|
Nevének változatai: 1583-ban* Plopis. 1591-ben* Kloppys. 1830-ban* Plopis, németül Poppeln, oláhul Ploppis. 1890-ben* Nyárfás-ra változtatták nevét. Plop jelentése nyárfa.*
A Kapnik vize balpartján, dombos helyen, szétszórtan épült község; Deéstől 73.4 kilométernyire
fekszik a magyarláposi járásbna.
Kővár várának tartozéka volt, de mint ilyen csakis az 1566–1583 közti időben keletkezhetett,
mert Kővár 1566. évi urbáriumában* még nem fordul elő, csak 1583-ban,* midőn azt Báthory Zsigmond a kapniki ezüstbányászat czéljából előbb 2, majd 1585-ben*
12 évre báró Herberstein Felicziánnak adta haszonbérbe.
1591-ben* a fejedelem Herberstein Feliczián halálával a haszonbért annak örököseivel további évre megújitotta.
1603-ban* az akkori urbarium szerint e falu minden adózástól egy tehén fizetésén kivül fel volt mentve, csakhogy
teljesen el van pusztulva s egy lakosa sincs és a kopolnokmonostori járáshoz tartozott.
1623-ban* Bethlen Gábor kápolnokmonostori Pap Györgyöt, Istvánt, Jánost és Lukácsot e birtokban, melyet már nehány év
óta birnak, megerősiti.
1699-ben* birják Mikle István, Nemes György, Pap Illés és Bab Jeremiás.
1702-ben* birtokosa
Pap Illés.
1722-ben*
Pap Illés fia György, kinek atjyának nagyatyja, monostorkápolnoki Pap István szerezte e falut, a leányágat e birtoktól eltiltja.
1770-ben* birtokosai Pap Gergely és atyjafiai:* a Kodre, Mihályka, Petrován, Dragomir, Czuczok, Márk, Filip, Mikle, Nemes és Vajda női ágon leszármazó családok.
1787-ben*
Attof Mikl Maxin, Rusz, Pap, Filip, Korni, Ungur, Mojszén, Durus, Mihályka, Nekita, Nyikora, Buzdugán, Popa, Bob, Petrovay,
Kodra, Cziczok családok, többnyire Monostorkápolnokról valók, itteni részeiket az akkor uralkodó nagy éhség miatt a kir. Fiskusnak
eladják.
{254.} 1809-ben* birtokosai: A nagybányai bányaigazgatóságnak van 19 jtelke, Pap Farkasnak 4, Horgaspataki Vajda Irinának 2 jtelke;
telekrészbirtokosok: Pap Ferenczius, Petrován Szimion, Rusori Dragomir Gáfie, Pap István.
1820-ban*
birtokosai: a nagybányai bányaigazgatóság, Pap István, Mihályka Nyikifor s Pap András s Ferenczius.
1863-ban* Pap János, Pap István, Vajda Róza Predáné, Mihálkáné Buda Teréz, Mihálka Gyula és Juliska, Dragomir M. és a m. kir.
államkincstár részére urbéri kárpótlást utaltak ki.
Jelenelgi birtokosa (1898): a kir. kincstár és a Pap család, 2819 hold, ősi birtok, arányositási
per alatt 200 év óta.
Lakosai románok. A hagyomány szerint előbb a Rusz család telepedett meg s ezután később
huzódtak ide a mai lakosok ősei. Szorgalmas lakosai a mezei munkán s állattenyésztésen kivül köszörü- és fenőkő
készitéssel foglalkoznak. Husvétkor a templom mellett a szegények megvendégelése, pünkösdkor a határ megszentelése és a szentgyörgynapi
öntözés, torozás szokásos.
Táplálékuk hús,tej, főzelék és gyümölcsfélék. Öltözetüket házilag állitjká elő gyapjuból
és kenderből. Gubát, derékszijat (öv), bocskort hordanak. Házuk (tapasztva és meszelve) s gazdasági épületeik fából,
szalma- és zsendelytető alatt.
Gör. keleti egyházközség. Temploma fából épült 1798 körül. Nevezetes főkép magas, czifra tornyáról.
