciudata, situata la limita dintre miracol si blestem. Ziua in amiaza mare, ulita prafuita a boierenilor e strajuita doar de cruci si cai. Satenii asuda la munca campului, sub soarele dogoritor si lasa sapa doar pentru a lua o gura de apa rece de la izvorul strajuit tot de o rastignire sau pentru a se ruga. Cum ii vezi muncind si inchindu-se cu ochii spre dealurile inverzite, ai impresia ca respecta un ritual vechi, o porunca capitala. Iar daca urci dealurile inverzite, spre locul in care Maramuresul se intalneste cu Bistrita si Clujul, descoperi ca asa si este. Intr-o poienita luminoasa, sta, indreptata spre sat, o cruce de piatra cu inscriptia „Roga-te si lucra”.

Aici, pe vremuri, a existat o manastire cu nume bland, de copil: Rohita. Cine a intemeiat manastirea si cand anume, nu se stie. Asa cum nu se stie nici cine a slujit in altarul ei. Se spune doar ca Rohita era un „focar” de credinta, care hranea sufletele si trupurile satenilor si invata pruncii sa scrie si sa citeasca romaneste. Dar nici satenii, nici documentele nu vorbesc despre inceputul lacasului de cult, ci despre sfarsitul care le-a schimbat viata pentru secole intregi. Se spune ca, intr-o vreme de mari lipsuri pricinuite de o seceta prelungita, calugarii de la aceasta manastire au plecat prin tara dupa bucate pentru trai. Stiindu-i dusi, cativa localnici mai instariti de prin sat, dar lacomi, starniti si de autoritati, s-au pus la sfat sa talhareasca manastirea si sa aprinda locurile. Dupa ce au furat inclusiv portile imparatesti, satenii i-au dat foc. Reveniti din lume, calugarii ar fi gasit doar un morman de lemn de stejar in flacari. Intristati si inlacrimati de sacrilegiul facut, calugarii au urcat coama Alunisului si au aruncat asupra satului un blestem greu: sa fie ars si dus de ape de sapte ori, iar pe hotarul lui sa nu mai creasca niciun stejar, pana cand faradelegea nu va fi indreptata prin truda, post si rugaciune.

Altii spun ca, in timp ce calugarii erau plecati in lume dupa alimente, trupele generalului Buccow au pus la cale distrugerea si incendierea bisericii. Apoi, i-ar fi indemnat pe sateni sa fure tot ce a mai ramas din biserica arsa: grinzi, usi, barne. La intoarcere, mahniti, monahii s-ar fi retras in padure, unde au tinut slujbe, blestemand satul ca de sapte ori sa fie ars de foc si tot de sapte ori, „stins” de puhoaie, iar boierenii sa nu mai vada stejar in satul lor, pana cand vor ridica alta manastire. Cert e ca, pana acum, satul a ars de trei ori si a fost „maturat” de ape in doua randuri. Batranii satului isi amintesc ca Valea Rohitei se intuneca brusc, iar pe locul fostei manastiri aparea dintr-o data o negura mare, care se pravalea peste sat, aducand cu ea puhoaie ce luau cu ele totul: case, anexe, animale, oameni. Ciudat e ca niciodata apele nu faceau prapad si in satele vecine. Napasta se oprea intotdeauna la tabla ruginita pe care sta scris „Boiereni”. Iar la al doilea incendiu, cand o dranita din acoperisul unui biserici aprinse a sarit pana in dreptul casei lui Ionu’ lui Maftei din Rohia, unde ar fi fost dusa usa vechii manastiri, oameni au stiut ca necazurile lor nu sunt intamplatoare, ci sunt semne. Semne ca blestemul calugarilor „s-a prins” de sat si de sateni, pana intr-a saptea generatie. Cu ochii la dealurile golase, pe care n-a mai crescut niciun stejar de doua secole, desi padurile din satele vechine erau pline de stejari, satenii au fugit la preot. Prin 1904, impreuna cu preotul Ilie Bud, au pus crucea pe care sta scris si azi: „Roga-te si lucra”, care inlocuia o alta cruce veche, de lemn, din „inima” manastirii de altadata. Dar au vazut ca blestemul tot nu s-a stins. Atunci, s-au jurat sa nu mai lucreze in ziua de vineri si, o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa cu preotul pe deal, in locul fostei manastiri, si sa se roage pentru iertarea pacatului savarsit. Cum multe liturghii se desfasurau in ploaie, un credincios din Campina a donat o mica capela din tabla, de marimea unui chiosc de ziare, care a ramas si azi langa crucea de piatra. Dar nici truda si nici rugaciunea n-au fost suficiente pentru dezlegarea blestemului greu care apasa asupra satului. Sfatuiti de preotul Emil Man si preasfintitul Justinian, care era pe atunci staretul manastirii Rohia, au decis sa inceapa constructia unei noi manastiri, dar n-au renuntat nici pana in zilele noastre la postul de vineri, la interzicerea muncii la camp in aceasta zi si la rugaciune. Prin anii ‘80, infruntand regimul rosu, preotul Man a decis sa restaureze biserica din sat. Dupa resfintirea bisericii, s-a inceput constructia Manastirii Rohita.

