Home | Blank page2 | Blank page | ARHEOLOGIA TARII LAPUSULUI SI IMPREJURIMI | Viorel Ciubot, Turuckó Alexandru Prima monografie a Tarii Chioarului | CORESPONDENTE : Duma Lucian | LUCRARI ARHEOLOGICE IN ZONZA VIMA MICA | ALEGERI | pagina in constructie | Pentru Boguta | Emotii | Dupa 25 de ani | LAPUSENI UNITIVA !!! | REINTOARCERE IN TRECUT III | REINTOARCERE IN TRECUT II | REINTOARCERE IN TRECUT I | Ultima ceremonie | EROI | Rohia | MUNTELE GAINA | Pagina neterminata | " PEDAGOGI DE SCOALA VECHE " | CAMPIONAT PE MAIDAN | VIOLENTA | " LA PESCUIT , IARNA " | Istoria unui parculet | LIBOTIN | MENTORI | MENTORI II | SASCUT | SASCUT II | povestiri | povestiri II | povestiri III | povestiri IV | povestiri V | povestiri VI | Dr. SOLOMON CORNELIU | CULTURA | CULTURA II | CULTURA III | LAPUSENI | Lapuseni II | TOAMNA SE NUMARA ....... | COPILARIA MEA ,SPITALUL | Lapusul si evreii | Traditii evreiesti | HOLOCAUSTUL LAPUSAN | DOCTORI | FARA LEGATURA | REÎNTOAECERE | CORESPONDENTE | CORESPONDENTE II | -IUDAICA | Contact Me | About Me | Favorite Links | Blank page W | Blank page | SOME

AMINTIRI DIN TIRGU LAPUS / SASCUT

Emotii

Emotiile revederii

85370004.jpg
noi si Doamna Damian

85390026.jpg
noi si Doamna Sima

      Da, recunosc ca sunt un sentimental ! Recunosc ca ma emotionez cu usurinta .
Scurta vizita din aceasta vara in Lapusul copilariei m-a emotionat foarte mult . M-a emotionat intilnirea cu prietenii din copilarie , m-a emotionat revedera locurilor natale , dar in special m-a emotionat revederea celor doua doamne ,  care au contribuit la formarea mea ca om : Doamna Sima Aurelia invatatoarea mea si Doamna Damian Zamfira diriginta si profesoara mea din ultimii ani de Liceu .
      Timpul a zburat repede, si cei doazeci si cinci de ani care au trecut  de la plecarea mea din Lapus , parca au fost citeva clipe .
Poate de aceea , in amintirea mea cele doua doamne au ramas la fel cum le-am lasat la plecare .
Poate de aceea , reintilnirea  a fost o zdruncinare pentru mine .
A fost greu pentru mine sa vad ca anii si-au pus amprenta pe aceste doamne , care au avut o influenta atit de mare in viata mea .
      Doamna Sima , cea ce mi-a pus creionul in mina si m-a invatat sa scriu si sa citesc , cea care mi-a ghidat primii pasi in tainele cifrelor .
Doamna Damian care m-a format ca om , care m-a ajutat si incurajat sa am incredere in fortele mele , si mi-a dat posibilitatea sa inteleg matematica , materie unde nu eram prea tare .
      Multe generatii au trecut prin miinile acestor Doamne , si cu totii le datoram ceea ce suntem.
          In dupa amiaza insorita a celei de a treia zi dupa sosirea in Lapus , impreuna cu sotia si fiica mea , impreuna cu Nicu Pop , prieten , si coleg de la gradinita pina la terminarea Liceului , ne-am imbarcat in masina si am urcat dealul scolii si ne-am indreptat spre locuina Doamnei Damian .
N-am stiut daca este acasa .In fata casei insa , o masina cu numar de alt judet , ne-a dat de inteles ca una din fete a venit acasa in vacanta .
Am intrat in curte cu emotie.Urcind treptele spre intrarea casei , am vazut insa miscare in bucataria de vara din curte .
Am coborit , si-am batut la usa . Ne-a iesit in prag , o femeie micuta , albita de ani , amintind putin de  " caporalul " ce ne  " mustruluia " si ne conducea cu o " mina de fier " , viata in timpul Liceului.
Acum , o voce blajina , cu un acent " morosan " capatat de la strabunii din Cupseni , ne-a primit cu bratele deschise , emotionata si dinsa de evenimentul intilnirii.
     In momentul revederii , n-am putut sa-mi abtin lacrimile ,care mi-au inundat ochii , si o presiune in piept , in zona inimii s-a instalat. De clipe de acest fel mi-a fost frica , atunci cind am hotarit calatoria aceasta .Mi-a fost frica sa nu fac un atac de cord !
     Ne-am imbratisat , si-am sarutat-o cu sfintenie pe obraji .
Ne-a invitat sa intram in camera de oaspeti . Asezindu-ne , am inceput sa ne depanam amintirile din vremea Liceului , sa vorbim despre profesori , elevi , colegi , evenimente ce s-au petrecut in perioada copilariei noastre .
     Incetul cu incetul emotiile au trecut si atmosfera s-a deschis ,parca n-au trecut anii , si parca ma vedeam in zilele de sarbatori , cind impreuna cu Nicu , veneam la udat de Pasti , si la colindat de Craciun , obicei pe care-l pastrasem pina la plecarea in Israel.
      Familia Damian a avut si ea o mare pierdere , prin disparitia timpurie , a acelui om de omenie , acelui profesor mare , care a fost Domnul Viorel Damian . "DUMNEZEU SA-L AIBA-N PAZA".  
      Am avut ocazia sa revad pe Adriana si Dana , fetele familiei Damian , pe care le cunosem din perioada cind erau in pintecul mamei lor.
Acum , cele doua fetite au devenit , doua femei in toata firea , cu familia lor cu copiii lor , fiecare avind grija de sanatatea
populatiei din orasele unde locuiesc , fiind doua din multii medici care s-au ridicat de pe bancile scolii Lapusene.
Nu si-au uitat locurile natale , si nu si-au uitat mama , stiind sa o ajute atunci cind a avut nevoie .
     A fost o revedere placuta , plina de emotie , si-a facut sa nu simtim cum trece timpul .
      Venind vremea despartirii , mi-a fost greu sa ma ridic de pe scaun si sa-mi iau ramas bun . 
In masina , cu ochii in lacrimi priveam in oglinda retrovizoare , acel grup din poarta casei , care ne urmarea plecarea , urindu-ne prin ridicarea miinii drum bun.
            