A főangyalok oltalma alatt áll. Négy harangja közül kettő régi, az újabbak 1851 és 1853-beli kolozsvári öntésüek,
felirattal vannak ellátva. Papjai: Pap Todor, Demeter, Telentye, Sovre Pantyilimon, Csókás Gergely, Borbosz István s a jelenlgei
Borbosz Sándor.
Iskolát, tanitót Kovás-Kápolnok- és Laczházával közösen tartanak.
Éghajlata mérsékelt, szélnek nincs kitéve, egészséges, jég ritkán bántja határát.
1720-ban* határa szűk, legelője kevés s ezek miatt jövedelme majdnem semmi.
Jelenleg határa terméketlen, kevés gabonát termesztenek, főképen zabot, paszulyt és kendert;
határa jobbára állattenyésztésre való, mivel erdős, sziklás. Állatai: erdélyi fajta szürkés-fehér szarvasmarha, apró
hegyi ló, sertés, kecske, juh, házi szárnyasok és méh. Kevés alma, dió, körtve-félét, annál több cseresznyét és szilvát termelnek.
{255.} Vizei: a Kápolnoki-patak; forrásai: Izvorul Plopisuluj,
Caliudreleroru, Fontana rece vii és Kosztán. A községen folyik a Valea Tocaciului.
Köszörükő és fenőkőn kivül foglalkoznak kőkeresztek, közönséges faláda, ágy,
szénvonó kocsorbák készitésével, tűzifa-eladással. Malomkővei híresek; háziipara a szövés, fonás kosárkészités.
Lisztelő malma a Surányi Gyuláé, a ns. Pap családtól vásárolta, két kőre jár; fürészmalma a Medán Endréé.
1848-ig a jobbágyok a kir. kincstár és kápolnokmonostori Pap család részére teljesitettek szolgálatot.
Határhelyek: 1864-ben*
Meri, Pe dimburi, Valea tokacsilor, La ripa, Pe inacse, Lunka gloduluj, Fundaturi, In tufe, In meszdecseni, In arini, In zdáburi,
Izvor luj Dávid, Kasarea lunkuluj, Calindrele, Paltinisu, La tisa (Tisza).
1898-ban Lunka din josu de fatu, Ceiupurile luj Dávid, Caluidrele, Furdulasu hataruluj padurea
plopisuluj, Virvu bucinuri lori dülők.
Lakossága: 1603-ban* az összeírás szerint az előző évi háboru alkalmával az egész falu teljesen elpusztult, egy lakója
sem maradt.
1700-ban* fiaikkal együtt 8 jobbágy, 6 zsellér és 4 szegény lakosa van s az egész faluban 6 lakóház.
1720-ban* fiaikkal együtt 27 jobbágy, 8 zsellér lakosa van s az egész faluban 10 lakóház.
1830-ban* 221 gör. kel. lakossal.
1891-ben 306 lakosból 1 róm. kath., 283 gör. kel., 22 izraelita.
Adója 1898-ban 659 frt 49 kr.
BISERICA PLOPIS
Anul construcţiei: Între 1796 şi 1798
Locaţia:
Satul Plopiş se află pe valea râului Cavnic.
Sumar: Pereţii din grinzi tăiate în
pătrate groase sunt susţinuţi pe o fundaţie joasă, întemeiată de blocuri mari din piatră.
Tehnica execuţiei, proporţiile armonioase, decoraţiile sculptate şi pictate, precum şi aşezarea
în acest sat au justificat includerea acestei biserici în Lista Internaţională a Moştenirilor.
Biserica Sfintii Arhangheli din Plopis, vazuta dinspre sud-vest. Un gard traditional
din lemn inconjoara curtea bisericii. Planul bisericii este unul obişnuit, dreptunghiular, cu o absidă pentagonală
a absidei.
În faţa intrării dinspre faţada vestică, se află un portal, precum şi şase
stâlpi solizi care susţin grinzile şi greutate acoperişului. Arcuri în semicerc unesc stâlpii. Turla de deasupra
pronaosului are un balcon cu 16 stâlpi şi arcuri. Pe colţurile turlei se află patru vârfuri decorative, mici.
Ferestrele bisericii sunt foarte mici, aranjate în perechi, una mai mică deasupra uneia uşor mai mare. Chenarul
superior al ferestrelor are forma unui arc ascuţit şi elegant. Pronaosul este foarte întunecat, cu doar o pereche
de ferestre, în timp ce în naos sunt opt ferestre şi şase în altar.