Cu un zambet cald, ieromonah Teofan Petrut, unul dintre cele sase suflete care traiesc azi la Manastirea Rohita, povesteste despre evolutia manastirii cu nume de copil, care a condamnat la nenorocire si apoi a salvat comunitatea: „Numele Rohita vine de la numele paraiasului de aici, un afluent de pe deal, iar locul e Valea Rohitei. Deci, nu este diminutivul de la Rohia. Multi cred ca-i nume de copil al Rohiei. Luat ierarhic, noi de la Rohia am venit si o vreme a fost schitul Rohiei. Chiar si in zilele noastre, oamenii din Boiereni nu lucreaza vinerea la pamant. Le este frica de ape. Este posibil ca incendiul sa se fi produs intr-o zi de vineri. Chiar si azi, oamenii vin si se roaga aici, spunand „merg la cruce”. Cred ca s-au obisnuit sa faca acest lucru din generatie in generatie. Ei au tinut in permanenta legatura cu acest loc. Este o enigma faptul ca un loc distrus si parasit de calugari nu a fost parasit de localnici. Inseamna ca ei au simtit ceva pentru acest loc. Ca, de fapt, locurile de manastire si biserici sunt alese pe locurile sfinte alese de Dumnezeu, in care s-au petrecut anumite minuni si unde lumea simte o liniste mai profunda”. Sub Deal, s-a facut initial o casa mica, cu doua camarute, lipita cu lut. Apoi, s-a adus din sat o clopotnita. In 1985, a inceput reconstructia bisericii de lemn, care ani buni n-a existat deloc in documente. In acele vremuri, constructia unor lacasuri de cult era considerata o adevarata crima. Asa ca oamenii au tinut locul ascuns, la fel ca si vechiul blestem care le-a marcat existenta. Preotul Teofan spune ca: „Nu s-au mai facut acte, pentru ca se stia ca nu se obtine nimic. Cand s-au inceput lucrarile, s-a auzit si a venit circulara de la Bucuresti, sa se distruga tot ce s-a facut pana atunci. Dar securistul din zona a fost mai de treaba si le-a zis sa continue, mai ales ca locul nu-i tranzitat, e la 5 kilometri de ultima comunitate si la granita dintre judete (ca peste deal, se afla judetele Cluj si Bistrita). Biserica s-a terminat in 1986, dar cu frica in spate”. Biserica n-a putut fi sfintita nici pana astazi, pentru ca mai trebuie finalizate niste lucrari minore. Dar i s-a dat hramul Sf. Petru si Pavel si hramul se tine de fiecare data in prima duminica de dupa sarbatoare.



In 1990, manastirea a devenit schit apartinator al Manastirii Rohia. Ieromonahul Teofan spune ca: „In 1990, preasfintitul Justin a discutat cu oamenii si imediat a fost trecuta sub tutela Rohiei. Rohia a facut Casa cu Paraclis, copie dupa a lor, dar la o scara mai mica, sub conducerea preasfintitului Justin, pe atunci staret. Dansul a luat initiativa si, pana in toamna anului 1992, casa a fost acoperita. Atunci, casa era ridicata in rosu si acoperita. Sigur ca era greu sa se lucreze pe doua linii, dar aici era un impediment si faptul ca pamantul e argilos si, daca ploua, accesul era foarte greu. Se impotmoleau utilajele.

In 1993, dupa Pasti, s-a vrut sa se ia initiativa sa vina aici cate un parinte calugar si un frate cate o luna, sa faca slujbele ca la Rohia, de trei ori pe zi, si sa lucreze ce apuca pe aici. Parintele staret Vasile a spus ca intr-o luna n-apuca sa se faca mare lucru si ca ar fi mai bine sa fie cineva permanent la Rohita. Dansul a luat hotararea sa mearga. Atunci, am venit 4 de la Rohia: parintele staret, eu si inca doi frati care acum sunt calugari. Din 24 mai 1993, suntem aici”.

Din 1994, Rohita a devenit iar manastire: „In ’93, s-a inzestrat casa cu de toate, s-a tencuit, s-au completat camerele cu tot ce trebuie, iar sus s-a pregatit paraclisul, pentru pictura. Din 15 octombrie ’94 pana in 15 iulie 1995, s-a pictat paraclisul de sus. Pictorii sunt din zona noastra: Gheorghe si Sorin Rogojan, doi frati din Dumbravita. Fatada casei cu paraclis a fost impodobita cu un mozaic de Murano, donat de Arhimandritul Pisie Caosma, staretul Manastirii Sf. Ilie din Coroieni. Din 21 septembrie 2004, am inceput restaurarea bisericii. Asta, cu atat mai mult, cu cat cedase acoperisul, pe atunci erau doar doua randuri de dranita”. In timpul reconstructiei, s-au gasit dovezi ale vechiul pacat si ale faptului ca biserica a fost incendiata: in 1985, la 60 de cm adancime, s-a gasit lemn si pamant ars, iar in 2004, s-a gasit numai pamant ars.