                                   #        
 
          Duminica , dupa ce clobotele clopotele Bisericilor Lapusene au anuntat orele prinzului , aceeasi formatie de calatori , carora le " statea bine cu drumul " , a apucat-o pe strada pietii , in cautarea casei Doamnei Sima Aurelia . 
    Am gasit casa , dar n-am fost prea siguri . La casa s-a facut o adaugare , pe care n-o cunosteam .
Fie ce-o fi ; incercam . N-avem ce pierde.
Am batut la usa . Cind a deschis usa , am recunoscut-o imediat .
I-am dat :
              "- Buna ziua " si am tacut .
S-a uitat citeva secunde la noi , si ne-a spus :
              "-Da eu nu va cunosc "
              "-Spuneti ?"  Am intrebat-o .
               "-Stiti cine-i el"  Aratind cu degetul spre Nicu Pop.
               "-Nu"  Mi-a raspuns cu o voce moale .
               "-Stiti cine-s eu ? " Intrebind , continuindu-mi  astfel ancheta.
               "-Nu ." Mi-a raspuns si de data aceasta .
N-am mai avut putera sa continui , si s-o tin in tensiune .
               "-Uitati-va bine ! Ala e Nicu Pop , si eu sunt Mario Solomon."
      O exclamatie de uimire , bucurie si emotie a rasbucnit din gura ei :
                "- Bata-va sa va bata"- Si lacrimi au tisnit din ochii dinsei .
M-a imbratisat si sarutat pe mine primul, ca eram cel mai aproape , apoi pe Nicu , pe sotia mea pe care o cunoscuse pe vremea cind Eva lucra la Lapus .
             Ne-a poftit in casa , si ne-am asezat la un "pahar de vorba " , asa cum eram obisnuiti sa facem de fiecare Pasti si Craciun pina la plecarea mea .
      Si-a adus aminte de perioda cind a inceput cariera de invatatoare , ca noi am fost prima ei promotie de elevi .
Si-a adus aminte de elevii ei , colegii nostri , de evenimente importante din viata mea si a lui Nicu .
Emotionat am fost  cind ne-a povestit  , de o intimplare , mai bine zis de un cadou pe care l-a primit de la clasa noastra , cam prin anul 1963 , de CRACIUN !!!!!!!
Un pom de Craciun , sau pom de  iarna cum il numeam atunci , pom pe care-l poavozasem frumos .
Uitasem de acest eveniment , la care contribuisem cel mai mult , ajutat bineinteles numai de "printesele" clasei , Angela si Carmen .
Imi aduc aminte ca domnul Braier -fotograful , a facut fotografii la acest eveniment, in memoriie este o fotografie a Doamnei Sima cu cei doi copii ai dinsei linga acel pom de craciun .
Imi aduc aminte ca n-am avut stativ pentru pomul de  Craciun si a trebuit sa rascolesc pe acasa prin magazie , sa-l i-au pe al meu. 
         Daca tot am fost la amintiri , uitindu-ma inprejurul meu pe pereti , am intrebat-o unde este tabloul nostru , tablou care pe vremuri " trona " pe unul din peretii incaperii unde ne gaseam .
Tabloul , conceptia mea , l-am facut la sfirsitul Liceului. Pe tablou , fotografiile absolventilor liceului din Lapus promotia 1973 , care au terminat cele patru clase primare sub " bagheta " Doamnei Sima .
Inainte cu citiva ani , facind reparatii si schimbari , la scos de pe perete , dar nu l-a aruncat .L-a pus intr-un dulap la pastrare . 
L-a scos din dulapul unde-l pastra si ni l-a adus sa-l vedem .
A fost ceva emotionant pentru mine sa vad ca acest tablou de peste 30 de ani , a carui scris de mina a inceput sa se stearga . Acest tablou a fost pastrat ca amintire a altor vremuri , de mult apuse de aceasta invatatoare de pe meleaguri Lapusene , de loc din Cufoaia .
Ar fi fost multe de povestit si de reamintit din acele timpuri , dar in prezenta emotiilor , nu mai sti nimic , nu-ti aduci aminte , si timpul zboara .
N-am reusit sa ne depanam amintirile si sa vorbim , nici 5% din ceea ce-mi propusem .
Ce sa-i faci ? Asa e viata ! 
A trebuit sa ne despartim , si iarasi lacrimile mi-au umplut ochii.
                                    
                                          #
 
 
            MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA MI-A DAT POSIBILITATEA DE A REINTILNI ACESTE DOAMNE , SI DE-A TRAI ACESTE CLIPE.    
 

Enter supporting content here

AMINTIRI