Podeaua este făcută din lespezi
mari, din piatră.
Valul Maicii Domnului. Picturile au fost făcute în 1811 de către Ştefan din Şişeşti,
aşa cum arată inscripţia unei icoane, dar creaţiile acestea sunt păstrate doar pe bolţile din
naos, altar şi pe catapeteasmă.
Bolta naosului are o secţiune din trei, cu bolta principală şi
bolţi laterale pe ambele părţi. Aceasta e o structură unică printre bisericile din lemn. Bolta principală
are în mijloc Sfânta Trime, cu Maica Domnului la capătul estic. Bolţile laterale prezintă scene din Viaţa
şi Patimile lui Hristos.
Laturile nordica si sudica ale boltii naosului sunt hasurate de un rand de profeti
imbracati in galben. Sub această imagine se afla scene din ciclul Patimile lui Iisus. Acelaşi pictor a mai colaborat la pregătirea picturilor din biserica unui sat vecin
– Şurdeşti. Biserica din Plopiş poate fi considerată sora mai mică a celei dintâi. Asemănările
includ nu numai stilul picturilor, dar şi câteva elemente arhitecturale, precum clopotniţa înaltă cu patru
vârfuri sau unele decoraţii sculptate pe faţadele şi incizii ale balustradelor. Totuşi, sunt câteva caracteristici
care diferenţiază această biserică de altele din zonă: şirul dublu de ferestre şi bolţile
triple din naos ce rezultă din faptul că pereţii nu se ascut uşor în interior, ca în multe alte biserici.
Bolta din naos cu figura Arhanghelului Mihail si timpanul vestic cu bestia cu
sapte capete, care simbolizeaza imperiile antice. 
Principalul motiv din bolta naosului este Sfanta Treime, inconjurata de ingeri
care trambiteaza anuntarea Judecatii.
Ingeri anuntand Judecata. 
Sf. Ilie si Carul de Foc, pe bolta naosului.
Biserica de lemn din Plopiş, comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, datează din anul 1798[1]. Are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica se află pe noua listă
a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04604.
Biserica de lemn din Plopiş este unul din obiectivele UNESCO înscrise pe lista patrimoniului său mondial.
The wooden church of Plopiş is also part of UNESCO World
Heritage and is devoted to the Saint Archangels Michael and Gabriel, whose celebratration every year is held on November the
8th.
The village of Plopiş, situated in the Cavnic Valley, is first
mentioned in documents in 1583, as a settlement belonging to the Chioar Fortress.
The inhabitants of Plopis were renowned for their carpentry skills and
the fruits of their labors can be found throughout the county. In 1798 the villagers began construction of a new church meant
to replace their older house of worship. On the 12th of November 1811, to the joy of the 49 founder-families, the
new church was completed.
A document drafted on the occasion of the church's dedication was later
found in the abutment of the altar. It was here 49 coins, deposited by each family of the village, were also discovered.
Despite the relatively modest dimensions: 17 m in length, 7 m in breadth
and 47 m in height, the church at Plopis is remarkable for its well-balanced proportions, giving credence to the opinion that
the church is one of the most united and integrated religious constructions in Maramures.
The inscription at the back of the altar icon certifies that
the church was painted by Stefan the Painter, in 1811.
Un destin inchinat credintei
IPS Iustinian
De mai bine de 70 de ani este calugar. De aproape 40 de ani este
episcop. In Maramures e iubit de oameni pentru ca spune lucrurilor pe nume. Poporul a cerut in ’73 sa fie numit episcop.
Asa a rezistat atatia ani in fata securitatii si regimului comunist.
Viata parintelui Iustinian incepe in inima Maramuresului, in satul Plopis, intr-o casa de tarani.
“M-am nascut in ziua de Duminica mare, cand intrau toti preotii in slujba. Asta spunea
mama. La ora 10. Se auzeau clopotele la toate bisericile“, a povestit IPS Iustinian, arhiepiscopul Maramuresului
si Satmarului.
Pe cand avea 16 ani, ii moare tatal si ii lasa un testament. Patru ani mai tarziu, pleaca la
manastire.
La Rohia este manastirea in care Episcopul Iustinian s-a calugarit si a trait peste 30 de ani.