Batranii Boierenilor, loviti de napasta, au lasat cu „limba de moarte” urmasilor ca, daca manastirea se va reconstrui, sa doneze pamant si vite, pentru a repara pacatul facut si paguba produsa. Si, intr-adevar, dupa reconstructia bisericii, toti au donat pamantul pe care-l aveau in zona. Astfel ca Manastirea Rohita a renascut, prin truda si rugaciune, asa cum indeamna crucea de piatra. Iar Ieromonahul Teofan spune: „Convingerea oamenilor si a noastra ca s-a stins blestemul este intarita si de faptul ca avem in zona noastra deja 7 stejari”.



„Puhoiul de tineri” Acum, de la Manastirea Rohita nu mai pornesc nici negure, nici puhoaie de apa. Dimpotriva, urca „puhoaie” de oameni, si mai ales tineri. Ieromonahul Teofan spune ca: „Vin multi seminaristi si studenti, mai ales la sfarsit de saptamana, ceea ce este de apreciat. Ne-am implicat si noi mult, pentru ca stim ca e foarte greu sa fii tanar si sa fii si bun credincios. Asa ca va dati seama ca, in loc de distractia pe care o pot avea la sfarsit de saptamana, ei vin aici. Plus ca lucreaza si ne ajuta. In fiecare duminica, dam masa la toata lumea care participa la slujba. Si, chiar daca zona e izolata si se spune ca-i la capat de judet, vine multa lume”.



Atelierul de creatie Ieromonahul Teofan spune ca Manastirea Rohita organizeaza si evenimente culturale: „Aici, se face tabara de icoane, atelier de creatie. Vin pana la 30 de studenti, pe linie de pictura. Manifestarea intra in cadrul Simpozionului Nicolae Steinhardt si are loc intotdeauna intre 29 – 31 iulie. In ultimii 5 ani, icoanele s-au expus in Catedrala, iar apoi raman in patrimonul manastirii. Sunt icoane si pe lemn, si pe sticla, dar de regula, pe lemn”.

Ioana LUCĂCEL
Mircea CRIŞAN


Un luptator cu crucea: EMIL MAN

Ideea refacerii manastirii a fost sustinuta mai ales de preotul Emil Man din Boiereni, care a ingrijit si celelalte biserici ale satului, refacandu-le pe cele imbatranite, construind altele noi, cu o harnicie si o daruire pentru care a fost pretuit de oamenii locului.
Manastirea Rohiita

"Maica Domnului cu Pruncul Iisus" - pictura din paraclis

 

Erau vremuri tulburi prin anii 1985-1986, cand multe lacase de cult au fost demolate. Cu toate acestea, preotul Emil Man a inceput constructia bisericii fara sa aiba aprobarile oficiale necesare, indrumat de staretul de la Rohia, care i-a spus: "Fa-o, parinte, ca nu ti-a face nimeni, nimic".
Noua biserica din lemn este asezata pe temelia bisericii arse si jefuite. Langa ea se afla o cruce de piatra cu inscriptia: "Rogate si lucra" (1904). Nu s-ar fi putut duce la capat aceasta constructie fara ajutorul credinciosilor din Boiereni, din satele vecine si alte localitati ale judetului Maramures. Tineri, batrani, copii ii ajuta si acum pe calugari in gospodaria manastirii. Credinciosii din Boiereni, in ciuda renumelui satului, atestat inca de pe la 1584 ca unul dintre cele mai sarace din zona, au donat manastirii pamanturile lor aflate in apropierea bisericii, oi, vaci si cai. Astfel, Manastirea Rohiita a renascut prin eforturi indelungate si din iubire crestina.

Dupa puhoaie de ape, puhoaie de oameni

Credinciosii vin la Rohiita mai ales in ziua hramului, adica in prima duminica dupa "Sfintii Apostoli Petru si Pavel", si la 1 octombrie, cand se praznuieste sarbatoarea "Acoperamantul Maicii Domnului", care este al doilea hram. Pelerinajele din aceste zile sunt impresionante. De pe toate dealurile coboara atunci spre biserica rauri de oameni. Puhoaiele apelor involburate care, dupa blestem, inundau satul, sunt inlocuite acum de sirurile nesfarsite ale celor pentru care drumul spre manastire nu este niciodata greu pentru ca vine din credinta in Dumnezeu.
Se pare ca la Rohiita blestemul vechi incepe sa fie biruit prin rugaciune, post si truda. Umbra lui Dumnezeu s-a asezat peste aceste locuri sfinte, datatoare de liniste sufleteasca, locuri despre care putem spune precum psalmistul: "pre pamant stand, in cer ni se pare a fi".
 

 

O altă versiune

Un blestem invins prin post,
rugaciune si truda

Manastirea Rohiita
(Maramuresul de dincoace de Gutai,
in apropiere de Tg. Lapus
)
"Rogate si lucra!”

Trei judete transilvanene isi dau intalnire pe-un varf de deal: Maramuresul, Clujul si Bistrita Nasaud. Pe coama lui, in marele ocol de lumina care curge dinspre toate punctele cardinale, se afla o manastire cu nume bland, de copil: ROHIITA. Credinta odrasleste, si ea. Marea si puternica manastire de la Rohia (unde a trait celebrul scriitor si calugar Nicolae Steinhardt) a nascut un prunc, adus la viata prin desprinderea unui grup de calugari care, cu marele ajutor al taranilor si copiilor din satul numit Boiereni (apartinator de orasul Targu-Lapus), au durat o noua ctitorie manastireasca. Daca-i intrebi pe oamenii locului despre minunata intamplare, se lumineaza la chip si te indeamna sa urci, o data cu primavara, pe dealurile invelite in coltul scanteietor si fraged al ierbii. Sus, la capatul drumului, privelistea Transilvaniei, "dureros de frumoasa", te anunta ca ai ajuns in rai.

Blestemul

Legenda spune ca in aceste locuri ar fi existat o manastire in care vietuiau trei calugari. Din cauza saraciei, calugarii au plecat in lume pentru a face rost de cele necesare traiului si, in acest timp, cam pe la 1762, trupele generalului austriac Bukow au dat foc bisericii si au jefuit-o, asa cum au facut cu multe alte biserici romanesti din Transilvania. Apoi i-au indemnat si chiar obligat pe satenii din Boiereni sa fure tot ce-a mai ramas din biserica arsa: barne, grinzi, usile imparatesti. Vai de sufletul bietilor monahi, la intoarcerea din peregrinarile lor: frumoasa lor manastire putea fi adunata pe un faras. Peste masura de intristati, au tinut slujbe prin adancul padurilor, i-au blestemat pe faptasi si-au blestemat si satul Boiereni, ca de sapte ori sa fie ars si de alte sapte ori sa fie inecat de ape si sa nu mai creasca nici un stejar in padurile boierenilor, pana cand nu se va construi o alta manastire in locul celei distruse.

Pana acum, satul a ars de trei ori si a fost inundat in doua randuri. Satenii povestesc ca Valea Rohiitei se-ntuneca brusc si o mare negura, care apare in locul manastirii distruse, coboara apoi peste sat, aducand puhoaie navalnice peste casutele saracacioase. Apele iau totul cu ele: acareturi, oameni, animale. Niciodata insa negura, ploile ori vartejurile nebune nu ajung in satele vecine. Un semn clar ca toate aceste prapaduri sunt trimise drept pedeapsa este si faptul ca, la al doilea incendiu, o dranita din acoperisul unei biserici aprinse a sarit, arzand, pana in dreptul casei lui Ionu lui Maftei din Rohia, unde s-ar fi aflat ascunsa usa manastirii distruse de austrieci.

Oamenii si-au dat seama ca asupra lor si a urmasilor lor, pana la a saptea spita, apasa ingrozitorul pacat de a fi batjocorit si furat Casa Domnului. Sfatuindu-se cu preotul si ascultand indemnul preacuviosului Justinian, care era atunci staret al Manastirii Rohia, satenii din Boiereni au inteles ca numai prin post, rugaciune si truda vor putea scapa de blestem. De-aceea, s-au jurat sa nu mai lucreze pamantul in zilele de vineri si, o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa impreuna cu preotul la locul unde a fost manastirea, sa asculte Sfanta Liturghie si sa faca rugaciuni pentru iertarea pacatului si pentru roada pamanturilor lor. Pentru ridicarea blestemului nu era insa de ajuns. Trebuia zidita o noua manastire, unde sa fie rostite nenumarate rugaciuni.

Un luptator cu crucea: EMIL MAN

Ideea refacerii manastirii a fost sustinuta mai ales de preotul Emil Man din Boiereni, care a ingrijit si celelalte biserici ale satului, refacandu-le pe cele imbatranite, construind altele noi cu o harnicie si o daruire pentru care a fost pretuit de oamenii locului.

Erau vremuri tulburi prin anii 1985-1986, cand multe lacase de cult au fost demolate. Cu toate acestea, preotul Emil Man a inceput constructia bisericii fara sa aiba aprobarile oficiale necesare, indrumat de staretul de la Rohia, care i-a spus: "Fa-o, parinte, ca nu ti-a face nimeni, nimic".