Spunem de regula ca omul sfinteste locul. Numai ca la Rohia locul sfinteste omul. Acolo a trait si a murit Nicolae Steinhardt.
Tara Lapusului. Cocotata in varful unui deal, ascunsa de padurile de fag si stejar, manastirea
Rohia este leaganul ortodoxismului si trairii monahale din Maramures, un spatiu care sfinteste omul, un loc al culturii. Aici
s-a calugarit acum 71 de ani episcopul Iustinian.
In micutul paraclis, departe de ochii si ispitele lumii, o mana de calugari se roaga. Este Liturghia
darurilor mai inainte sfintite. Este seara, iar preotul si unii dintre calugari n-au mancat de ieri seara, pentru a se putea
impartasi acum.
Peretii nu au fost pictati. Nici nu era nevoie. Cand privesti la fetele calugarilor, par coborate
din icoane printre noi. Vad imediat intrusii care ar putea sa le tulbure linistea, dar nu-i baga in seama. Isi vad mai departe
de rugaciuni. Aici, in manstire, asta se intampla neincetat.
Ne-am cazat la Rohia, in casa cu paraclis. O cladire infipta intr-o stanca. E liniste. Nu se
aud masini, nu claxoane, doar pasari. Apare parintele Ioachim. El slujea mai devreme in biserica. Ne face
un tur al cladirii. Doua camere mai incolo ne iese in cale o maicuta.
Iustinian s-a calugarit la Rohia in 1941.
Istoria manastirii Rohia nu e lunga. Piatra de temelie s-a pus la inceputul secolului XX, in
urma unei minuni. Inceputurile sunt legate de persoana preotului din satul Rohia, Nicolae Gherman. Fiica
acestuia moare la varsta de 10 ani.
In Transilvania regimului austro-ungar, multe manastirile
ortodoxe au fost distruse. Iar Rohia era prima ridicata dupa caderea stapanirii straine. Repede ajunge un loc de pelerinaj.
La cativa ani de la intrarea in monahism, tanarul Iustinian ajunge staret.
Peste manastire vin vremuri grele. Intr-o poza, facuta in 30 octombrie 1959, apare inconjurat de obstea manastirii. A doua
zi, intr-o alta poza, este singur. Peste noapte, un decret comunist ii obliga pe calugari sa iasa din manastiri. Ramane singur
in toata manastirea. Intr-o carte povesteste ca urla de durere prin padure
dupa fratii sai. Toate acestea sunt trecute in jurnalul sau, pe care il tine din ’44.
N-a fost zi in care sa nu noteze in caiete.
Sunt marturii ale vremurilor prin care a trecut, dar si marturii de credinta si teologii.
#
Inaltpreasfintitul Justinian Chira, episcopul Maramuresului
si Satmarului, implineste astazi, 12 martie, 70 de ani de viata monahala.
Preasfintiul Justinian Chira, arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului, s-a nascut in ziua de 28 mai 1921, in localitatea
Plopis, in judetul Maramures, intr-o familie de tarani evlaviosi, la botez, primind numele de Ioan.
Intre anii 1927-1934, tanarul Ioan a urmat cursurile Scolii din
satul natal, iar mai apoi, intre anii 1934-1936, a urmat cursurile Liceului Simion Stefan (liceu ortodox de baieti), din Cluj.
Mai tarziu insa, parintele va urma noi studii teologice, in anul 1963 terminand studiile la Seminarul Teologic Ortodox din
Cluj, iar in anul 1968, terminand studiile la Facultatea de Teologie din Sibiu.
Simtind o chemare tot mai mare pentru viata monahala, in ziua de
12 martie 1941, tanarul Ioan si-a indreptat pasii spre Manastirea Sfanta Ana, din localitatea Rohia. In anul 1942, in aceeasi
manastire, tanarul frate Ioan a fost tuns in monahism, primind numele de Justinian.
In data de 15 august 1942, parintele Justinian a fost hirotonit
si ierodiacon, pentru ca peste inca un an, in data de 17 aprilie 1943, sa fie hirotonit ieromonah, de catre Preasfintitul
Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului si Clujului.