Noua biserica din lemn este asezata pe temelia bisericii arse si jefuite. Langa ea se afla o cruce de piatra cu inscriptia: "Rogate si lucra" (1904). Crucea a fost pusa de preotul Cornel Bud pentru a aminti trecatorilor blestemul greu sub care traiau oamenii din Boiereni. Satenii au mai construit o clopotnita si o casa de oaspeti, care-a ars insa in 1992, semn ca blestemul inca mai avea putere. In 1991, s-a inceput constructia "Casei cu paraclis", ce a primit hramul "Acoperamantul Maicii Domnului". Realizarea acesteia s-a facut sub grija staretului actual de la Rohia, protosinghelul Iustin Hodea, care a trecut Rohiita - ca schit - sub obladuirea Manastirii "Sfanta Ana" de la Rohia. Nu s-ar fi putut duce la capat aceasta constructie fara ajutorul credinciosilor din Boiereni, din satele vecine si din alte localitati ale judetului Maramures. Tineri, batrani, copii ii ajuta si acum pe calugari in gospodaria manastirii. Copiii sunt cazati vara la manastire, in camerele pentru oaspeti, ingrijesc animalele, lucreaza la fan.

Pentru pictarea "Casei cu paraclis", fratii Gheorghe si Sorin Rogojan din Dumbravita au folosit vechea tehnica a frescelor bizantine, care presupune pregatirea peretelui cu un strat special de calti maruntiti bine cu toporul si amestecati cu var stins. Este aceeasi tehnica folosita si la pictura manastirilor din Moldova. Fatada "Casei cu paraclis" este impodobita cu un mozaic de Murano, donat de Paisie Cosma - fost calugar la Rohia. Credinciosii din Boiereni - in ciuda renumelui satului, atestat inca de pe la 1584 ca unul dintre cele mai sarace din zona - au donat manastirii pamanturile lor aflate in apropierea bisericii, oi, vaci si cai. Astfel, Manastirea Rohiita a renascut prin eforturi indelungate si din iubire crestina.

Dupa puhoaie de ape,  puhoaie de oameni

Astazi, obstea manastireasca este condusa de neobositul staret, protosinghel Vasile Filip, care a facut din Rohiita o manastire cautata de credinciosi si bine gospodarita (manastirea are curent electric si apa in fiecare camera). Monahii ceilalti provin tot de la Rohia. Pentru ieromonahul Teofan Petrut, Rohia a fost locul in care a primit taina adanca a monahismului si este normal sa se simta legat de acel loc "ca un copil de mama lui". Stie insa ca juramantul de supunere, castitate si saracie il obliga sa-si duca pana la capat menirea acolo unde a fost trimis - adica la Rohiita. Monahul Serafim si fratele Radu intregesc mica obste atat de indragita de oamenii locului.

Credinciosii vin la Rohiita mai ales in ziua hramului, adica in prima duminica dupa "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" si la 1 octombrie, cand se praznuieste sarbatoarea "Acoperamantul Maicii Domnului", care este al doilea hram.

Pelerinajele din aceste zile sunt impresionante. De pe toate dealurile coboara atunci spre biserica rauri de oameni. Puhoaiele apelor involburate care - dupa blestem - inundau satul sunt inlocuite acum de sirurile nesfarsite ale celor pentru care drumul spre manastire nu este niciodata greu, pentru ca vine din credinta in Dumnezeu.

Se pare ca la Rohiita, blestemul vechi incepe sa fie biruit prin rugaciune, post si truda. Umbra lui Dumnezeu s-a asezat peste aceste locuri sfinte, datatoare de liniste sufleteasca, locuri despre care putem spune precum Psalmistul: "pre pamant stand, in cer ni se pare a fi".

"Cine-L simte pe Dumnezeu, Il cauta si-L gaseste", ne spune la plecare parintele Teofan si vorbele lui ne urmaresc printre picaturile grabite de ploaie, care mangaie sfioase mugurii stejarilor ce-au reaparut, de putin timp, prin padurile Rohiitei.

 

Rohiţa din Maramureş, mănăstirea renăscută din blestem

de Anda Postolache

- Cu hramul Acoperământul Maicii Domnului

Mănăstirea Rohiţa din Maramureş, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, serbat la 1 octombrie, aduce cu ea o legendă pe cât de fascinantă, pe atât de dureroasă. Aflată la 13 km sud de oraşul Târgu Lăpuş, undeva între dealurile ce despart judeţele Maramureş, Bistriţa şi Cluj, micuţa mănăstire a purtat cu ea de-a lungul anilor credinţa poporului, dar şi frica de un cumplit blestem lăsat, se pare, de primii călugări.

Scrumul a urmărit-o întotdeauna
N-a mai auzit nimeni ca monahii să blesteme pe cineva, se ştie că ei se roagă pentru toată lumea. Totuşi, povestea acestei mănăstiri maramureşene vorbeşte despre un blestem. Localnicii ştiu de la moşii şi strămoşii lor că într-o vreme de mare foamete, ce se abătuse peste ţinuturilor acestea, călugării au plecat în lume să caute cele necesare traiului, urmând să se întoarcă înapoi cu proviziile adunate. Dar în timp ce ei erau plecaţi, sătenii, îndemnaţi de cine ştie ce alţi oameni răi, au prădat obştea monahală, au furat tot ce era de preţ şi, la sfârşit, au dat şi foc mănăstirii. Când s-au întors, călugării au privit cu multă durere şi lacrimi biserica şi chiliile lor arse şi au hotărât să plece din acel loc cu oameni atât de haini la suflet. Pe vârful unui deal s-au uitat asupra satului şi au rostit blestemul ca satul acela, Boiereni, să ardă de şapte ori şi să fie luat de puhoaie de ape de tot atâtea ori. Blestemul mai spunea ca în pădurile din jur să nu mai crească niciun stejar din care oamenii să poată construi ceva. Au mai adăugat că aşa se va întâmpla până când vor construi altă mănăstire în locul celei incendiate.

Reparaţia trecutului
Adevărul istoric se pare că este însă altul: tunurile generalului Bucov, în secolul al XVIII-lea, au dărâmat aproape toate mănăstirile din Transilvania şi este posibil ca focul să fi fost pus de trupele generalului. Biserica actuală este construită în anii comunismului pe locul celei vechi, din lemn, pe temelie de piatră, în vremea preotului Emil Man, la construcţie contribuind toţi locuitorii satului de atunci. Oamenii s-au speriat de blestemul călugărilor, mai ales că, până acum, s-a întâmplat ca satul lor să fie ars de trei ori, iar de două ori să se abată potop mare asupra lor, potop ce se potolea dincolo de zarea satului.
Localnicii au început de mult timp să se roage şi să ţină post aspru în fiecare vineri. Au prins şi mai mult să se gândească să repare greşelile strămoşilor, mai ales că timp de două secole niciun stejar n-a crescut în pădurea de lângă sat.

Sfatul Prea Sfinţitului Justinian
Prin 1904, sătenii şi preotul Ilie Bud au pus o cruce mare între dealuri, cam pe locul fostei mănăstiri, pe care este inscripţionat: „Rogă-te şi lucră”, dar blestemul tot nu s-a stins. Până într-o zi, când un credincios a donat un teren pentru a se ridica mănăstirea. Oamenii au fost sfătuiţi de stareţul Mănăstirii Rohia, pe atunci chiar Prea Sfinţitul Justinian, şi au început lucrul la mănăstire.
În 1985 a început reconstrucţia mănăstirii cu o biserică de lemn şi câteva chilii în jur. Era greu pentru că nu se dădea voie în mod oficial să se facă astfel de construcţii, dar se pare că, fiind mai retrasă, s-a reuşit până la urmă ridicarea sfintei mănăstiri. În 1990, Rohiţa a devenit schit al Mănăstirii Rohia. În 1993 s-a luat hotărârea ca patru călugări să locuiască aici la Rohiţa şi să continue lucrarea de zid şi de suflet. Un an mai târziu, schitul a devenit mănăstire, iar în 1995 s-a pictat paraclisul de doi pictori din zonă. Rohiţei i-a fost atribuit hramul Acoperământul Maicii Domnului, aşa încât boierenii nu au de ce să se mai teamă de vreun blestem. Oricum, au ispăşit păcatele înaintaşilor dacă acestea au fost aşa cum spune legenda, iar faptul că merg la slujbele Rohiţei este mai mult decât o certitudine a împăcării dintre trecut şi prezent.

Minunea din Vlaherne

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului aminteşte an de an, la 1 octombrie, de minunea săvârşită de Preacurata Fecioară Maria în biserica din Vlaherne, în vremea împăratului Leon. Credincioşii au văzut-o ţinând omoforul (acoperământul) său  asupra tuturor şi, în mare strălucire, împreună cu sfinţii şi îngerii, Maica se ruga Fiului Său: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”.

 

MANASTIREA BOIERENI (ROHITA)


Manastire de calugari reinfiintata in 1993 cu hramul "Acoperamantul Maicii Domnului"
Zi de pelerinaj: 1 octombrie
Locatie: sat. Boiereni, component al orasului Tg. Lapus, 13 km sud  de Tg. Lapus si 31 km nord de Dej (prin drumul Magoaja – Caseiu – Dej );

Manastirea Boiereni mentionata pentru prima data in sec. XVIII a fost distrusa de generalul Bucov
Biserica actuala construita inaite 1989, pe locul celei vechi, din lemn, pe temelie de piatra de preotul Emil Man si de credinciosii satului Boiereni; stavropighie a manastirii Rohia, ctitora a unor case cu paraclis si a chiliilor pentru vietuitori .