Chiar daca era calugar si preot, intre 22 noiembrie 1942 si 10 martie
1943, parintele Justinian a fost inregimentat fortat in armata maghiara, la Miscolt. Intre anii 1940-1944, toti romanii asteptau
eliberarea tarii.
La varsta de numai 23 de ani, parintele Justinian este numit staret
al Manastirii Sfanta Ana, din Rohia. Vreme de mai bine de 30 de ani, intre anii 1941-1973, parintele Justinian conduce manastirea
exemplar, reintarind viata monahala, dupa regulile stabilite de intemeietorii monahismului ortodox. In vremea staretiei sale,
el a realizat lucruri minunate, atat pe plan duhovnicesc, cat si pe plan gospodaresc, statornicind ca temelie a vietii si
trairii duhovnicesti vechile reguli monahale: munca, rugaciunea si studiul.
In anul 1948, parintele Justinian a fost numit protosinghel. Pentru
meritele sale in conducerea Manastirii Rohia, la propunerea Preasfintitului Teofil al Clujului, Sfantul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Romane i-a conferit, in anul 1967, rangul de arhimandrit.
In anul 1973, lasand staretia Manastirii Rohia, a fost chemat spre
a fi hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. Aceasta slujire o va implini pana in toamna
anului 1990, cand este chemat la conducerea Episcopiei Maramuresului si Satmarului. Instalarea sa a avut loc in data de 11
noiembrie 1990. Din anul 1990 si pana astazi, Preasfintitul Justinian Chira este arhiepiscop al Maramuresului si Satmarului,
avand resedinta in localitatea Baia Mare.
Preasfintitul Justinian Chira a desfasurat o bogata activitate misionar-pastorala,
administrativ-gospodareasca si culturala, rectitorind Episcopia Maramuresului si Satmarului, pe care o conduce pana azi.
De-a lungul vremii, Preasfintitul Justinian a scris cuvinte de invatatura
in diferite publicatii bisericesti si laice, dintre care amintim: "Viata Ilustrata", "Renasterea", "Tribuna Ardealului", "Telegraful
Roman", "Mitropolia Ardealului", "Mitropolia Banatului", "Indrumatorul bisericesc", din Sibiu, "Indrumatorul pastoral", din
Alba-Iulia.
La randul sau, el insusi a editat "Indrumatorul bisericesc", in
Cluj Napoca (1978-1989), si foaia eparhiala "Graiul Bisericii Noastre", in Baia Mare. Dintre cartile care au vazut lumina
tiparului, sub semnatura sa, le amintim pe urmatoarele: "Darurile Bisericii" (Cluj Napoca, 1983) si "Viata Maicii Domnului"
(Cluj Napoca, 1986).
In ziua de 28 mai 2011, cu ocazia implinirii a 90 de ani, IPS Justinian
Chira spunea: "In ziua de 28 mai, de ziua mea de nastere, ziua de nastere a multora dintre voi, avem datoria sa ne amintim
de mama si de tata. Am avut un tata fiecare, din samanta lui am venit pe lume, care ne-a iubit foarte mult, ne-a crescut pe
bratele lui, din sudoarea fruntii lui, dar mai ales am avut o mama. E deosesbit de important sa avem o mama care te iubeste
si cand nu mai existi. Totdeauna cand am vorbit cu soldatii care au fost pe front si imi povesteau de ranitii care erau in
ceasul mortii ca o strigau pe mama: Mama, mama, unde esti? Pe mama o striga omul cand moare. Imi aduc aminte de mitropolitul
Antonie de la Sibiu, a avut langa el o maicuta si imi povestea ca in ceasurile lui cele mai grele de suferinta o striga pe
mama, cu numele ei a murit pe buze. De aceea de ziua mea de nastere imi aduc aminte de mama mea, Maria, care a purtat numele
Maicii Domnului si care a fost o sfanta."
In data de 7 iulie 2011, cu ocazia implinirii varstei de 90 de ani,
in Paraclisul Episcopal din Baia Mare, dupa savarsirea slujbei de "Te Deum", Preasfintitului Justinian Chira i s-a oferit
ordinul "Steaua Romaniei in grad de cavaler", de catre cea mai inalta institutie din Stat, Presedintia Romaniei. Aceasta distinctie
incununeaza viata si activitatea ierarhului, ca un merit recunoscut de statul roman.
Teodor Danalache
|