 

 

 

 

 

     PĂSTORI DE SUFLETE DIN FIII SATULUI

 

 

         ARHIMANDRITUL SERAFIM MAN

(stareţ 1973-1984). S-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lânga Rohia. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952 a intrat în mănăstirea Rohia, iar după un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955 a fost tuns în monahism. În martie 1957 a fost hirotonit ierodiacon apoi ieromonah slujind la mănăstire pâna în anul 1959. Din 1959, după Decretul 410, până în 1971 a slujit ca preot în parohiile Cupşeni, Baiuţ şi respectiv Costeni. În 1971 a revenit la mănăstirea de metanie iar în 1973 a fost numit stareţ al mănăstirii Rohia. A condus mănăstirea pâna în 1984 când, din motive de sănătate, s-a retras. El a fost cel care în anul 1980 l-a primit pe Nicolae Steinhardt în obştea Mănăstirii şi l-a calugărit. Pe lângă activitatea duhovnicească s-a preocupat şi de îmbunătăţirea stării materiale a mănăstirii. Dintre realizările sale amintim : construirea „Casei cu Paraclis”, a „Casei Poetului”, a „Altarului de vară”, aducţiunea apei etc.
A publicat urmatoarele carţi: Mănăstirea Rohia, Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj - Napoca, 1989; Livada duhovniceasca, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1990; Adevăruri trăite, Învăţături folositoare, Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1993; Un buchet de pilde şi învăţături creştine pentru tineri, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1995; Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1996; Meditaţii duhovniceşti, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 2002; Viaţa şi Acatistul Sfântului Serafim de Sarov, Baia Mare, 2004. A publicat multe predici şi omilii în revistele teologice.
Între anii 1984-1988 mănăstirea a fost condusă provizoriu de unul din ieromonahii mănăstirii.
 
File:RO MM Boiereni 1.jpg
 
 
File:RO MM Boiereni 4.jpg
 
File:RO MM Boiereni 5.jpg
 
 
File:RO MM Boiereni 66.jpg
 
File:RO MM Boiereni 31.jpg
 
 
File:RO MM Boiereni 37.jpg
 
File:RO MM Boiereni 64.jpg
 
File:RO MM Boiereni 28.jpg
 
File:RO MM Boiereni 51.jpg
 
 
Fișier:BoiereniMMSfNicolae (29).JPG
 
Fișier:BoiereniMMSfNicolae (25).JPG
 
Fișier:BoiereniMMSfNicolae (3).JPG
 
 
 
 
MANASTIREA ROHITA-BOIERENI - CREDINTA SI ISTORIE
                 Curs Teologie
Adaugat de: Claudiu Prundus 31 mai 2009
 
Satul Boiereni - numit o vreme si Dumbrava Noua - se afla in partea sud estica a Tarii Lapusului, in zona de contact a juedetelor Cluj, Maramures si Bistrita Nasaud la o departare de 11 km de Targu Lapus, 57km de Baia Mare si 34 km de Dej. Asezarea are o indelungata existenta, desi prima ei mentiune documentara este abia in 1584 in legatura cu scutirea locuitorilor de plata unei dari, data fiind saracia pamantului si a lor. in 1590 padurile, fanetele si ogoarele din Valea Luncii apartineau cneazului stefan Boier caruia i-au fost daruite de principele Transilvaniei pentru vitejia sa, cum avea sa adevereasca in 1611 urmasul sau Tamas stefan. Numele cneazului a devenit nume al satului, urmasi ai acestuia traind pana astazi aici. Cateva familii care au trait aici au fost inobilate de catre anumiti principi ai Transilvaniei. in cursul timpului, parti din hotarul satului au ajuns in folosinta unor beneficiari sau proprietari vremelnici, institutii sau nobili maghiari. Prin mosteniri, cumparari, schimburi si zalogiri nobilii romani ajung stapanii intregului hotar, satul insusi fiind curat romanesc. Cu trecerea timpului satul s-a dezvoltat destul de repede. Locuitorii au cunoscut atat bune cat si rele in tot decursul istoriei. Credinta lor a fost in majoritatea timpului ortodoxa insa din anumite cauze au fost nevoiti sa faca unele intelegeri si cu uniatii care i-au obligat sa treaca la credinta lor. Dintre ei au fost multi care au trecut la uniatie insa majoritatea au ramas ortodocsi. Rohita a fost intai numele paraului care isi aduna apele de sub culmea Alunisului si dupa ce le sporeste cu cele aduse de paraul Mestecenilor, le adauga vaii Luncii care culege cea mai mare parte a vailor din cuprinsul hotarului satului Boiereni. Nu prea departe de izvoarele paraului, sub o rapa impadurita din stanga sa, cineva - candva a ridicat locas isihastic, sfintand locul si eternizand numele Rohitei, caci Rohita devine acum si nume de manastire. Cine a intemeiat manastirea si cand anume, cine a slujit la altarul ei, satul a uitat, iar documentele tac deocamdata. Mai multe se stiu despre sfarsitul ei, sfarsit care a marcat dureros, multa vreme, destinul satului. Se spune ca, intr-o vreme de mari lipsuri pricinuite de o seceta prelungita, monahii de aici au plecat prin tara dupa de-ale traiului. stiindu-i dusi, cativa mai instariti din sat si mai lacomi pe bunul altora, starniti si de autoritati s-au sfatuit sa talhareasca manastirea si sa-i cuprinda locurile. Dupa ce au despuiato de cele mai de pret, indiavolitii aceia au distrus-o cu foc. Reveniti din lume si vazand sacrilegiul, calugarii s-au cutremurat de jale si, urcand inlacrimati si tristi Alunisul au blestemat satul care nu a stiut cum sa-i ocroteasca, sa fie ars cu foc si dus de ape, iar pe hotarul lui sa nu mai creasca stejar pana cand oamenii nu vor indrepta faradelegile consatenilor lor prin ruga, jertfa si munca. Altii zic ca nu lipsa bucatelor i-a silit pe calugari sa plece in lume, ci autoritatile austriece care voiau sa ne distruga credinta si limba, sa ne scoata din istorie. Generalul Buccow a pus la cale distrugerea manastirii si imprastierea calugarilor, fapta petrecuta candva intre 1760 - 1762. Apoi i-a indemnat si chiar i-a obligat pe satenii din Boiereni sa fure tot ce-a mai ramas din biserica arsa: barne, grinzi, usile imparatesti. Monahii la intoarcerea din peregrinarile lor, vazand cum a ajuns manastirea, peste masura de intristati, au tinut slujbe prin adancul padurilor, i-au blestemat pe faptasi si au blestemat si satul Boiereni, ca de sapte ori sa fie ars si de alte sapte ori sa fie inecat de ape si sa nu mai creasca nici un stejar in padurile boierenilor, pana cand nu se va construi o alta manastire in locul celei distruse. Pana acum, satul ars de trei ori si a fost inundat in doua randuri. Satenii povestesc ca Valea Rohitei se intuneca brusc si o mare negura, care apare in locul manastirii distruse, cobora apoi peste sat, aducand puhoaie navalnice peste casele saracacioase. Apele iau totul cu ele: acareturi, oameni, animale. Niciodata insa negura, ploile ori vartejurile nebune nu ajung in satele vecine. Un semn clar ca toate aceste prapaduri sunt trimise drept pedeapsa este si faptul ca, la al doilea incendiu, o dranita din acoperisul unei biserici aprinse a sarit, arzand, pana in dreptul casei lui Ionu lui Maftei din Rohia, unde s-ar fi aflat ascunsa usa manastirii distruse de austrieci. Oamenii si-au dat seama ca asupra lor si a urmasilor lor, pana la a saptea spita, apasa ingrozitorul pacat de a fi batjocorit si furat Casa Domnului. Sfatuindu-se cu preotul si ascultand indemnul preacuviosului Iustinian, care era atunci staret al Manastirii Rohia, satenii din Boiereni au inteles ca numai prin post, rugaciune si truda vor putea scapa de blestem. De aceea, s-au jurat sa nu mai lucreze pamantul in zilele de vineri si, o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa impreuna cu preotul la locul unde a fost manastirea, sa asculte Sfanta Liturghie si sa faca rugaciuni pentru iertarea pacatului si pentru roada pamanturilor lor. Pentru ridicarea blestemului nu era insa de ajuns. Trebuia zidita o noua manastire, unde sa fie rostite nenumarate rugaciuni. Dupa refacerea manastirii lucrurile au inceput sa se indrepte: in padurile satului au inceput sa creasca stejari.
 
 
 
 

BISERICA SFINTUL NICOLAE
boiereni31.jpg
Construita in anul 1888

BISERICA SF. ARHANGHELI
boiereni30.jpg
construita in anul 1815

BISERICA ADORMIRII MAICII DOMNULUI
boiereni29.jpg
Construita in anul 1985

boiereni1.jpg

boiereni2.jpg

boiereni3.jpg

boiereni4.jpg

boiereni5.jpg

boiereni6.jpg

boiereni7.jpg

boiereni8.jpg

boiereni9.jpg

boiereni10.jpg

boiereni11.jpg

boiereni12.jpg

boiereni13.jpg

boiereni14.jpg

boiereni15.jpg

boiereni16.jpg

boiereni17.jpg

boiereni18.jpg

boiereni19.jpg

boiereni20.jpg

boiereni21.jpg

boiereni22.jpg

boiereni24.jpg

boiereni25.jpg

boiereni26.jpg

boiereni28.jpg

Enter supporting content here

AMINTIRI